Isidore Isou. Romane hipergrafice 1950-1984


0.a. coperta cronica de carte Isidore Isou. Hypergraphic Novels. 1950-1984

La șase ani de la moartea acestuia și încă aproape șaptezeci de la primele manifestări lettriste, când gruparea de artiști din jurul lui Isidore Isou a declanșat marele scandal de la premiera poemului dramatic La Fuite al lui Tristan Tzara din 21 ianuarie 1946 de la Teatrul Vieux-Colombier, am comite un eufemism dacă am afirma că istoria autohtonă a artei a consemnat puține despre fondatorul lettrismului, născut în 1925 la Botoșani și purtând numele Ioan-Isidor Goldstein. De fapt și în realitate nu s-a discutat mai nimic despre activitatea lui Isidore Isou, capitolul închinat acestuia din istoriile literare sau artistice rămâne în continuare nud, iar din când în când mai apare câte o cronică sau notiță ocazională, ce nu depășește perspectiva, pe care am putea s-o numim provizoriu și scurt pe doi, „adorabila româncă”, după titlul romanului clasic și, în bună măsură, de larg consum, scris de Isou în 2000 și publicat la noi în același an la Editura Est în remarcabila traducere a Mioarei Izverna. Dar pe atunci încă se credea, ca într-o publicație „serioasă” precum „România literară”, că Isou este o respectabilă doamnă din Paris ce-și amintește dezinhibat tribulațiile din copilăria sa botoșăneană și de după. Numele lui Isidore Isou va reveni în atenția publicului român în vara lui 2007, când acesta moare în camera lui de la Paris și este incinerat la Père Lachaise și când revistele bucureștene de cultură, în special „Dilema veche”, „Dilemateca” și „Observator cultural”, publică un număr de evocări mai lungi. Tot atunci, la Institutul Cultural din Paris, Magda Cârneci organizează retrospectiva-gigant Isidore Isou, pentru a rupe conspirația tăcerii.

Recent, au avut loc încă două expoziții extrem de binevenite, prima, Isidore Isou. Hypergraphic Novels 1950-1984 (23 februarie – 13 aprilie 2011, ICR Stockholm, curator: Frédéric Acquaviva) are în centru creația romanelor grafice ale fondatorului lettrismului, în vreme ce a doua, Lettrists, Isou & Co (15 martie – 3 iulie 2013, MNAC, curator: François Letaillieur) încearcă o descriere mai generală și mai amplă a întregii mișcări, pe toate fronturile de expresie vizuală, de la origini și până în anii recenți, ultimele lucrări expuse fiind datate 2006-2007.

Expoziția de la ICR Stockholm, asupra căreia vom insista aici, a întrunit, așa cum îi spune și titlul, opera de romane hipergrafice scrise de Isidore Isou între 1950 și 1984, expuse monumental, filă cu filă, carte cu carte. Viziunea curatorială a compozitorului experimental și sound artist-ului Frédéric Acquaviva supune opera hipergrafică creată de Isou unui demers oarecum exhibiționist de montare, în maniera vechilor botaniști din cabinetele de curiozități, decupând fiecare pagină în parte și oferindu-i spațiu autonom în expunere. Planșele înfățișate astfel, extrase individual din Les Journaux des Dieux (1950), Initiation à la haute volupté (1960) și Jonas ou le corps à la recherche de son âme (1974-1984) sunt traversate în consecință de două tipuri de percepție vizuală: etanșă, când fiecare pagină poate fi înțeleasă ca o lucrare de sine stătătoare, și contiguă, când paginile expuse permit o lectură liniară, în spațiu și timp. Cu adevărat hipergrafic în toată povestea aceasta este în schimb conținutul planșelor, romanele lui Isou fiind niște compoziții sofisticate, multistratificate nu atât la figurat, în sensul operei deschise postulată de Eco, ci cât la propriu, scriitura construindu-se în straturi cât se poate de reale de compoziție. Dacă încercăm să citim, spre exemplu, pagina 48 din Les Journaux…, adnotată „Jacob benit ses fils Manassé et Ephraïm”, depistăm o narațiune mai pronunțată, formulată în desen cu cerneală albastră, una ceva mai temperată, în desen cu cerneală roșie, și una în surdină, în desen cu galben. În alte locuri, nu culoarea este cea care diferențiază straturile, ci genul vizual sau alfabetul interdisciplinar: Braille, desen și portativ muzical, sau text, desen și fotografie, sau, în Jonas…, text, desen, portativ și radiografie, sau text, desen, cardiogramă și fotografie. Dar acestea nu sunt decât rezultatele tipografice, bidimensionale a romanului hipergrafic, pe care Isou îl preconiza, în prefața aceleiași cărți, unul tridimensional, în care publicul, pentru a-l parcurge, va trebui să părăsească paginile cărții sau pereții galeriei și, urmând cu strictețe indicațiile naratorului, într-o „dorită coerentă acțiune «dramatică»”, să parcurgă paginile pe stradă, în oraș, printre oameni, personaje și clădiri. Numai în acest fel, spune Isou, romanul poate deveni cu adevărat social, provocând astfel „cititorul” la o lectură în totalitate participativă. Acesta e genul de lectură scontat pe care îl trădează și expunerea oarecum nostalgică a lui Frédéric Acquaviva de la ICR Stockholm.

Însă formula hipergrafică de practică artistică și cea în totalitate participativă de receptare a acestei practici nu sunt singurele inovații pe care expoziția le aduce în actualitatea dezbaterii, iar catalogul publicat cu această ocazie încearcă să extindă astfel expunerea domeniilor de investigație datorate imaginației debordante și capacității de conceptualizare și teoretizare absolut uluitoare ale lui Isidore Isou, un artist total care a reușit să îmbine în demersul investigațiilor sale majoritatea domeniilor artistice cu cele ale științelor sociale, politice și tehnice, fiecare tensiune de acest fel generând în mod spontan o nouă teorie inovatoare și reușind, poate tocmai în acest mod, să împlinească visul suprarealiștilor din anii care-l preced și să anticipeze o serie din conceptele-cheie cu care vor lucra mișcările artistice de după voga lettrismului, cum este Situaționismul Internațional, de pildă. Conceptul de societate a spectacolului apare pentru prima dată schițat în scrierile lui Isou de dinainte de 1951, când Guy Debord aderă pentru o scurtă vreme la mișcarea letristă cu ocazia premierei controversate de la Cannes a filmului Le Traité de bave et déternité, peliculă care-l va apropia pe Isou de Orson Welles. Iar acesta este numai un exemplu. Catalogul expoziției, care încearcă prin concepția vizuală grafică semnată de Paul Dersidan să facă referință la stilul lettrist de tipărire, extinde analiza asupra mai multor domenii care l-au preocupat pe Isou. Analizele pe care le întreprinde Frédéric Acquaviva în carte, extrem de necesare pentru a înțelege mai amănunțit contextul în care a activat Isou, vin și cu o serie de informații noi privind genealogiile subsidiare ale creației lettriste și numai. O extrem de utilă și interesantă integrare a platformei lettriste în parcursul istoric al ideologiei avangardiste este adusă în actualitate prin contribuția Cosanei Nicolae Eram, care plasează acționismul lettrist într-un câmp comparativ cu cel dadaist, iar apoi, suprarealist. Cercetătoarea de la Stanford University amintește în treacăt perioada bucureșteană a lui Isou, când acesta îi frecventează pe Isac Ludo și Abraham Leiba Zissu, cât și autorii din jurul revistei „Adam”, o revistă de cultură semită din anii ’30, cu profunde conexiuni și filiații avangardiste. Scriitorul și editorul Jonas (J) Magnusson, pe de altă parte, discută influența exercitată de Isou, lettrism, dar mai ales Maurice Lemaître, în evoluția poeziei experimentale în Suedia și asupra conceptului de „signifigurare” – confluența semnului lingvistic și al figurii plastice – lansat de poetul Öyvind Fahlström la începutul anilor ’50 după contactul acestuia cu lettrismul francez. O importanță aparte o deține, în catalog, ceea ce s-ar apropia mai mult de mărturia orală a celor contemporani cu lettrismul. E vorba, pe lângă reproducerile generoase de imagine din fiecare roman hipergrafic creat de Isou și pe lângă traducerile în engleză a unor texte esențiale ale acestuia, de textul lui Maurice Lemaître despre planșele create de el pentru Les Journaux…, cât și de interviul lui Frédéric Acquaviva cu Roland Sabatier, cel care s-a alăturat mișcării letriste în 1963 și a fondat Psi Editions, unde își vor publica lettriștii principalele lor opere; și de interviul aceluiași cu Broutin, fulminantul performer care a aderat la lettrism în 1968 și care a publicat mai multe studii despre Isou la C.I.C.K. sau Editions Broutin.

Evident, o expoziție și un catalog mai mult decât consistente, menite să divulge tot mai multe aspecte și fațete neexplorate încă în ceea ce va trebui să constituie cândva o istorie a lettrismului internațional și, mai ales pentru noi, o dare de seamă asupra influenței, directe sau indirecte, a operei lui Isidore Isou asupra avangardei române din România sau din alte spații teritorial-administrative. Căci odată cu răspunsurile pe care le oferă demersul expozițional de la Stockholm, apar noi întrebări privind cunoașterea operei lui Isou. Au cunoscut avangardiștii români opera și activitatea lui Isou? S-au cunoscut oare la Paris Gherasim Luca, Jacques Hérold și Jules Perahim cu Isidore Isou? Există mai multe capitole neelucidate în istoriografia operei lui Gellu Naum, de pildă, însă două dintre acestea ne trimit, inevitabil, cu gândul la romanele hipergrafice ale lui Isidore Isou, două scrieri care, aparent, vin de niciunde și se îndreaptă spre nicăieri. E vorba de Nigredo și de Calea Șearpelui. Și-atunci, o ultimă întrebare, să fi cunoscut oare în ascuns Gellu Naum scrierile lui Isou ori măcar estetica lettristă? Ecourile acesteia din urmă ajunseseră în România la finele anilor ’40, de vreme ce până și un autor amator al modernismului precum Dinu Stegărescu le amintește în a sa Introducere în modernism, apărută la Editura Publicom în 1947. Dincolo însă de a lansa predicțiuni și pronosticuri, cred că avem, până în acest moment, suficient material pentru a relua discuția de la capăt.

Frédéric Acquaviva, Simona Buzatu (ed.), Isidore Isou. Hypergraphic Novels 1950-1984, Catalogul expoziției Isidore Isou. Hypergraphic Novels 1950-1984 (February 23 – Aprilie 13, 2011, Rumänska Kulturinstitutet, Stockholm, Sweden, Curator: Frédéric Acquaviva), Texts by: Frédéric Acquaviva, Broutin, Isidore Isou, Maurice Lemaître, Jonas (J) Magnusson, Cosana Nicolae Eram, Roland Sabatier, Dan Shafran, Translator: David W. Seaman; The Romanian Cultural Institute in Stockholm, HS Grafiska, Stockholm, 2012, 136 p.

Cronică publicată în revista „Arta”, nr.10 / 2013

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s