Hilda Twongyeirwe: „Noi ar trebui să fim, de fapt, non-partizane, însă noi promovăm vocea femeilor, noi rupem tăcerea femeilor și consolidăm poziția lor socială…”


??????????

Am cunoscut-o pe scriitoarea ugandeză Hilda Twongyeirwe în 2010, la Targul de carte de la Frankfurt, în cadrul aceluiași program pentru invitați, dedicat editurilor din țări cu „difficult market for books”. Eu reprezentam o editură din Republica Moldova, Hilda venise din partea FEMRITE, Uniunea Scriitoarelor din Uganda, fondată în 1995 de către ea și încă alte câteva scriitoare la fel de nemulțumite. Așa am ajuns să stăm de vorbă despre starea literaturii și a scriitoarelor din Uganda, despre sistemul editorial de acolo și alte provocări cărora trebuie să le răspundă scriitoarele, despre statutul scriitoarelor și al femeilor în general, despre FGM, situații de conflict armat și legi opresive la adresa lor. Interviul a stat în sertar din 2010 și până acum. Când i-am propus autoarei să-l publicăm, a fost de acord și, mai mult, la găsit la fel de actual.

Hilda Twongyeirwe este mama a doi fii și o fiică, autoare de poezie și proză scurtă, cercetătoare pe subiecte legate de situația femeilor, editoare și posesoarea Certificatului de Recunoaștere pentru contribuția la literatura pentru copii (2008) acordat e către National Book Trust of Uganda pentru volumul Fina the Dancer (2007). Este membră fondatoare a Uniunii Scriitoarelor din Uganda (FEMRITE), organizație pe care o coordonează în prezent. A publicat numeroase cărți de ficțiune și nonficțiune, cea mai cunoscută pe plan internațional fiind I Dare to Say. African women share their stories of hope and survival (2012), publicată de Lawrence Hill Books, SUA. Este memebră a consiliului Uniunii Scriitorilor din Africa și Asia, a consiului Arterial Network Uganda Chapter, memebră a Banyakigezi International Community și a Panel of Judges for Sustainable Tourism Media Awards in Uganda. Deține un master în administrație publică și management de la Makerere University.

Cum a luat naştere FEMRITE, Uniunea Scriitoarelor din Uganda?

Uniunea a fost înfiinţată din nevoia de a oferi scriitoarelor din Uganda mai multă vizibilitate şi un spaţiu pentru a scrie. La vremea aceea, existau numai câteva scriitoare şi nici măcar acele câteva scriitoare nu erau recunoscute întru totul în interiorul literaturii mainstream. Aşa am început să promovăm scriitoarele şi să descoperim tot mai multe autoare prin intermediul unor ateliere de instruire. Principala noastră activitate constă în iniţierea femeilor pentru dobândirea aptitudinilor de scriere ceativă şi în furnizarea unui spaţiu pentru a se exprima prin scris. Cu toate acestea, avem şi programe de scriere unde acceptăm şi bărbaţi, pentru că de foarte multe ori şi ei se confruntă cu aceleași provocări, cum este lipsa unui spaţiu de expresie prin scris. Organizaţia a fost înfiinţată în 1995, însă inaugurarea oficială a avut loc pe 3 mai 1996.

Ce tip de organizaţie este aceasta, gurvenamentală, nonguvernamentală?

Este o organizaţie nonguvernamentală. Când am început totul, eram mai puţin de zece femei, sub conducerea Doamnei Mary Karooro Okurut, însă acum suntem 112 membri-femei înregistrate. Şi este o organizaţie nonprofit. Avem şi un mic punct de publicare, unde tipărim o cantitate destul de redusă de manuscrise. Din cauza lipsei de capacitate, nu avem cum să dezvoltăm şi să publicăm toate manuscrisele de calitate pe care le primim. În consecinţă, facem recomandări pentru o mare parte dintre scriittoare către alte edituri. Însă chiar şi cu puţinul pe care îl publică, FEMRITE rămâne în continuare cea mai mare casă de editură din Uganda. Profitul din vânzarea de carte merge la autori, în forma onorariilor, iar ce ne rămâne este vărsat în activităţile organizaţiei pentru a nutri tot mai multe scriitoare şi a publica şi alte cărţi scrise de femei. Pe lângă publicare şi instruire, mai facem destul de multă treabă de susţinere şi sprijin privind diverse chestiuni ce ţin de literatură. În istoria Ugandei nu a existat o secţie de literatură ugandeză ca parte integrantă şcolii. Scriitorii ugandezi nu sunt deloc mulţumiţi cu asta, iar FEMRITE a demerat o campanie care să ducă la schimbare. Şi dacă au fost câţiva bărbaţi care au intrat în programa şcolară, nu a existat nici o măcar o singură femeie ugandeză care să apară în această programă. Toate acestea sunt nişte chestiuni importante pentru scriitorul ugandez şi sperăm că se vor schimba cât de curând. E foarte ciuat că predăm la şcoală toate celelalte literaturi şi mai puţin propria noastră literatură.

De ce Uniunea Scriitoarelor din Uganda? Există mulţi scriitori în ţara ta?

Da, există mult mai mulţi scriitori bărbaţi decât femei, dar cred că e un fenomen de înţeles, pentru că în majoritatea ţărilor africane bărbaţii au fost cei care au mers primii la şcoală, având astfel oportunitatea de a-şi dezvolta arta scriiturii mai devreme decât femeile. Editorii, de asemenea, până de curând mizau mai mult pe autorii  bărbaţi, decât pe autoare. Discutând într-un interviu de la FEMRITE cu Julius Ocwinyo, unul din cei mai străluciţi autori din Uganda, acesta mărturisea că a fost norocos ca bărbat pentru că majoritatea editorilor sunt interesaţi de bărbaţi, decât de femei. „Dintotdeauna scriitorii bărbaţi au fost luaţi ceva mai în serios în Uganda. Chiar dacă e nedrept, acesta e adevărul”, a declarat acesta.

Păi, la fel a fost până de curând şi în Europa…

Şi în acest fel, bărbaţii au deprins meseria scrisului mult înaintea femeilor, obţinând mai multe oportunităţi şi devenind mult mai recunoscţi în comparaţie cu femeile. Cât am fost la şcoală, am citit numai câteva femei: Barbara Kimenye, Elvania Zirimu Mukasa, Mary Okurut, trei femei, însă mult mai mulţi bărbaţi. Însă chiar şi astăzi, dacă arunci o privire asupra programei curriculare, găseşti numai scriitori bărbaţi. Astfel a început FEMRITE să facă lobby pentru un spaţiu literar deschis femeilor, să promoveze scriitura femeilor şi să instruiască tot mai multe femei, astfel încât să exceleze tot mai mult şi să fie abordate de către orice editor.

Iar iniţiativele voastre au primit sprijinul cuvenit sau…?

Aş putea răspunde cu da şi nu. Au fost anumiţi oameni şi instituţii care ne-au sprijinit, pentru că au ştiut că e vorba de un proiect de dezvoltare şi că e bun pentru femeile ugandeze în general. Pe de altă parte însă, nu avem chiar aşa de mulţi parteneri pentru dezvoltare, care să sprijine activităţile cultural-artistice. Pentru o lungă perioadă de timp, am avut un singur partener de dezvoltare, HIVOS, care a sprijinit cea mai mare parte a activităţilor noastre. Ceilalţi parteneri ne-au oferit câte puţin pentru câte una din acţiunile noastre.

Aţi primit sprijin şi din partea mass-media sau a unor personalităţi anume?

Da, am primit sprijin din media, chiar dacă uneori au scris că publicăm lucruri prea feminine şi prea casnice. Au scris şi ele, ştiţi voi, de-ale femeilor, lucruri neimportate. Aşa că şi-au întors privirea mai mult către bărbaţi pentru a găsi la ei naraţiunile importante ale societăţii şi politicii, iar atunci când FEMRITE mai lansa câte o carte, se spunea, probabil că e o carte de dragoste, chestiuni casnice. Mai multe personalităţi ne-au spus asta. Atitudini şi sentimente diferite din diverse direcţii. Cu toate acestea, adevărul e că oamenii scriu poveştile care sunt cele mai apropiate de inimile lor. Nu puteam forţa femeile să scrie ceea ce nu voiau să scrie. Îmi amintesc un articol, când FEMRITE a lansat patru cărţi o dată. Un jurnalist scria, ce dacă FEMRITE a lansat patru cărţi, e doar ca să mulţumească donatorii, în curând organizaţia va ieşi din scenă. Asta era în anii ’90. Acum FEMRITE se apropie de împlinirea a douăzeci de ani şi în mod cert nu va ieşi din scenă prea curând. Au exista şi câţiva oameni care ne-au sprijinit. Spre exemplu, anumiţi profesori şi cercetători au văzut însemnătatea literaturii femeilor pentru echilibrarea scenei literare din Uganda, a arenei literare. Prin ei, câteva din cărţile noastre au ajuns să fie recomandate la universitate şi în alte instituţii de învăţământ superior.

Ce cărţi aţi lansat, dacă îţi mai aminteşti?

Dacă nu mă-nşel, au fost Silent Patience [1999, Jane Alison Kaberuka], A Season of Mirth [1999, Regina Amollo], Memoirs of a Mother [1998, Ayeta Anne Wangusa] şi, cred, Invisible Weevil [1994, Mary Karooro Okurut]. Fusese o recoltă grandioasă. Dar se iscaseră sentimente amestecate privind persistenţa şi continuitatea noastră, vor rezista, se întrebau. În prezent, foarte mulţi memebri scriu şi tot mai mulţi memebri pătrund în uniune.

Dacă arunci o privire asupra programei curiculare oficiale din ţara mea, vei vedea că avem o literatură naţională şi încă una străină sau universală, cum i se mai spune. Există şi scriitoare în programa voastră curiculară, la literatura străină? Nu ştiu, Virginia Woolf, Simone de Beauvoir…

Păi, ştiu sigur că e Emily Brontë, cu Wuthering Heights [1847], dar cam atât, clasicii. Emily este, cred, singura femeie pe care îmi amintesc să o fi studiat la şcoală. Dar nu există nicio scriitoare contemporană în programa noastră curiculară. Nu există nici Virginia şi nici o altă scriitoare, poate doar cu excepţia câtorva fragmente din antologiile suplimentare. Din nefericire, nu avem o voce literară puternică în Uganda. Ca scriitoare şi editoare, chiar cred că ar trebuim să facem presiuni asupra statului ca să înfiinţeze o secţie de literatura ugandeză în cadrul curiculei naţionale. Nu văd de ce nu am face asta, chiar dacă FEMRITE pare să fie o voce solitară în acest demers. Marile edituri de la noi, cum sunt Fountain Publishers, MK Publishers sau alţii, nu publică decât un titlu literar pe an, se pare că nu e tocmai în aria lor de interes. E trist să vezi că literatura ugandeză  nu beneficiază de nici o prioritate în Uganda. Cărţile din programă sunt puse în aceeaşi oală cu alte titluri, deja foarte cunoscute, şi astfel apare posibilitatea ca acestea să nu fie studiate deloc întrucât profesorii, de cele mai multe ori, aleg textele cele mai familiare, cum sunt Wuthering Heights de Brontë sau Hard Times [1854] de Charles Dickens. Noii recruţi din rândurile literaturii ugandeze, cum sunt Austin Bukenya, Timothy Wangusa ori alţii, nu au nici o şansă să fie parcurşi sau studiaţi dacă nu sunt plasaţi într-o secţiune specială.

Până în prezent, a reuşit FEMRITE să creeze o masă critică de susţinere a literaturii scriitoarelor?

Da, cred că da, presa scrie despre asta, iar uneori apar articole care provoacă dezbateri aprinse. FEMRITE este acum mult prea relevantă ca să mai poată fi marginalizată.

Cred că asta e cel mai important, să stârniţi dezbateri. Să vorbim puţin şi despre cărţi. Aici la Frankfurt BuchMesse, am văzut că publicul a fost interesat, invariabil, mai întâi, de această carte, Beyond the Dance. Voices of Women on female genital mutilation [2009, Violet Barungi, Hilda Twongyeirwe, editoare]. Care e povestea acestei cărţi?

După cum vezi, este unul din proiectele FEMRITE. Avem mai multe programe în derulare, iar unul dintre acestea se numeşte „Making heard stories of marginalized women”. Sub egida acestui program privim în jurul nostru şi identificăm aspecte, chestiuni, probleme opresive în raport cu femeile, după care le aducem la rampă. Înregistrăm istoriile femeilor care au trecut prin astfel de practici opresive. Astfel, Beyond the Dance… e o înregistrare a experienţelor femeilor care au trecut prin mutilarea genitală feminină [„female gential mutilation”, FGM] sau care au trăit aceste experineţe din perspectiva circumcizoarelor sau a candidatelor.

Dar ce este FGM?

În primul rând e o tradiţie, practicată încă în Uganda, Kenya, Somalia, Etiopia, Senegal şi, dacă nu greşesc, Côte d’Ivoire. În fiecare din aceste ţări găseşti comunităţi care au menţinut-o timp de generaţii întregi. Dar e o tradiţie menţinută în mod tacit. Promovată de către întreaga comunitate, ea rămâne adânc înfiptă în viaţa socială, până acolo unde femeile sunt ferm convinse că dacă nu se lasă tăiate, nu sunt cu adevărat femei, ceea ce pare foarte ironic, bineînţeles.

Cu toate că, din câte am citit, am impresia, acest tip de tăiere pare să fie împotriva voinţei lor…

Cultura e un soi de sabie cu două tăişuri. Da, e împotriva voinţei lor, însă tradiţia a avut grijă să o facă să pară un lucru bun pentru femei. Astfel în anumite cazuri, femeile recurg la tradiţie pentru că li s-a spus că dacă nu se lasă tăiate, nu sunt femei şi nu vor cunoaşte niciodată secretele feminităţii. Dar asta e asimilare. Tradiţiile sunt atât de adânc înfipte încât este foarte dificil să le dezrădăcinezi. Însă noi credem că dacă apare o astfel de carte, iar fetele care nu au fost tăiate încă apucă să o citească şi să povestească şi altora despre ea, putem crea o mişcare puternică împotriva FGM. În Uganda, spre exemplu, în momentul când realizam acest proiect, nu exista nici o lege şi nici un document privind FGM. Beyond the Dance… a fost unul din instrumentele pe care anumite grupuri de presiune l-au folosit pentru a influenţa poziţia guvernului. Iar acum avem Actul FGM. Însă chiar şi cu acte sau legi, e în continuare nevoie de literatură pentru sensibilizarea oamenilor, pentru a înlătura din sistemul lor acea informaţie care le-a fost dată. E necesară distrugerea dispozitivului de asimilare.

Cartea aceasta a fost coordonată de către tine şi Violet Barungi. E o colaborare pe termen lung? Ce alte proiecte aţi mai realizat împreună?

Mai avem câteva proiecte comune, cum este editarea istoriilor femeilor aflate în situaţii de conflict armat. Nu ştiu dacă ai auzit de războiul dus de Lord’s Resistance Army în nordul Ugandei. Am scos împreună două cărţi cu istoriile fetelor şi femeilor despre experienţele lor în timpul acestui război. Am mai adunat câteva istorii ale femeilor despre experienţa lor în faţa legii şi despre modul în care legile sunt opresive la adresa femeilor. Un alt proiect a fost cel al femeilor care vorbesc despre HIV SIDA. Toate acestea se adaugă ficţiunilor.

Ficţiuni cum sunt aceste două volume ale tale, Painted Voices (2008 & 2009) şi Butterfly Dance (2010), ambele în colaborare cu Violet Barungi.

Da, iar primul e de fapt în două volume. Toate trei au rezultat intr-un singur proiect – „Poetry Poster Project”. Inițial am vrut să intitulăm toate volumele „Painted Voices”, însă după aceea ne-am dat seama că ar trebui să se distingă în vreun fel unul de celălalt. Butterfly Dance este cel de-al treilea în această serie. Acesta e unul din proiectele pe care le derulăm în școli, unde conducem ateliere de scriere poietică, iar la final distribuim seria Painted Voices…, care e un colaj de artă și poezie. E un proiect care are drept scop promovarea culturii lecturii în școlile din Uganda. Știi, foarte multe din activitățile noastre sunt despre scris și atunci realizăm că oamenii de fapt nu au citit ceea ce am scris. Așa s-a născut proiectul „Promotion of reading”. Uneori avem și parteneri, care ni se alătură și care ne sprijină prin carte gratuită pe care să o putem distribui gratuit în școlile și în bibliotecile comunitare. Primim cărți de asemenea de la alte asociații, cum sunt Book Aid International și Aristock Booklex în Uganda, care impulsionează foarte mult distribuția.

Artiștii care au ilustrat cele trei volume sunt și ei membri ai FEMRITE?

Nu, am lucrat cu artiști contemporani ugandezi. Autorii au scris mai întâi poemele, după care uniunea le-a oferit unor artiști ca să le ilustreze. Cum vezi aici, de exemplu, acest poem, Home coming, de Dre Jackson Oyugi Otim, a fost pictat de Paul Ndema. Poemul meu, By the Nile, a fost ilustrat de Joseph Ntensibe.

Ce mai faci tu, pe lângă literatură și activism?

Cum am spus, scopul nostru principal este să descoperim și să promovăm scriitoarele. Am demarat de curând un nou proiect destul de ambițios, un proiect regional numit „The Regional Residency for African Women Writers”. Prin intermediul acestui nou proiect, încercăm să ajungem și să interacționăm cu alte inițiative ale scriitoarelor, pentru a lucra apoi împreună și a construi o comunitate puternică de scriitoare în Africa.

Ce premii literare aveți în Uganda?

Nu sunt prea multe premii. Și ăsta e unul din  proiectele noastre viitoare. Atât premii literare, în sens direct, de premiere a autorilor de romane sau proză scurtă, dar și premii pentru reportajul literar. Cred e important să premiem jurnaliștii cei mai dedicați chestiunilor literare și care au generat, probabil, cele mai intense dezbateri literare. Și aceștia fac parte din planurile noastre.

A fost tradusă vreo carte în străinătate, într-o altă limbă?

Nu încă, de asta mă și aflu aici, la Frankfurt Book Fair. Tocmai am purtat o discuție cu un domn din Costa Rica, Oscar Castillo Rojas, de la Uruk Editores, care a răsfoit Beyond the Dance… . Pare foarte interesat și de romanul Cassandra [1999, Violet Barungi]. De fapt, e prima noastră ieșire pe o piață internațională a drepturilor de autor și licențelor.

Ce târguri de carte există în Uganda?

Există un mic târg de carte în Uganda, dar unde nu participă mai mult de 28 sau 30 de expozanți și extrem de puțini vizitatori.

Ce să-ți spun, în Moldova, de unde vin eu, e cam aceeași situație…

Vorbești serios?

Moldova e un stat foarte mic, nu cred că avem mai mult de 100 de librării în toată țara.

Da, nici noi nu avem chiar așa de multe librării.

Distribuiți cărțile FEMRITE și în acele librării?

Doar două dintre aceste librării comandă cărțile noastre. Restul sunt foarte mici și comandă puține titluri de la noi. Cea mai mare parte a distribuției se face la sediul nostru.

Dar ce scrii tu cu precădere? Poezie, romane, proze scurte…

Hai mai bine să-ți citesc poemul meu din Beyond the Dance… . Este un poem despre un trib care își circumcide femeile. În comunitatea lor, există o cascadă foarte frumoasă numită Sippi Falls. Am meditat despre frumusețea acestei cascade, suprapusă peste urâțenia circumciziei. M-am gândit la o fată de cinsprezece ani care tocmai pășește pe calea feminității adulte, care începe să cunoască simțurile femeii, care se deșteaptă atât fizic, cât și cognitiv, în noua ei ipostază de femeie, începând să fie conștientă de propria feminitate. Și am scris acest poem, intitulat Threshold:

I am fifteen / The moon giggles shyly and caresses the skies / Sippi Falls cascades in a wave of excitement / I waltz with the falls downstream / A tinge of warmth engulfs me / My feet rub… / My future // The village awakes / It is the rite season / The search… / She descends with a knife / I grip my tears and wash her thirst / She scoops. // I shift… / The soothing sound of Sippi Falls stands at a distance / Muffled by a stiffness… a pain / A lonely pain / My womanhood is robbed / I have become a woman… / My future.

Mulțumesc pentru această lectură tulburătoare…

Dar să revenim… Încercăm acum să stabilim o rețea a inițiativelor femeilor scriitoare din Africa, pentru că în prezent, fondurile pentru majoritatea asociațiilor cultural-artistice, chiar și pentru noi, sunt extrem de strâmtorate. Nu-s așa de generoase. Însă credem că dacă vom lucra împreună, într-o rețea, dacă, spre exemplu, obținem niște bani și îi putem partaja cu scriitoarele din Zimbabwe, cu scriitoarele din Zambia, dar și cu celelalte scriitoare, credem că asta ne-ar putea ajuta să ne mișcăm mai eficient.

Crezi că sistemul editorial este favorabil și vă va ajuta să dezvoltați această rețea?

Aproape că nu există un sistem editorial pentru lumea literară din Africa. Una din provocările majore cu care ne confruntăm este că trebuie să facem noi totul. Tu ești scriitorul, tu ești editorul, redactorul, vânzătorul, promotorul, agentul literar, tu ești totul! Dar sperăm că atunci când vom funcționa ca o rețea, vom deveni mai puternici. Cu cât obținem mai multe fonduri, cu atât putem construi niște structuri editoriale mai solide, care să ne ajute să publicăm mai multe manuscrise și să tipărim cărți la o calitate mai bună. De exemplu, acum, unii dintre cei mai buni editori din Uganda au fost angajați în străinătate. Alex Bangirana e acum în Senegal și conduce CODESRIA Publications, David Kaiza este în Nairobi și lucrcează cu Kwani Publications, Doreen Baingana e în Nairobi și colaborează cu Storymoja. Așa că cei mai buni editori au fost atrași în alte părți. Trebuie să ne profesionalizăm, să fim mult mai profesioniști. Și trebuie să dezvoltăm mai mulți editori.

Scriitoarele voastre se întâlnesc cu scriitoare din alte țări?

Avem un program de schimb și relaționare. Acum nu avem fonduri pentru el, însă până de curând am avut niște fonduri pentru scriitoarele noastre, destinate călătoriilor în alte țări și chiar continente, pentru ateliere de scriere, conferințe literare și târguri de carte, locuri unde puteau întlni alți scriitori și scriitoare. Încă mai avem programul, e doar o chestiune de resurse. De asemenea, aducem și găzduim scriitoare străine în țara noastră.

Organizați lecturi publice?

De obicei le organizăm cu concursul autoarelor noastre sau când avem vizitatoare din alte țări.

Vin mulți oameni?

Ne întoarcem din nou la resurse. Atunci când o lectură publică este promovată adecvat, vin mai mulți oameni. Când promovarea e slabă, vin puțini. Uneori avem lecturi mai restrânse, pe care nu le promovăm foarte institent, ne folosim de e-mail și de Facebook și vin în jur de 60 de oameni. Alte dăți organizăm lecturile în parteneriat cu Biblioteca Națională a Ugandei, cu National Book Trust of Uganda, Goethe Institut sau British Council. Uneori avem lecturi publice mai de amploare, pe care le promovăm mai mult, chiar și în presă, dar asta se întâmplă o dată sau de două ori pe an, cu ocazia World Book și Copyright Day sau în timpul National Book Week, când ni se aprobă și nite fonduri. Iar aceste evenimente adună în jur de 200 de oameni care se implică la discuții etc. Săptămânal, mai organizăm și un foarte interesant Reader’s Writers’ Club, care se ține la noi la sediu. Acolo pot veni oricâți oameni doresc. Pot fi oricâți, între 10 și 35 de oameni, în fiecare luni, de la 17.30. E o întâlnire de două ore, însă de multe ori oamenii rămân peste trei ore la discuții, prezentări, interacțiuni la o ceașcă de ceai sau cafea. Ar trebui să vii și tu odată la clubul nostru.

Din 1995 și până acum s-a scurs destul de mult timp. Autoarele promovate de FEMRITE au apucat să fie incluse în cărțile de critică și istorie literară?

Da, în special de către cercetători, în tezele lor. Uneori nu e vorba numai despre literatura ugandeză. Cred că există deja vreo șapte cărți care discută autoarele noastre. Chiar și aici, în Germania, sunt două doamne care au scris despre cărțile FEMRITE. E vorba de Doreen Straus și Katharina Neide.

Care este poziția sau atitudinea ideologică promovată de FEMRITE?

Promovăm o atitudine ideologică, chiar dacă nu într-o manieră categorică. Noi ar trebui să fim, de fapt, non-partizane, însă noi promovăm vocea femeilor, noi rupem tăcerea femeilor și consolidăm poziția lor socială, promovând respectul pentru umanitate.

Care e politica oficială a guvernului actual din Uganda?

Oficial e un guvern democratic.

Și neoficial – există FEMRITE și alte asociații care luptă pentru ea…

Nu știu ce să spun. Eu nu mă pot angaja. Dar, uite, acum câteva zile am scris un poem care se numește Digging a Hole:

If you dig a hole / And dig deep / And dig too deep / It might be better to stay in the hole / Holed up.

Când l-am scris m-am gândit la toți președinții africani care nu au sau nu respectă nici o limită. Ei nu rămân blocați în președinția lor. Ei sunt îngropați. Au săpat groapa mult prea adânc, iar acum nu o mai pot părăsi. Așa că rămân îngropați.

Îți mulțumesc foarte mult pentru acest interviu.

A fost plăcerea mea. Dar pot să te întreb câte ceva espre câmpul literar românesc? E unul vibrant? Literatura e un domeniu vibrant în România? Scriitorii sunt foarte vizibili, sunt la fel de celebri precum muzicienii, spre exemplu, sau precum artiștii vizuali?

Cunoști vreun scriitor român?

Nu, nu cunosc.

Există în România câteva edituri mari, care sunt și aici, la Pavilionul României…

Da, l-am văzut. E enorm!

100mp pe care se promovează anumiți scriitori destul de buni, majoritatea au fost traduși în mai multe limbi străine, iar unul dintre ei, Răzvan Rădulescu, a primit zilele trecute Premiul Consiliului European pentru Literatură. De fapt, din punctul meu de vedere, asta e și o problemă, cultura română este o cultură prea literară… este obositor de literară.

Frankfurt BuchMesse 2010

Interviu publicat în „Gazeta de Artă Politică”, ediția online din 11 ianuarie 2014

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s