N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXVI. Spaimele şi grozăviile Rusiei (Către contesa ….skaia)


K. Reihel, „Portretul Prințesei Luiza Karlovna Biron, contesa Vieligorskaia” (1905), reprodus în catalogul „Russkie portretî XVIII i XIX vekov. Izdanie Velikovo kneazea Nikolaia Mihailovicea Romanova”, publicat în 1905-1906 pentru expoziția națională din 1905.

K. Reihel, „Portretul Prințesei Luiza Karlovna Biron, contesa Vieligorskaia” (1905), reprodus în catalogul „Russkie portretî XVIII i XIX vekov. Izdanie Velikovo kneazea Nikolaia Mihailovicea Romanova”, publicat în 1905-1906 pentru expoziția națională din 1905.

Scrisoarea e adresată Luizei Karlovna Vieligorskaia (născută ducesa Biron, 1791-1853), soţia lui Mihail Iurievici Vieligorskii. Cenzura a interzis acest text, care a fost publicat pentru prima dată de către P.I. Bartenev în paginile revistei Arhiva rusă (1866).

***

La scrisoarea dumneavoastră lungă, pe care-aţi scris-o cu atîta frică, pe care m-aţi rugat să o distrug în clipa-n care-am terminat-o de citit şi la care m-aţi rugat să vă răspund nu altfel decît prin oameni de încredere, nicidecum prin poştă, eu nu doar că nu răspund în secret, ci, aşa cum vedeţi, o fac într-o carte tipărită, pe care, se prea poate, o va citi jumătatea din Rusia cultă. M-a îndemnat gîndul că scrisoarea mea va sluji de răspuns şi viitorilor care, la fel ca dumneavoastră, sînt chinuiţi de-aceleaşi spaime. Ce-mi destăinuiţi dumneavoastră, în secret, nu-i decît o părticică din toată afacerea asta; însă dacă v-aş destăinui tot ce ştiu eu (iar ce ştiu eu, fără îndoială, e foarte puţin), atunci sigur vi s-ar întuneca mintea şi nu v-aţi mai gîndi decît la cum să fugiţi cît mai departe de Rusia. Dar unde să fugiţi, asta-i întrebarea. În Europa e şi mai slut decît în Rusia. Diferenţa e că acolo deocamdată nimeni nu vede nimic: acolo totul, inclusiv oamenii de stat, se află la vîrful celei mai înalte confuzii, adică se află în acel cerc vicios al cunoaşterii, alimentat de reviste prin concluzii premature, demonstraţii iraţionale, expuse prin prisma mincinoasă a partidelor, în cu totul altă culoare decît sînt ele în realitate. Aşteptaţi un pic şi-o să vedeţi cum vor începe urletele să răzbată de jos în sus, anume în acele state bine organizate cu a căror strălucire aparentă ne delectăm noi acum, sforţîndu-ne să luăm totul de la ei şi să plantăm la noi, încît o să-i doară capul pînă şi pe celebrii oameni de stat, pe care-i admiraţi atîta prin palate şi saloane. Europa va da în clocot de-atîta învălmăşeală, că n-o va mai putea potoli nici o armă de om cînd vor ieşi toate la iveală și li se va arăta în față fiinţa îngrozitoare a spaimelor pe care le vedeţi dumneavoastră acum prin Rusia. În Rusia mai există totuşi un licăr de lumină, mai există căi şi drumuri întru salvare şi slavă Domnului că aceste spaime au ieşit în vileag acum şi nu mai tîrziu. Cuvintele dumneavoastră: „Cu toţii decad sufleteşte, parcă în aşteptarea a ceva iminent”, precum şi cuvintele: „Fiecare se gîndeşte numai la bunăstarea personală și la cîștig, la păzirea propriului folos, de parcă am fi pe-un cîmp de luptă suferind o înfrîngere şi fiecare se gîndește la cum să-şi salveze pielea: sauve qui peut[1]”, sînt foarte adevărate; într-adevăr, aşa se-ntîmplă astăzi; aşa trebuia să se întîmple, pentru că aşa a vrut Dumnezeu să se întîmple. Fiecare să se gîndească numai la sine, la propria salvare. Căci a venit vremea pentru un alt fel de salvare. Nu să ne ascundem pe corabie de pe pămîntul nostru, salvîndu-ne odioasele avuturi pămînteşti, ci salvîndu-ne sufletul şi nepărăsind ţara, fiecare trebuie să aibă grijă de sine chiar în inima ţării. Fiecare trebuie să-şi scoată capul din mlaştina de pe corabia funcţiei şi a slujbei, privind la Cîrmaciul ceresc. Iar cel care nu are o slujbă, acela trebuie să-şi ia avînt către una şi să se prindă cu mîinile de atribuţiile sale aşa cum se prinde cel scufundat de-o stinghie, fără de care n-ar mai putea să se salveze de la înec. Şi fiecare trebuie să slujească nu cum a slujit în Rusia de altădată, ci cum ar sluji într-o altă ţară, celestă, al cărei suveran e Însuşi Christos şi de aceea, legăturile noastre cu puterea, care-i mai presus decît noi, cu oamenii, egali şi dimprejurul nostru şi cu cei care se află sub noi, trebuie să fie aşa cum ne-a învăţat Christos şi nu altcineva. Şi nu avem de ce trage cu urechea la vorbele altora despre ambiţia şi vanitatea noastră, – trebuie să ţinem minte că sîntem în funcţie întru Christos şi de aceea trebuie s-o îndeplinim aşa cum ne-a învăţat Christos. Numai aşa se poate slava fiecare. Şi rău va fi de-acela care nu se va gîndi din timp la asta. Întuneca-i-se-va mintea şi gîndurile i se vor posomorî, şi nu va găsi nici un ungher în care să se-ascundă de spaimele lui. Amintiţi-vă de Bezna egipteană[2], pe care cu atîta putere a transmis-o regele Solomon; atunci cînd Dumnezeu a vrut să-i pedepsească pe oameni, le-a trimis roiuri de spaime nevăzute şi neînţelese. O beznă chioară i-a cuprins pe toţi în faptul zilei, din toate părţile dădeau tîrcoale arătări îngrozitoare, cohorte de fantome slăbănoage cu feţele jalnice li se băgau neîncetat în faţă, frica îi fereca în lanţuri nevăzute şi le fura toate sentimentele, toată voinţa, toate puterile-n ei se veştejeau, înafară de spaimă. Iar asta se-ntîmpla numai în aceia pe care a vrut Dumnezeu să-i pedepsească. Alţii în timpul acela n-au văzut nici o grozăvie, pentru ei era ziuă şi lumină.

Vedeţi să nu vi se-ntîmple şi dumneavoastră ceva asemănător. Mai bine v-aţi ruga la Dumnezeu să vă îndrume şi să vă arate cum să vă purtaţi în locul în care vă aflaţi, iar de-acolo să faceţi totul după legea lui Christos. Acum nu mai e de glumă. Înainte să ne îngrijorăm pentru dezordinea din jur, n-ar fi rău să aruncăm fiecare cîte o privire în sufletul nostru. Şi dumneavoastră priviţi în sufletul-vă. Dumnezeu ştie, poate că veţi găsi acolo o dezordine la fel ca aceea pentru care-i ocărîţi pe alţii; poate că acolo trăieşte o mînie ursuză şi rufoasă, gata în orice clipă să pună stăpînire pe sufletul dumneavoastră, spre bucuria duşmanului lui Christos; dar poate că acolo s-a oploşit vreo teamă de a nu vă înjosi la fiecare pas – fiica cea oropsită a necredinţei în Dumnezeu; poate că acolo încă se mai ascunde dorinţa-ngîmfată de-a alerga după tot ce străluce şi de a se bucura de faima mondenă; poate că-n el mai locuieşte nişte mîndrie pentru-nsuşirile perfecte ale sufletului, capabilă să transforme-n nimic tot binele pe care-l mai avem și putem face. Dumnezeu mai ştie ce poate fi-n sufletele noastre. Mai bine-am căuta să ne tulburăm ceva mai mult pentru ceea ce e în noi, decît pentru ceea ce nu e ori e împrejurul nostru. Iar în ce priveşte spaimele şi grozăviile Rusiei, acestea n-aduc nici un folos: strecurîndu-se printre ele, mulţi au dobîndit o cultură pe care n-or s-o capete în nici o şcoală. Dificultăţile întîlnite în diverse situaţii, solicitînd minţii noi sforţări şi meandre, au trezit din somn abilitatea multora, iar în timp ce la capătul Rusiei unii mai ţopăie polca şi împart ultima tură de preferans, se educă şi apar pe nevăzute adevăraţi înţelepţi într-ale vieţii. Vor mai trece încă zece ani şi veţi vedea cum Europa va veni la noi, dar nu după cînepă şi slănină, ci să cumpere înţelepciunea care nu se mai comercializează pe pieţele europene. Aş numi mulţi dintr-aceştia, care vor fi cîndva frumuseţea pămîntului rus şi vor aduce mult bine-ntru vecie; dar spre cinstea părţii dumneavoastră femeieşti, trebuie să spun că femeile o vor face-ntr-o măsură şi mai mare. Ca o salbă de mărgăritar vor dăinui în amintirea mea. Cu toatele, începînd cu fetiţele dumneavoastră[3], care-atît de viu mi-au amintit cît de înaltă este înrudirea sufletească pe lîngă aceea de sînge (dea Domnul ca cea mai bună soră din lume, cu o pregătire asemănătoare, să-ndeplinească rugămintea fratelui ei aşa cum ele au îndeplinit toate rugăminţile sufletului meu), cum spuneam, începînd cu ele, continuînd cu cele despre care mă-ndoiesc că aţi auzit şi terminînd cu acelea despre care poate că nu veţi auzi niciodată, dar care sînt mai desăvîrşite decît toate cele despre care aţi auzit. Cu toatele nu seamănă una cu cealaltă şi fiecare în sine e o apariţie neobişnuită. Numai Rusia singură putea să dea naştere unei asemenea diversităţi de caractere. Şi numai în vremurile crunte de astăzi, de decădere şi delăsare a toate, ofilind societatea din toate părţile, se putea cultiva aşa. Şi pe toate le-a crescut cea pe care eu n-am văzut-o cu ochii şi despre care a ajuns pînă la mine doar o povestioară neclară. N-aş fi crezut că există pe pămînt ceva mai desăvîrşit. Să faci o faptă atît de măreaţă şi de înţeleaptă, dar să o înfăptuieşti aşa cum a făcut-o ea; să faci în aşa fel încît să alungi pînă şi bănuiala de a te fi implicat, dar să pui pe seama altora fapta aceasta plină de nobleţe, în aşa fel încît toţi aceşti alţii să alerge ca să apuce măcar o parte din fapta făcută de ea, ca şi cum ar fi fost făcută de ei, fiind ferm convinşi că a fost făcută de ei. Să gîndeşti dinainte atît de inteligent cum să te fereşti de faimă, în timp ce natura faptei merită să fie trîmbiţată şi descoperită! Nu, o astfel de nobleţe eu n-am pomenit l-a nici un frate de-al meu de parte bărbătească. Iar în ochii mei au pălit chiar în clipa aceasta toate idealurile feminine create de poeţi: în faţa acestui adevăr, ele sînt ceea ce este imaginaţia în faţa raţiunii totale. La fel de jalnice mi-au apărut în clipa asta şi acele femei care se dau în vînt după luciul poleit al faimei! Dar de unde s-a ivit acest miracol? Dintr-o fundătură de Rusie, într-o vreme cînd omului îi e din ce în ce mai greu să iasă la suprafaţă, cînd s-au încîlcit toate iţele şi-au apărut spaimele şi grozăviile Rusiei care vă sperie pe dumneavoastră.

1846

[1] Scapă cine poate (fr.).

[2] V.A. Jukovskii a întreprins în 1846 o traducere în versuri după Capitolul 17, Egiptenii, robi ai întunericului, din Cartea înţelepciunii lui Solomon, pe care a intitulat-o Eghipetskaia tima [Bezna egipteană] şi pe care, neîndoios, o foloseşte şi Gogol acum.

[3] Mihail Iurievici şi Luiza Karlovna Vieligorskaia au avut trei fiice: Apollinaria Mihailovna (căsătorită Venevitinova, 1818-1884), Sofia Mihailovna (căsătorită Sollogub, 1820-1878) şi Anna Mihailovna (căsătorită principesa Şahovskaia, 1822-1861).

N.V. Gogol, „XXVI. Spaimele şi grozăviile Rusiei (Către contesa ….skaia)”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu

Advertisements

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXVI. Spaimele şi grozăviile Rusiei (Către contesa ….skaia)

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s