Pentru că nu purtăm fuduliile în tabacheră ne intitulăm Grupul Mucoșilor


revista muci055

Cel de-al doilea moment semnificativ din istoria gesturilor performative provocate de avangarda istorică românească îl constituie fără îndoială apariția revistei „Muci”. Publicația a apărut la București, în data 7 februarie 1932, cu ocazia solo-show-ului de debut al pictorului S. Perahim și purta subtitlul „Pentru că nu purtăm fuduliile în tabacheră ne intitulăm Grupul Mucoșilor”. Tiraj: 200 de exemplare. Format: 16×23,8cm x 3 sau 64,6×47 cm. Judecând după format, corpuri de literă și punere în pagină, revista a fost, cel mai probabil, tipărită la Tipografia „Steaua Artei” din București, acolo unde apăruseră până atunci atât „Unu”, cât și „Alge”, dar și unele numere mai speciale din „Contimporanul”. Din caseta redacției aflăm că la revistă colaborează, ce surpriză, aceeași autori care scoseseră și revista „Pulă”, plus încă vreo doi de la „Alge”: Sesto Pals, Gherasim Luca, Aureliu Baranga, Fredy Goldstein (cu precizarea „în special Fredy Goldstein”), S. Perahim, Paul Păun și Mielu Mizis.

Cu un cuvânt înainte semnat de Fredy Goldstein („A fost odată ca niciodată o fetiță care făcea piș în iarbă. A venit o vacă și a mâncat iarba… și a rămas pișu.”), prima pagină a revistei conține un monolog de Sesto Pals („Intrarea cu câini în restaurant, strict oprită”), un poem de Gherasim Luca („Se caută potcoave de inimă moartă”) și un altul de Aureliu Baranga („Femeea pur și simplu”). Pagina 2 debutează cu un desen fără titlu de S. Perahim, o poveste de Fredy Goldstein („Și în ziua aceia era război”), un alt desen de Mielu Mizis („Coco. Sculptură în tinichea”), două poeme de Paul Păun („Birja șase-patru-doi”) și o piesă într-un singur act semnată de Gherasim Luca („Atelier de cismărie”) ce se continuă pe pagina 3, ultima pagină, frumos împodobită cu un desen de S. Perahim („Povestea unei fecioare care face pe nebuna”, preluat din revista „Pulă”, însă de data asta cu dedicație „Acest desen pentru Ida”). Restul de trei sferturi din pagina 3 e ocupat de texte care pastișează tipicul rubricilor de anunțuri și fapte diverse. De-acolo aflăm cum că „În cursul lunii viitoare are loc vernisajul expoziției de pictură și desen al prietenului S. Perahim, în salonul de așteptare al coanei Frosa din Crucea de Piatră. […] Anunțăm de pe acum că nu răspundem la nici un atac, fiindcă ne simțim cu mucii pe căciulă.”. Să mai reamintim că la Crucea de Piatră își aflau rezidența majoritatea bordelurilor bucureștene cunoscute?

Evident, măscăroasa publicație a făcut înconjurul capitalei, iar peste câteva zile, cinci din cei șapte colaboratori se aflau la închisoarea Jilava, ceilalți doi, Fredy Goldstein și Mielu Mizis fiind, de fapt, copii cu dezabilități mintale. La insistențele părinților, liceenii au fost eliberați după zece zile, judecați în libertate până când cazul a fost declarat închis de la sine. Presa însă apucase să pună mâna pe poveste, iar până și cele mai prestigioase reviste, cum era „Cuvântul”, descriau un nou atentat la bunele moravuri burgheze.

Însă tocmai cu asta scopul publicării acestei reviste a fost atins. Căci nu din lipsă de spațiu pentru a-și exhiba arta au scos ce-i șapte artiști publicația, ci, bineînțeles, pentru scurtcircuitarea sistemului artistic, care, la rândul său, produce astfel un scurtcircuit în lanț în cel economic și politic. Economic, pentru că era un produs cultural care se sustrăgea circuitului clasic al capitalului și surplusului sau plusvalorii, deși vehicula și propunea spre consum alte valori; și politic, pentru că problematiza, încă o dată, după episodul din 1931 și după arestările repetate ale poetului Geo Bogza, funcția socială a forțelor de ordine și a mijloacelor de comunicare în masă. O promptitudine fără precedent determinase Ministerul de Interne să ia atitudine, când, astăzi știm, corupția, dezvoltarea defectuoasă a economiei, în tandem cu un analfabetism rural extins, ar fi reclamat o promptitudine cel puțin la fel de precisă din partea autorităților regale.

Însă revista „Muci” mai întreprinde un lucru, în plan artistic, de data aceasta. Ea se constituie ca un tip precontemporan de reenactment. Dar ce reînscenau avangardiștii din Grupul Mucoșilor? Răspunsurile care s-au dat până acum sunt multiple. Dezinhibarea artei a fost cel al majorității istoricilor avangardei, revoluția sexuală (Dan Gulea). Din perspectiva istoriei performanceului însă, revista „Muci” și contextul generat de apariția acesteia constituie unul din momentele fondatoare ale unei arte ce urma să apară peste două decenii și care acum își prefigura numai vârful unui aisberg ideologic cu implicații pe care nici măcar Ministerul de Interne al României Mari nu le putea bănui.

Articol publicat în revista „Art Dance News”, ediția din aprilie 2013

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s