N.V. Gogol, „Scrisori…”. V. Despre lecturile publice ale poeţilor ruşi (Către L**)


 

Taburin, „Gogol citește din „Revizorul” artiștilor Teatrului Mic”, gravură, 5 noiembrie 1851. Portretele schițate de Taburin: N.V. Gogol, P.M. Sadovskii, M.P. Pogodin, D.T. Lenskii, M.S. Șepkin, V.I. Jivokini, S.V. Șumkii, I.S. Turghenev

Taburin, „Gogol citește din „Revizorul” artiștilor Teatrului Mic”, gravură, 5 noiembrie 1851. Portretele schițate de Taburin: N.V. Gogol, P.M. Sadovskii, M.P. Pogodin, D.T. Lenskii, M.S. Șepkin, V.I. Jivokini, S.V. Șumkii, I.S. Turghenev

Destinatarul scrisorii este necunoscut. În 1843, în perioada Postului Mare, la iniţiativa actorului M.S. Şepkin au fost organizate la Moscova lecturi publice din lucrările scriitorilor ruşi. În afară de Şepkin, au mai participat P.M. Sadovskii, P.S. Mocialov, împreună cu alţi actori. A fost lecturată şi o bună parte din scrierile lui Gogol. V. articolul lui Righelman, Vecera dlea citenia [Seară de lectură], publicat în revista Moskviteanin, nr. 5 din 1843.

***

Sînt foarte bucuros că în sfîrşit au început să aibă loc şi la noi lecturi publice din creaţiile scriitorilor noştri. Mi-au scris deja cîte ceva din Moscova: au citit acolo diferite fragmente de literatură contemporană, printre care şi povestirile mele. Am crezut dintotdeauna că lecturile publice ne sînt indispensabile. Cumva sîntem pregătiţi să ne punem pe treabă, să acţionăm cu dragă inimă, cultivînd lectura; luaţi cîte unul, fiecare din noi este leneş şi pînă nu vede că celălalt s-a urnit, nu se urneşte nici el. Noi avem nevoie de mai mulţi maeştri ai cititului: printre noi se găsesc destui palavragii, ferchezuiţi, prin palate şi parlament, dar sînt şi mulţi oameni capabili, înainte de toate, de a empatiza. A comunica, a împărtăşi celuilalt sentimentul expresiei înflăcărate, care devine şi mai pregnantă cînd acesta începe să resimtă din ce în ce mai cu viaţă prezenţa inefabilului (indiciul de natură estetică). La cultivarea maeştrilor cititului contribuie la fel de mult şi limba noastră, care a fost creată parcă anume pentru arta cititului, tăinuind în lăuntrul ei toate nuanţele de sunet şi îngăduind cele mai îndrăzneţe tranziții, în interiorul unuia şi aceluiaşi discurs, de la o tonalitate înaltă şi sobră la una simplă şi discretă. Ba mai mult, cred că o dată cu trecerea timpului, lecturile publice vor înlocui spectacolele noastre. Însă pînă atunci mi-aş dori ca din scrierile noastre de astăzi să se aleagă ceva cu adevărat preţios pentru lecturile publice, aşa încît nici măcar cititorul să nu regrete osteneala din ajun. În literatura noastră contemporană nu există aşa ceva, dar nici nu e necesar să existe ceva contemporan. Publicul o va citi oricum, fiind dornic de noutate. Toate aceste povestiri noi (printre care şi ale mele) nu sînt atît de importante, încît să fie citite în public. Trebuie să ne adresăm poeţilor noştri, acelor înalţi făuritori de versuri, rumegate şi plămădite îndelung în gînd, la care pînă şi cititorul va avea de trudit. Poeţii noştri sînt aproape necunoscuţi de public. Revistele discută enorm despre ei, au fost întorşi pe toate părţile, s-a făcut multă risipă de cuvinte, însă din păcate vorbesc mai mult despre sine, decît despre poeţii analizaţi. Revistele nu au reuşit decît să întoarcă pe dos şi să încîlcească părerea publicului despre poeţii noştri, astfel încît în ochii lui, individualitatea fiecărui poet apare dedublată şi nimeni nu mai poate înţelege clar ce reprezintă fiecare din ei luat separat. Numai arta cititului poate restabili o înţelegere clară a lor. Dar, se-nţelege, e nevoie ca lectura să fie efectuată de un cititor care să poată transmite fiecare întorsură meșteșugită din poem. Pentru asta, nu este nevoie de-un june înflăcărat care-ţi poate meliţa într-o singură noapte, necontrolat şi fără să-şi tragă sufletul, o tragedie, o comedie şi-o odă, plus ce i-o mai pica-n mînă. Să citeşti aşa cum trebuie o creaţie lirică nu-i o treabă uşoară, pentru asta e nevoie de multă pricepere. Trebuie să te înfrupţi cu sinceritate din sentimentul înalt care inundă spiritul poetului, trebuie să percepi cu inima fiecare cuvînt de-al lui şi abia după aceea să mergi să-l citeşti în public. Această lectură nu va mai fi una gălăgioasă, înfierbîntată ori plină de avînt. Din contră, ea poate fi chiar foarte liniştită, însă din glasul cititorului se va putea simţi o forţă nemaiştiută, martor al unei stări interioare plină de freamăt. Această forţă va ajunge la inimile tuturor, înfăptuind un miracol: se vor minuna pînă şi aceia care n-au gustat în viaţa lor sunet de poezie. Lectura poeţilor noştri poate face mult bine publicului. În ei stă ascuns frumosul care nu doar că nu a fost dat uitării cu totul, dar a fost supus clevetirii, ponegririi, prezentat publicului într-o lumină oarecum vinovată şi la care nici cu gîndul n-au îndrăznit să nutrească poeţii noştri. Nu ştiu cui îi aparţine aceasta idee, că lectura publică să fie îndreptată în folosul săracilor, dar este o idee strălucită. Mai ales în zilele noastre, cînd există în inima Rusiei atîţia suferinzi de foame, incendii, boli şi alte soiuri de nenorociri. Cîtă mîngîiere pentru poeţii noştri surghiuniţi poate aduce o asemenea întrebuinţare a creaţiilor lor!

1843

Fragmente publicate prima dată pe siteul revistei Time Out Bucureşti.

N.V. Gogol, „V. Despre lecturile publice ale poeţilor ruşi”, în Scrisori către prieteni. Confesiuni, Traducere din limba rusă și note de Igor Mocanu.

One response to “N.V. Gogol, „Scrisori…”. V. Despre lecturile publice ale poeţilor ruşi (Către L**)

  1. Pingback: N.V. Gogol, „Scrisori către prieteni. Confesiuni”. Cartea. Versiune integrală. Drafturi critice 2014 | drafturi critice·

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s