Isidore Isou la „Avangarda revizitată…” IV.6


Traité-de-bave-isou

Avangarda revizitată. Ediția a IV-a: AVANGARDA ROMÂNEASCĂ

Avangarda Europeană în Arhiva Națională de Filme a României

Ediția a IV-a: AVANGARDA DIN ROMÂNIA

Sesiunea a VI-a: Isidore Isou

Joi, 15 mai, ora 19.00 – Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, București) – Sala „Jean Georgescu”

Joi, 22 mai, ora 19.00 – Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, București) – sala „Jean Georgescu”

Cinemateca Eforie – Arhiva Națională de Filme a României a lansat, începând cu 17 noiembrie 2012, un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetării modului în care s-a constituit cultura vizuală autohtonă și cultura filmului în perioada de dinainte și de după naționalizarea din 1948 a producției cinematografice din România, cât și a filmelor deținute de cinematografele locale. Prima ediție a proiectului a cuprins avangarda cinematografică franceză, cea de-a doua ediție a abordat avangarda sovietică, ediția a treia s-a ocupat de avangardele germană și olandeză.

Artiști: Isidore Isou, Maurice Lemaître, Jean Cocteau, Blaise Cendrars, Gil J Wolman

Curator: Igor Mocanu

Organizator: Cinemateca Eforie – Arhiva Națională de Filme a României

Deși fără a fi primit vreo invitație oficială din partea organizatorilor, Isidore Isou se prezintă în 1951 la festivalul de film de la Cannes cu o producție cinematografică profund experimentală – adevărat manifest al filmului lettrist, cum avea să exclame critica într-un glas după aceea – având funcția precisă de a, cum am spune astăzi, pirata circuitul elitist al branșei mondiale. La premiera de la Cannes, „filmul discrepant”, cum îl numește Isou, provoacă gesturi de protest și dezaprobare, revoltă și indignare, însă primește premiul publicului pentru avangardă și un nou membru al mișcării lettriste – pe Guy Debord. Afișul fusese desenat de Jean Cocteau, iar în film apare, pe rând, pe lângă acesta și Isou însuși, Blaise Cendrars, André Maurois, Gil J Wolman, Armand Salacrou sau Rodica Valeanu. Câteva luni mai târziu, apare și Le film est déjà commencé? al lui Maurice Lemaître, Gil J Wolman lansează filmul L’Anticoncept, iar Guy Debord – Hurlements en faveur de Sade, toate trei mărturisit tributare viziunii discrepante din pelicula lui Isou. Inutil să mai spunem că neoavangardele și-l revendică într-un glas drept precursor, începând cu Nouvelle Vague (Godard) și terminând cu undergroundul american (Brakhage). Cu toate acestea, s-ar părea că proiecția de acum a filmului semnat de Isou este oarecum precoce, considerând că încă nu i-a fost tradusă opera în limba română, mai ales în comparație cu popularitatea covârșitoare de la noi a unui autor precum Guy Debord, ale cărui concepte din jurul societății spectacolului își au originea în teoriile lui Isou și în special în Traité de bave et d’eternité, care a circulat o vreme într-o formă trunchiată, dar care a fost restaurat de curând de Arhiva Națională de Filme a Franței și remasterizat de Frédéric Acquaviva. Proiecția de la Cinemateca Română prezintă, în premieră națională, această din urmă versiune, restaurată și autorizată.

TRAITÉ DE BAVE ET D’ÉTERNITÉ

Franța, 1951, Film experimental, 120 min

R. Jean Isidore Isou

S. Isidore Isou

Asistent: Maurice Lemaître

I. Nat Saufer

Montaj: Suzanne Cabon

Muzică: Daniel Guarrigue

Sunet: Jacques Boutiron, Marcel Ormancey

Afiș: Jean Cocteau

Cu: Marcel Achard, Isidore Isou, Jean-Louis Barrault, Blanchette Brunoy, Blaise Cendrars, Jean Cocteau, Danièle Delorme, Edouard Dermithe, Daniel Gélin, André Maurois, Armand Salacrou, Rodica Valeanu, Albert J. LeGros, Bernard Blin, Colette Marchand, Gil J. Wolman, Marc’o

Producător: Marc’o, Léon Vickman

 

Mulțumiri speciale: Catherine Goldstein, Pip Chodorov

Copyright: Isidore Isou Estate / Catherine Goldstein

Film courtesy of Re:Voir

Mulțumiri: Diana Vidrascu, Frederic Acquaviva, Rodica Sibleiras

 

Mai multe detalii:

http://www.anf-cinemateca.ro/

Advertisements

3 responses to “Isidore Isou la „Avangarda revizitată…” IV.6

  1. Pingback: SemneBune > Avangarda revizitată. Ediția a IV-a: AVANGARDA DIN ROMÂNIA·

  2. Pingback: Avangarda revizuita, proiectie film de Isidore Isou | BRAILA CHIREI·

  3. Pingback: Avangarda revizitată. Ediția a IV-a: AVANGARDA DIN ROMÂNIA | Jurnalul Bucurestiului·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s