Eveniment Esther Magyar Gonda în cadrul programului Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925 – 2015)


Cel de-al cincilea eveniment din cadrul Time Dance Connection. Bucharest in action (1925 – 2015) are loc duminică, 15 noiembrie, ora 18.30 la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Dedicat personalităţii doamnei Esther Magyar Gonda evenimentul va cuprinde: proiecţia documentarului „Esther Magyar” realizat de Adina Cezar, Simona Draga / Realitatea TV în 2006, prezentarea „Dans şi politică, politicile dansului – Esther Magyar” susţinută de Valentina Iancu şi “In memoriam, despre Esther Magyar” o discuţie cu Anka Levana.

Cercetătoare: Valentina Iancu

Succesul legendar al Teatrului de Operă și Balet din perioada comunistă se datorează deopotrivă îngăduinţei admirative a liderilor politici pentru această artă, cât şi forţei expresive a unor dansatori legendari. Omul care a mediat cu succes această relaţie fragilă dintre lumea baletului şi protipendada comunistă a fost dansatoarea şi coregrafa timişoreană Esther Magyar Gonda.

Perfecţionistă, preocupată de detaliu, Esther Magyar deschide drumul dansului modern şi contemporan spre un adevărat cult al gestului. Formată într-o perioadă în care dansul se studia aproape exclusiv în şcoli particulare, Esther Magyar deschide la rândul ei o şcoală de dans la Timişoara, reuşind astfel să-şi întreţină familia. În perioada interbelică a practicat dansul ritmic, performând în saloanele timişorene propriile creaţii, realizate sub influenţa expresionismului german. Din convingeri antifasciste, se implică în această perioadă în mişcarea comunistă aflată în ilegalitate. Este închisă pentru activităţi ilegaliste şi în cele din urmă deportată din cauza orginii evreieşti. După experienţa traumatică a lagărelor de concentrare antonesciene din Transnistria, Esther Magyar renunţă la dans şi îşi dedică viaţa constituirii, consolidării şi coordonării scenei oficiale de coregrafie din România.

În aşa-zisa perioadă stalinistă în România, când toată cultura românească este pusă sub semnul propagandei de stat, Esther Magyar devine directoarea Liceului de Coregrafie, pe care îl reformează şi îi dă consistenţă. Simultan este numită directoarea secţiei de balet a Operei, încurajând coregrafii în perfecţionarea repertoriului clasic şi, mai ales, în concepţia unor producţii proprii, novatoare şi adesea provocatoare pentru epocă. Cu abilitate şi profesionalism, reuşeşte să contribuie la semnarea unor pagini decisive pentru evoluţia dansului românesc.

Esther Magyar Gonda a fost un lider şi un model. Şi-a folosit fără rezerve relaţiile personale ca să îndepărteze ochii cenzurii comuniste de la scena operei, nu de puţine ori reuşind să protejeze colegii homosexuali de prigoana Miliţiei de moravuri.

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect de recuperare și actualizare a istoriei invizibile a dansului, concretizat prin șase evenimente desfășurate în perioada 24 septembrie – 29 noiembrie, în mai multe spații din București. Evenimentul se înscrie în linia demersurilor de recuperare a istoriei dansului contemporan românesc, pe care CNDB le-a inițiat încă din 2006, pregătind totodată lansarea Portalului Dansului Contemporan Românesc (UptoDance).

Ultimele două evenimente din cadrul programului Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București, în luna noiembrie, sunt:

Eveniment Esther Magyar

Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu

15 noiembrie, ora 18.30

Eveniment Ioan Tugearu

Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu

29 noiembrie, ora 18.30

Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural ”Ești București” al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și al Primăriei Municipiului București.

Parteneri instituționali: Muzeul Național al Țăranului Român, Casa de Balet, Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Națională a României, Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” București, Arhiva Națională de Filme, Cărturești, Teatrul Excelsior

Un proiect susținut de Digicult

Parteneri media: DIGI 24, TVR2, RFI, Radio Romania Cultural, Revista Cultura, Revista Arta, Liternet, Online Gallery, Sapte Seri, Veioza Arte, Dilema veche, Observatorul Cultural, Feeder.ro, Scena.ro,  Revista Arte si Meserii, Orasulm.eu, Getlokal.ro, Metropotam

http://www.cndb.ro

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s