Whispers: Ulay on Ulay


Maria Rus Bojan, Alessandro Cassin (coord.), Whispers: Ulay on Ulay, With contributions by Marina Abramović, Laurie Anderson, Timea Andrea Lelik, Tevž Logar, Thomas McEvilley, Charlemagne Palestine, Lena Pislak, John Reuter, Silvio Wolf. [Editor: Astrid Vorstermans. Translation: Leo Reijnen, Timea Andrea Lelik.] Valiz Foundation, Amsterdam, 2014. [536 p.]

Trebuie spus de la bun început că ediții critice precum volumul monografic rezonat dedicat artistului olandez de origine germană Uwe Laysiepen / Ulay apar o data la zece ani. Compus dintr-un sistem extrem de dens de texte critice, interviuri, mărturii, reproduceri fotografice, documente și documentări, ilustrații, capturi după video etc., volumul Whispers: Ulay on Ulay editat de Maria Rus Bojan și Alessandro Cassin anul trecut la Amsterdam este și unul dintre primele publicații care implementează rețeaua de tip hyperlink în versiune tipărită, imaginea ne mai având o funcție ilustrativă, ci făcând parte din conținutul textelor, adică având o funcție predicativă.

Separat de laboriosul studiu introductiv, semnat de Maria Rus Bojan, și în paralel cu suita de interviuri cu artistul realizate de Alessandro Cassin între 2010 și 2013, contribuțiile textuale vin de la autori care s-au intersectat, suprapus un timp, traversat și marcat viața și opera lui Ulay: John Reuter evocă preocuparea de o viață a artistului pentru polaroid; Timea Andrea Lelik discută calitatea de (auto)portretist fotografic a artistului; Charlemagne Palestine își amintește cum i-a întâlnit pe Ulay și Marina Abramović; artistul Silvio Wolf vorbește în calitate de documentarist fotografic al performanceurilor canonice create de Ulay și Marina Abramović în anii ’70; Laurie Anderson retrăiește anul 1977, când a asistat la Relation in Movement, performanceul de 16 ore al celor doi în cadrul Bienalei de la Paris; Marina Abramović vorbește despre relația de cuplu cu Ulay și despre despărțirea din 1980, într-un scurt interviu acordat aceluiași Cassin; Tevž Logar analizează dimensiunea politică și socială angajată din opera artistului; Thomas McEvilley se ocupă de semnificația fotografiei și ipostazele acesteia practicate de Ulay în timp; iar Lena Pislak, actuala soție a artistului, participă cu o declarație olografă de iubire, credință și devotament.

Întregul corpus de texte este brăzdat de la un capăt la celălalt de mai multe tipuri de reproduceri fotografice: inserturi intertextuale, caiete color inserate între contribuții, catalog cvasicomplet cu 736 de imagini (1970-2012), ilustrații fotografice semnate de alți autori și inserate în CV-ul artistului. Această distribuție imagistică pare să aibă două funcții: prima, transformă ceea ce ar fi putut lejer deveni o tipăritură bourgeoise post-taschen într-un instrument de lucru aproape științific, fără însă a naufragia în academic; a doua, cititorul fidel este somat să se implice într-un soi de coregrafie ad-hoc pentru a parcurge sinuozitățile referințelor interconectate, astfel încât lectura să devină una participativă, iar volumul să migreze către ceea ce am numit cândva publicație performativă.

Teza cărții nu este totuși una neutră. Chiar dacă își propune o abordare generalistă, cu scopul de a examina dimensiunile greu încadrabile ale operei lui Ulay, volumul comportă și o vocație implicit polemică. Narațiunea globală are în vedere o tematică bifurcată cvadruplu: colaborarea, cum am mai spus, canonică în cocreațiile cu Marina Abramović deschide discuția asupra restului de proiecte cooperative ale lui Ulay cu Jürgen Klauke, Paula Francois Bisseau sau Jan Stratman, cât și, mai general, despre natura colaborativă a abordării artistului în orice întreprindere artistică. O altă temă majoră a cărții este preocuparea neîntreruptă a artistului pentru fotografia experimentală, pentru polaroid, pentru, cum se exprimă acesta prin cuvintele lui Bazin, ontologia imagini fotografice în general. În fine, o temă la fel de importantă pentru discuția operei lui Ulay o constituie abordarea politică (life-like art, tot insistă acesta, pe urmele lui Kossuth), în creația artistului dintre 1989, data ultimului performance oficial cu Marina Abramović, The Great Wall Walk, și 2010, data Waterfoniei din Patagonia, când artistul devine absorbit de subiectul apei și de formele sociale pe care aceasta le are în viața de zi cu zi, de la marfă la substanță majoritară în organism, fără de care murim. Între acestea, Ulay este preocupat, am putea spune, de geopoliticile istoriei recente: imigrație, Uniunea Europeană, moștenirile traumatice ale Războiului Rece, Republica Moldova etc.

Că o astfel de revizitare în forță este inevitabil polemică, nu mai încape discuție. Cartea reușește astfel, cred, să mute câteva rânduri de cărămizi mai jos în istoria artei recente, să transpară ca un afront la adresa pieței de artă, cât și să genereze în mod inevitabil o rescriere a acestor istorii ale artelor contemporane, fie acestea vizuale sau performative.

Articol publicat în Revista ARTA, nr. 13 / 2015

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.