Sanda Watt, „Despre naștere între feminism și jurnalism”


– răspuns la polemica dintre Vlad Mixich și Andreea Molocea –

Naștere nemedicalizată într-o clinică privată din București. Credit foto Alexandra Dincă (2012)

Naștere nemedicalizată într-o clinică privată din București. Credit foto Alexandra Dincă (2012)

Vlad Mixich, jurnalist cunoscut, absolvent de medicină, expert afiliat în politici de sănătate al Centrului Român de Politici Europene și co-fondator al platformei Medalert.ro,  predând totodată un Curs de jurnalism de sănătate la Centrul pentru Jurnalism Independent, a publicat recent un articol în care sub titlul, Jumătate din copiii români NU se mai nasc pe cale naturală. De ce?, autorul trage un semnal de alarmă asupra evoluției maternității românești. Este un material succint și la obiect, care dorește să facă trimitere, probabil fără să fie reclamă prea evidentă, către materialul dedicat „inflației cezarienelor” de către publicația Viața Medicală – știu eu, o fi editat de cursanții lui de la Centrul de Jurnalism. Deci nu este nici cel mai dens și dedicat material, dar nici cel mai de lepădat. O masă întreagă de mame activiste s-a entuziasmat pe bună dreptate că un subiect atât de dureros capătă mediatizare pe o publicație mainstream cum este Hotnews.

Pentru o femeie cu minime informații despre corpul său și despre maternitate, articolul lui nu este decât o sumă de locuri comune. Dar sunt totuși trei aspecte pe care le-aș nuanța:

Cel mai important dintre acestea este că „cezariana electivă” nu există oficial. În nicio fișă medicală nu va fi trecută „cezariană la alegerea mamei”. Nici în sistemul public, nici în cel privat. Intervenția chirurgicală este stabilită la mica înțelegere între mamă și obstetricianul care urmărește sarcina și la cabinetul particular al căruia aceasta cotizează aproape 9 luni. Fișa medicală va descrie ulterior un motiv fictiv pentru care sarcina prezintă indicație de cezariană. În nicio țară din lumea civilizată nu poți alege cezariana după ureche. O cezariană nu este o operație estetică, ci o intervenție chirurgicală majoră, menita să salveze vieți, dar care este însoțită de mai multe riscuri, atât pentru mamă cât și pentru copil.  (O să revin în detaliu asupra acestui aspect.)

Al doilea, la fel de important, este că opțiunea pentru cezariană este determinată, în principal, de informațiile eronate la care sunt expuse multe gravide și de către medicul pentru care o cezariană este preferabilă atât din motive de confort și program, cât și din motive financiare. Pentru că tariful pentru cezariană este mai mare, atât in sistemul public, cât şi în cel privat, iar comoditatea unui moment stabilit de comun acord este apreciată de amândoi. „Termenul” unei naşteri este de 5 săptămâni, între săptămânile 37 şi 42 de sarcină, la fiecare gravidă. Majoritatea travaliilor şi a naşterilor fiziologice au loc noaptea, atunci când hormonii declanşează în mod natural acest proces, iar cei mai mulți medici îşi asumă doar declarativ asistarea unei naşteri vaginale. Iar atunci când pune în discuție feminismul, Mixich pare să știe ceva, se poate să-i fi ajuns pe la ureche cum că feministele după Donna Haraway nu îl plac pe Michel Odent, dar în nici un caz nu se poate vorbi în România despre vreo presiune din partea mamelor ca masă amorfă de feministe sau de fricoase.

Al treilea, poate cel mai grav, este că știe el ceva-ceva și despre faptul că o cezariană afectează mama și copilul, dar nu menționează aspectul cel mai important: dacă peste 40% din nașterile în sistemul public și peste 80% din nașterile în sistemul privat (cifra de 60% pe care o oferă Mixich este incorectă, pentru majoritatea maternităților private) se desfășoară prin cezariană, asta înseamnă că avem o întreagă generație de copii născuți nu doar prin cezariană, ci și prematur. La această condiție se adaugă prematuritatea determinată de inducerea generalizată a travaliului la cele mai multe gravide, din același confort al personalului medical. Dar pentru că este fără doar și poate mal-praxis implicând multiple riscuri, nu cred să vedem statistici concludente prea curând. Cu toate astea, câte gravide în așteptarea nașterii nu au auzit următoarele cuvinte: „Haideți doamnă, copilul este pregătit, veniți duminică, e mai liniște, vă inducem travaliul…”?

Cum spuneam, un articol destul de aproximativ, dar mai mult decât bine-venit să cheme la o dezbatere națională.

Însă deosebit de grav și de-a dreptul insidios este un răspuns la materialul lui Mixich și pe acesta aș vrea să îl discut aici ceva mai detaliat. În postarea sa de pe site-ul personal, Andreea Molocea reușește să alcătuiască un breviar complet al clișeelor, locurilor comune, miturilor, cât și al ignoranței generalizate privind nașterea și, în special, feminitatea. Nu neg, este un rezumat absolut delicios al forumurilor de „graviduțe”, enunțat pe un ton ușor miorlăit care ne-a făcut să râdem cu lacrimi pe toți ai casei. Ba chiar ușor schizoid, cu o unică referință bibliografică prin care, pe alocuri, nu face decât să contrazică bruma de idei cu care se avântă în luptă articolul ei. Dar mi-a cam împietrit zâmbetul pe buze când am văzut această epistolă către Mixich devenind virală în rândurile unui public feminin a cărui educație obișnuia să solicite de regulă mai multă exigență. Ce pot spune este că îmi pare rău pentru mamele care s-au lăsat convinse că este mai ușor / mai bine / mai sigur să nască prin cezariană și își amortizează dezamăgirea de a nu fi înțeles nimic din propria naștere și incertitudinile cu articole fără absolut nicio minimă referință disciplinară.

Însă am învățat de la Michel Odent să gândesc nașterea statistic și, oricât de arogant ar suna, gândul că alte zeci de mame ar putea alege să își aducă pe lume copiii prin cezariană mă determină să încerc (printre picăturile de timp pe care mi le oferă somnul copilului meu) să lămuresc câteva dintre enormitățile emise de Andreea Molocea, ignorând complet aspectele hilare în care abundă textul.

M-aș opri, pentru început, la imaginea ultramediatizată a nașterii ca agresiune, efort, cu oase desfăcute și perinee rupte, prezentată „empatic” de Andreea Molocea. O femeie cu o minimă informare poate înţelege că are un corp pregătit de-a lungul unei evoluții de sute de mii de ani pentru a naște. Ligamentele se înmoaie nu peste noapte, ci de-a lungul celor nouă luni, iar la naștere sunt pregătite pentru a face loc fătului. Perineul nu se rupe grav, cu nevoie de suturi și disconfort prelungit, decât în 4 % din cazuri, slăvita epidurală fiind cauza numărul unu a ruperilor de perineu (4% sunt statisticile din SUA, însă, în general statisticile privind afectarea perineului sunt cele mai greu de realizat, din cauza practicii epiziotomiei (perineotomiei) ca rutină). Nu durerea și frica sunt ceea ce primează la o naștere nemedicalizată, în care corpul își face liniștit treaba, secretând cocktailul de hormoni ai nașterii, iar în ultimul stadiu al travaliului, endorfinele, acea morfină naturală prin care corpul ne ferește de la a percepe nașterea ca pe o experiență traumatică.  La o naștere fiziologică, în prim plan se află cantitatea maximă de oxitocină (hormonul iubirii) pe care o femeie o secretă în întreaga sa viață și doza de endorfine prezente în corp, aducând mamei o experienţă împlinitoare, benefică şi atât de necesară în perioada imediat următoare.

Sistemul medical se schimbă și el încetul cu încetul, mai ales la presiunea mamelor informate, care știu cum ar trebui să decurgă o naștere, care știu ce vor și cum vor să nască. Sunt aceleași mame care vor respinge volumele de mărturii coordonate cu direcție, articole care mai degrabă dezinformează, cum este cel al Andreei Molocea, și opiniile de pe forumuri ca sumă de experiențe personale nefericite lipsite de semnificație generală. Profesia doulei este în curs de certificare în România și va susține mamele în acest demers de revoluționare a sistemului, la fel ca moașele a căror profesie se reabilitează printr-o adevărată muncă de pionierat a câtorva tinere moașe, doule și mame angajate în această luptă.

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății ar trebui întâmpinate de viitoarele mame cu ceva mai mult decât fluturatul din gene al Andreei Molocea care spune: „Și? Și ce dacă [O.M.S.] recomandă acest lucru […]?” Recomandările O.M.S. au la bază studii mai mult decât serioase și exhaustive, în timp ce experiențele personale de tipul „prietenul meu s-a născut prin cezariană și nu are autism” au valoare personală, dar sunt zero din punct de vedere statistic, la nivelul unei întregi populații, în care s-a arătat că nașterea prin cezariană predispune la un risc de autism cu 26% mai mare decât în cazul copiilor născuți pe cale vaginală. Cât despre marele bau-bau al circularei de cordon, acesta figurează, în literatura de specialitate, printre ultimele circumstanțe care ar putea determina hipoxia la naștere, cauzată în principal de intervențiile medicale.

În acest sens, pentru nou-născutul statistic, cezariana poate însemna mortalitate de 2,5 ori mai mare decât în cazul nașterilor vaginale, probleme ale aparatului respirator, de la astm la bronșite severe, risc crescut de alergii și infecții, copilul nefiind colonizat și imunizat de bacteriile mamei, cum se întâmplă la nașterea vaginală, ceea ce poate duce la probleme ale tractului digestiv, obezitate, afecțiuni autoimune sau chiar autism. La riscurile fizice prezentate mai sus, mai mult decât succint, se adaugă opinia unor specialiști care, în urma unor studii recente, susțin că un copil născut prin cezariană poate dezvolta un IQ mai scăzutdecât cei născuți pe cale vaginală și este mult mai predispus la a resimți nașterea ca pe o traumă.

Nu aș vrea ca datele prezentate aici să dea curs unui nou „mommy war”, după cum nu aș vrea să se înțeleagă că neg rolul crucial pe care cezariana de urgență îl poate avea adesea. Ceea ce mi-aș dori de la acest material este să ajute viitoarele mame să înţeleagă că este dreptul lor şi al copiilor lor să aibă o naștere fiziologică. Și, la fel de mult, mi-aș dori ca mamele cărora li se recomandă operația de cezariană din motive medicale fundamentate (placenta praevia sau alte complicații ce țin de placentă, glaucom, diabet etc.), să lupte pentru dreptul de a avea o cezariană la cald, adică după declanșarea travaliului. Dar, mai ales, pentru că cele mai multe materiale despre cezariană ignoră faptul că inflația acesteia duce la generații întregi de copii născuți prematur. Trageți singuri(e) concluziile asupra însemnătății acestei realități la nivelul unei întregi populații, dacă ținem cont că majoritatea riscurilor prezentate mai sus sunt determinate în mare măsură de aceea că fătul, pur și simplu, nu este complet dezvoltat. Dacă ar fi să ne luăm după recomandările medicilor de a face o plimbare lungă și de a urca niște scări, am putea rămâne cu impresia că efortul mamei declanșează travaliul (și îl poate declanșa, însă este forțat și riscant), dar realitatea este că travaliul se declanșează atunci când fătul dă semnalul că e gata să vină pe lume. Iar estimările unor obstetricieni care consideră de la sine putere că fătul este pregătit pentru naștere la 38 – 39 de săptămâni sunt iresponsabile și periculoase.

Și nu în ultimul rând, dincolo de toate aspectele medicale, este dreptul copilului de a participa la nașterea sa. S-a împământenit în mod eronat expresia că dai naștere, care insinuează că fătul este un agent pasiv al celui mai important eveniment din viața sa. De fapt, copilul SE NAȘTE, el este cât se poate de treaz, de prezent, de activ. Înaintează la momentul potrivit și se răsucește (fără ajutorul medicilor sau al moașelor) de mai multe ori în timpul expulziei, pentru a-și face loc pe canalul nașterii. Instinctiv, desigur, la fel ca și mama, dacă este lăsată să nască în pace.

Cezariana prezintă o serie de riscuri medicale și pentru mame. În primul rând, este o intervenție chirurgicală, care te țintuiește la pat mai multe zile, în timp ce o naștere vaginală îți permite să fii activă la câteva ore de la naștere, fără a avea sentimentul că ești bolnavă. Mai mult, dacă nu se practică epiziotomia de rutină și ai o naștere atât de blândă (fără cineva care să grăbească tot procesul, impunându-ți să împingi la comandă), încât să nu implice o ruptură de perineu, mama nu are nevoie de niciun fel de alte îngrijiri medicale, ci doar de supravegherea lăuziei imediate. În acest fel, riscurile privind complicaţiile post-natale sunt minime. Cezariana, în schimb, prezintă un risc al mortalității de trei ori mai mare decât nașterile vaginale, riscuri postoperatorii care includ  hemoragii, tromboze, histerectomii, riscuri chirurgicale şi anestezice, hernii, infecții, patologii la sarcini ulterioare. Și nu este neglijabilă nici rata mult mai ridicată a depresiilor postpartum și a simptomelor de stres post-traumatic.

Oricât de clișeistic ar suna, avem nevoie mai mult decât oricând să milităm într-o formă sau alta pentru nașterea naturală. Multe dintre noi poate am mai citit pe undeva despre magicul hormon numit oxitocină, dar, dacă este cazul, aș vrea să insist asupra câtorva aspecte (poate și pentru că este, de departe, subiectul meu preferat în discuțiile despre naștere, cât și despre sex). Se știe că oxitocina (care în greacă înseamnă „naștere ușoară”), supranumită „hormonul iubirii” de Michel Odent sau „molecula moralității” de neuroeconomistul Paul J. Zak, este substanța pe care corpul femeii o secretă în 3 situații exclusive: atunci când are orgasm, atunci când are o naștere fiziologica, adică fără introducerea de medicamente (de la analgezice puternice ca anestezia epidurala, la substanțe care au scopul de a iniția travaliul sau de a augmenta contracțiile) și care să nu interfereze cu secreția naturală de hormoni în travaliu, sau atunci când alăptează. Cu alte cuvinte, în situații care implică o dragoste absolută, reprezentând chimia acelor emoții care au făcut subiectul poeziei încă de la începuturile umanității.

Este minunat că „datorită fiziologiei moderne”, cum subliniază la fiecare pas Michel Odent, putem înțelege motorul endocrinologic al manifestărilor iubirii, dar mi se pare că nu sunt niciodată suficient descrise anumite pericole care vizează privilegiul de a te simți scăldat în iubire / oxitocină. Majoritatea nașterilor vaginale sunt astăzi însoțite de perfuzii cu pitocină, înlocuitorul artificial al oxitocinei, care este utilizat fie pentru a induce travaliul, fie pentru a-l accelera. Însă pitocina acționează doar asupra corpului, neputând trece de bariera hematoencefalică (bariera de sânge a creierului) și, prin urmare, nefiind capabil să imite efectele pe care hormonul natural le are asupra creierului.  Sub acțiunea pitocinei, corpul transmite creierului mesajul că nu mai este necesară secreția de oxitocină, iar rezultatul este, într-o reinterpretare a sintagmei bergsoniene, pură „mecanică aplicată viului” – o reacție fizică puternică, printr-un travaliu accelerat, dar în absența completă a stării emoționale extatice pe care o reproduce orice creier aflat sub efectul acestui hormon. Această mecanică se extinde către făt, care nu primește prin placentă decât o mare cantitate de hormon artificial, cu aceleași efecte. Ca și mama, în loc să se afle într-o stare de iubire extatică, acesta nu simte decât angoasa și teama care va marca întâlnirea dintre cei doi. În absența oxitocinei naturale și a stării perfecte de iubire și încredere reciprocă generată de aceasta, cei doi se simt străini. Probabil că este carența care a condus în secolul trecut la elaborarea unui număr nesfârșit de teorii despre „bonding” (legătura emoțională dintre mamă și nou-născut).

Mai mult, pentru că este imposibil de estimat, în timpul travaliului, care este cantitatea de pitocină optimă pentru fiecare gravidă și fătul său, se poate ajunge cu foarte mare ușurință la un exces ce poate afecta definitiv glanda pituitară responsabilă de secreția oxitocinei, aceasta fiind incapabilă ulterior să secrete hormonul în cantitățile necesare. Aceasta ar putea însemna (cf. Michel Odent & Paul J. Zak), atât pentru mamă cât și pentru noua ființă umană venită pe lume, o apetență amputată pentru iubire, încredere, empatie, altruism și, în genere, moralitate. Acesta este motivul care l-a determinat pe Michel Odent să recomande mai degrabă o cezariană după declanșarea travaliului (cu accent foarte puternic pe detaliul important „după declanșare”), decât o naștere vaginală cu administrare de pitocină.

Pe de altă parte, la o naștere fiziologică (deci fără intervenții medicale), femeia produce cantitatea maximă de oxitocină din întreaga sa viață, concurată doar de nașteri ulterioare, transmițând fătului minunatul hormon într-o cantitate proporțională. Iar exersarea naturală a glandelor pituitare, conduce la o capacitate ulterioară crescută de a secreta acest hormon, atât în contexte sociale cât și, rețineți, în cele intime. Doar și pentru asta, aș recomanda oricărei femei care se consideră stăpână pe propriul corp, să nu rateze ocazia de a se cunoaște pe sine în cea mai pură stare de feminitate, dezbrăcată de absolut toate zorzoanele sociale.

Pe picior de egalitate cu toate aspectele prezentate mai sus, se pune problema demnității fizice și, mai ales, intelectuale a femeii. Dincolo de toate teoriile postcapitaliste ale corporalității, de la femeia cyborg (Donna Haraway), la procreația fără uter (David Le Breton), cum poți permite să ți se răpească cea mai profundă experiență a feminității? Morfologic, fiziologic și endocrinologic, corpul unei femei crește pentru naștere. Poate am rămas în urmă cu noile curente, dar de când a devenit feminismul o negare a corpului feminin și o platformă pentru marketizarea acestuia? Prin teorie, cezariana electivă vine pe linia botoxului, a silicoanelor și a liposucțiilor. De ce feministele de serviciu sunt preocupate de naștere numai când se nimerește un jurnalist să arunce într-un text termenul prin care ele se definesc? Feminismul românesc, cel puțin cel mainstream, pare să fie exclusiv interesat de lupta împotriva pro-vita și de subiecte cool și ușor vandabile ca publicitatea. Și, în genere, cu excepția venerabilei doamne  Miroiu, al cărei statut de membru onorific în ONG-uri dedicate maternității ar fi mai potrivit să se numească fictiv, feminismul românesc pare să fie reprezentat de postadolescente pentru care maternitatea este dușmanul feminismului. Dată fiind situația, nu mă miră că asociațiile feministe din România nu participă în nici un fel la multele evenimente de peste an dedicate maternității, alăptării, nașterii sau manifestărilor împotriva separării la naștere, unde contribuțiile feministe asumate ar putea schimba semnificativ mentalitățile și condiția femeii în România.

Articol de Sanda Watt, publicat pe platforma „Naște cum simți”, ediția din 30 aprilie 2013

Advertisements

10 responses to “Sanda Watt, „Despre naștere între feminism și jurnalism”

  1. Pingback: Mamici de iunie 2013 - Pagina 2141·

  2. Hristos a Inviat!
    Am in minte doua lumi: in Medgidia, unde locuiesc, cam toate femeile gravide ajung la cezariana, in vreme ce prin Franta, Germania si US cam toate nasc normal, din cate stiu eu (si stiu bine asta). Sa fie Medgidia locomotiva avangardei pe problema in cauza?
    Cat despre dreptul exclusiv al femei de a decide, treaba sta si asa: am doi copii nascuti prin cezariana si da, categoric, am senzatia ca lucrurile ar fi stat altfel, mai bine pt. toata familia, in cazul unor nasteri normale.

    • Desigur, o nastere naturala este mai usoara pentru toata familia, insa consider ca nimeni nu trebuie sa se invinovateasca pentru situatii medicale sau conditiile din sistem. Am in jurul meu multe exemple de cezariana electiva sau de urgenta, unde lucrurile au mers foarte bine, alaptarea a fost initiata cu succes si relatiile din familie sunt minunate.
      Din cate stiu, rata cezarienelor in Statele este una dintre cele mai ridicate din lume – 30-40% si este depasita numai de China si Brazilia cu rate in jur de 50%.

  3. Draga mea, mulţumesc pentru articol. Felicitări, era nevoie de el. Totuşi, pentru deplină obiectivitate, nu pot să nu dezaprob (în totalitate) pasajele cu date statistice.
    Studiile citate sunt făcute pe “eşantioane reprezentative” si sunt menite să aducă varii avantaje celor care le comandă. Studiile CLINICE serioase nu au ajuns şi nu vor ajunge la afirmaţii precum cele legate de autism sau dimensiunea coeficientului de inteligenţă (sic!).
    Mă bazez pe literatura, presa şi toate discuţiile de specialitate pe care le-am studiat şi purtat în şapte ani de când m-am lovit direct şi personal de subiectul sarcinii şi al naşterii.
    E o discuţie fără sfârşit, în orice caz – poate şi din cauză că omul tinde să complice lucrurile simple dintr-o pornire masochistă, dar în primul rând pentru că părerişti şi comentatoare discută experienţe pe care nu le-au avut sau pe care nu le vor trăi niciodată.
    Au dreptul moral să vorbească femeile care trec printr-o sarcină. Atât.

    • “Au dreptul moral să vorbească femeile care trec printr-o sarcină. Atât”

      Asta, imi pare rau sa va spun, e cea mai mare prostie auzita de mine in ultima vreme. De la distanta cea mai mare!
      Incercati sa recititi partea tehnica, cea cu nasterea prematura, cu autismul, cu toate eventualele probleme de sanatate ale copilului nascut prin cezariana si reveniti. Bun, poate e vorba doar de riscuri, dar nu sunt si acestea de luat in seama?

      • Eu cred că dumneavoastră nu aţi citit cu atenţie ce am scris. Repet o singură informaţie, dându-i o formă mai accesibilă: studiile precum cel cu legăturile dintre autism (sau IQ mai mic sau altă inepţie) şi cezariană sunt egale cu nimic, cât timp sunt făcute pe un eşantion de femei mărit progresiv astfel încât să demonstreze fix ceea ce doreşte cercetătorul respectiv. Studiaţi obiectiv literatura de specialitate (mai mulţi ani, aşa cum am făcut eu şi alţii) şi mai discutăm apoi dacă doriţi.

    • Draga, Ella,
      Multumesc pentru apreciere si, in primul rand, ca ai citit un articol atat de lung si de indigest.
      Au fost multe persoane care au contestat valabilitatea statisticilor si a studiilor clinice, in general. Astept in continuare o propunere de alternativa la acestea care sa ne ajute sa analizam trendurile in domeniul medical.
      Si, as a side note, studiile ale caror concluzie recomanda nasterea naturala/ fiziologica nu ii avantajeaza niciodata pe cei care le comanda si care sunt, in mare parte, trecuti pe tusa de aceste concluzii. Iar in ceea ce priveste OMS-ul, cel putin pana anul acesta cand a inceput sa accepte sponsorizari de la mari corporatii ca Nestle, chiar nu stiu pe ce baza putem pune la indoiala recomandarile pe care le fac.
      Pentru asocierea circumstantelor nasterii cu autismul, vezi, te rog, autism.com, autismtoday.com, autismspeaks.org. In plus, etologul Nikolaas Tinbergen a demonstrat legatura dintre acestea acum vreo 40 de ani, iar in 1973 a primit inclusiv premiul Nobel. A reprezentat, in buna masura, impulsul infiintarii Centrului Primal Health Research, care de peste 30 de ani aduna date statistice si analizeaza studii clinice pentru a afla in ce masura “perioada primala” (intrauterina + nasterea + primul an de viata) influenteaza sanatatea psihica si fizica a viitorului adult.
      In privinta legitimitatii implicarii in aceasta dezbatere, consider ca atata vreme cat se face altfel decat “pareristic”, vorba ta, orice opinie poate contribui la o concluzie mai solida.

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s