N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXVII. Unui prieten miop


Cuprinsul autograf al cărții „Pagini alese din coperspondența cu prietenii” (1846). Sursa: pravoslavie.ru

Cuprinsul autograf al cărții „Pagini alese din coperspondența cu prietenii” (1846). Sursa: pravoslavie.ru

Destinatarul scrisorii nu a fost identificat.

***

Te-ai dotat cu văzul miopiei contemporane şi crezi că judeci corect evenimentele! Concluziile tale-s putregai, n-au nici un Dumnezeu. Ce-o tot dai cu istoria? Istoria pentru tine-i moartă, e numai o carte închisă. Fără Dumnezeu, nu scoţi din ea mari concluzii şi învăţăminte; vei scoate numai cîteva, mărunte şi neînsemnate. Rusia nu-i Franţa, elementele franţuzeşti nu-s cele ruseşti. Ai uitat pînă şi de specificul fiecărui popor şi crezi că unul şi acelaşi eveniment poate acţiona identic asupra mai multor popoare. Unul şi acelaşi ciocan, atunci cînd cade pe sticlă, o face ţăndări, iar atunci cînd cade pe fier, îl îndoaie[1]. Ideile tale despre finanţe se bazează pe lectura cărţilor străine şi a revistelor englezeşti, de-aici un lanţ de gînduri moarte. Nu ţi-ar fi ruşine, un om inteligent, să nu pătrunzi tu nici o clipă în propria ta minte şi să nu dezvolţi tu o idee originală, ci o îmbuibi cu bălegar străin? Dar nici în proiectele tale nu văd nici un Dumnezeu; nu văd în vorbele din scrisoarea ta, în ciuda minţii briliante şi-ascuţite, ca Dumnezeu să se fi perindat prin gîndurile-ţi atunci cînd ai scris-o; nu găsesc în ideile tale nici o sclipire cerească. Nu, tu nu faci bine prin funcţia ce-o deţii, chiar dacă ţi-l doreşti atît de mult; faptele tale n-or să dea naștere plodului pe care-l aştepţi. Poţi face rău şi prin intenţii bune, aşa cum mulţi au şi făcut-o. În ultima vreme n-au provocat atîta dezordine oamenii proşti, cîtă au făcut ăia deştepţi, iar asta numai pentru că s-au încrezut în propriile lor puteri şi-n mintea lor. Eşti mîndru, dar cu ce te mîndreşti? Măcar cu mintea pe care o ai; dar nu, tu ai îngropat-o în gunoaie, o minte vastă cu adevărat remarcabilă, ţi-ai făcut-o venetică pînă şi pentru tine. Tu te mîndreşti cu o minte moartă, străină, şi spui că e a ta. Ai grijă de tine, te afli-n primejdie. Tu critici oamenii de stat şi vei ajunge un om de stat, pentru că ai capacităţile necesare; de-aceea ai grijă de tine cu şi mai multă băgare de seamă. Nu pune la cale îmbunătățiri care ţi-au umplut capul încă dinainte să-ţi intri-n atribuţii şi ţine minte că cea mai mică mişcare neatentă poate pricinui cel mai mare rău. Încă din proiectele tale din prezent începe a se vedea mai mult frica, decît precauţia. Toate ideile tale sînt îndreptate înspre evitarea a ceva ameninţător din viitor. De prezent să-ţi fie frică, nu de viitor. De prezent e lăsat de la Dumnezeu ca să ne-ngrijim. Cel care se-ntunecă de frica viitorului, acela a fost abandonat de puterea divină. Iar cel care-i cu Dumnezeu în suflet, acela priveşte luminos înainte şi-şi clădeşte din cărămizile prezentului viitorul cel strălucitor. Pe cînd tu eşti mîndru: nici acum nu vrei să poţi vedea; eşti încrezut: tu crezi că ştii totul; te gîndeşti că toate-mprejurările Rusiei îţi sînt deschise; gîndeşti că nimeni nu mai are cu ce te-nvăţa; te sforţezi din toate puterile să fii precum acei demnitari care au strălucit degrabă şi tot degrabă au şi dispărut, care aveau în ei totul pentru a face mult bine, care ardeau de dorinţa de a face binele, au robotit ca nişte furnici toată viaţa şi cu toate acestea n-a rămas nimic din urma lor şi le-a murit pînă şi numele; viaţa lor de pe suprafaţa Rusiei a dispărut aşa cum dispare cercul pe apă. Și acum, spre ruşinea noastră, ne arată europenii cu degetul spre oamenii lor de seamă, învăţaţi de care mai găseşti şi la noi cîteodată, dar şi oameni mai puţin învăţaţi; dar aceea măcar au lăsat după ei ceva pentru prezent, în timp ce noi ne-aruncăm la o mie de fapte şi toate o mie, precum colbul, se fac una cu pămîntul, la fel ca şi noi. Eşti mîndru, îţi spun, şi mai repet o dată: eşti mîndru; păzeşte-te şi fereşte-te din timp de mîndrie. Începe prin a te convinge că eşti cel mai prost din Rusia şi-abia atunci te vei înțelepți așa cum trebuie, ascultă orice afacerist cu o asemenea atenţie ca atunci cînd n-ai şti nimica şi-ai vrea să înveţi de la el. Dar pentru tine-s o ghicitoare cuvintele mele; ele nu te vor influenţa în nici un fel. Tu ai nevoie ori de o nefericire, ori de o mare zdruncinare. Roagă-te la Dumnezeu pentru această zdruncinare, să-ţi scoată-n drum la slujbă vreo nenorocire de netrecut, să-ţi trimită un om care să te jignească şi să te înjosească în ochii tuturor, încît să nu ştii unde să te-ascunzi de ruşine şi să zdrobeşti dintr-o pălitură cele mai sensibile coarde ale aroganţei tale. Acela va fi adevăratul tău frate şi izbăvitor. O, cît de multă nevoie avem uneori de-o palmă dată după ceafă, public, în văzul tuturor!

1844

[1] Parafrază după versuri din Poltava lui Puşkin:

Trecînd prin malaxorul vieţii,

Rusia-i de oţel. Ciocanul,

Fărîmiţînd o sticlă, îndoaie burlanul.

N.V. Gogol, „XXVII Unui prieten miop”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu.

Advertisements

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXVII. Unui prieten miop

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s