Avangarda revizitată. Sesiunea a III-a: Louis Delluc & Jean Cocteau (concept)


8.b.FievreAlipirea lui Louis Delluc cercurilor avangardei europene pare fortuită numai la prima vedere. Nu și dacă ne amintim că celebrul regizor francez a fost unul din principalii susținători și promotori ai experimentului avangardist și ai autorilor emergenți în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Începând cu 1917 dezvoltă o activitate intensă de critic de film, pe atunci termenul încă inexistent, trecând drept inventatorul sau, după caz, creatorul cuvântului „cineast”. Deși suspectat de a-l fi creat după chipul și asemănarea propriei reviste, „Cinéa”, termenul se va încetățeni foarte curând, într-o concurență acerbă cu „cinegrafist” și alți monștri lexicali. Și totuși, ce-l leagă pe Delluc de avangarda cinematografică? Ca fondator al mai multor cinecluburi și membru al CASA (Club des Amis du Septième Art) al lui Ricciotto Canudo, alături de alți membri la fel de importanți, cum au fost Germaine Dulac, Marcel L’Herbier, Alberto Cavalcanti, Jean Epstein, Léon Moussinac, Blaise Cendrars, Jean Cocteau, Robert Mallet-Stevens, Fernand Léger, Jaque Catelain, Harry Baur, Gaston Modot ș.a., Louis Delluc a colaborat intens cu autorii avangardiști, unii dintre ei chiar colegi de platou, le-a luat apărarea în presă și le-a scris istoria. În fapt, așa cum observă Malte Hagener, Delluc a fost un personaj cheie în istoria a ceea ce mai târziu vom înțelege prin „film culture”, acest concept însumând nu numai totalitatea producțiilor cinematografice propriu-zise, ci și revistele, festivalurile și cinecluburile din jurul lor, care, uneori, ca în cazul filmelor fără peliculă create de cercul lui Kuleșov, au fost mai importante pentru film decât filmul însuși… Autorii avangardiști au fost integrați firesc în paginile revistelor „Cinéa” sau „Le Journal du Ciné-club”, ultima fondată în ianuarie 1920, când Delluc turna primul său film. Ca autor de filme (șapte la număr), Delluc a prelungit mai degrabă estetica cinematografică impresionistă, cu un accent puternic asupra decorurilor naturale obligatoriu generatoare de stări, emoții, predispoziții. Asta e varianta oficială a interpretării critice, căci din perspectiva culturii filmului, arta lui Delluc nu poate aparține decât avangardei, ea fiind provocată, generată de și creată în mediul acesteia, deși a lucrat, de cele mai multe ori, cu materialul clientului, adică al mainstreamului și publicului larg. Proiectul avangardei revizitate continuă așadar cu unul din autorii săi însemnați și, într-o oarecare măsură, de neocolit. Mai rămâne să menționăm că în 1937 va fi fondat Premiul „Louis Delluc”, acordat, la prima ediția, lui Jean Renoir (filmul Les Bas-fonds), un alt autor important al avangardei cinematografice, iar în 1946, lui Jean Cocteau, cu La Belle et la Bête. În cadrul celei de-a III-a sesiuni prezentăm Le sang dun poète, produs de Contele de Noailles și cu muzică de Georges Auric, iar costume de Coco Chanel.

Text publicat în revista „Cinesemnal”, revista-program a Cinematecii Române, Ianuarie 2013

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s