N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXI. Ce este o guvernatoare (Către A.O. S….ova)


P.F. Sokolov, „Portretul Aleksandrei Osipovna Smirmova-Rosset”, acuarela, 1835

P.F. Sokolov, „Portretul Aleksandrei Osipovna Smirmova-Rosset”, acuarela, 1835

Scrisoarea este adresată Aleksandrei Osipovna Smirnova, al cărei soţ, N.M. Smirnov, a fost guvernator în regiunea Kaluga între anii 1845-1851. La baza acestui text se afla o lungă scrisoare a lui Gogol către A.O. Smirnova, trimisă pe 6 iulie 1846. Scrisoarea de faţă a fost interzisă de cenzură. A fost publicată pentru prima dată în ziarul Sovremennosti i ăkonomiceskii listok [Actualitatea şi foaia economică] (nr. 1 / 1860) şi republicată cu titlul Pisimo N.V. Gogolea [Scrisoarea lui N.V. Gogol] în revista Domaşneaia beseda [Convorbiri pentru acasă] (Vol. 6 / 1866).

***

Mă bucur că stați mai bine cu sănătatea, pe cînd sănătatea mea… dar să lăsăm sănătatea la o parte; trebuie să uităm de ea, la fel cum trebuie să uităm şi de noi. Aşadar vă întoarceţi din nou în oraşul dumneavoastră gubernial[1]. Va trebui să vă îndrăgostiţi de el cu forţe noi, e al dumneavoastră, vă este credincios, el trebuie să devină apropiat. În zadar aţi început să vă gîndiţi din nou că prezenţa şi activitatea dumneavoastră de acolo este complet nefolositoare, că societatea-i putredă la rădăcină. Pur şi simplu aţi obosit, atîta tot. Faptele unei guvernatoare-s necesare peste tot şi la tot pasul. Ea poate influenţa şi schimba chiar şi atunci cînd nu face nimic. Dumneavoastră ştiţi deja că nu e vorba despre a vă arunca orbește să le faceţi pe toate ori despre multă alergătură. Aveţi în faţa două exemple vii, pe care chiar dumneavoastră le-aţi amintit. Predecesoarea dumneavoastră, J***[2] care a pus pe picioare puzderie de instituţii caritabile, avînd şi tot atîta bătaie de cap cu puzderia de hîrtii, cu economişti, secretari, furturi, incompetenţi, s-a umplut de glorie şi recunoştinţă la Petersburg şi a lăsat numai harababură în urma ei la K***; principesa O***[3], care a fost guvernatoare înaintea ei în acelaşi oraş K***, n-a fondat nici o instituţie, n-a construit nici o locuinţă, faima ei n-a părăsit porţile acelui oraş, n-a avut nici un pic de influenţă asupra soţului său şi nu şi-a băgat nasul în nici o afacere oficial-administrativă, şi cu toate acestea nu cred că există cineva în acel oraş care să şi-o poată aminti fără lacrimi în ochi şi fiecare, începînd cu negustorul de la colţ şi terminînd cu ultima băbuţă, încă mai vorbesc şi astăzi: „Nu, ca principesa O*** nu va mai fi nici una!”. Şi cine vorbeşte asta? Acelaşi oraş pentru care dumneavoastră credeţi că nu puteţi face nimic, aceeaşi societate pe care o consideraţi pierdută pe vecie. Așadar, chiar nu se poate face nimic? Aţi obosit, atîta tot! Aţi obosit pentru că v-aţi luat prea mult avînt, v-aţi încrezut prea mult în propriile forţe, iuţeala femeiască v-a însufleţit… Repet din nou ce v-am spus şi mai înainte: influenţa dumneavoastră este puternică. Dumneavoastră sînteţi persoana cea mai însemnată din oraş, vă vor imita în cel mai mic detaliu, pînă la ultima broşă, graţie maimuţărelii modei şi, în genere, maimuţărelii noastre ruseşti. Veţi fi legislatoare în toate. Dacă vă veţi face bine treburile, inclusiv prin asta veţi influenţa, pentru că îi veţi obliga şi pe ceilalţi să se ocupe cum trebuie de afacerile lor. Izgoniți luxul (pînă cînd apar alte treburi) şi veţi face o faptă nobilă, iar pentru asta nu aveţi nevoie de mari sforţări, dar nici de abstinenţe. Nu rataţi nici un bal şi nici o serată, frecventaţi-le anume pentru a putea să vă înfăţişaţi cu una şi aceeaşi rochie; îmbrăcaţi aceeaşi rochie de trei, patru, cinci, şase ori. Etalaţi în public tot ce e mai simplu şi mai ieftin croit. Cu alte cuvinte, izgoniţi luxul acesta dezgustător şi infam, această plagă a Rusiei, izvoditoarea mitei, a nedreptăţii şi a ticăloşiei pe care le avem acum. Iar cînd veţi izbuti să faceţi una ca asta, atunci veţi aduce mai mult folos decît însăşi principesa O***. Cum vedeţi, treaba asta nu necesită mari sacrificii şi nici timp nu răpeşte. Prietena mea, aţi obosit. Din scrisorile dumneavoastră mai vechi îmi dau seama că pentru început aţi reuşit să faceţi multe lucruri bune (dacă nu v-aţi fi grăbit, aţi fi reuşit şi mai multe), deja au început să circule veşti despre dumneavoastră, chiar în afara oraşului K***, cîteva au ajuns şi pînă la mine. Însă dumneavoastră sînteţi, în continuare, foarte grăbită şi parcă prea pătimitoare, vă mişcă şi vă afectează prea iute fiecare neplăcere şi orice mîrşăvie întîlnită. Prietenă dragă, amintiţi-vă din nou cuvintele mele, de-al căror adevăr aţi spus că v-aţi convins și singură: priviţi întregul oraş aşa cum vraciul îşi priveşte lazaretul. Aşa să priviţi, dar mai adăugaţi ceva în privire, şi anume: convingerea că toţi bolnavii aflaţi în lazaretul acela sînt în realitate neamurile dumneavoastră şi oamenii dragi şi apropiaţii inimii, atunci totul se va schimba, cu oamenii vă veţi împăca, dar vă veţi duşmăni cu bolile lor. Cine v-a spus că bolile astea sînt incurabile? Dumneavoastră aţi spus-o, pentru că nu aţi găsit leacul potrivit. Dar oare sînteţi dumneavoastră un medic atoateștiutor? De ce nu aţi cerut sfaturi şi ajutor de la ceilalţi? Credeţi că v-am rugat degeaba să-mi povestiţi despre toate cîte se petrec în oraşul dumneavoastră, ca să-l pot cunoaşte mai bine şi ca să-l pot înţelege cît mai mult? De ce nu aţi făcut-o, cu atît mai mult cu cît eraţi convinsă că eu aş putea avea mai multă influenţă decît dumneavoastră; cu cît îmi atribuiţi o oarecare pricepere generală la oameni; cu cît, în sfîrşit, îmi spuneţi că v-aş fi fost de folos în chestiunile sufleteşti mai mult decît oricare altul? Oare chiar gîndiţi că n-aş fi putut să vă ajut la fel şi în cazul bolnavilor dumneavoastră incurabili? Se pare că aţi uitat că eu mă pot ruga, că ruga mea poate ajunge pînă la Dumnezeu, că Dumnezeu poate da minţii mele povaţă, iar mintea, povăţuită de Domnul, poate face măcar ceva bun pentru o alta, care n-a fost încă povăţuită de El.

Pînă acum mi-aţi oferit numai detalii generale despre oraşul dumneavoastră în scrisorile pe care mi le-aţi trimis, despre defecte şi neajunsuri generale care pot fi ale oricărui oraş gubernial; însă nici măcar aceste generalităţi nu sînt complete. Aţi tras nădejde că aş cunoaşte Rusia ca pe cele cinci degete; dar eu nu am habar de nimic. Iar dacă am mai ştiut cîte ceva, apoi şi acestea s-au schimbat de la plecarea mea şi pînă acum. În structura administrativă a guberniei s-au petrecut schimbări însemnate: multe posturi şi mulţi funcţionari au ieşit din subordonarea guvernatorului şi au intrat în departamentele şi în gestiunea altor ministere; au apărut noi posturi cu funcţionari la fel de noi, altfel spus – gubernia şi oraşul gubernial arată acum altfel din foarte multe puncte de vedere, iar eu v-am rugat să-mi faceţi cunoscută în totalitate situaţia dumneavoastră şi nu să-mi înfăţişaţi vreuna care-ar fi ideală, ci pe aceea existentă, ca să pot vedea, de la cele mai mici detalii pînă la cele mai cuprinzătoare tot ce vă înconjoară.

Chiar dumneavoastră mi-aţi spus că în timpul scurt de cînd sînteţi în K***, aţi cunoscut Rusia mai bine decît aţi cunoscut-o în toată viaţa anterioară[4]. De ce nu mi-aţi împărtăşit cunoştinţele dumneavoastră? Îmi spuneţi că nici nu mai ştiţi cu ce să începeţi, că puzderia de lucruri auzite şi adunate în minte e în mare dezordine (că NB  este cauza eşecurilor). O să vă ajut să faceţi ordine, dar şi dumneavoastră îndepliniţi-mi rugămintea cît mai conştiincios cu putinţă, nu aşa cum se obişnuise cu fratele dumneavoastră femeia lui pătimoasă, care din zece cuvinte omite opt şi răspunde din două numai pentru că acestea i-au căzut cumva cu tronc la inimă, ci la fel ca fratele-vă – un om rece, lipsit de pasiuni, sau şi mai bine, ca un afacerist priceput care nepunînd nimic la inimă, răspunde în mod egal şi imperturbabil la toate punctele din chestionar.

Va trebui, de dragul rugii mele, să începeți o nouă examinare a oraşului dumneavoastră gubernial. În primul rînd, va trebui să-mi enumeraţi pe rînd toate personalităţile importante din oraş, prenumele, patronimicul şi numele tuturor cinovnicilor. Am nevoie de asta. Trebuie să mă împrietenesc cu ei, la fel cum şi dumneavoastră va trebui să vi-i faceţi pe toţi prieteni, fără nici o excepţie. În al doilea rînd, va trebui să-mi descrieţi exact în ce constau atribuţiile şi obligaţiile fiecăruia. Acestea trebuie să le aflaţi chiar din gura lor şi nu din altă parte. Discutînd cu fiecare, va trebui să-l întrebaţi în ce constă obligaţia lui, pentru ca el să numească obiectul muncii sale şi să-i indice graniţele. Aceasta va fi prima întrebare. După aceea rugaţi-l frumos să vă explice, în cadrele acestei obligaţii şi ţinînd cont de circumstanţe, cît şi cum anume se poate înfăptui binele. Aceasta va fi a doua întrebare. Apoi, cum anume şi cît rău se poate pricinui în cadrele acestei obligaţii. Aceasta va fi a treia întrebare. Aflînd acestea, mergeţi în camera dumneavoastră şi treceţi totul pe hîrtie pentru mine. Prin asta, împuşcaţi doi iepuri dintr-un foc: pe lîngă faptul că îmi dați niște pîrghii prin care să vă pot fi de folos, din răspunsurile cinovnicilor veţi pricepe mai bine cum îşi înţeleg ei atribuţiile, ce le lipseşte, pe scurt – prin răspunsul lor, ei se vor descrie pe sine. Ba chiar vă vor indica şi ce ar trebui să faceţi de-acum înainte… Dar nu despre asta-i vorba, o vreme n-ar trebui să vă mai grăbiţi, să nu faceţi nimic nici măcar atunci cînd vi se arată ce puteţi face şi că sînteţi în stare să fiţi de ajutor. E mai bine ca deocamdată să priviţi totul cu multă băgare de seamă, mulţumiţi-vă pe moment cu faptul că-mi transmiteţi mie toate acestea. După care, pe aceeaşi filă, dar pe verso ori chiar pe un alt petec de hîrtie, notaţi observaţiile dumneavoastră, ce-aţi remarcat mai special la fiecare, ce vorbesc ceilalţi despre el, într-un cuvînt – tot ce se poate adăuga despre el dintr-o parte.

După aceea, vreau aceleaşi informaţii despre jumătatea femeiască a oraşului dumneavoastră. Doar aţi fost atît de inteligentă şi le-aţi făcut cîte o vizită fiecăreia, cunoscîndu-le aproape pe toate. Dar nu le-aţi cunoscut pe deplin, sînt sigur de asta. În legătură cu femeile, conduceţi-vă după prima impresie pe care v-o lasă, dacă nu v-a plăcut vreuna, dumneavoastră o veţi lăsa în pace. Căci le căutaţi pe cele mai alese şi mai bune la suflet. Prietenă dragă, asta aş vrea să vă reproşez. Trebuie să le iubiţi pe toate, mai ales pe cele mai parşive, măcar şi pentru a le cunoaşte mai bine, căci de asta multe depind, iar ele pot avea o mare influenţă asupra bărbaţilor. Nu vă pripiţi, nu vă grăbiţi să le daţi sfaturi, întrebaţi pur şi simplu, căci dumneavoastră aveţi darul de a pune întrebări. Aflaţi nu doar care le sînt ocupaţiile, dar şi felul de a gîndi, gusturile, cine şi ce iubeşte, ce şi cui îi place, care le sînt obsesiile. Am nevoie să ştiu toate acestea. După mine, ca să-i poţi fi cuiva de folos, trebuie să-l cunoşti în întregime, căci fără asta nici nu-mi pot imagina cum i-ai putea da cuiva vreo povaţă. Orice sfat ai da, acesta-şi va da la iveală laturile lui dificile, nu va fi unul lejer, ci unul greu de îndeplinit. Pe scurt, e vorba despre toate femeile, ca eu să-mi pot face o idee completă despre oraşul dumneavoastră.

De la nivelul caracterului şi al personalităţii fiecărui gen în parte, să descrieţi toate întîmplările semnificative care au avut loc şi care să fie grăitoare despre spiritul oamenilor şi al guberniei, descrieţi totul cu sinceritate, aşa cum s-a petrecut sau cum v-a fost povestit de către oamenii de încredere. Să-mi scrieţi şi despre două-trei intrigi în desfăşurare, de-ndată ce veţi afla despre ele, ca să ştiu ce fel de intrigi se urzesc acolo la dumneavoastră. Să faceţi în aşa fel ca toate aceste descrieri să se transforme într-o activitate continuă, pentru care puneţi de-o parte o oră-n fiecare zi. Încercaţi să vă închipuiţi în minte, deplin şi sistematic, întregul oraşului pentru a vedea dacă nu cumva aţi omis vreun detaliu, ca eu să-mi pot construi, după aceea, imaginea totală a urbei dumneavoastră.

Iar dacă mă veţi familiariza în acest fel cu toate persoanele, cu îndatoririle lor, cu felul în care le înţeleg ei şi, în sfîrşit, cu natura evenimentelor care au loc, atunci eu vă voi putea spune ceva, iar dumneavoastră veţi observa că multe care par imposibile şi iremediabile sînt, de fapt, posibile şi remediabile. Pînă atunci însă, nu vă spun nimic pentru că s-ar putea să mă înşel şi n-aş dori să se întîmple asta. Aş vrea să pot rosti cuvinte care să nimerească exact acolo unde trebuie, nici mai în susul, dar nici mai în josul subiectului, să vă pot da un sfat, iar dumneavoastră să-mi puteţi spune tot atunci: „Un fleac, pot să fac asta”.

Iată, cu toate acestea, ce e de făcut pe viitor, dar nu pentru dumneavoastră, cît pentru consortul-vă: cereţi-i ca înainte de orice să bage de seamă dacă sfetnicii lui sînt oameni cinstiţi. Ăsta-i miezul. De-ndată ce sfetnicii vor fi cinstiţi, cinsti-se-vor şi  căpitan-ispravnicii, asesorii, cu toţii vor deveni cinstiţi. Trebuie să mai ştiţi (dacă nu veţi fi ştiind deja) că cea mai inofensivă mită care scapă de orice urmărire este aceea pe care un funcţionar o ia de la un alt funcţionar prind ordin de sus în jos; cîteodată se-ncheagă un lanţ fără sfîrşit. Adesea se-ntîmplă că asesorii şi căpitan-ispravnicii să strîngă din dinţi şi să ia ceea ce le-a fost şi lor luat, ei trebuie să plătească bani ca să-şi menţină poziţia. Această vînzare-cumpărare se poate desfăşura uneori în văzul tuturor, dar în acelaşi timp poate să nu fie observată de nimeni. Să vă ajute Dumnezeu atunci cînd veţi urmări toate astea. Străduiţi-vă ca de sus cinstit să fie totul, căci de jos totul se va cinsti de la sine. Nu urmăriţi pe nimeni cît încă răul nu s-a copt; abia după aceea să acţionaţi moral. Ideea dumneavoastră cum că un guvernator poate oricînd pricinui mult rău şi puţin bine şi că ar fi tot timpul strîmtorat cînd e să facă bine, nu se-ndreptăţeşte întru totul. Un guvernator poate oricînd produce influenţă morală, una chiar foarte mare, la fel cum şi dumneavoastră puteţi avea o mare influenţă morală, chiar dacă nu deţineţi o astfel de putere prevăzută de lege. Credeţi-mă că atunci cînd va merge-n vizită la vreun gospodin[5], tot oraşul va vorbi despre asta, va întreba de ce şi pentru ce – iar aceasta va fi singura temere a respectivului gospodin şi, din laşitate, nu va mai face nici o ticăloşie pe care mai înainte nu s-ar fi temut s-o facă sub ochii puterii şi ai legii. Gestul dumneavoastră, de fapt al dumneavoastră şi al soţului dumneavoastră, în chestiunea judecătorului judeţean din judeţul M***[6] pe care l-aţi chemat în oraş anume pentru a-l împăciui cu procurorul, pentru a-l cinsti cu o primirea prietenească şi cu o ospitalitate binevoitoare pentru sinceritatea, demnitatea şi onestitatea lui, şi-a făcut, credeţi-mă, deja efectul. Din această istorioară, cel mai mult îmi place că judecătorul (care, cum s-a văzut, este unul din cei mai culţi oameni de pa la noi) era îmbrăcat în aşa fel încît, cum o spuneţi şi dumneavoastră, ar fi fost dat afară de pe la recepţiile petersburgheze. Aş fi vrut să pot săruta poalele fracului său ponosit chiar în clipa aceea. Şi vă rog să mă credeţi că cel mai bun mod de a face ceva astăzi nu este să vă înarmaţi cu multă cruzime şi patimă împotriva şperţarilor şi a celorlalţi oameni ca să-i puneţi sub urmărire, ci să scoateţi la lumină calităţile bune, ca apoi, prieteneşte, în văzul lui şi al celorlalţi, să strîngeţi mîna omului cinstit. Şi-ndată ce se va auzi în toată gubernia despre lucrurile astea, despre cum procedează guvernatorul, toată nobilimea va trece de partea lui. Nobilimea noastră are o calitate uluitoare, care pe mine m-a uimit dintotdeauna – simţul nobleţei – dar nu al acelei nobleţi care a contaminat nobilii de prin alte părţi, adică nu e o nobleţe care să depindă din cine te naşti sau te tragi, dar nici europeanul point d’honneur[7], ci o nobleţe adevărată, morală. Asta chiar şi în locurile şi guberniile-n care dacă a-i încerca să rînduieşti nobilimea răzleţită-n toate părţile, n-ai reuşi mare brînză, însă dacă i-ai chema să înfăptuiască ceva cu adevărat virtuos, se vor trezi cu toţii ca după un şoc electric, iar oamenii care făceau numai pagube pînă atunci, se vor întrece acum în virtute. De aceea, orice faptă nobilă a guvernatorului îşi va găsi neapărat imitatorul în rîndurile nobilimii. Iar asta-i important. Guvernatorul trebuie să manifeste o influenţă morală asupra nobililor, căci numai el îi poate determina să aspire către îndeplinirea atribuţiilor lor şi către posturile cele mai puţin ademenitoare. Iar asta e necesar pentru că dacă un nobil din aceeaşi gubernie ocupă un loc oarecare, cu scopul de a arăta cum se munceşte, atunci, chiar şi fiind un trîntor cu multe neajunsuri, îşi va onora obligaţiile aşa cum niciodată n-o va face un cinovnic trimis, făcîndu-și veacul prin cancelarii. Într-un cuvînt, în nici un caz nu trebuie să scăpaţi din vedere că acei nobili au jertfit totul în al doisprezecelea ceas, tot ce nu mergea la suflet.

Cînd se va întîmpla să fie dat în judecată un cinovnic din cauza mîrşăviilor săvîrşite, apoi să fie predat prin înstrăinare de meserie. E foarte important. Căci de va fi predat judecăţii fără înstrăinare de meserie, atunci toţi funcţionarii îi vor lua apărarea, iar el va găsi o mulţime de tertipuri şi de şmecherii prin care să le ameţească pe toate şi-n veci nu se va mai putea afla adevărul. Însă dacă va fi predat judecăţii prin înstrăinare de meserie, el va pleca fruntea îndată, va deveni inofensiv, probele vor curge din toate părţile, adevărul va ieşi la suprafaţă şi se va elucida întregul caz. Însă prietenă dragă, pentru numele lui Christos, nu abandonaţi cinovnicul îmbrîncit de la locul său, oricît de imbecil ar fi: el este nefericit. El trebuie să ajungă de pe mîinile soţului pe ale dumneavoastră, el e al dumneavoastră. Nu staţi cu el la taclale şi nu-l băgaţi în seamă, numai vegheaţi-l de la distanţă. Aţi făcut bine atunci cînd aţi dat-o afară pe supraveghetoarea de la casa de nebuni pentru că s-a gîndit să facă negoț cu chiflele sortite acelor nefericiţi, infracţiunea aceasta este de două ori mai odioasă, dacă ne gîndim că alienaţii aceia nu pot nici măcar să facă o plîngere şi de aceea demiterea ei trebuia să se facă public şi sonor! Dar nu abandonaţi nici un om, nu interziceţi întoarcerea nici unuia, vegheaţi înstrăinatul; cîteodată din suferinţă şi disperare poate cădea în păcatul şi mai multor infracţiuni. Făptuiţi prin duhovnicul dumneavoastră ori prin vreun preot deschis la minte, care l-ar putea cerceta şi v-ar putea da neîntîrziat un răspuns, dar cel mai important, aveţi grijă ca acela să nu rămînă fără muncă ori fără vreo activitate oarecare. Şi nu vă conduceţi după legea cea moartă, ci după Dumnezeu care-i viu şi care pedepseşte omul cu toate nenorocirile, dar nu-l abandonează de tot niciodată. Indiferent cum ar fi infractorul, dacă pămîntul încă-l mai ţine şi fulgerul Domnului încă nu l-a trăsnit, înseamnă că el trăieşte pentru ca cineva să-l ajute şi să-l salveze, împărtăşindu-i nefericirea. Şi dacă în timpul descrierilor pe care le veţi face pentru mine sau cînd veţi începe să fiţi atentă la tot felul de boli ale noastre, vă va copleşi înfăţişarea noastră deplorabilă iar inima dumneavoastră se va răscula, v-aş sfătui să staţi de vorbă mai des cu arhiereul[8]; el e, aşa cum reiese din cuvintele dumneavoastră, un om inteligent şi un bun pastor. Arătaţi-i întregul dumneavoastră lazaret dimpreună cu toate bolile bolnavilor din el. Şi chiar de nu este el mare cunoscător al ştiinţei doftoricitului, dumneavoastră va trebui să-l ajutaţi să pătrundă cu înţelegerea toate crizele, simptomele şi izbucnirile bolilor. Încercaţi să-i descrieţi şi lui totul atît de viu încît să poată vedea oraşul cu ochii săi, să intre în gîndurile sale viu, aşa cum ar trebui să fi intrat şi în gîndurile dumneavoastră, încît din acele gînduri să se nască o nesfîrşită rugăciune. Veţi vedea că de la această predică se vor îndrepta către el cu fiecare duminică tot mai mulţi oameni care ascultă de glasul inimii, iar el va putea să-i cureţe şi, nearătînd pe nimeni cu degetul, îl va pune pe fiecare faţă către faţă cu propria-şi murdărie şi fiecare va scuipa pe ea. Să băgaţi de seamă şi la preoţii din urbe, învăţaţi să îi cunoaşteţi oricum ar fi, de ei depinde totul, iar fapta îmbunării noastre se află în mîinile lor şi nu în altă parte. Să nu nesocotiţi pe nici unul din ei, indiferent de simplismul şi ignoranţa multora. Mai degrabă ei pot fi înturnaţi la locurile lor, decît oricare dintre noi. Pe cînd noi, cei mai de seamă, avem mîndrie, ambiţie, egolatrie, sîntem încrezuţi în perfecţiunea noastră şi nu dăm ascultare cuvintelor şi poveţelor fratelui nostru, oricît de drepte ar fi ele, dar ce să mai vorbim despre petreceri… Preotul de orice fel simte însă că trebuie să fie mai smerit şi mai plecat decît toţi ceilalţi; el îşi aminteşte asta în fiecare zi cînd pleacă la slujbă, altfel spus – el se află mai aproape de calea cea dreaptă care i-a fost hărăzită şi întorcîndu-se către ea, ne poate înturna pe toţi către căile noastre. De aceea, chiar de-aţi fi dat peste cel mai puţin dăruit dintre ei, să nu tăgăduiţi, ci să vorbiţi cu el pe îndelete. Întrebaţi-l pe fiecare despre parohia lui, ca să vă dea astfel deplină lămurire despre oamenii din acea parohie şi despre cum îi înţelege şi-i cunoaşte el. Nu uitaţi că eu nici acum nu ştiu cum e rufetul, dar nici negustorimea în oraşul dumneavoastră; că şi ei au început să se poarte la modă şi să fumeze din ţigară, asta-i treabă ştiută; dar eu am nevoie să ştiu cîte ceva despre traiul lor, ca să-i pot vedea de la tălpi şi pînă la creştet în toate amănuntele. Aşadar, aflaţi despre ei toţi mai multe amănunte. O parte o veţi afla de la preoţi, cealaltă de la poliţmaister[9], dacă vă veţi strădui să discutaţi cu el despre acest subiect, iar a treia parte – chiar din gura lor, asta dacă nu cumva îl veţi pofti pe careva din ei să discutaţi la uşa bisericii în ziua învierii. Toate informaţiile adunate vă vor ajuta să conturaţi portretul exemplar al tejghetarului şi negustorului, aşa cum trebuie să fie în realitate; într-un monstru veţi descoperi efigia ideală a ceea ce prin caricatură a devenit un monstru. Dacă înțelegeți acest lucru, atunci chemaţi toţi preoţii şi staţi de vorbă cu ei, spuneţi-le ceea ce trebuie să audă ei: care este adevărata faţa a titlului social, adică ce ar trebui să fie el la noi, şi care este caricatura acestui titlu, adică ce-a ajuns el în urma proastei lui întrebuinţări de la noi. Şi nu adăugaţi nimic mai mult. Le va veni mintea la cap, asta numai dacă au hotărît să-şi îndrepte propria viaţă. Clerul nostru are nevoie mai ales de astfel de conversaţii cu oameni care-ar fi gata să descrie, în puţine cuvinte, dar agere şi însemnate, graniţele şi obligaţiile fiecărui titlu în parte. Adesea, şi anume din această cauză, cîte unul din ei nu ştie nici cum să se comporte cu enoriaşii, cu oamenii care îl ascultă şi nu poate lămuri nici locurile comune, vorbind direct la subiect. Pătrundeţi, de asemenea, în viaţa lui, daţi o mînă de ajutor nevestei şi copiilor săi dacă parohia lui se află în sărăcie. Celui care e grosolan şi încăpăţînat spuneţi-i că-l daţi pe mîna arhiereului; însă ar fi bine să-ncercaţi să făptuiţi moral. Amintiţi-le că datoria lor e una înspăimîntătoare, că răspunderea lor e mai cumplită decît a oricărui alt om din orice altă pătură socială, că acum sinodul şi ţarul însuşi stau cu ochii asupra traiului preotului, că li se pregătesc alte alegeri, căci nu doar conducerea, dar şi oamenii obişnuiţi au început să observe cum pricina răului vine din faptul că preoţii au început să-şi îndeplinească îndatoririle cu indolenţă şi fără nici o tragere de inimă… Şi amintiţi-le mai des aceste adevăruri cutremurătoare, de la care li se va tremura inima vrînd-nevrînd. Cu alte cuvinte, să nu nesocotiţi în nici un fel clerul nostru. Cu ajutorul guvernatoarei lor, ei pot ajunge să aibă o mare influenţă morală asupra negustorimii, a tejghetarilor şi a altor categorii profesionale care există în oraş, o influenţă atît de mare că nici nu vă puteţi imagina. Voi numi numai cîteva lucruri pe care ea le poate întreprinde şi voi arăta instrumentul prin care poate acţiona: în primul rînd… dar mi-am amintit că n-am nici o idee despre cum arată rufetul şi negustoria în oraşul dumneavoastră: cuvintele mele s-ar putea să fie foarte greșite, aşa că mai bine nu le rostesc deloc; vă spun numai atît, că veţi fi uimită după aceea cînd veţi vedea cîte fapte nobile puteţi face din această poziţie, fapte care sînt de o mie de ori mai folositoare decît adăposturile ori alte instituţii de caritate, care nu numai că nu au nici o legătură cu sacrificiul şi cu truda, dar mai şi au drept scop răsfăţul, odihna şi desfătările sufleteşti.

Încercaţi să-i mobilizaţi să facă ceva pentru societate pe cei mai aleşi şi mai sus-puşi: mulţi dintre ei pot face la fel de multe lucruri ca şi dumneavoastră. Ei pot fi determinaţi. Dacă mi-aţi face o descriere completă a caracterului lor, a modului de viaţă şi a ocupaţiilor, vă voi putea spune cum îi puteţi instiga; există în sufletul rusului nostru cîteva coarde ascunse, de care nici el nu are ştiinţă, însă care dacă sînt atinse cum trebuie, zvîcneşte din cap pînă-n picioare. Aţi amintit deja de cîţiva oameni din oraşul dumneavoastră pe care i-aţi caracterizat ca fiind inteligenţi şi plini de demnitate; sînt convins ca pot fi descoperiţi mai mulţi. Nu băgaţi în seamă aparenţele dezgustătoare, nu vă uitaţi nici la apucăturile cele neplăcute, bădărănie, brutalitate, stîngăcia vorbelor, nici măcar la fanfaronade, spoiala gesturilor sau la oricare alte obrăznicii de copil răsfățat. Cu toţii ne-am însuşit în ultima vreme ceva neplăcut înfumurat în felul de a ne adresa, dar în pofida a toate acestea avem în adîncul sufletului nostru mai multe simţăminte bune decît altădată, cu toate că le-am sufocat cu toate nimicurile şi am scuipat peste ele. Dar mai ales să nu nesocotiţi femeile. Mă jur, femeile sînt cu mult mai bune decît noi, bărbaţii. Există în ele mai multă mărinimie şi au mai mult curaj întru tot ce e nobil; nu vă uitaţi că s-au lăsat prinse în vîltoarea modei şi-a deşertăciunii. Şi dacă aţi putea să vorbiţi cu ele pre limba sufletului, dacă aţi îndrăzni să-i arătaţi unei femei înalta misiune ce i-a fost hărăzită şi spre care şi-a îndreptat privirea o lume-ntreagă, – misiunea sa celestă este să ne-nalţe pe noi întru cele drepte, nobile şi cinstite, să stîrnească avîntul omului pentru fapte curajoase şi pline de demnitate – atunci femeia aceea, pe care aţi găsit-o deşartă la minte, se va-mbujora dintr-o dată, va căuta către sine şi către harul ei abandonat, se va-ndrepta curajoasă către fapte cinstite, îşi va încuraja şi bărbatul întru-ndeplinirea cinstită a obligaţiilor sale şi aruncînd cît colo boarfele sale îi va-ndemna pe toţi să se-ntoarcă la treabă. Mă jur, la noi femeile se vor trezi înaintea bărbaţilor, ne vor dojeni binişor şi tot binişor ne vor croi cu biciul ruşinii şi al remuşcărilor, ca pe turma proastă de berbeci, înainte ca vreunul din noi să deschidă ochii şi să-nţeleagă că trebuia demult să se trezească de unul singur, fără ajutorul biciului. Vă vor iubi, şi vă vor iubi profund, căci n-au voie să nu vă iubească dacă vă cunosc sufletul; însă pînă atunci, dumneavoastră iubiţi-i pe toţi pînă la ultimul, neluînd în seamă pe cel ce nu vă iubeşte…

Dar scrisoarea asta a mea se lungeşte prea mult. Simt că încep să spun lucruri care, poate, sînt cam deplasate şi nu au legătură cu oraşul, dar nici cu dumneavoastră în clipa asta; dar vina vă aparţine, căci nu mi-aţi dat nici un amănunt, despre nimic. Pînă atunci, voi fi pe coclauri. Aud despre nu ştiu ce boli incurabile, dar n-am habar cine şi de ce boală suferă. Dar eu am obiceiul să nu cred în zvonuri despre chestii incurabile şi nu voi numi niciodată incurabilă vreo boală pînă cînd n-o strîng de gît cu mîna mea. Aşadar, măcar de dragul meu, aruncaţi încă o privire asupra oraşului dumneavoastră. Daţi-mi amănunte despre toţi şi toate, nescutind pe nimeni de cele trei întrebări de neocolit: în ce constă obligaţia lui, cît bine şi cît rău se poate face prin ea. Procedaţi ca o elevă sîrguincioasă: faceţi-vă un caiet pentru asta şi nu uitaţi să-mi povestiţi totul cît mai amănunţit, nu uitaţi că eu sînt nerod, dar nerod cu totul, pînă cînd nu mă ia careva să-mi dea cele mai exacte cunoştinţe. Mai bine închipuiţi-vă că aveţi în faţă un copil sau un ignorant căruia trebuie să-i tălmăciţi totul pînă la ultimul fleac; numai atunci scrisoarea dumneavoastră va fi aşa cum trebuie. Nu ştiu de unde m-aţi scos atoateștiutor. Dacă s-a întîmplat să prevăd ceva, iar această previziune să se împlinească, este numai pentru că mi-aţi destăinuit întreaga stare de-atunci a sufletului dumneavoastră. Mare însemnătate-i să ghiceşti uite-aşa! Trebuie doar să priveşti în prezent şi-ai să vezi cum viitorul se deschide singur. Mare neghiob e cel care cugetă viitorul ocolind prezentul. El va spune fie minciuni, fie ghicitori de ghicit. Dar vă voi certa şi pentru următoarele rînduri scrise de dumneavoastră şi pe care vi le aşez acum în faţă: „E trist şi chiar jalnic să poţi vedea mai de-aproape starea Rusiei, însă n-ar trebui să vorbim despre asta. Ar trebui să ne uităm cu speranţă şi lumină-n priviri spre viitorul care se află în mîinile Domnului milostiv.”[10]. În mîinile Domnului milostiv se află totul: prezentul, trecutul şi viitorul. De-aici şi nenorocirea noastră, noi nu privim prezentul, ci căutăm spre viitor. De-aici toate nenorocirile noastre, de-ndată ce privim prezentul şi vedem că unele-s triste şi chiar jalnice, iar altele sînt pur şi simplu dezgustătoare ori nu decurg aşa cum ne-am aştepta noi, dăm din mînă la toate şi hai să ne zgâim spre viitor. De-aceea nici Dumnezeu nu ne dă minte şi tot de aceea viitorul nostru atîrnă-n gol: au auzit vreo cîţiva că-i tare bine-acolo în viitor, graţie cîtorva oameni de vază care şi ei au auzit asta de undeva dar n-au stat să facă socoteli aritmetice, dar cum se ajunge în acest viitor, nimeni nu ştie. E-ntocmai ca strugurii cei verzi. Au uitat să mai facă treabă! Au uitat şi că drumul şi calea către acest viitor înluminat se află ascunse în prezentul acesta întunecat şi încurcat pe care nimeni nu-l recunoaşte: fiecare-l consideră prea mărunt şi nedemn de atenţia lui şi chiar se supără dacă cineva-l etalează în văzul tuturor. Măcar lăsaţi-mă pe mine să-nţeleg prezentul. Nu vă fie ruşine de cele obscene, daţi-mi mie toată obscenitatea! Pentru mine obscenitatea nu-i o ciudăţenie: eu însumi sînt destul de obscen. Cu toate acestea, am pătruns foarte puţin în tainiţele obscenității, pe mine obscenitatea m-a întărîtat mai mult şi-a trebuit să sufăr multă înjosire, mi-a fost frică pentru Rusia; de cînd am început să privesc şi mai atent în inima obscenității, mi-am luminat sufletul; în faţa mea au început să se desfunde ieşirile, pîrghiile şi căile, iar eu am mulţumit încă o dată Providenţei. Iar acum cel mai mult Îi mulţumesc Domnului pentru că m-a înzestrat măcar şi în parte cu înţelegerea obscenității mele, dar şi a aproapelui meu. Iar dacă există în mine măcar un dram de minte, pe care să nu o aibă şi alţi oameni, aceasta e pentru că am scrutat adînc măruntaiele obscenității. Şi dacă am izbutit vreodată să ofer ajutor sufletesc aproapelui meu, dumneavoastră nu mai puţin, aceasta e pentru că am scrutat adînc măruntaiele obscenității. Iar dacă am ajuns să pot stăpîni darul iubirii pentru oameni, una reală şi nu himerică, apoi aceasta e din aceeaşi pricină, că am scrutat adînc măruntaiele obscenității. Nici dumneavoastră nu vă fie teamă de obscenitate şi mai ales nu le întoarceţi spatele acelor oameni care vă par obsceni dintr-un motiv sau altul. Ţineţi minte, va veni o vreme cînd mulţi oameni dintre cei mai curaţi de pe pămîntul Rusiei noastre dragi vor plînge amar, acoperindu-şi faţa cu ambele mîini, pentru că s-au crezut prea curaţi, că s-au fălit cu această curăţenie şi cu alte însuşiri alese, considerîndu-se, prin asta, mai buni decît ceilalţi. Să ţineţi minte toate acestea şi apucaţi-vă din nou, prin rugăciune, de munca dumneavoastră, cu forţe mai vioaie şi mai proaspete ca niciodată. Citiţi şi răscitiţi scrisoarea mea de cinci, şase ori, pentru că-n ea sînt multe spuse la grămadă, fără o logică strictă, lucru de care, la urma urmei, sînteţi vinovată chiar dumneavoastră. Trebuie să vă impregnaţi de suflul acestei scrisori, întrebările mele să devină întrebările dumneavoastră, iar dorinţa mea – dorinţa dumneavoastră, trebuie ca fiecare cuvînt să vă urmărească şi să vă chinuiască pînă cînd nu-mi veţi îndeplini rugămintea aşa cum vreau eu.

1846

[1] Oraş gubernial – oraş reşedinţă de gubernie (n.tr.).

[2] Elizaveta Nikolaevna Jukovskaia (1803-1856), soţia guvernatorului din Kaluga, N.V. Jukovskii. Pe 14 ianuarie 1846, A.O. Smirnova i-a scris lui Gogol din Kaluga: „A sosit aici Jukovskaia, guvernatoarea, şi a creat toate aceste case filantropice, comitete, acte semnate în alb, legături cu societăţile de caritate, a primit scrisori de laudă pentru faptele bune ş.cl. În aşa fel încît mi-am găsit munca pe jumătate făcută, însă atît de încurcată încît nu cred că-i voi putea face faţă.”.

[3] Agrafena Iurievna Obolenskaia (născută Neledinskaia-Meleţkaia, 1789-1828), soţia cneazului A.P. Obolenskii, guvernator la Kaluga în perioada 1825-1831. Gogol culege informaţiile despre A. Iu. Obolenskaia din aceeaşi scrisoare trimisă de Smirnova pe 14 ianuarie 1846: „A fost pe-aici şi bătrîna principesă Obolenskaia, fata lui Neledinskii, care tot aici a şi murit. Toate păturile, de la mic la mare, de la sărac la bogat, de la comercianţi la nobili, cu toţii au bocit-o într-un glas. Ea a murit acum vreo 15 ani, însă amintirea ei a rămas atît de vie în inimile oamenilor încît aud mereu cîte ceva nou despre ea. Bărbatul ei a fost un guvernator de o inteligenţă mediocră, ea nu se amesteca în nimic, dar întotdeauna a avut cea mai bună influenţă asupra tuturor. Ea nu a înfiinţat nici o şcoală, nici măcar o singură locuinţă şi n-a adunat pomană pentru săraci, dar toţi repetă prin spitale, aziluri, închisori şi chiar prin sfintele lăcaşuri: «Nu, a doua principesă Obolenskaia nu mai vine!»”. Despre A. Iu. Obolenskaia şi influenţa ei morală asupra locuitorilor din Kaluga, v. Hronika ne davnei starinî. Iz arhiva kneazea Obolenskovo-Neledinskovo-Meleţkovo [Cronica vechimii recente. Din arhivele cnejilor Obolenskii-Neledinskii-Meleţkii], 1876.

[4] Pe 16 decembrie 1845, A.O. Smirnova îi scria lui Gogol din Kaluga: „Numai în această lună am aflat despre Rusia şi despre omenire în general mai multe decît în tot răstimpul şederii mele la palat”.

[5] Gospodin – în mediile burghezo-nobiliare din Rusia ţaristă dar nu numai, individ care aparţine unei pături sociale privilegiate.

[6] E vorba de Klementiev, judecătorul judeţului Meşevsk, despre care Smirnova i-a povestit lui Gogol în scrisoarea din 21 februarie 1846.

[7] Chestiune de onoare (fr.)

[8] Preafericitul Nikolai (Sokolov), episcop la Kaluga în perioada 1834-1851. Smirnova i-a scris lui Gogol despre el în scrisoarea din 14 ianuarie 1846.

[9] Şeful poliţiei în oraşele mari din Rusia ţaristă şi din alte cîteva ţări (n.tr.).

[10] Gogol citează cîteva rînduri din scrisoarea pe care i-a trimis-o A.O. Smirnova pe 14 mai 1846.

N.V. Gogol, „XXI. Ce este o guvernatoare (Către A.O. S….ova)”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu.

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. XXI. Ce este o guvernatoare (Către A.O. S….ova)

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s