Interviu de Sanda Watt, publicat pe platforma „totuldespremame.ro”, ediția din 10.09.2014
Alăptarea este o întâlnire intimă şi emoţionantă între mamă şi copil, în care bebeluşul nu primeşte numai hrană, ci şi alinare, protecţie, confort şi siguranţă. Drd. Mihaela Niţă, medic pediatru, IBCLC şi preşedinta Asociaţiei Consultanţilor în Lactaţie din România, ne-a spus mai multe despre acest fascinant proces natural care este alăptarea, dar şi despre modul în care o mamă poate depăşi dificultăţile ce se pot ivi pe parcursul alăptării.
Sanda Watt: Majoritatea femeilor aflate la primul copil nu au mai văzut nou-născuți, cel mai probabil, din copilăria lor. Totul este complet nou, iar poveștile cu iz de catastrofă umplu paginile dedicate mamelor în cele mai multe medii de comunicare. Cum poate face față o proaspătă mamă anxietăților neașteptate și responsabilității materne pe care le poate simți ca fiind copleșitoare?
Mihaela Niță: Ai perfectă dreptate! Principala problemă este că am trecut de la familia extinsă în care am trăit odată, în care vedeam și participam inevitabil la creșterea copiilor, la familia formată doar din cei doi părinți, care, în afară de serviciu, mai au foarte puțin timp liber. La cursurile pentru părinți pe care le susțin (puericultură și alăptare), pun frecvent aceste întrebări: dacă părinții au mai participat la creșterea unui copil sau dacă au văzut un copil alăptat. De obicei, răspunsul este nu. În cel mai bun caz, unii părinți își aduc aminte cum o prietenă-mamă se retrăgea într-o cameră pentru a alăpta. Sfatul meu pentru viitorii părinți este de a face în așa fel încât să vadă sau chiar să ia parte la creșterea copiilor prietenilor, rudelor, să meargă la întâlnirile dedicate mămicilor și să participe la cursurile de pregătire, astfel încât să afle cât mai multe informații pentru a face față perioadei foarte solicitante ce va urma.
S.W.: La externarea din maternitate, o asistentă m-a ironizat, probabil pe bună dreptate: „Ia uite cum duceți copilul, parcă vă este și frică să îl țineți în brațe”. Îmi și imaginez ce față aveam! Dar eram și eu îndreptățită. O mamă la primul copil se confruntă cu tot felul de temeri legate de îngrijirea copilului. Dar cea mai mare frică dintre toate este incontestabil aceea că nu vei avea capacitatea de a-ți hrăni copilul. Deci, cum știe o mamă că are suficient lapte?
M.N.: O maternitate baby-friendly ar trebuie să încurajeze contactul mamei cu nou-născutul ei din prima clipă după naștere: cei doi ar trebui să stea în aceeași cameră, încât până la ieșirea din spital să se familiarizeze unul cu celălalt. Cadrele medicale, de multe ori, își oferă ajutorul pentru ca mamele să se poată odihni și au ele grijă de nou-născuți în secția de neonatologie. Astfel, pentru mame va fi resimțită foarte greu schimbarea mediului cu cel de acasă, se vor simți nesigure, nu vor avea încredere că-și pot îngriji copilul. De modul în care începe relația dintre cei doi depind ulterior foarte multe, inclusiv alăptarea. Dacă mama este ajutată pentru a avea copilul la sân imediat după naștere şi este învățată să poziționeze corect nou-născutul la sân, va căpăta încredere în capacitatea ei de a-și hrăni copilul și, cel mai probabil, nou-născutul va fi mulțumit. Principala problemă aici este anxietatea cadrelor medicale legată de mamele care vor să-și alăpteze exclusiv nou-născuții, care nu vor ca nou-născuții lor să primească formulă, cunoscând riscurile pe care le implică administrarea acesteia. Am văzut în mai multe maternități private următoarea frază, inserată în instrucțiunile pe care le oferă părinților: „În primele 2-3 zile de viață laptele de sân este, în general, insuficient pentru a sătura copilul și suplimentarea cu formula de lapte praf la biberon în primele zile de viață NU determină copilul să nu mai sugă la sân și evită riscul de hipoglicemie.” Sunt atât de multe erori în această frază, încât nici nu vreau să încep să o comentez în detaliu, ar necesita în sine o discuție separată. Dar aceste instrucțiuni nu fac decât să ne arate incapacitatea maternităților de a ajuta cu adevărat mamele să alăpteze. În realitate, majoritatea mamelor pot să-și alăpteze nou-născuții și au lapte suficient din primele momente pentru a satisface nevoile acestora. Nu trebuie decât ca nou-născutul să fie alăptat la cerere! Din aceste motive, le spun viitoarelor mame să se informeze foarte bine înainte de a naște, să participe la cursurile de alăptare, să știe la ce să se aștepte.
S.W.: Nicio mamă nu deprinde limbajul nou-născutului din primele zile. Copilul plânge, iar tu întrebi în stânga și în dreapta. Dintr-o parte ți se spune să nu-i tot oferi sânul pentru că „un nou-născut nu plânge doar de foame”, din alta: „nu vezi, dragă, că e lihnit, ce tot insiști atât cu alăptarea.” Cum poate ști o mamă dacă, într-adevăr, copilul nu se hrănește suficient?
Plânsul este semn tardiv de foame. Nou-născutul ar trebui pus la sân la primele semne de foame: când se foiește, caută cu gura. Pentru că este mai greu să atașezi corect la sân un nou-născut care este agitat și plânge. Când nou-născutul plânge, nu greșim dacă îl punem prima dată la sân, ca mai întâi să ne asigurăm că nu îi este foame. Chiar dacă nu îi este foame, acesta poate accepta sânul și se poate liniști, pentru că alăptarea nu înseamnă numai lapte matern, înseamnă protecție, siguranță, căldură, alinare etc. Nou-născutul are nevoie să stea la sân și pentru satisfacerea acestor nevoi, nu înseamnă că îl răsfățăm, că ne folosește drept suzete, ci că înțelege că este primit într-un mediu iubitor, în care poate avea încredere și care este atent la nevoile lui. Un nou-născut care este alăptat la cerere și prinde corect sânul va stimula secreția lactată și va avea lapte exact după nevoile lui. Dacă vrea mai mult, va sta mai mult la sân și va stimula mai mult, dacă este prea mult, nu va goli sânii și aceștia vor produce mai puțin lapte. Mama trebuie să urmărească dacă scutecele sunt umede (după vârsta de 7 zile, copilul udă aproximativ 5 scutece pe zi) și să cântărească săptămânal nou-născutul pentru a vedea curba ponderală. Nu susțin mamele să recurgă la cântăriri zilnice sau înainte și după masă, pentru că această metodă nu face decât să le sporească anxietatea, vor ajunge să fie obsedate de cântar și, în plus, acesta nu este atât de util precum se susține. Când curba ponderală este nesatisfăcătoare, NU este necesară suplimentarea alimentației cu lapte praf! Întâi, se va analiza poziția nou-născutului la sân pentru a ne asigura că acesta face transferul laptelui, îi vom analiza cavitatea bucală (uneori poate prezenta frenuri ale limbii sau ale buzelor superioare), iar, dacă este nevoie, vom stimula secreția lactată etc.
S.W.: Majoritatea celor din generația mea am crescut cu substituenți de lapte matern. Soluțiile alternative sunt la îndemână. Cu toate acestea, studiile realizate în ultimii ani confirmă superioritatea alăptării față de orice alternative de hrănire. Unde poate cere, deci, ajutor o mamă care constată că nu are suficient lapte sau că i s-a redus lactația?
M. N.: Putem vorbi despre superioritatea alăptării, dar mai corect este să vorbim despre riscurile nealăptării! Alăptarea influențează starea de sănătate a copilului și a mamei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, chiar pe întreaga perioadă a vieții lor! Faptul că nu vorbim atât de des despre riscurile nealăptării se datorează numărului foarte mare de mame care nu alăptează, din diverse motive, și sentimentului de vinovăție pe care această discuție l-ar putea trezi. Am întâlnit mame care nu au reușit să-și alăpteze primul copil decât o perioadă scurtă de timp, dar, pentru că au fost informate, la al doilea copil au avut o cu totul altă experiență. Soluțiile alternative care sunt la îndemână sunt prezentate, de cele mai multe ori, sub forme manipulative, începând cu afirmația că sunt foarte apropiate laptelui matern etc. Eu le recomand mamelor pe care le cunosc ca, înainte de a suplimenta cu lapte praf, să dea un telefon. Dacă suni unde trebuie, în cele mai multe cazuri, nu va fi nevoie de suplimentare. Principalul motiv pentru suplimentare este teama că mama nu are suficient lapte. Sunt multe aspecte de discutat aici, dar cel mai frecvent intervine problema puseelor de creștere. Creșterea sugarilor nu este liniară și există episoade în care aceștia au o creștere accelerată, perioadă în care stau mai mult timp la sân, sunt mai agitați, după masă își bagă mânuțele în gură și vor din nou să mănânce, se trezesc mai des noaptea și în general au un comportament care poate declanșa nesiguranța mamei. Dar este important ca în aceste perioade mama să aibă răbdare și să îi permită sugarului să stea la sân cât are nevoie ca să stimuleze lactația. De obicei, aceste perioade durează mai multe zile. Dacă are nevoie de ajutor, mama poate apela la consultanții în lactație certificați internațional IBCLC, persoane cu o pregătire atât teoretică, cât și practică în domeniu și care au un cod de etică al meseriei pe care o practică și pe care sunt obligați să-l respecte. Ei pot oferi consultații atât la cabinete medicale (mulți dintre ei sunt și cadre medicale) cât și prin consultații la domiciliu.
S.W.: Trăim în epoca inflației de diplome și certificate, de experți și specialiști. Ce motive ar avea o mamă să se încreadă, mai degrabă, într-o consultantă în alăptare decât în pediatrul ales, cu siguranță pe spuză, pentru copil?
M.N.: Este o întrebare foarte importantă. Suntem foarte puțini cei care suntem și medici pediatri și consultanți în lactație certificați internațional, IBCLC. Meseria de consultant în lactație a fost introdusă cu scopul ca acest specialist să facă parte din echipa medicală și să colaboreze cu celelalte cadre medicale. Am întâlnit situații în care mama a apelat la mine pentru partea de alăptare și lactație, în care am comunicat foarte bine cu medicul curant al copilului și am ajuns la rezultate foarte bune. Împreună cu colegele de la Asociația Consultanților în Lactație din România, facem voluntariat pe secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, unde colaborăm foarte bine cu cadrele medicale și avem rezultate minunate. Este greu când mama este pusă în situația de a alege între două păreri. Ca să nu ajungem aici susținem un curs de 90 de ore de educație în lactație, cu un invitat din Franța, Veronique Dramangeat, IBCLC recertificat, pentru a informa cadrele medicale despre alăptare. Cursul îl vom începe pe 13 octombrie, fiind deja la a doua ediție. Iar pentru cei care practică meseria de consultant în lactație certificat internațional, IBCLC, este important să comunice cu cadrele medicale, să scrie scrisori către aceștia cu studii legate de recomandările pe care le fac copiilor. Nu suntem într-o competiție și părinții nu trebuie puși în situația de a alege o opinie în fața alteia. O altă problemă este aici este că sunt și multe persoane care se recomandă consultant în lactație/în alăptare, dar care nu sunt certificate IBCLC, care nu au un cod de practică sau de etică. Pentru multe persoane, domeniul alăptării poate însemna soluții de câștig rapid, așa că mamele ar trebui să fie foarte atente la cine apelează și să ceară detalii despre pregătirea persoanei respective.
S.W.: Unele mame locuiesc în suburbii sau zone rurale, altele în orașe unde încă nu s-a acreditat nicio consultantă în alăptare, altele pur și simplu preferă să trăiască foarte retras în primele luni după naștere. Dacă o consultație în lactație este inaccesibilă sau nedorită, la ce alte surse de informare se poate recurge?
În anumite situații numai consultațiile în lactație pot stabili despre ce este vorba. Pentru că numai așa vezi modul în care copilul suge, poziția la sân, cavitatea bucală etc. Mama poate primi informații prin telefon, prin mail, de la alte mame cu experiențe asemănătoare, uitându-se la tutoriale sau citind cărți. Personal, am avut o experiență cu o mamă care mă sunase deoarece alăptarea devenise dureroasă și făcuse răni la sân. Am ajuns la ea în aceeași zi (aceste situații sunt urgențe) și m-am bucurat să văd că mama citise capitolul despre pozițiile la sân din Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman și deja făcuse niște modificări pe care le-am exersat împreună. Pe alte mame le-a ajutat să vadă videouri cu poziționarea corectă a copilului la sân.
S.W.: Pentru că ai menţionat Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman, o carte care îmi este deosebit de dragă, ai putea să îmi spui, din perspectiva medicului pediatru şi a consultantului în alăptare, prin ce se deosebeşte aceasta de restul resurselor disponibile în librării şi în mediile virtuale?
Din păcate, cărți despre alăptare traduse sau scrise în limba română sunt foarte puține – majoritatea sub forma unor broșuri, în niciun caz un ghid atât de amplu ca cel al doctorului Jack Newman. Cartea a venit să umple un mare gol care exista în literatura de specialitate și va fi un reper pentru orice altă carte care va apărea în domeniu. Este accesibilă ca informație, cuprinzătoare, scrisă de persoane cu o experiență foarte vastă în acest domeniu. Este o resursă extraordinară atât pentru practicieni, dar și pentru mame și ar trebui să fie nelipsită din biblioteca noastră.
S.W.: Deşi scris cu o atenţie extraordinară pentru fiecare detaliu medical, Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman are un stil accesibil, dacă nu chiar simplu, adresându-se mai degrabă mamelor. Din punctul tău de vedere, de la cine crezi că ar trebui să pornească revoluţia în domeniul lactaţiei şi cine are datoria de a se informa cât mai temeinic, mamele sau cadrele medicale?
M.N.: Este o întrebare foarte grea, mai ales pentru că sunt medic. Cadrele medicale sunt datoare să se informeze, măcar în virtutea jurământului pe care l-au depus și în care se zice „mai întâi să nu faci rău”. Iar în domeniul alăptării se poate face foarte mult rău din necunoaștere. Din păcate, cadrele medicale nu sunt informate în pregătirea lor despre importanța alăptării și despre cum să ajute mamele care întâmpină diverse dificultăți, iar subiectul este neglijat. Citez un reprezentant al Ministerului Sănătății la care am ajuns într-o audiență, și care, când a auzit de consultantul în lactație, mi-a zis foarte sincer: „pe pisica mea, n-a învățat-o nimeni să-și pună pisoii la sân”… O revoluție în domeniul alăptării ar trebui să pornească de la nivelul cadrelor medicale care ar trebui să aibă rolul de a informa viitoarele mame despre importanța alăptării. În realitate, din cauza faptului că sunt foarte puține cadrele medicale specializate în acest domeniu, revoluția vine din partea mamelor care se documentează, care vor tot ce este mai bun pentru copilul lor și care se luptă să alăpteze în ciuda protocoalelor rigide și a lipsei ajutorului specializat din majoritatea maternităților și spitalelor.
S.W: Pentru că sunt sigură că asemenea tuturor medicilor ești adepta metodelor preventive și pentru că este, desigur, ideal să preîntâmpini problemele în loc să fii nevoită să le rezolvi, care ar fi cel mai bun moment pentru o mamă să se informeze despre alăptare?
M.N.: De fapt, ne informăm pentru de a deveni mame și pentru a alăpta încă de la nașterea noastră. Contează cum am fost primite de propriii părinți în această lume, dacă am fost doriți, dacă am fost alăptați, ținuți în brațe, dacă am văzut apoi alți părinți cum se comportau cu copiii lor. Foarte importantă este susținerea partenerului în momentul în care alăptăm. Multe din aceste aspecte le discut cu părinții la cursurile prenatale (puericultură și alăptare), unde recomand participarea ambilor părinți. Am întâlnit mai multe situații speciale. În una din acestea, viitoarea mama rămăsese marcată de faptul că propria mamă îi spusese că nu a putut-o alăpta pentru că îi rupsese sfârcurile și avea răni oribile la sân. Dar asta nu este nicidecum specific alăptării și nicio mamă nu trebuie să treacă prin așa ceva. A trebuit să discutăm aspectele acestea și a fost foarte emoționant mai târziu, când și mama și bunica s-au putut bucura împreună de experiența alăptării. S-a întâmplat o dată ca la un curs despre alăptare să participe numai mame care erau la al doilea copil și care voiau să înțeleagă de ce nu au reușit să alăpteze primul copil decât pentru perioade scurte de timp și cum să procedeze pentru a avea succes cu al doilea copil. Frecvente sunt situațiile în care viitorii părinți nu au văzut niciodată un copil alăptat. Cel mai bun moment ca părinții să se informeze este în timpul sarcinii, așa află mai multe informații despre ei, despre așteptările lor, despre cum să reușească.
Drd. Mihaela Niță este medic pediatru, IBCLC, președinta Asociației Consultanților în Lactație din România.
kritische concepten 