Changer d’image I. Chto delat? și Ruti Sela


Chto delat? (Dmitri Vilenski & Olga Egorova), mumok kino, Viena, 2013, courtesy of Tranzit.org

Chto delat? (Dmitri Vilenski & Olga Egorova), mumok kino, Viena, 2013, courtesy of Tranzit.org

De  curând, Museum moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien (Mumok) a inaugurat un nou spațiu la subsolul clădirii, intitulat, scurt, mumok kino. Spațiul a fost gândit, așa cum afirmă curatorii Sabeth Buchmann și Constanze Ruhm, ca o platformă de expunere a imaginii vizuale în mișcare, deschis negocierilor dintre arta video, performance și cinema. Printre lucrările semnate, între alții, de George Kuchar, Maya Schweizer, Yvonne Rainer, Annemarie Matzke, Susanne Sachsse, Andy Warhol, Rashid Masharawi, Omer Fast, Clemens von Wedemeyer, Richard Foreman, Björn Kamerer, Friedl Kubelka sau Gabriele Mathes, au fost expuse / găzduite, în perioada 26 – 28 aprilie 2013 două performanceuri live, acompaniate video, create și lansate de grupul Chto delat? (reprezentat de Dmitri Vilenski și Olga Egorova) din Rusia, pe de o parte, și de artista video Ruti Sela din Israel, pe de altă parte, performanceuri chemate să răspundă unei duble provocări, lansată de curatorii Tranzit.org.

Tranzit.org este o rețea cooperativă europeană de instituții independente din Austria, România, Cehia, Ungaria și Slovacia, menită să sprijine artele contemporane, și a fost înființată în 1993 prin eforturile Fundației Erste din Viena. Anul acesta, Tranzit.org împlinește zece ani de activitate, iar evenimentele de la mumok kino celebrează ori, mai bine spus, abordează și această ocazie. Căci dubla provocare lansată de curatorii Vít Havránek, Dóra Hegyi, Georg Schöllhammer și Raluca Voinea artiștilor invitați acum în aprilie, dar și celor din septembrie – octombrie 2013 (Fikret Atay, Johanna Billing, Igor și Ivan Buharov, Pavlina Fichta Čierna, Vit Klusak, Filip Remunda, Biroul de Cercetări Melodramatice, Candidatul la Președinție, Wendelien van Oldenborgh, We Should Had Never Left, Rasha Salti și Sam Shalabi), pornește de la scurt-metrajul omonim, Changer d’image, pe care Jean-Luc Godard a fost comisionat să îl creeze în 1981 pentru televiziunea franceză, când François Mitterand a fost ales președintele Franței. Răspunsul lui Godard a fost în mod neașteptat, însă, pentru noi, astăzi, previzibil, unul contradictoriu, căci în loc să transforme banii de producție și onorariul într-un encomiu al puterii politice, acesta revine cu o reflecție personală asupra modului în care imaginea redă schimbarea politică, dar și asupra noului statut al artistului, comisionat de către puterea politică devenită subiect al acestei schimbări.

Dubla provocare, pe care am amintit-o deja de două ori, însă pe care am amânat să o enunț, lansată artiștilor invitați de către curatorii Tranzit.org a reclamat așadar o lectură dialectică a filmului lui Godard în context contemporan.

Am putut decela, mai întâi, o lectură formală, postformalistă chiar, pe parcursul căreia grupul Chto delat? și Ruti Sela au performat dialogul complicat dintre performance și video. Complicat, pentru că, imaginea video a fost, practic, somată să se transforme din mediu autonom de expresie în suport de arhivare al celuilalt mediu autonom de expresie care este performanceul. Locul tensiunii artistice în aceste cazuri devine unul ambiguu, întrucât nu știi niciodată dacă performanceul pe care îl vezi filmat are doar funcția de a te face să participi tu însuți la conținutul performat sau conținutul care se desfășoară dinaintea ta te vrea contemplativ, participând doar cu gândul. Oricum ar fi, ultimele teorii ale receptării, de la Svetlana Alpers și până la Boris Groys, anunță în cor decesul contemplației ca mod contemporan de lectură a artei, propunând la schimb un evantai laborios de teorii ale participării, ale implicării, ale construcției de situații sau ale acțiunii directe.

Am mai putut decela apoi o lectura conținutistă a celor două performanceuri. Dacă ar fi să construim, cum ar spune Duchamp, o analogie algebrică între filmul Changer d’image din 1981, în care poziția lui Godard (artistul) față de Mitterand (puterea) modifică libertatea actului creativ prin ingerință financiară, și grupul omonim de performanceuri din 2013, în care artistul (Chto delat?, Ruti Sela, dar urmează și alții) este comisionat de către puterea financiară (Erste Stiftung), modificând în consecință implicit poziția politică a actului creativ contemporan, ne vom apropia destul de mult marginea asimptotică ce pare să țină despărțite propaganda de activismul politic. Răspunsul lui Godard din 1981 oferit obiectiv „curatorului” Mitterand a fost acela prin care-și chestiona propriul statut artistic și își mărturisea umilința de a fi acceptat banii. Răspunsul artiștilor în 2013 a fost unul retoric, ce ține mai mult de înțelegerea și, până la un anumit punct, chiar acceptarea actului lingvistic prin care comunică puterea (în cazul de față, financiară). Căci, așa cum s-a exprimat Dmitri Vilenski, artistul contemporan, împreună cu libertatea lui de creație, fac deja parte din sistemul capitalist de producție și de generare a surplusului. Undeva pe linia ciclului economic clasic, așa cum a fost descris de Adam Smith, există un segment destinat lucrătorilor artistici. Dar acesta e un truism, spune Vilenski, miza și libertatea se află în modul în care artistul joacă împotriva aparatului economic, prin negociere permanentă și negoț retoric. Poziția artistei Ruti Sela, pe de altă parte, mult mai radicală, a favorizat abordarea frontală a puterii creditoare. Într-o lucrare video, artista acceptă un comision din partea departamentului juridic al primăriei Ierusalimului pentru a realiza portretele în creion ale magistraților și funcționarilor, în schimbul acordului de a documenta video întregul proces creativ, astfel noi putând fi martori la confruntarea finală dintre artistă și șeful departamentului juridic, dialog în care autoarea își negociază statutul și libertatea. În cealaltă lucrare video, fiind invitată la universitate să țină un seminar de artă video, artista performează rolul profesorului universitar, reînscenând autoritatea și puterea de influență asupra studenților, mergând până la insinuare sexuală, contact fizic, șantaj afectiv ș.cl. Din motive de securitate, nu putem da numele universității care a comisionat seminarul de artă video, întrucât, încă de la prima vizionare, conducerea instituției a pus lucrarea la index, amenințând autoarea cu judecata în cazul unei proiecții publice.

Această a doua lectură, de extracție conținutistă, pare mai incitantă decât prima, de sorginte formalistă, întrucât, indirect, dă la iveală curajul rețelei Tranzit.org însăși de a-și chestiona propriul statut în interiorul câmpului economic actual. Din acest unghi de vedere, ar fi interesant dacă înșiși curatorii s-ar transforma în artiști și ar performa statutul și schimbarea de imagine, influența libertății și imersiunea actului creativ în contextul unei munci curatoriale comisionate, și nu salariate, căci lucrul curatorial salariat se află exact la polul opus celui comisionat. Dar asta e o altă discuție, pe care o vom purta, poate, într-o următoare ocazie Tranzit.org.

Changer d’image; artiști invitați: Chto delat?, Ruti Sela (26 – 28 aprilie 2013), Fikret Atay, Johanna Billing, Igor și Ivan Buharov, Pavlina Fichta Čierna, Vit Klusak, Filip Remunda, Biroul de Cercetări Melodramatice, Candidatul la Președinție, Wendelien van Oldenborgh, We Should Had Never Left, Rasha Salti, Sam Shalabi (septembrie – octombrie 2013); curatori: Vít Havránek, Dóra Hegyi, Georg Schöllhammer, Raluca Voinea (Tranzit.org), mumok kino, Mumok, Viena.

Articol publicat în revista „Art Dance News”, ediția din 21.05.2013

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s