Sfârșit. Un erou al vremurilor noastre


2.12. Sfarsit. Un erou al vremurilor noastre_afis

Ei sunt, de regulă, alcătuiți din hainele pe care le poartă, mereu demodate, etern inactuale și tulburător de perene. Îi vezi purtând aceleași acoperăminte în fiecare zi din an, la aceeași oră, în tramvai sau troleibuz, căci nu merg aproape niciodată cu metroul, în preajma piețelor agroalimentare sau, în genere, acolo unde e o aglomerație pedestră de oameni. Se mișcă greu, au nevoie tot timpul de ajutor, au tot timpul nevoi, pe care le murmură, bâlbâie, bălmăjesc, dau din coate, se frichinesc printre cei grăbiți, tușesc, își suflă mucii, iar uneori miros urât. Discursul lor este întotdeauna, aproape fără excepție, unul moral. Stau neîntrerupt la cozi, formate, de obicei, de ei înșiși. Sunt foarte ușor de manipulat în campanii electorale prin creșterea pensiei. Așa arată imaginea mai mult mediatică și youtubistă a bătrânului contemporan, resorbit în metafora pensionarului, așa e la bătrânețe, ne spune televizorul și societatea; bătrânețea ca fapt împlinit, atemporal, de când lumea, însă la care se ajunge prin îmbătrânire, proces mai mult psihologic ce poate începe la 29 de ani, la 30 sau chiar mai târziu.

Iar acesta e punctul în care debutează performanceul lui Robert Bălan, Sfârșit (work in progress), care a avut premiera pe 8 martie la Teatrul 7 (de ziua artistului și a Femeilor), o a doua reprezentație, pe 23 martie și o a treia pe 14 mai, ambele la Lorgean Theatre. „La 19 ani – spune Robert Bălan – (eram student în anul I la actorie), am fost foarte mândru că spectacolul în care jucam, în afara școlii, fusese programat chiar de ziua mea de naștere. Îl vedeam ca pe începutul unei cariere extraordinare în care trebuia sa mă sacrific pentru  «Măria Sa, Publicul». (Da, credeam în tâmpenii sentimentaloide de genul acesta). După aia, am făcut orice ca sa mă fofilez de la chestii lucrative de Ziua Femeii. Adică de ziua mea de naștere. Cinsprezece ani mai târziu (acum îmi dau seama că au trecut 15 ani!), nu mai am chef nici de ieșit la bere, nici de party în familie. M-am gândit, totuși, să îmi serbez îmbătrânirea. Performativ.” Așa suna invitația la performance, iar performanceul nici n-a început bine, că s-a și sfârșit. Adică a început cu sfârșitul. Cu sfârșitul celuilalt performance, din 1998, în care a debutat artistul. Mai departe, „protagonistul” parcurge oarecum inițiatic, însă neîncetat autoironic („Știu că e penibil.”, spune acesta la un moment dat, „E penibil să spui că e penibil ca să nu pară penibil…”), pașii, momentele înaintării în vârstă, și ca orice ritual inițiatic, gestuarul, cum ar spune poetul Emilian Galaicu-Păun, primește toate altoiurile regizorale cuvenite: lepădarea costumului de nuntă, singurul costum, de altfel, din garderoba personajului, regresul la tricoul cu Ugly Kid Joe, rock pe casete, șampanie în pahare de plastic, printuri fotografice pe hârtie fotografică lucioasă, în prima parte, apoi căruciorul de piață pe roți, căciula, sweterul, și personajul înaintând cu greu prin public, cerându-și scuze la tot pasul, după ce împăturise deosebit de meticulos o pungă de plastic și o strecurase, putem bănui, în punga cu pungi. Întregul discurs corporal, figura coregrafică și latura figurativă a discursului performativ sunt însoțite, întrerupte, uneori bruiate, alteori secondate armonios, de arcanele și volutele discursului verbal al actorului, suprapunându-se peste cel al performerului. Și aici, parcursul evoluează discontinuu, în etape de etate, de la primul cearcăn descoperit la vârsta de 29 de ani, la uzitarea tot mai apăsătoare a expresiei „Pe vremea mea…”, și de la multiplicarea listei de medicamente, la copil și carnet auto, spectacolul îmbătrânirii transpare în toată goliciunea lui mediatică.

Iar tocmai aici cred că rezidă miza performanceului lui Robert Bălan, în procedeul lent, metodic, karatist, de dejucare a mecanismelor prin care e construită cultural, social și politic, percepția contemporană a imaginii îmbătrânirii. Căci nu despre bătrâni este vorba în Sfârșit…, (care nu trebuie citit subiectival, ci în sensul lui Corneliu Porumboiu, spectacolul s-ar fi putut intitula, cu succes, Sfârșit, adjectiv), ci despre felul în care privim noi astăzi îmbătrânirea și modul în care, de la un punct încolo, devenim victimele / pacienții / agenții pasivi ai acestui fel de a privi.

Privirea globală contemporană, the gaze, supune astăzi îmbătrânirea mai multor filtre optice ale dezavuării, cu toatele condiționate, create, iar până la un punct, încurajate politic, social și cultural. Politic, cetățeanul îmbătrânit este o țintă facilă a bazinelor electorale de toate neamurile; social, bătrânul nu este un membru global, ci un minoritar metonimizat în pensionarul care perturbă fluiditatea consumului; cultural, înaintații în vârstă sunt moștenitorii bastarzi ai lui Spinoza ori, după caz, Machiavelli. Robert Bălan parcurge astfel în Sfârșit…, nemilos, lucid, cinic, întregul spectru al dezavuărilor contemporane: este un exclus politic (e freelancer, adică șomer căruia nu i se mai finanțează consumul, neavând nici măcar bucuria privilegiului de a fi exploatat), social (munca în calitate de context al socializării este doar una din multele absențe surde care izolează individul în exil antisocial), cultural (ultimul spectacol al performerului a avut loc acum mai bine de un deceniu, iar artiștii nu mai sunt demult o elită). Toate aceste spectre ale dezavuării conturează în mod preliminar chipul monstruos al sistemului biopolitic actual, care încurajează exclusiv proliferarea, reproducerea middleclassului privilegiat, zvelt, dârz și dotat cu glanda incontinenței consumului.

Și de parcă nu era de ajuns, colac peste pupăză, la tot acest rechizitoriu al excluderilor și excomunicărilor sociale, în performanceul lui Robert Bălan își strecoară coada și aluzia la concursul industriilor parafarmaceutice, care, și ele, fagocitează bazinul electoral în etate, contribuind din plin la anatemizarea îmbătrânirii (să ne reamintim momentul listei de pastile și substanțe parafarmaceutice, metaforizate în imaginea uleiului din semințe de struguri presate la rece, pe care artistul o încropește, evident, de pe… Google!). Căci, vedeți voi, în calitatea noastră de oameni sociali, privim îmbătrâniții din jurul nostru prin lentila esteticii realist-capitaliste. Sunt frumoși și dezirabili oamenii fără riduri, fără cearcăne, energici și cu memorie bună. Defecții, strâmbii, neeugenizații, nerentabilii sunt urâți, iar realismul-capitalist nu gustă estetica urâtului, mai ales, așa cum este definit de el însuși în principalul organ de expresie – televiziunea. Acest al doilea versant al spectacolului ciocnirii cu îmbătrânirea din performanceul lui Robert Bălan este cu atât mai strident, cu cât naratorul îl performează de pe o poziție implicit masculină, obsesia îmbătrânirii în câmpul social autohton fiind asociată, de regulă, tot de mass-media, gaze-ului feminin.

N-aș vrea, cu toate acestea, să vi-l imaginați pe Robert Bălan purcezând în armură de cruciat la marea cafteală a secolului cu Satana crizelor sistemului, nu, acesta practică, mult mai insidios, o critică a crezutului pe cuvânt. Se uită pe YouTube, dă un search, două, pe Google, face o plimbare până la parterul blocului, după care coroborează datele cu statistica personală. O infinita tristeza se cuibărește, încet-încet, în vintrele omului pe cale de a îmbătrâni, căci ce vede în jur, după cincisprezece ani de vizuină, e numai o masă enormă, amorfă, de oameni hălăduind în derivă. Toate acestea la un loc fac din Robert Bălan un erou al vremurilor noastre, un erou limpede în niște vremuri tulburi. Pe generic, Robert Bălan discută cu Elena Vlădăreanu despre moșii și babele din fața blocului.

Robert Bălan, Sfârșit (work in progress), performance, colaboratoare: Elena Vlădăreanu, locație: Lorgean Theatre, Reprezentație din 14 mai 2013.

Cronică publicată în revista „Art Dance News”, ediția din iunie 2013

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s