Lydia Pribišová: „Arta trebuie să contribuie cu o anumită valoare adăugată la viață”


4.c. Anetta Mona Chisa, Lucia Tká_ová,

În perioada 02.11.2012 – 02.12.2012 a avut loc la Cluj, la Muzeul Național de Artă din Piața Unirii 30, o expoziție artă contemporană slovacă, ușor atipică pentru vremurile realpolitice pe care le trăim: The Real Emotions / Emoții Reale, la care au participat Pavlina Fichta Čierna, András Cséfalvay, Anetta Mona Chișa & Lucia Tkáčová, Lucia Dovičáková, Jana Kapelová, Ilona Németh, Viktor Frešo, Marek Kvetan, Matej Vakula, Martin Špirec, Tomáš Rafa, Jarmila Mitríková și David Demjanovič. Pe curatoarea expoziției, Lydia Pribišová, am cunoscut-o acum doi ani, tot la Cluj, la o altă expoziție, așa că am profitat de ocazie pentru a-i adresa câteva întrebări legate de tema expoziției, o temă care are toate șansele să devină controversată.

Lydia Pribišová (1980) – este curatoare și istoriciană a artei, iar din 2006 activează în calitate de editoare la revista Flash Art, ediția cehă și slovacă. A curatoriat expoziții pentru MACRO Museum of Contemporary Art, Valentina Moncada Gallery, Museo Laboratorio d’arte Contemporanrea și VM21 Artecontemporanea, Studio Stefania Miscetti, Studio Trisorio din Roma și Neapole, cât și la SPACE în Bratislava. În 2011, Lýdia Pribišová (împreună cu Katarína Slaninová) a curatoriat Secțiunea Slovacă de la PragueBienale 5, intitulată Whatever we do we cannot connect with you, și care a avut loc în clădirea Microna din Praga. În prezent este doctorandă la Universitatea La Sapienza, cu lucrarea La Quadriennale di Roma Dall’Ente autonomo alla Fondazione. Una riflessione sulla trasformazione. Quadriennale of Rome. From Public Body to Foundation. Reflection on transformation (coord. Prof. Univ. Simonetta Lux), pentru care a primit Premiul Fundației Lemmermann în 2010. Locuiește și activează în Bratislava și Roma.

Dragă Lidia, nu este prima oară când vii în România, la Cluj. Ce te face să revii? Cum ți se pare contextul artistic contemporan de aici?

Am fost prima oară la Cluj în aprilie 2011, la invitația organizatorilor expoziției I fought the X and the X won (curator: Raphael Vella) de la Muzeul Național de Artă din Cluj. După aceea, directorul muzeului, Călin Stegerean, mi-a propus să pregătesc o expoziție de artă contemporană slovacă. Am realizat, pentru acest eveniment, o cercetare privind cele mai frecvente subiecte și teme care preocupă arta contemporană slovacă. S-a dovedit astfel că tema emoțiilor apare adesea în foarte multe proiecte artistice, abordată din cele mai diverse perspective. Există câteva teme extrem de actuale în arta contemporană din Slovacia care generează tensiuni, emoții pozitive dar și negative, în contextul luptelor politice sau al conflictelor interetnice, sau în contextul diverselor problematici ascunse privind sexualitatea și percepția stereotipă a acesteia. Pe lângă asta, o cunoșteam de ceva vreme pe Daria Dumitrescu, directoarea Galeriei Sabot, cu care am și menținut legătura, și am căzut de acord să pregătim o sesiune de proiecții a selecției mele de lucrări video sub titlul generic Some Sabotage Strategies in Central Europe. Titlul încerca să sugereze, de asemenea, felul în care artiștii încearcă să facă lumea mai bună.

Contemplația, afirmă istoria contemporană a artei, ca mijloc de consum al operei de artă, a murit, iar receptarea artistică se datorează unui anume demers performativ al publicului. Care este locul emoțiilor sau, mai bine zis, al emoțiilor reale, în această ecuație?

După mine, contemplația este încă prezentă în procesul de creație artistică și în percepția operei de artă… Dar, bineînțeles, de-a lungul timpului, aceasta își schimbă formă, iar uneori chiar și sensul. Evident, actul performativ are uneori un impact mai mare, dar scopul acestuia este să determine publicul să contempleze, pentru a ajunge la un nou tip de conștiință sau catharsis. Iar emoțiile puternice ori emoțiile „reale” ar putea crea unele conexiuni senzitive pentru a-și comunica sensul. Emoțiile sunt de fapt un bun instrument pentru a interioriza diversele semnificații și evenimente care se petrec în lumea contemporană.

Ar mai fi, de asemenea, o ecuație socială, publică, mediatică, prin care ne divizăm astăzi emoțiile noastre reale: emoția individuală, adică emoția corporală fabricată în mass-media, și emoția socială, adică acele impulsuri și afecte colective care ne ghidează viața în comunitate. Care ar putea fi rolul artei contemporane în această ecuație?

Arta ar trebui să ofere o paletă foarte largă de strategii care pot contribui la percepția diverselor realități. Ar trebui să determine oamenii să devină mai sensibili, mai curioși. Ea poate determina oamenii să fie fericiți sau amuzați, triști sau dezamăgiți. Important este ca arta să străpungă indiferența. Arta trebuie să contribuie cu o anumită valoare adăugată la viață, să permită oamenilor să decripteze diverse mesaje pe diverse paliere. Ar putea încerca, de asemenea, să aibă un impact social și politic, însă într-o manieră extrem de sofisticată și inteligentă, pentru că, în caz contrar, va pătrunde într-o fundătură, așa cum s-a putut vedea la Berlin Biennale în 2012.

Mai sunt emoțiile de natură exclusiv feminină?

Păi, cum să-ți spun, cred că emoțiile sunt umane… Din fericire, cultura contemporană este mult mai deschisă pentru exprimarea emoțiilor. Atât ale femeilor, cât și ale bărbaților sau chiar ale animalelor.

Care este locul memoriei emoționale în expoziția pe care ai curatoriat-o la Cluj, la Muzeul Național de Artă?

În expoziția aceasta putem observa faptele socio-istorice (și, în consecință, emoționale) care influențează societatea în Europa Centrală. Putem reflecta împreună cu Pavlína Fichta Čierna și Mark Ther pe marginea situației încă destul de complicată în regiunea Sudet din Republica Cehă, cu o istorie ceho-germană mixtă; sau pe marginea tensiunilor dintre slovaci și unguri, încorporate metaforic în instalația lui Marek Kvetan, On this ours II (2010), care a creat, utilizând un program de calculator, o culoare finală a drapelelor Slovaciei și Ungariei. Culoarea care reprezintă Ungaria a fost folosită ca grund pe perete. După care a împodobit peretele cu un ornament floral în culorile Slovaciei. Apoi, putem vedea patosul în reprezentarea mitologiei naționale în pirogravurile create de Mitríková și Demjanovič. Pe de altă parte, spre exemplu, András Csefalvay lucrează cu reprezentările emoțiilor brute, cu timiditatea, care se poate simți în interacțiunea publică. Lucia Dovičáková și tandemul Anetta Mona Chisa și Lucia Tkáčová abordează tema genurilor și a stereotipurilor percepției femeii, percepție care de cele mai multe ori trezește reacții emoționale… În cazul lucrărilor Janei Kapelová putem simți empatie, înțelegere pentru oamenii care își exprimă creativitatea, imaginația și personalitatea în diverse moduri, materializate prin diverse obiecte, poeme, fotografii, cântece etc., pe care le creează în mod privat, ascunse atâta timp cât sunt elaborate…

Anul care tocmai a trecut am avut alegeri generale. Cum ai caracteriza politizarea emoțiilor primare, fenomen care se petrece de regulă în astfel de contexte? Și care ar putea fi discursul artistic contraelectoral în astfel de situații?

Așa este, politicienii încearcă adesea să manipuleze oamenii făcând apel la emoțiile lor, din nefericire, la emoțiile lor negative, cum sunt ura, invidia, și mai puțin sau deloc la cele pozitive, cum sunt empatia și compasiunea. Artiștii ar putea, prin lucrările lor, să arate și să sublinieze câte ceva din aceste aspecte, contribuind în mod critic la evoluția procesului de conștientizare a anumitor aspecte periculoase.

Mulțumesc!

Interviu publicat în revista „Arta”, # 8-9, Anul IV / 2013

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s