Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze


0. coperta cronica de carte Avangarda literara rusa, configuratii si metamorfoze

Volumul Cameliei Dinu, Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze, a apărut în 2011, la Editura Universității din București, și continuă să nu trezească pic de atenție publică, deși, așa cum sper să arăt, ar merita-o din plin. Mai întâi, pentru că istoria românească a avangardei istorice ruse, pre- și sovietice, se află încă la început, deși antologiile alcătuite de scriitorul și traducătorul Leo Butnaru, precum și demersurile cercetătoarei Livia Cotorcea, la care se alătură contribuțiile semnate de Virgil Șoptereanu, Adriana Uliu și ale însăși autoarei din publicațiile „Filologie rusă”, „Romanoslavica”, „Analele Universității din Craiova”, „Valahian Journal of Historical Studies”, „Studii de știință și cultură” sau „Caietele Tristan Tzara”, conturează toate o plajă generoasă pentru orice început de dezbatere privind mișcările artistice radicale din Rusia începutului de secol XX. Apoi, pentru că deși încă se mai scriu cu nemiluita cărți despre avangarda istorică, majoritatea covârșitoare a acestora se menține și pe mai departe într-o paradigmă a interpretării ce desparte dimensiunea artistică de cea politică, metodă exegetică de dată relativ recentă în cultura română, impusă în critică după ’90, ca garant al unei presupuse purități hermeneutice revendicată din hagiografiile conceptului de autonomie a esteticului. Or așa ceva nu există, cu atât mai puțin în cazul unei mișcări artistice radicale cum este avangarda istorică, al cărei scop ultim a fost tocmai abolirea segregației dintre artă și societate. Iar Camelia Dinu este unul din puținii cercetători care depășește acest complex postfreudian postnouăzecist al autonomiei esteticului țiplat pe ochelari. Ar mai fi câteva argumente în favoarea autoarei, însă la acestea mă voi referi mai jos.

Studiul avangardei ruse pune așadar de la bun început mai multe probleme de poziționare oricărui cercetător contemporan se încumetă să se aplece asupra ei, mai ales dacă acest cercetător este unul de origine central sau est-europeană. Că avangarda istorică, după expresia lui Peter Bürger, a încercat nu doar să apropie arta de viață și realitatea vieții de concretul artei, ci să și plaseze semnul egal între cele două, este demult un loc comun în cercetările din domeniu; că arta avangardistă a căpătat de la bun început, prin asta, o imanență socială, iarăși, pare de bun simț; că estetica avangardistă a fost de la primele manifeste una cu implicații politice nu e greu de dedus; ceea ce e mai dificil, iar în câmpul istoriei românești asupra avangardelor – aproape imposibil, este să admitem că politica practicată și teoretizată de avangardiști, cu implicații vădit estetice, tot artă este și încă una de o valoare ce se lasă descoperită abia astăzi. Cu atât mai problematică transpare în consecință situația avangardei sovietice, al cărei proiect, așa cum a arătat Boris Groys la finele anilor ’80 într-o lucrare devenită deja clasică, s-a suprapus, de la un punct încolo, poate prea mult peste proiectul ideologic al puterii. Urmările survenite de pe urma intervențiilor corective ale lui Stalin în cadrul esteticii avangardei sunt cunoscute. În 1936, la șase ani de la moartea lui Maiakovski, Stephan Roll publică un memento în caietele „Meridian” în care schițează opoziția dintre boemul Rusiei și cel parizian. Spre deosebire de acesta din urmă, un răzvrătit estetic, spune Roll, boemul rus a fost dintotdeauna un răzvrătit social. Ce să mai, avangarda sovietică e o avangardă complicată.

Iar răspunsul Cameliei Dinu o întâmpină pe măsură. După ce schițează pe scurt, însă cu o acuitate remarcabilă, backgroundul cultural și ideologic al intelighenției ruse de la începutul veacului XX și principalele idei care o animă pe aceasta („Ce-i de făcut?”, „Cine-i vinovatul?”) în războiul estetic și politic dus împotriva oricărui tip de autoritate instituțională și / sau individuală, autoarea purcede la analiza premizelor moderniste și a mutațiilor culturale care duc rapid la apariția mișcărilor de avangardă preoctombriste, ca radicalizare a modernismului de factură simbolistă, iar apoi akmeistă. Noutatea absolută a abordării, cum spuneam, nu o constituie atât teoretizarea impecabilă a principalelor direcții estetice promovate de Aleksandr Blok, Briusov, Bunin sau Kuprin, ci zăbava autoarei în preajma implicării politice a fenomenului avangardist rus. „Poate părea paradoxal – își pune trei rânduri de mănuși albe Camelia Dinu – că am abordat în cadrul fenomenului avangardist din Rusia mișcări care au simpatizat cu puterea sovietică. Motivația este că numeroși avangardiști ruși s-au implicat în revoluția socialistă, susținând-o. De aceea, dimensiunea politică a orientărilor avangardiste din Rusia nu poate fi eludată într-o analiză competentă.”

Zis și făcut, întrucât capitolul dedicat futurismului rus, cea mai consistentă falangă literară a avangardei sovietice, alături de cea constructivistă în artele vizuale, își regrupează direcțiile de abordare și în funcție de aceasta propedeutică. Cealaltă direcție nouă de abordare o constituie venirea în câmpul de analiză a avangardelor dinspre și cu instrumentele pragmaticii lingvistice, așa cum fuseseră teoretizate de Charles Peirce în a doua jumătate a secolului XX, însă pe urmele filologului rus, din păcate puțin cunoscut la noi, M.I. Șapir. Autoarea discută astfel armătura care a dus la apariția cubofuturismului, a egofuturismului – devenit imagism din 1920, grupările Mezaninul poeziei și Centrifuga, evanescența activității futuriste în Moscova și Petersburg și constituirea unor noi centre și grupări în provincie, la periferia imperiului, concepția futuriștilor asupra limbajului artistic, poetic și vizual, împletirea celor două și estetica afișului politic și a vitrinei, Hlebnikov și Maiakovski, Krucionîh și precursorii școlii formale ruse (Jakobson, Șklovski, Vinokur), limbajul transrațional (zaum) și „arta anarhistă”.

Către mijlocul anilor ’20, după o polemică răsunătoare cu mișcarea imagistă care promova arta anarhistă, futurismul moscovit își deplasează centrul de greutate către periferie și în afara granițelor (Germania, Franța), cubofuturiștii și egofuturișii pleacă în turnee artistice, iar la Tiflis și Vladivostok apar grupările 41° și Creația, autoarea urmându-le parcursul îndeaproape. Tot atunci, apar grupările Nicevoki (postfuturistă) și Oberiu (postimagistă), dublate de o mișcare a viitorilor teoreticieni ai formalismului, însă care acum se identifică prin avangardism și se numesc Opoiaz. Deosebit de fine se dovedesc a fi observațiile Cameliei Dinu tocmai în acest punct al lucrării, când surprinde tranziția avangardei istorice ruse către socialism, o tranziție care începe cu o violentă contestare a futurismului din interior, prin spargerea pluricelulară a mișcării în nenumărate grupări și grupuscule care, toate, pretind o estetică și o ideologie bine definite: Nicevoki, luminismul, biocosmismul, fuismul, prezantismul ș.cl. pendulează la fel de incert, însă niciodată despărțindu-le hotărâtor, când între apropierea de vocația socialistă a avangardei și depărtarea de imperativul estetic, când între îmbrățișarea canoanelor frumosului clasic și respingerea vreunei urme de aplecare către societatea și actualitatea moderne.

Adevăratul tur de forță însă, care și dă măsura perspicacității cărții, are loc în ultima parte a analizei, când autoarea urmează pas cu pas această tranziție, de la bătălia conceptuală dintre constructivismul formal și cel productivist și până la impunerea oficială a proletcultismului, prin grupările revoluționare Lef și Ref, și a realismului socialist prin RAPP, tranziție secondată de un flux avangardist literar subteran de opoziție manifestat în scrierile grupărilor Defileul și Frații Serapion, care postulau, de fapt, o întoarcere aleksandrină către o estetică etanșă presimbolistă și postromantică. Raporturile avangardei cu puterea sovietică și cu politica sunt dezasamblate astfel până la ultimul șurub, dând la final cuvântul noilor progenituri estetice izvodite parcă din regretul dispariției taifunului futuristo-constructivist, care vor sta peste câteva decenii la baza apariției postmodernismului și a conceptualismului rus, însă care acum se numesc când neoavangardă, când postavangardă sau când transavangardă. E vorba de Școala de la Lianozovo, de SMOG („Cea mai tânără societate a geniilor”), DOOS („Societatea pentru bunăstarea și protecția greierilor cântăreți”) sau Mitki („Ordinul manieriștilor curtezani”). Ca mai peste tot în Est, aceste noi forme de protest au abandonat aproape ostentativ implicarea sociopolitică a artei în favoarea unui elitist estetizant exacerbat, însă pe fondul unui sentiment cvasivisceral al absurdului, moștenit de la Daniil Harms și Oberiu.

Sigur că există și unele momente oarecum stridente în carte, spre exemplu, decizia autoarei de a nu translitera titlurile chirilice ale unor lucrări citate, mai ales ale unor opuri monumentale altminteri extrem de importante pentru cititorul român, cum sunt cele trei volume ale exegetului Andrei Krusanov, Russkii avangard (2010). Pentru un cunoscător al limbii și culturii ruse, destinatarul ideal, bănuiesc, al cărții Cameliei Dinu, ele pot reprezenta un deliciu chiar, pentru restul publicului însă, lectura se poate transforma într-un exercițiu frustrant de la un punct încolo.

Chiar și așa, aceste mici momente de neatenție constituie un detaliu minor în comparație cu alura impozantă a cercetării și, mai ales, cu urgența parcurgerii unei astfel de întreprinderi atente și bogată în interesante informații inedite, cum ar fi, între altele, parcursul românesc al lui Igor Severianin sau al fraților David și Nikolai Burliuk.

Camelia Dinu, Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze, Editura Universității din București, 2011, [294 p.].

Cronică publicată în revista „Arta”, Nr. 12 / 2014.

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s