În vizită la Madame Beudet (cronică)


A apărut și prima cronică la proiectul Avangarda revizitată… . Mulțumiri și iat-o:

În vizită la Madame Beudet

cinemateca-eforie-ii-asteapta-pe-cei-mari-si-pe-cei-mici-in-acest-weekend_18342300

Am ajuns la primul film din sesiunea a II-a a primei ediții de film de avangardă organizată de Igor Mocanu la Sala Eforie (Jean Georgescu):„Avangarda revizitată. Avangarda europeană (1919-1939) în Arhiva Naţională de Filme a României”. Selecția de joi seară, din ziua considerată de unii ultima zi dinaintea sfârșitului lumii (unei lumi, altei lumi diferită, desigur, de a noastră).

Ne-am instalat în sala unde se proiecta La souriante Madame Beudet, una dintre cele mai interesante propuneri pe care Igor o putea face publicului pentru această serie. Germaine Doulac (Charlotte Elisabeth Germaine Saisset-Schneider) a realizat în 1922 un prim film feminist. Mut și fără sunet, într-o estetică asociată unui impresionism al cinematografului, se derulează în fața privitorului povestea unei femei prinsă într-o căsătorie nepotrivită. Publicul rămâne inevitabil înmărmurit și solidar cu liniștea sub care se derulează povestea.

Mai greu de urmărit astăzi, filmul care se adresează unui singur simț devine o provocare pentru spectator. Vizualul supra-socilită vederea care încearcă să tragă forță de la celelalte simțuri trecute acum în repaus.  Ești subjugat puterii artei, nu te miști să nu intervii cu sunetul mișcării tale în solemnitatea liniștii pe care o merită imaginea.

Am intrat târziu în sală, deși știam filmul și așteptam cu nerăbdare să-l revedem. Ușa a scârțiit, iar bocancii noștri pe podea au tăiat brutal liniștea filmului. Da, am început să deranjăm. În timp ce pe ecran se proiecta trena doamnei Beudet sala a fost din nou umplută de foșnetul hainelor noastre. Pentru noi gestul foarte practic de a ne face comode a fost deplin asumat. Sunetul continua imaginea din film, dar asocierea dintre imagine și ceea ce trezea acum auzul era nepotrivită. Apoi apare o împușcătură pe ecran. Și noi râdem. Râdem și anulăm prin râsul nostru orice potențial dramatic al imaginii. Pentru că sunetul râsului din imediata apropiere deturnează. Nu-l înțelegi de ce vine. Filmul, cu momente comice de altfel, nu era de râs atunci. Și de ce se râde? “Plenitudinea individului se afirmă ca urmare a unei stări de nebunie, de nebunie agresivă și completă împotriva unei lumi lăsate pe mâinile bandiților ce sfâșie și nimicesc secolele.” (Manifestul Dada, 1918)

Vrem să deranjăm subtil și ludic. Să producem indignarea și să o extindem. Visul nostru suprarealist este s-o generalizăm.

Vor urma alte momente.

Cronică publicată pe blogul Sur Dada, Sur, postare din 21 decembrie 2012

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s