N.V. Gogol, „Scrisori…”. XIII. Karamzin (Din scrisoarea către N.M. Ia….ov)


Vasilii Andreevici Tropinin, „Portretul scriitorului și istoricului N.M. Karamzin” (1818), ulei pe pânză, Galeria Tretiakov, Moscova

Vasilii Andreevici Tropinin, „Portretul scriitorului și istoricului N.M. Karamzin” (1818), ulei pe pânză, Galeria Tretiakov, Moscova

Scrisoare îi este adresată lui N.M. Iazîkov. La baza ei stă scrisoarea lui Gogol din 5 mai 1846.

***

Am parcurs cu multă satisfacţie cuvintele de laudă ale lui Pogodin închinate lui Karamzin[1]. Este cea mai bună dintre scrierile lui Pogodin, sub aspectul decenţei lui interioare şi exterioare: de data aceasta lipsesc deja-obişnuitele lui apucături grosolan împiedicate, dar şi dezordinea ca din topor a cuvintelor, care i-au pricinuit atît de multe rele. Spre deosebire de alte scrieri ale lui, aici totul este armonios, gîndit şi aranjat într-o ordine perfectă. Toate citatele din Karamzin sînt ordonate atît de inteligent, încît Karamzin începe să se contureze încetul cu încetul şi, cîntărindu-se şi estimîndu-se prin propriile-şi cuvinte, el parcă se întrupează sub ochii cititorului. Karamzin se transformă, mai precis, într-o apariţie neobişnuită. Iată despre care din scriitorii noştri se poate spune că şi-a făcut pe deplin datoria, n-a îngropat nimic în pămînt, iar pentru cei cinci talanţi care i-au fost daţi, adevărul i-a adus alţii cinci[2]. Karamzin a fost primul la noi care a demonstrat că scriitorul poate fi cu adevărat independent şi considerat egalul tuturor, la fel ca oricare cetăţean al statului. El a fost primul care a expus în mod public ideea că scriitorul nu poate fi incomodat de cenzură[3] dacă acesta s-a pătruns de curata dorinţă a binelui, aşa încît această rîvnă a lui, acaparîndu-i întreg sufletul, să devină hrana şi trupul său; atunci nici o cenzură nu mai poate fi suficient de severă cu el, iară el se va simţi în voie oriunde. Acestea le-a spus şi-n faptă le-a pus[4]. Nimeni afară de Karamzin n-a avut curajul să se exprime cu atîta demnitate, neascunzînd nici unul din gîndurile lui ori vreuna din părerile sale, chiar dacă acestea nu satisfăceau pe deplin autorităţile de la acea vreme, şi-ţi dai seama fără să vrei că el a fost singurul care avea dreptul să o facă. Ce lecţie bună pentru confraţii noştri scriitori! Şi cît de nostimi sînt acum cei care ne asigură că în Rusia nu ai voie să spui întreg adevărul şi că adevărul lor ne ustură ochii![5] Pentru că ei îl exprimă într-un mod atît de absurd şi de grosolan încît, mai mult decît adevărul propriu-zis, te-nţeapă acele cuvinte îngîmfate prin care acesta este rostit, cuvinte irascibile care arată delăsarea sufletului lor cîrpăcit, după care tot ei se minunează şi se indignează că nimeni nu a ascultat şi nu a urmat calea adevărului lor! Nu. Să ai mai întîi un suflet la fel de curat şi de nobil precum Karamzin şi după aceea să-ţi rosteşti adevărul: cu toţii te vor asculta, începînd cu ţarul şi terminînd cu ultimul calic din stat. Şi te vor asculta cu atîta iubire, cum n-a fost ascultat niciunde-n lume vreun apărător parlamentar al drepturilor omului sau cel mai abil propagandist contemporan care a adunat în jurul său crema societăţii mondene, iar o astfel de iubire-n ascultare poate avea numai Rusia noastră, căreia încă-i merge vorba cum că, de fel, ea n-ar iubi adevărul.

1846

[1] Referinţa este la textul Istoriceskoe pohvalinoe slovo Karamzinu, proiznesennoe, pri otkrîtii emu pamiatnika v Simbirske, avgusta 23, 1845 goda, v sobranii simbirskovo dvoreanstva, akademikom M. Pogodinîm [Istorice cuvinte de laudă aduse lui Karamzin de către academicianul M. Pogodin la dezvelirea monumentului său de la Simbirsk, pe 23 august 1845, la adunarea nobilimii simbirskeze].

[2] Gogol amestecă aici parabola talanţilor din Sfînta Evanghelie după Matei (25, 14-30), în Biblia, Anania, p. 1490, cu omonimia cuvîntului talant care în rusă desemnează atît talantul, cît şi talentul, mai ales în expresia frazeologică zarîti talant v zemliu, care înseamnă a-şi îngropa talentul. (n.tr.)

[3] Aluzie la discuţiile lui Gogol cu V. Jukovskii, cel care în tinereţe fusese elevul lui N. Karamzin.

[4] În original, On ăto skazal i dokazal (n.tr.)

[5] Această frază a provocat obiecţiile lui S.P. Şevîrev, care i-a scris lui Gogol pe 30 ianuarie 1847: „Tare bizar mai eşti tu atunci cînd spui că în timpurile noastre poţi exprima în public tot adevărul, iar ca dovadă ni-l aduci pe Karamzin, a cărui Zapiska o drevnei Rusi [Însemnare despre vechea Rusie] n-a fost publicată nici astăzi…”. E vorba despre textul lui Karamzin O drevnei i novoi Rossii v eio politiceskom i grajdanskom otnoşeniah [Despre vechea şi noua Rusie în contextul relaţiilor sale civile şi politice], pe care acesta n-a trimis-o niciodată la tipar.

N.V. Gogol, „XIII. Karamzin (Din scrisoarea către N.M. Ia….ov)”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu.

Advertisements

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. XIII. Karamzin (Din scrisoarea către N.M. Ia….ov)

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s