Teoria literaturii de la noi merge apăsat


explorari-in-trecutul-si-in-prezentul-teoriei-literare-romanesti_157213Cu toţii ştim că atunci cînd o disciplină îşi propune să existe, în jurul ei se iscă neapărat o dezbatere. Mai mulţi oameni care au acest ţel, dar care împărtăşesc idei diferite, cum e şi firesc, se întîlnesc pentru a întreţine un dialog în jurul unui subiect comun, disciplina vizată cîştigînd astfel şi mai mult în direcţia formării sale. Însă această disciplină începe să existe cu adevărat abia cînd produsul dialogului respectiv se materializează într-o formă instituţională, autorizată să-i semneze certificatul de naştere şi actul de botez. O astfel de formă instituţională este şi volumul colectiv. Mai multe cadre autorizate, fondatoare sau ba, decid să fixeze între două coperţi rodul acelor dezbateri.

De cîţiva ani buni, prin luna noiembrie, Catedra de Teorie a Literaturii şi de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Bucureşi organizează astfel de colocvii de teorie a literaturii la care participă oamenii din domeniu (teoreticieni, istorici şi critici literari), publicul nefiind deloc restrîns cum s-ar putea bănui. Rezultatul acestor colocvii îl constituie un volum colectiv conţinînd comunicările de la ediţia respectivă.

Pînă aici, nimic spectaculos. Povestea devine interesantă o dată cu iniţiativa Grupului Editorial Art de a crea o colecţie al cărei obiect să fie tocmai acest gen de volume. Volumul care s-a născut în urma primei ediţii se numeşte Explorări în trecutul şi în prezentul teoriei literare româneşti şi a apărut la finele anului trecut.

Mircea Martin, coordonatorul volumului, argumentează în Cuvîntul introductiv alegerea temei de început de drum printr-o necesitate de a schiţa un bilanţ, de a revizita “opera cîtorva dintre predecesorii noştri de marcă”, de a reexamina “trecutul recent”, de a vedea, “altfel spus, pe ce ne putem baza din tradiţia internă a disciplinei”, promiţind în acelaşi timp toată “(…)atenţia cuvenită operelor exilului(…)”. Iată de ce cartea este, indirect, şi o încercare de cronologie a teoriei literare.

Se va vorbi mai întîi despre Bazele moderne (interbelice) ale disciplinei. Al. Tudorică întocmeşte o scurtă biografie a operei lui Mihail Dragomirescu (în Mihail Dragomirescu – o biografie a operei), scoţînd în evidenţă principalele preocupări ale teoreticianului cum ar fi formarea unui sistem bazat pe “dogmatismul pur”, de aici rezultînd o altă preocupare, cea pentru expresia operei, apărînd astfel autonomia esteticului şi fiind totodată împotriva istorismului, pentru sincronismul cultural. Întreaga teorie literară a lui E. Lovinescu nu este decît o formă a criticii sale, pentru că ce altceva este “revizuirea” dacă nu o formă teoretică activă, vie, de a medita la etapele traiectului critic, se întreabă în continuare Florin Mihăilescu în E. Lovinescu sau teoria ca formă a criticii. Ovidiu Verdeş va vorbi despre Metaforă şi model ştiinţific în teoriile lui Blaga şi Max Black: “teoretizarea metaforei la Blaga este contemporană cu aşa-numita teorie «a interacţiunii», care a devenit o referinţă obligatorie în imensa bibliografie a acestei teme”, teoretizarea metaforei despărţindu-se de retorică şi apropiindu-se de ştiinţă şi filozofie la ambii autori discutaţi, paternitatea aparţinîndu-i totuşi lui Black, nu lui Blaga. Elena Zaharia-Filipaş  va insista asupa teoriei lui Camil Petrescu despre roman, despre filozofia intuiţionistă şi despre aproprierea de Proust, despre relaţia autor-personaj, despre autenticitate, despre modelul absent venit pe filieră gideiană (în Camil Petrescu, teoretician al romanului). Mircea Muthu va sugera existenţa unei legături între tipologia autorilor şi cea a genurilor literare, discutînd despre studiile lui Liviu Rusu (în Spre o tipologie a creatorilor şi a formelor literare: Liviu Rusu). Simona Drăgan aduce în discuţie teoriile despre poezie ale lui G. Călinescu (Profesorul de poezie G. Călinescu). O discuţie acaparantă iniţiază Ioana Both în Dumitru Caracostea – “între două războaie”, prezentîndu-l pe Caracostea ca pe un om al sintezei şi al căii de mijloc “acolo unde alţii acuzau criza”, ca pe un om de cultură care a evitat ruptura epistemologică între planul local şi cel european: “Caracostea este adeptul unor soluţii ce vor fi ignorate ulterior, în procesul de dogmatizare a structuralismului”. În sfîrşit, Daniela Ionescu aminteşte despre viziunea dinamică asupra textului în Basil Munteanu: o perspectivă asupra influenţei în literatură.

În continuare, un capitol aparte îi este dedicat lui Tudor Vianu. Romaniţa Constantinescu reia în termeni noi discuţia despre teroia receptării în Tudor Vianu despre o teorie a receptării estetice. În De la dubla intenţie a limbajului la dubla intenţie a poeziei moderne, unul din puţinele texte polemice cu obiectul lor, Gheorghe Crăciun vorbeşte despre absolutizările de care Tudor Vianu a evitat să se ferească. Mircea Martin va insista asupra caracterului opţional al actualităţii lui Tudor Vianu (în Actualitatea lui Tudor Vianu). El va vorbi despre conceperea înţelegerii la Tudor Vianu “ca pe un acord”, “acordul cu celălalt şi nu opoziţia intolerantă”. Îl apropie astfel pe Vianu în unele puncte de Vattimo, în altele de Gadamer, şi în cu totul altele de Foucault sau Krieger.

Cea de-a doua etapă istorică a disciplinei teoriei literare este descrisă în capitolul De la teroarea ideologică la libertatea esteticului. De la realismul socialist la neomodernism. Carmen Muşat va examina coordonatele fals-ştiinţifice ale teoriei literaturii din această perioadă (Teoria literaturii – între proletcultism şi realism socialist), vorbind despre “hiperpolitizarea artei şi substituirea esteticului cu ideologicul”, dar şi despre “realismul socialist ca o nouă religie”. N. Raţă-Dumitru va face o prezentare a celor patru perioade ale teoreticianului de stînga care era Silvian Iosifescu (Silvian Iosifescu, teoretician literar). Oana Fotache va descrie “sincronizarea teoretică a criticii româneşti” prin exemplul lui Savin Bratu (în Savin Bratu şi sincronizarea teoretică a criticii româneşti). La o repunere interesantă în discuţie a alegoriei în studiile Verei Călin va recurge Anca Băicoianu în Vera Călin – de la resurecţia alegoriei la retorica elipsei. Profesorul Alexandru Cizek de la Universitatea din Münster va veni cu un text care să descrie atmosfera de la cursurile lui Zoe Dumitrescu-Buşulenga (Edificare şi delectare în scrierile profesoarei Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Despre viziunea asupra existenţei profund contextuale a operei la Ion Ianoşi va vorbi Mircea Martin în Ion Ianoşi: filosofie, literatură, cultură. Paul Cernat va insista asupra Dialogismului pragmatic al profesorului Paul Cornea. Problemele integrării esteticului în istoria literară, ale definirii literarităţii prin amendarea viziunii structuraliste, precum şi ale atenţiei acordate cititorului real, nonprofesional, în studiul receptării  duc la o viziune dialogică asupra lecturii în textele lui Paul Cornea. Dar aceste probleme mai duc şi la “o hermeneutică de gradul al doilea” cum sugerează Oana Fotache în O hermeneutică de gradul al doilea, insistînd asupra faptului că obiectul interpretării la Paul Cornea este tocmai statutul interpretării.

Un alt autor care beneficiază de un capitol aparte este Adrian Marino. În studiul său intitulat Comparatism (cu adevărat?) universalist Mircea Martin observă că pentru Adrian Marino adevărata cauză a crizei postbelice a literaturii comparate n-a fost conflictul între istorism şi formalism, ci între atitudinea teoretizantă şi alte orientări teoretice. Însă despre teoria criticii literare la Adrian Marino va discuta Oana Fotache (Adrian Marino şi teoria criticii literare). O analiză interesantă a metodei lui Marino va întreprinde Rodica Ilie în Contaminări: modernism şi avangardă. Conform Rodicăi Ilie, metoda lui Marino ar fi atît istorico-descriptivă cît şi hermeneutic esenţialistă, rezultînd de aici paradoxurile teoriei: terorismul teoretic vs. profunzimea realităţii cercetate nuanţat, exemplificînd cu raporturile dintre modernitate şi avangardă care se modifică astfel foarte mult. Mai calm, Ion Vasile Şerban va descrie Integrarea europeană a teoriei literare româneşti prin opera lui Adrian Marino.

În fine, statutul contemporan al teoriei literaturii face subiectul capitolului De la structuralism la poststructuralism. De la modernism la postmodernism. Ecaterina Mihăilă va vorbi despre contribuţiile interdisciplinare ale teoreticianului Solomon Marcus, dînd drept exemplu discuţia despre structura holografică a creaţiei eminesciene în Rigoare şi inefabil. Matematicianul Solomon Marcus şi teoria literaturii. Despre pledoaria pentru actul lecturii din studiile lui Ion Vlad va discuta Mircea Muthu (Ion Vlad. Spre o poetică a narativului). Alexandra Vrînceanu va analiza descrierea postmodernismului ca un concept în mişcare, instabil, şi redescoperirea rolului social al artei în Dan Grigorescu, de la teoria la creaţia postmodernă. Andrei Terian va discuta despre polemica lui Eugen Simion cu tezele lui Roland Barthes privind “moartea autorului” în Eugen Simion şi întoarcerea la autor, la biografie şi la jurnal. Analiza aproape monografică a operei lui Matei Călinescu o va întreprinde Mircea Martin în Între modernitate şi modernism: Matei Călinescu. În schimb, Carmen Muşat va aborda în special problema poeticii relecturii la Matei Călinescu (Reluate plimbări prin păduri (inter)textuale). Ideea că Virgil Nemoianu este autorul unei istorii şi teorii culturale pornind de la “viaţa formelor”, pe baze poetice, face subiectul studiului Monicăi Spiridon – Virgil Nemoianu despre viaţa formelor: istorie şi teorie culturală. Interesant este surprinsă şi polemica lui Toma Pavel cu structuralismul de către Ovidiu Verdeş în Miraj lingvistic sau miraj ştiinţific? Toma Pavel şi moştenirea structuralismului. Un text mai confesiv, de data asta, este Despre cum teoreticianul, ca şi soldatul, are viaţă personală al Simonei Popescu. Scriitoarea vorbeşte despre repersonalizarea discursului teoretic pornind de la trei apariţii editoriale care făceau contrast atunci “cu dominanta abstractizantă a neomodernismului românesc” (este vorba de Fragmente despre cuvinte de Toma Pavel, 1968; Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter de Matei Călinescu, 1969 şi Simptome de Virgil Nemoianu, 1969). Tema jocului transformată într-un instrument de interpretare şi diagnoză culturală cît şi a fi consecvent nietzscheean ca istoric şi ca filozof al culturii în studiile lui Mihai I. Spăriosu sînt principalele direcţii discutate de Ovidiu Verdeş în Mihai I. Spăriosu: o hermeneutică a culturii pornind de la jocul nietzscheean. Luminiţa Marcu va vorbi despre felul de a-şi apropria şi de a polemiza cu teoriile europene despre poezie al lui Nicolae Manolescu în Nicolae Manolescu: dimensiunea teoretică a criticului. Pe marginea teoriilor poeziei. Caius Dobrescu (în De la rostire la dicţiune) şi Virgil Podoabă (în Despre dicţiune. Critică, teorie şi creaţie conceptuală la Mircea Martin) vor discuta despre conceptul de “dicţiune” avansat de Mircea Martin. Primul va întreprinde o paralelă cu un concept mai vechi al lui Constantin Noica, “rostirea”, al doilea va discuta despre creaţia conceptuală. În final, Simona Drăgan va vorbi despre Chemarea sociologiei în context (didactic) teoretico-literar iar Mircea Martin va întreprinde un Recurs în procesul poeziei moderne: (vorbind despre) Gheorghe Crăciun şi tranzitivitatea poetică.

Importanţa acestui volum nu o constituie paleta imensă de teme abordate şi nici numărul, aproape exhaustiv dacă nu ar exista şi cîteva excepţii notabile, de autori supuşi analizei, ci faptul că studiile dialoghează unele cu altele la un nivel foarte subtil, făcînd din volum un monolit dens, cu mers apăsat. Acest lucru rezultă şi din faptul că, în majoritatea cazurilor, autorii studiilor din volum, cînd nu şi-au ales să vorbească despre chiar înaintaşii lor afini, s-au îndreptat spre abordarea din perspectiva preocupărilor lor recente. Nu s-au lăsat seduşi de autoritatea istorică a tradiţiei pentru a seconda canonul cu verdictul lor. Şi cu atît mai remarcabilă este coerenţa şi complementaritatea studiilor, deşi majoritatea discută, pînă la urmă, nu de actualitatea operei unui autor, luată în bloc, ci de aspectele actuale ale acestor opere, fie că sînt studii care prezintă cărţi, autori sau care prezintă dezbateri, concepte, polemici.

 

Explorări în trecutul şi în prezentul teoriei literare româneşti, coord. Mircea Martin, Ediţie îngrijită de Laura Albulescu, Art Grup Editorial, Bucureşti, [2006], 269 p.

Cronică publicată în revista „Observator cultural”, Numărul 394 / Octombrie 2007

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s