Fotografia. Revistă mensuală ilustrată (1905-1906)*


Coperta revistei Fotografia. Revistă mensuală ilustrată, Anul I, No. 2 și 3, August-Sept. 1905

Coperta revistei Fotografia. Revistă mensuală ilustrată, Anul I, No. 2 și 3, August-Sept. 1905

Fotografia. Revistă mensuală ilustrată (1905-1906)*

Prima revistă românească de fotografie apare în vara lui 1905, sub direcția Inginerului Leon Zaitman și se numește Fotografia. Revistă mensuală ilustrată (6 numere), cu redacția pe Charlottenburg – Berlin Schlütterstrasse 70 și Administrația la Botoșani, Tipografia Seidmann[1]. Tipărită elegant, unele numere chiar pe hârtie lucioasă și color, revista conține articole și studii teoretice despre estetica fotografiei și impactul social al acesteia, iar atunci când articolele publicate sunt ceva mai tehnice, uneori de o tehnicitate toridă, ele sunt tehnice cu scopul exclusiv de a conduce către un rezultat satisfăcător din punct de vedere estetic, dar și comercial.

Primul număr debutează cu un articol intitulat Portretistica modernă[2], semnat de Leon Zaitman și ilustrat cu portrete și studii fotografice de Rudolf Dührkoop, în care acesta, în loc de editorial, schițează o istorie a portretului și a reproductibilității lui, pe cât de nobilă și de prolixă, pe atât de interesantă. El plasează nașterea portretului în tablou, reflex al „iubirei icoanei proprii”, în perioada Renașterii, pe care o definește ca pe o epocă în care „individualitatea are pentru întâia oară ocaziunea să se desvolte”, o idee care va face carieră în antropologiile culturale de la finele secolului trecut și începutul secolului XXI. Evoluția portretului, în termeni de reprezentabilitate socială, e urmărită de Zaitman de la Rafael, Tizian, Giacomo Palma Vechio și Paris Bordone, Franz Hals și „nemuritorul Rembrandt”, apoi Dürer, Holbein și Cranach, Rubens și Van Dyck „sunt pictorii nobilimei și high-lifului secolului al 17-lea”, și până la Velasquez, ca abia după Gainsborough, Reynolds, Romney și Lawrence (la ei „portretistica se ocupă în special cu grația, eleganța și individualitatea femenină”) să le vină rândul lui Nièpce și Daguerre – prilej de a deplânge răspândirea în masă a fotografiei și a tehnicii aferente: „Fotografia având șanse pecuniere destul de bune, un proletariat fără pricepere și fără gust artistic s-a aruncat pe fotografie, tehnica ei putând fi învățată ușor. Urmările n-au încetat a se arăta. Generațiile viitoare când vor vedea fotografii din timpurile noastre, nu vor avea opinii măgulitoare despre gustul nostru estetic. Sarcina fotografiei va fi așadar, sugerează Leon Zaitman, să echivaleze și chiar să depășească portretul pictat, întrucât acesta, fiind realizat de un artist care cunoștea foarte bine persoana portretizată, reușea „să scoată în relief trăsăturile caracteristice ale persoanei” și „să facă o sinteză a expresiilor caracteristice ale ei”.

Înainte de a aminti numele artiștilor-fotografi pe care și-i ia ca reper revista – Colonelul Puyo, Demachy, Hollyer, Steichen, Stieglitz, Watzek, R. Dührkoop, N. Perscheid și W. Weimer, iar „curentul se numește fotografia artistică” –, Zaitman subliniază că progresul în arta fotografică e îndatorat amatorilor care au mână liberă în a experimenta și a nu ține cont de cererea publicului, în mâinile lor „Aparatul fotografic a ajuns ca o ustensilă de care se servește artistul-fotograf, întocmai cum desenatorul și pictorul se servesc de creion și pensulă pentru a putea produce lucrări de artă.”[3] După care lansează o frază-manifest a esteticii fotografice: „Fiecare fotografie e ceva individual, să se observe posiția fie-căreia, jocul luminei, naturalismul feței, nici o urmă de schemă, retușa redusă la un minimum”. Scopul revistei Fotografia… – încheie Zaitman – „e de a contribui la purificarea gustului de artă în fotografie”.

Următorul număr al revistei, ilustrat cu fotografii anonime, reprezentând majoritatea peisaje marine, este unul dublu, iar redacția și administrația se mută la Fălticeni. Sumarul anunță articole despre estetica fotografiei. „Mulți își vor pune întrebarea la vederea titlului, – spune Zaitman[4] – dacă există o estetică specială a fotografiei. Da și nu. Faptul că fotografia e lipsită de culori și are ca basă lumina, face să o putem pune alături de artele grafice, care ocupă un loc de frunte în istoria artei.”, încadrând-o pe loc într-o descendență extrem de prestigioasă: aceiași Rembrandt, Dürer, Holbein, dar și „pictura clasică italiană”, din nou „arta realistă olandeză”, cu precizarea că „Acolo unde ochiul iubitor de artă e frapat de frumusețea culorilor, de intensitatea și diversitatea umbrelor, placa fotografică rămâne mută. / Îndată însă ce e vorba de mersul liniilor, de contrasturi intense de lumină și umbră, de silhouette puternice, fotografia e la locul său.”. Așadar, ceea ce conferă fotografiei caracter estetic sunt liniile, conturul și contrastul, spicuite din raportul dintre lumină și umbră. „Forța fotografiei e lumina” sau „Lumina însuflețește fotografia”, spune el mai jos, încheind cu o recomandare: „Pentru peisagiști nu se poate recomanda o școală mai bună, decât un studiu aprofundat al lucrărilor grafice ale maeștrilor artei, în special al școalei olandeze (Rembrandt ș.a.), unde ochiul se poate exercita să găsească frumusețea obiectelor, cu totul că sunt lipsite de culori”[5].

Câteva pagini mai încolo revista beneficiază de colaborarea Dr. E. König cu un articol despre pinatypie, „o nouă metodă de a obține fotografii în culori naturale”[6] sau a lui L. David, recenzat în numărul trecut, despre aplicațiile bromurii de argint[7]. E unul din aspectele specifice ale revistei lui Zaitman, acela de a corobora îndată observațiile estetice cu cele de ordin tehnic și social, ca într-un articol despre developare[8], în care acesta explică „vulgarizarea fotografiei” prin trecerea de la placa de colodium la placa sensibilă. O colaborare prestigioasă este și aceea a lui Wilhelm Lechner, proprietarul fabricii de aparate și ustensile fotografice „R. Lechner (Wilh. Müller)”, furnizorul Curții Regale Imperiale din Viena, furnizor căruia, de altfel, i se și alocă o pagină de reclamă în fiecare număr al revistei, alături de reclame la companiile A. Lumiere & ses Fils, Motoren Fabrik Oberursel Act. Ges.[9], Mackenstein, „AGFA” (Actien-Gesellschaft für Anilin-Fabrikation) sau L. Gaumont & Cie. Numărul 2-3 reproduce o parte din conferința acestuia ținută în același an la Photographische Geselschaft din Viena[10].

Înainte de paginile reclamei însă, revista Fotografia… anunță „I-iul Concurs al «Fotografiei»”, inițiat de revista România pitorească. Scopul concursului e de „a desvolta gustul artistic și de a arăta tuturora că și România posede amatori ale cărora lucrări pot să se măsoare cu cele mai bune din străinătate”, iar câștigătorii vor primi drept premiu „un aparat fotografic de mână, cu obiectiv anastigmat, obturator à rideau permițând o expunere de 1/2000 din secundă”, plus „diverse materiale pentru fotografii”. „Condițiunile concursului” sună extrem de promițător și provocator: este admisă în concurs orice fotografie „reprezentând vederi pitorești din țară”, formatul minim admis e de la 9×12 în sus, în copii de câte două („una montată și una nemontată”), juriul va premia lucrările „care vor da dovadă de un gust artistic și de o deplină stăpânire a technicei”; cu termenul 15 octombrie și promisiunea publicării rezultatelor în numărul din 15 noiembrie, un „număr special al revistei România pitorească”, în plus „Revista noastră își reservă dreptul de a organiza o exposiție din fotografiile trimise la concurs; locul și timpul rămâne a se publica mai târziu”.

Numărul 4 al revistei, ilustrat integral cu fotografii color, „Clișee trichrome de la Fonderia Schelter & Giesecke” din Leipzig, semnate de Nicola Perscheid, G.H. Grell, C.G. Schillings[11], este dedicat procedeelor tehnice cu finalitate estetică. „Teleobiectivul nu redă obiectele în mărimea lor reală – spune Zaitman –, însă aceste nerealități sunt plăcute ochiului observatorului. Arta nu constă în reproducția fidelă a naturei, ci în scoaterea în relief a motivelor principale.”[12], sau în Ilustrațiile noastre, „Firea fotografiilor scoase cu teleobiectiv cere ca observatorul să nu le observe din apropiere. Ilusiunea, aparența artistică câștigă foarte mult, când ele sunt puțin mai îndepărtate de ochii observatorului.”.

Începând de la numărul 5, revista își schimbă structura, deschizându-se cu o galerie de portrete, peisaje și instantanee, cât și clișee Goerz, pe hârtie lucioasă, realizate de N. Perscheid, R. Starke, Otto Scharf, Schillings și C. Puyo, și cu un articol semnat de C.B., despre peisajele montane, perspectiva aeriană și haloul atmosferic[13], probabil un harnic rezumat la cărții lui Terschak, anunțată în numărul trecut. După cum contribuția Din istoria fotografiei, de L. Zaitman, trebuie că este un soi de avanpremieră la volumul anunțat tot acolo și care debutează cu o întrebare  cel puțin curioasă: „Nu ne este îngăduit de a presupune că există o legătură între caracterul democratic al veacului trecut și realizarea fotografiei?”, și tot el răspunde: „Aristocrația slăbită, o burghezie conștientă de puterea sa, trebuia și dânsa să-și aibă un mod de a fi reprezentat. / Trebuia găsit un mijloc care să fie puțin costisitor, și care să satisfacă cerințele clasei noi, parvenite.”[14]. Încheind introducerea sa în istoria fotografiei cu disputa dintre practicanții fotografiei și acoliții oficiali ai artelor frumoase, Zaitman e și el de părere că fotografia este „o artă nouă”.

Aceeași structură editorială e de găsit și la numărul 6 (iarna lui 1906) care, pe lângă articolul de fond al lui Leon Zaitman despre instantanee și al lui M.D. despre „ozotypie”, beneficiază de colaborarea lui A. Parzer-Mühlbacher și a lui Stewart F. Carter, cu „notițe fotografice”, și de reproduceri după același R. Dührkoop, dar și după peisajele fotografului român G. Stino [= Aurel G. Stino, profesor la Fălticeni, la Liceul „Nicu Gane”, cel care scrisese cândva despre poveștile lui Creangă], Șosea pe muntele Stânișoara, Hait pentru exploatațiunea forestieră, Moară în munți și Pârâu în munți. Și ca să nu pară cu totul nelalocul ei invocarea lui Benjamin, iată ce spune Zaitman, la rubrica Bibliografie, unde recenzează The Process Year Book. Penrose’s Pictorial Annual for 1905-6: „Fotografia punând stăpânire peste ilustrarea cărților, luă desenatorilor un câmp așa de vast, care a avut epoce de glorie corespunzătoare cu perioada glorioasă a artei neerlandeze și germane: un Dürer, un Rembrandt nu s-au simțit înjosiți să facă gravuri ilustrative, care erau artă prin ele însuși. Astăzi reproducțiunile fotomecanice au luat nota personală a ilustrațiilor, mulțumindu-se a servi ca documente; în schimb au contribuit la vulgarizarea artei, prin răspândirea și ieftinirea reproducțiunilor, tablourilor și gravurelor clasice și moderne.”[15].


* Fragment din volumul Arta contimporană. Cealaltă față a avangardei românești în documente despre cinema, fotografie, colaj, muzică, design, dans, pantomimă, corp, spectacol, performance, artă exotică, aflat în pregătire pentru publicare.

[1] Până la revista lui Zaitman, au mai existat două publicații de specialitate la Iași, una din 1901 – Revista fotografică („Jurnal ilustrat pentru fotografie”) și alta din 1904 – Revista pentru fotografie și foto-arte. După Primul Război Mondial, numărul publicațiilor dedicate fotografiei a crescut și s-a diversificat: Fotografia („Revista «Asociației (în înființare) a fotografilor din România»”, Cluj, Alba-Iulia, 1922-1926), Fotograful („Organul Uniunei Fotografilor din România”, București, 1924), Foto-Curier („Publicațiune de specialitate a fotografilor din România”, Director: Et. Lonyai, București, 1926), Fotografia („Revista foto-amatorilor”, București, 1933), Revista Fotografică Română (București, 1934-1940), Fotografia („Revista Asociației «F.[otografilor] A.[matori] R.[omâni]»”, București, 1936), Foto-România („Revistă lunară de propagandă fotografică”, București, 1942). Fondul de periodice al Bibliotecii Academiei Române deține doar primele 6 numere. Nu știm dacă au fost mai multe, deși promisiunile făcute în ultimul număr indică acest lucru.

[2] Fotografia. Revistă mensuală ilustrată, Anul I, No. 1, 15 iunie 1905, pp. 3-9.

[3] „(…) fotografiile anonime – spune Magda Radu – fascinează pentru că au un aer necăutat.”, în Magda Radu, Câteva mici istorii, în Oana Tănase, Magda Radu, Matei Câlția, Eugen Alexandru Gustea, Nicu Ilfoveanu (coord.), Petite Histoire [Mică Istorie], Galeria Posibilă, 2009, p. 109.

[4] Leon Zaitman, Din estetica fotografiei, în Fotografia…, Anul I, No. 2 și 3, August-Sept., 1905, p. 19.

[5] Idem, pp. 20-21.

[6] Dr. E. König, Pinatypia, în Fotografia…, Nr. cit., pp. 28-33.

[7] L. David, Hârtia de bromură de argint, în Fotografia…, Nr. cit., pp. 34-38. În paginile următoare, la rubrica Notițe fotografice, Ch. Cros scrie despre negrotypie, hydrotypie, pozitive albastru-azuriu pe sticlă, fotografii fosforescente și scrierea pe negative.

[8] L.Z., Developarea după fixagiu, în Fotografia…, Nr.cit., p. 25.

[9] Cu mențiunea „Representantul p. România: Inginer Leon Zaitman, Fălticeni”.

[10] Lechner Wilhelm, Mijloace technice noi în fotografie, în Fotografia…, Nr. cit., pp. 39-42.

[11] Și descrise de L.Z. în articolul Ilustrațiile noastre, No. 4, [1905-1906], pp. 62-63.

[12] Leon Zaitman, Teleobiectivul, în Fotografia…, Nr. cit., p. 51.

[13] C.B., Fotografia în munți, în Fotografia…, No. 5, [1906], pp. 69-72.

[14] L. Zaitman, Din istoria fotografiei, în Fotografia…, Nr. cit., p. 73.

[15] L.Z., Bibliografie, în Fotografia. Revistă Mensuală ilustrată, [An II], No. 6, [1906], p. 99.

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s