Răpuns lui Paul Stoica la „Istorie & polemică. Istorie abreviată ad-hoc a editurilor pentru copii”


imagine logo editura ion creanga

Dnul Paul Stoica s-a supărat ca măgarul pe sat că s-au apucat alții și nu el să scrie istoria ilustrației de carte (pentru copii). Și s-a supărat așa de tare încât mă spurcă preț de mai multe pagini într-un text publicat pe Colo-ro.blogspot.ro (ediția din 5 ianuarie 2014), aplicându-mi tratamentul corecțional-șovin cuvenit, ca să mă-nvăț bine minte și-altă dată când am de gând să scriu despre ceva, să-i cer voie înainte.

Despre ce este vorba?

Asociația Harap Alb din România și Editura pionier press din Suedia mi-au propus o colaborare, despre care ați mai avut ocazia să citiți pe acest blog, pentru duplexul expozițional „Vezi ceea ce facem!”, având în centrul celor două expoziții activitățile Clubului Ilustratorilor de la noi și ale Svenska Tecknare din Suedia, cu o contribuție privind ilustrația de carte pentru copii în perioada Editurii Ion Creangă. Cum terenul e foarte puțin desțelenit în acest domeniu și cum o mare parte dintre cei care au activat în acel sistem editorial încă se mai află printre noi, am convenit împreună cu organizatorii că cea mai adecvată formulă ar fi aceea a unei ședințe de lucru preliminare, împreună cu cei dispuși să discute, în care să punctăm principalele direcții de cercetare și atac pentru o viitoare istorie a ilustrației de carte, scrisă așa cum o vrem cu toții. Eu am venit cu o scurtă introducere, interlocutorii mei – Livia Rusz și Herbert Gruenwald – au făcut restul, adică esențialul. Ce a ieșit, ați putut citi într-una din postările trecute.

Iar dnul Paul Stoica s-a supărat și mi-a dat replica într-un text caractetizat ca fiind „istorie & polemică” – un text care nu e nici istorie, dar nici polemică, însă care suferă de mai multe carențe retorice & ideologice. Să mă explic.

Retorice, pentru că încurcă puțin capra cu varza. Cu alte cuvinte, vrând să scrie o compunere frumoasă despre varză, îi iese la tot pasul o eructație neplăcută despre capră. Dacă judec după abreviata istorie ad-hoc pe care o redactează dânsul, deduc de-acolo că aceasta se compune din mine și nu din ilustrație, or textul scris de mine nu era despre mine. Apoi, retorice, pentru că nu-i iese să citeze. Se străduie foarte mult  să mă citeze, dar nu știu cum face că nu reușește niciodată, iar sensurile pe care mi le atribuie pur și simplu nu se regasesc în textul meu. Un singur exemplu: afirmă că desconsider magnanima artă a ilustrației de carte din și mai magnanima perioada interbelică. Greșit. N-o desconsider eu, o desconsideră istoria artei. Și-atunci, ca și acum, ilustrația de carte era o artă minoră, nu există nici un tom de istoria artei care să-i acorde capitolul cuvenit. Iar când vorbesc de istoria artei, mă refer în primul rând la curriculă, nu la Google Search. Da, ok, Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu au depus efortul absolut admirabil să lanseze o „Istorie a Benzii Desenate Românești” – un op mai mult decât binevenit, căruia nu am contenit să-i aduc laude și saluturi oridecâteori mi s-a ivit ocazia. Numai că, științific vorbind, cartea bunilor mei cunoscuți și amici nu e, de fapt, o istorie în sensul disciplinar al cuvântului, e cel mult un conspect, un compendiu, un punct de pornire pentru o viitoare istorie a benzii desenate, care să includă ceva mai mult comentariu auctorial, nu doar liste, ceva mai multă analiză, nu doar verdicte anticomunist postcomuniste și fetișist-interbelice, și un plus de contextualizare, nu doar enumerare și cronologie. Voi explica pe larg cu o altă ocazie ce vreau să spun, aici n-ar fi locul.

După care, ideologice, pentru că, în mod previzibil, încă și în 2014, orice lucru pozitiv spus despre orice fapt pozitiv din perioara Epocii de Aur e din start suspect, mai ales când vine, nu-i așa?, de la un basarabean. Același anticomunism postcomunist, la pachet cu o nobilă fetișizare a ceea ce ține de perioada interbelic-intrauterină a culturii autohtone, marchează și retorica dnului Paul Stoica, într-un discurs turbo-Liiceanu (cum ar spune Adrian Schiop), cu vocație de procuror care face dreptate. După care, ideologice, pentru că ne batem în texte diferite. Eu am scris pentru catalogul duplexului expozițional un text de sală de expoziție, iar dnul Paul Stoica îmi reclamă un text academic. Evident, răpunsul imediat către dânsul ar putea fi: du-te la școală și cere-l. Sau la minister. Culmea e că varianta originală și românească a textului e exact cum o comandă dnul Stoica din meniu: academică, sobră, cu zeci de note, trimiteri și bibliografie, însă împreună cu editura și organizatorii am convenit asupra adecvării cu varianta care a apărut până la urmă.

Dincolo de toate aceste „ba pe-a mă-tii” inutile, cred că dnul Stoica scapă din vedere esențialul: faptul că ne aflăm, acum ca și în 2011 când am susținut ambii conferințe la distanțe de câteva zile în cadrul Muzeului Benzii Desenate de la MNAC, de aceeași parte a baricadei științifice. Apărăm și promovăm niște arte pe care, de fapt, nu le considerăm minore sau decorative, așa cum o face Academia, și stăm cu pancartele pregatite după colț. Reiau și acum, ca de fiecare dată când se ivește ocazia, afirmația lui Dan Perjovschi dintr-un interviu despre ilustrația de carte, în care discuta despre „Paginile bizare” ale lui Urmuz, carte care tocmai apăruse într-o colecție de carte coordonată de mine: „Nu văd relația scriitor-artist [ilustrator] ca pe o relație de subordonare, nici ca pe o doină leșinată la două fluiere, ci ca pe un parteneriat intelectual”.

Link către textul lui Paul Stoica

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s