Sanda Watt, „Despre naștere între feminism și jurnalism” (Later edit pentru CriticAtac)


jumatate.mixich_04260637-489x243

Subliniez încă o dată că nu neg nicio clipă meritele cezarienei de urgență sau din motive medicale și că nu am nici cea mai mică intenție să judec mamele care au ales să nască într-un fel sau altul. Cum am mai spus, m-am lansat în această dezbatere cu gândul la viitoarele mame cărora le-ar putea fi benefică o varietate mai mare de informații și păreri.

Materialul de mai sus a fost publicat pe 30 aprilie 2013, iar de la publicare și până acum, a primit critici care au variat de la impolitețe și atac la persoană față de Andreea Molocea, la aceea că nu menționez niciunde condițiile descurajante din spitalele românești, la conservatorism, paternalism, tradiționalism, misoginism, anti-feminism, și până la pro-vitism și dugulescianism. Și pentru că mi-am petrecut ultima săptămână încercând să clarific unele din aceste acuze,  preluând câteva din explicațiile oferite în comentariile la articol pe nastecumsimti.org, profitând, în același timp, de ocazia și spațiul acordat pentru a nuanța câteva aspecte.

Pentru a depăși scurt momentul cu adevărat cel mai incomod pentru mine, încep prin a răspunde acuzei de impolitețe, copiind simplu comentariul la articolul de pe nastecumsimti.org:
„Sunt de acord că nu am caracterizat tocmai elegant scriitura Andreei Molocea, însă îmi este foarte greu să diger o retorică de tipul „Nu, dragă Vlad, nu, nu și iară nu!”; și îmi este chiar mai greu să văd feminismul printre astfel de rânduri. Dar este adevărat, ar fi trebuit să mă limitez la conținutul articolului: „ți se dilată oasele, ți se contractă corpul”. Dragă Andreea Molocea, oasele nu se dilată nici la naștere și nici în alte condiții cărora să le supraviețuiești. Iar în travaliu, nu se contractă decât uterul. ”

Și acum, dacă ne-am revenit din stupoare, să trecem la chestiuni mai presante, cum ar fi situația din spitalele românești. Aceasta este cunoscută de toată lumea, este discutată și răsdiscutată, personal nu am considerat necesar sa reiau lamentările într-un material și așa destul de lung. Cel mai relevant comentariu referitor la nașterile din spitalele de stat este, din punctul meu de vedere, cel dat de moașa Irina Popescu. Oricum, discuția nu se limitează la sistemul public, pentru că practicile din maternitățile private, deși garantează un tratament de calitate din punct de vedere uman, suferă și pe partea obstetrică, și pe partea de ginecologie de același exces de medicalizare care, cum am stabilit, interferează cu niște procese naturale.

Dar de importanță majoră, de fapt, este să ridicăm problemele ce țin de sistemul legislativ care lasă mână liberă abuzurilor de orice fel în maternitățile noastre. Legea care vizează practica obstetrică și pediatrică nu are norme de aplicare. Există ghiduri clinice, dar nu există protocoale decât pe secțiuni foarte limitate ale domeniului. Iar acolo unde există protocoale, nu există organisme care să controleze respectarea acestor protocoale, așa cum reiese din același dosar dedicat nașterii de RFI. Primul pas pentru condiții mai bune în maternități începe cu ceva activitate la Ministerul Sănătății, iar singura presiune este cea venită din partea unui număr foarte limitat de ONG-uri.

Acuza de conservatorism & misoginism & paternalism & tradiționalism în susținerea nașterii fiziologice este de departe cea mai paradoxală critică adusă materialului meu. Nu pot despărți această critică de acuza de anti-feminism, așa că le voi trata la pachet, cu riscul de a lăsa impresia că nu alunec decât într-un alt tip de feminism.

După toate cunoștințele mele, lupta împotriva „durerilor facerii” rămăsese îngropată undeva cu bunele și relele primului val feminist, când la începutul secolului al XX-lea femeile au avut un acces crescut la metodele de sedare și la analgezice, schimbate succesiv imediat ce se constatau efectele secundare ale acestora. Nașterea fără durere se numără printre libertățile reproductive câștigate de femei, însă pe lângă faptul că a deplasat un proces fiziologic într-o zonă de patologie și chirurgie (desigur, apanaj al masculinității), accentuând, de fapt, lipsa de autonomie fizică a femeii, a subminat singura profesie (onorabilă) în care femeile au dobândit încă din antichitate remunerație și reputație egală cu cea a bărbaților, aceea de moașă. Cererea a împlinit oferta care a culminat în adevărate campanii de demonizare a moașelor, când seriile de noi absolvenți în obstetrică „și-au folosit puterea politică și autoritatea culturală pentru a redefini nașterea ca periculoasă, ca eveniment patologic, pentru a denigra și a exclude moașele, alimentând percepția conform căreia femeile din clasele superioare și de mijloc aveau o capacitate redusă de a suporta încercările nașterii” [doctors used their growing political and cultural authority to redefine childbirth as a dangerous, pathological event, to denigrate and eliminate midwives, and to fuel the perception that middle and upper class women were less able to withstand the challenges of childbirth] (Barbara Ehrenreich, Deirdre English – For Her Own Good: Two Centuries of the Experts Advice to Women, 1973). Feminismele celui de-al treilea val, preocupate de acest aspect, încearcă să recâștige controlul asupra corpului și a vieții femeii, în pofida establishmentului medical și farmaceutic, pentru care corpul femeii este defect. În noul context teoretic, „free choice” înseamnă în primul rând asistență medicală egală pentru toți și, în special, informații corecte pentru toți cu privire la riscuri. Ina May Gaskin, una din principalele moașe implicate după anii ’70 în mișcarea de reabilitare a profesiei, cât și a încrederii în capacitatea femeii de a naște fără ajutor obstetric, fondatoare a unuia din primele centre de nașteri nespitalicești din Statele Unite, arată în Ina May’s Guide to Natural Childbirth (2003) că 95% dintre femei pot naște, de fapt, fără intervenții medicale.

Fără date medicale concludente, fără studii clinice, toate datele de mai sus au fost considerate empirice, iar activitatea moașelor ca fiind de tip holistic. Nașterea a fost perpetuată ca dureroasă și dificilă prin îndelunga istorie de intervenție în procesul nașterii în funcție de cultură (In the 71 societies for which such information was available, the woman’s assistants actively tried to influence labor by massage, herbal remedies, manipulation, and even bouncing on the abdomen. In some groups the birth assistant actually dilated the cervix manually to facilitate the birth process in difficult cases, Betsy Lozoff, Brigitte Jordan, Stephen Malone, Childbirth in Cross-Cultural Perspective, 1988). Iar viziunea creștină conform căreia femeia trebuie să nască în dureri este încununată de rezultatele dezastruoase ale intervențiilor medicale asupra travaliului și nașterii în ultimul secol. Însă, așa cum încercam să explic în articolul meu, studiile medicale din ultimii 30 de ani au arătat pentru prima oară în istoria umanității că nașterea fiziologică (termen ce subînțelege lipsa oricăror intervenții) este nu numai benefică pentru mamă și nou-născut, dar și cea mai puțin traumatică, datorită proceselor fiziologice pe care le datorăm evoluției. Prin urmare, această viziune asupra nașterii este atât de nouă și, aș spune, chiar progresistă, spre deosebire de perspectiva tradiționalistă și creștină a nașterii, încât definirea ei în normele medicale românești este încă în curs de elaborare.

Închei prin a ridica și aici problema naturii democratice a „cezarienei elective” într-un sistem medical în care aceasta nu este inclusă oficial, iar în care CNAS-ul suportă cheltuielile pentru naștere și îngrijire perinatală dintr-un buget la care contribuim cu toții. Dincolo de o opțiune personală sau recomandări pentru practici medicale benefice pentru mamă și copil, „nașterea naturală” și „cezariana electivă” sunt adevărate mișcări sociale (feministe sau nu):  „[…] the invocation of women’s choice and appreciation of high-tech childbirth ignores the social and political processes through which those choices are made and serves as a weak foundation for a feminist perspective of childbirth. By limiting their analysis to the rhetorical and discursive nature and functions of ‘the medical’ and ‘the natural’, post-structuralist critics of the alternative birth movement obscure the connection of these discourses to different sets of practices that have different consequences for maternal and infant health and, most importantly, for the consumption of health care resources. (Katherine Beckett – Choosing Cesarean: Feminism and the politics of childbirth in the United States, Feminist Theory 6/ 2005.)

Articol de Sanda Watt publicat pe platforma „CriticAtac”, ediția din 10 mai 2013

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s