N.V. Gogol, „Scrisori…”. XV. Teme lirice pentru poeţii noştri contemporani (Două scrisori către N.M. Ia….ov)


Portretul poetului Nikolai Iazîkov (Derpt, 1822), acuarelă publicată în ediția de „Scrieri” din 1982, Leningrad.

Portretul poetului Nikolai Iazîkov (Derpt, 1822), acuarelă publicată în ediția de „Scrieri” din 1982, Leningrad.

Sînt două texte rescrise în baza celor două scrisori către N.M. Iazîkov, din 2 şi 26 decembrie 1844.

***

1

Poezia ta Zemletreasenie [Cutremurul] m-a umplut de încîntare[1]. Jukovskii a fost şi el entuziasmat[2]. După părerea lui, aceasta este nu doar cea mai bună dintre creaţiile tale, dar şi din întreaga lirică rusească. Să împrumuţi evenimente din trecut şi să le faci actuale – ce idee ingenioasă şi bogată! Iar interpretarea poetică, pentru a desăvîrşi o odă, o foloseşte fiecare din noi, oricare ne-ar fi preocuparea, fiecare a folosit în felul său greaua nenorocire a cutremurului lumii toate, cînd cu toţii ne-am tulburat de spaimă pentru viitor. Prietene, în faţa ta se deschide un izvor cu apă vie. În cuvintele tale către poet:

Şi adu oamenilor tremurînzi

Molitvă de pe creasta munţilor! –

se-ascunde un îndemn pentru tine însuţi. Taina muzei tale a ieşit la suprafaţă. Anume vremurile de astăzi sînt domeniul perfect pentru poetul liric. Cu satira nu vei obţine nimica; cu un simplu tablou al realităţii, întors cu un ochi către omul monden de astăzi, nu vei scula pe nimeni din somn: veacul zilelor noastre somneşte somn adînc. Nu, tu să cauţi în trecut întîmplări ca din prezent, fă-le să răsară luminos şi orbeşte-i pe toţi cu lumina lor, aşa cum orbite-au fost şi ele de urgia lui Dumnezeu la vremea aceea; biciuieşte prezentul prin trecut şi cuvîntul tău va fi de două ori mai tămăduitor: trecutul va transpărea mai viu prin el, iar prezentul va striga de durere. Deschide Vechiul Testament: vei găsi acolo toate evenimentele contemporane şi vei înţelege mai limpede ca lumina zilei prin ce I s-a greşit Domnului, căci atît de clar e descrisă Judecata de Apoi încît prezentul s-ar cutremura. Iar pentru asta ai un instrument şi o posibilitate: în versurile tale se află o forţă care dojeneşte şi una care dă aripi. Şi ai nevoie de amîndouă. Unii au nevoie de avînt, alţii trebuiesc certaţi: să le dai avînt celor care s-au lepădat de spaimele şi de necuviinţele ce-i înconjoară; să-i cerţi pe aceia care-n clipele de graţie ale furiilor cereşti şi ale suferinţelor din juru-le îndrăznesc să se dedea dezmăţurilor săltăreţe şi benchetuielilor ruşinoase. Trebuie ca versurile tale să apară în faţa ochilor tuturor aşa cum au apărut cuvintele de foc scrise pe aer la ospăţul lui Baltazar[3], de la care-au înlemnit toţi încă dinainte să le pătrundă sensul. Iar dacă vrei să te faci şi mai înţeles tuturor, apoi scufundă-te pătruns de spiritul biblic, cu el ţinut într-o mînă aşa cum ai ţine o torţă, în adîncurile vremurilor ruseşti de altădată, iar acolo zdrobeşte ruşinea zilelor noastre şi înrădăcinează adînc în noi ceea ce ne-ar face şi mai de ruşine dacă n-am băga-o de seamă. Versul tău nu va fi searbăd, nu te teme; vremurile de altădată-ţi vor da culoarea de care ai nevoie, iar asta te va inspira! Ele foşnesc atît de vioi prin letopiseţele noastre. Într-o zi am dat peste o carte: Ţarskie vîhodî [Anii de domnie ai Ţarilor][4]. S-ar părea că este o carte plictisitoare, dar pînă şi acolo găseşti unele cuvinte şi denumiri de veşminte domneşti, de ţesături scumpe şi de pietre preţioase – adevărate comori pentru un poet; fiecare cuvînt se transformă într-un vers. Te miri de podoabele limbii noastre: nu sînt sunete, sînt un dar; toată-i ca boabele mari de mărgele, aşa ca mărgăritarul, care este, poate, celălalt nume pentru cea mai scumpă dintre podoabe. Şi dacă-ţi vei împodobi versul cu astfel de mărgăritare, îl vei purta pe cititor de-ndată-n timpurile-apuse. După ce am citit trei pagini din cartea asta, am început să văd peste tot cîte un ţar din vremurile de demult, ducîndu-se cucernic la vecernie în straiele sale împodobite maiestuos.

1844

2

Îţi scriu sub aceeaşi învăluire a poeziei tale: Cutremurul. Pentru Dumnezeu, nu lăsa baltă lucrul început! Reciteşte Biblia cu mai multă aplecare, întoarce-te-n trecutul nostru îndepărtat şi prin lumina acestora priveşte înspre vremurile noastre. Ţi se ivesc multe subiecte, dar tu nu le vezi păcatele lor. Jukovskii nu degeaba a catalogat cu entuziasm poezia ta ca îndreptîndu-se spre niciunde. E aproape ruşinos să iroseşti forţa ta lirică în chipul gloanţelor oarbe împuşcate-n văzduh, atunci cînd ea ţi-a fost dată ca să sfărîmi pietrele şi să urneşti stîncile din loc. Aruncă o privire-n jur: totul poate fi subiect pentru un poet; fiecare om are nevoie de o chemare poetică; oriunde te uiţi poţi vedea pe vreunul care are nevoie să fie ocărît, ori pe altul care să fie înviorat.

Înainte de orice, să-i ocărăşti cu puternice mustrări lirice pe cei mai inteligenţi dintre oameni, dar care-acum sînt melancolici. Îi vei putea primeni numai dacă le arăţi adevărata faţă a lucrurilor, mai exact, că un om căzut pradă melancoliei este o cîrpă în tot ce face el, oricare ar fi motivele acestei melancolii, pentru că melancolia a fost afurisită de Dumnezeu. Un rus adevărat poate fi adus pe cîmpul de luptă chiar şi în pofida melancoliei lui, îi poţi da avîntul să fie mai presus decît frica şi decît cutremurele de pămînt, aşa cum s-a avîntat poetul în Cutremurul tău.

Cheamă la tine omul frumos, dar adormit, prin puternice acorduri lirice. Aruncă-i pluta de la mal şi strigă-i din toate puterile să-şi salveze sufletul amărît: el e departe de mal, se-apropie tot mai mult şi mai mult de punctul infim de la capătul lumii, îl poartă dineurile, picioarele iubăreţe de dansuri, beţiile molatice de zi cu zi; pe nesimţite el se transformă în carne şi-a ajuns să fie numai carne, şi nu se mai află în el pic de suflet. Urlă-i dureros şi arată-i moartea gîrbovă ce se-ndreaptă spre el, înveşmîntată-n fier, căci fierul este mila ei şi nici o fărîmă de suflet nu-i mai întoarce-ndărăt. Ah, dacă ai putea să-i spui şi tu ceea ce ar trebui să spună Pliuşkin al meu cînd oi ajunge la cel treilea tom al Sufletelor moarte[5]!

Ponegreşte-i în tirade furioase pe şperţarii vremurilor noastre şi luxul lor blestemat, şi pe nevestele cele destrăbălate cu dichisul şi boarfele lor, şi pe bărbaţii lor, şi pragul mîrşav al casei lor îndestulate, şi aerul pestilenţial pe care-l inhalează ei acolo, încît să se ferească toţi de ei ca de ciumă şi să nu mai privească-napoi.

Preamăreşte-i în imnuri învoalte pe muncitorii nevăzuţi care în cinstea înaltei spiţe ruseşti înoată printre ciubucarii corupţi şi obraznici, şi nu iau mită nici măcar atunci cînd cei din jurul lor o fac. Preamăreşte-l pe el, şi familia lui, şi pe nevasta lui înţeleaptă care mai bine alege să poarte o bonetă de modă veche şi să ajungă de rîsul celorlalţi, decît să-şi lase bărbatul să facă o nedreptate ori o mîrşăvie. Exprimă sărăcia lor preacurată încît aidoma cu o icoană să lumineze în faţa tuturor şi fiecare să-şi dorească să fie sărac.

Să bucuri prin imnuri pe acel titan ieşit din pămîntul nostru rusesc, care pare că se trezeşte subit dintr-un somn ruşinos şi devine un altul, scuipînd în văzul tuturor pe ticăloşia sa şi pe metehnele cele josnice, şi se preschimbă în primul cavaler al binelui. Arată-le oamenilor cum se poate săvîrşi o faptă nobilă în spiritul rus; însă arată-le-o în aşa fel, încît să tremure fiecare suflet de rus, şi în fiecare breaslă, pînă şi în cele mai inferioare şi mai aspre, să se spună: „Bravo, domnule!” – simţind cu toţii că şi ei pot făptui la fel.

Multe, foarte multe subiecte pentru poetul liric – să umpli cu ele şi-o carte, nu numai o scrisoare. Toată simţirea rusească a amorţit şi n-are cine s-o trezească! Adoarme curajul nostru, adoarme hotărîrea şi cutezanţa, adoarme tăria şi forţa noastră, – adoarme şi cugetul nostru în moleşeala şi în flecăreala vieţii mondene, care ne-a fost altoită cu titlu de civilizare, de goale şi mărunte inovaţii. Scutură visul de pe ochii tăi şi nimiceşte visele celorlalţi. Îngenunchează-n faţa Domnului şi cere-I Mînia şi Iubirea! Mînia – împotriva a ceea ce nenoroceşte omul, iubirea – pentru sufletul sărac al omului, nenorocit din toate părţile şi pe care singur şi-l nenoroceşte. De vei găsi cuvîntul potrivit, vei avea şi rostire, focuri şi nu cuvinte îşi vor lua zborul de la tine, la fel ca de la vechii proroci, dacă asemenea lor vei face poezia să fie neamul şi sîngele tău, dacă asemenea lor, turnîndu-ţi cenuşă în cap, îţi vei rupe veşmintele şi te vei ruga Domnului în hohote de plîns, căci numai aşa vei putea rîvni mîntuirea pămîntului tău, aşa cum au rîvnit prorocii mîntuirea poporului ales.

1844

[1] Poezia lui N. Iazîkov fusese publicată în nr. 10 pe 1844 al revistei Moskviteanin. A apărut după aceea în antologia HS[56] stihotvorenii N.M. Iazîkova [HS[56] poezii de N.M. Iazîkov], publicată în acelaşi an, pe care Iazîkov i-a trimis-o lui Gogol peste hotare prin P.A. Veazemskii.

[2] În scrisoarea din 2 decembrie 1844, Gogol îi scria lui N.M. Iazîkov de la Frankfurt: „La fel ca mine, Jukovskii a fost încîntat de el [de poemul Cutremuruln.n.] şi l-a găsit ca fiind cel mai bun poem rus din zilele noastre. Cred că e cam mult spus, pentru că în general el a fost dur cu tine şi, putînd să dea versurilor tale ceea ce li se cuvine, a atacat esenţialul (…). El a vorbit foarte mult (şi eu am fost de acord cu el în multe aspecte) despre o anume exaltare statică în poemele tale, şi asta pentru că nu are o ţintă fixă (…). De aceea vei înţelege cît de mult m-a bucurat această încîntare a lui.”

[3] Daniel (5, 1-8), în Biblia, Anania, pp. 1112-1113.

[4] E vorba despre cartea lui P.M. Stroev, Vîhodî Gosudarei Ţarei i Velikih Kneazei, Mihaila Feodorovicia, Aleksiia Mihailovicia, Feodora Aleksievicia, vsea Rusii Samoderjţev. (S 1623 po 1682 god) [Anii de domnie ai Domnilor Ţari şi Mari Cneji Mihail Feodorovici, Aleksei Mihailovici, Feodor Aleksievici, toţi Monarhi ai Rusiei. (Între anii 1632-1682)], publicată la Moscova în 1844. Din scrisoarea lui Gogol, trimisă lui Iazîkov pe 2 decembrie 1844, rezultă că a aflat de această carte dintr-o notă publicată în nr. 5 pe 1844 al revistei Otecestvennîie zapiski [Rapoarte naţionale].

[5] Este singurul loc în care Gogol vorbeşte despre conţinutul celui de-al treilea volum al Sufletelor moarte. Arhimandritul Feodor (A.M. Buharev), în discuţia lui cu Gogol despre această scriere, spunea într-o notă: „Îmi amintesc că atunci cînd i-am citit cîte ceva lui Gogol din analiza mea la Suflete moarte şi dorind numai să-i fac cunoscut felul meu de a privi acest poem, l-am şi întrebat direct cu ce anume ar trebui să se încheie acest poem. A căzut pe gînduri, dezvăluindu-mi neputinţa lui de a fi mai minuţios cînd ar vorbi despre asta. M-am împotrivit atunci şi i-am spus că mă interesează numai să ştiu dacă va reînvia cumva Pavel Ivanovici. De parcă s-ar fi bucurat de această întrebare, Gogol m-a rugat să fiu convins că aşa se va întîmpla şi că la slujba lui de reînviere va asista însuşi Ţarul, iar poemul se va încheia cu primul oftat al lui Cicikov în faţa adevărului vieţii de dincolo. În lămurirea acestui deznodămînt el s-a împrăştiat cumva în detalii, aşa că, temîndu-mă să omit vreun amănunt, nu voi mai spune nimic despre vorbele lui. – Dar ceilalţi însoţitori ai lui Cicikov din Suflete moarte – l-am întrebat eu pe Gogol – vor învia şi ei? «Dac-or pofti», – a răspuns cu un zîmbet larg, după care a început să vorbească despre cît de important este să-şi facă eroii să se lovească de oamenii cu adevărat buni la suflet…” (Trei scrisori către N.V. Gogol, 1848).

N.V. Gogol, „XV. Teme lirice pentru poeţii noştri contemporani (Două scrisori către N.M. Ia….ov)”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu.

Advertisements

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. XV. Teme lirice pentru poeţii noştri contemporani (Două scrisori către N.M. Ia….ov)

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s