O aventură în irealitatea imediată


732286Vorbesc de cea mai recentă antologie de avangardă românească, La Réhabilitation du rêve, apărută acum câteva săptămâni la Editura EST, cu un studiu critic, cu note şi selecţie a textelor de Ion Pop. Nu-i vorbă, antologii de avangardă au mai apărut la noi, pentru noi. Între acestea, două rămân a fi notabile. Una este cea întocmită de Saşa Pană, şi alta, mai recentă, a apărut sub ochiul agil al lui Marin Mincu. La Réhabilitation du rêve însă, nu mai este o antologie doar pentru români. Prin haina lingvistică şi ţinuta editorială, această antologie pare să-şi fi plasat adresantul în mod centrifug la Paris.

Trebuie spus că această antologie se prezintă în condiţii grafice excepţionale. De-a curmezişul copertei poate fi admirată o reproducere scanată a unei lucrări din 1930, purtând semnătura lui Perahim, intitulată Parada, cu menţiunea “collection particulière”. De asemenea, pe pagina precedentă foii de titlu, editorul şi antologatorul au plasat, de data asta în facsimil, un desen de Victor Brauner, publicat pentru prima dată în revista unu, numărul din iulie 1931. Între paginile 288 şi 289 – bonus artistic – se află inserat un caiet de 16 pagini, imprimate în sepia pe hârtie “ivoire”, reproducând 38 de documente de epocă. Sunt prezente acolo reproduceri fotografice după dadaista 75H.P., ori din alte reviste precum Punct, Integral, unu, Alge, Urmuz, Viaţa imediată, Contimporanul. Acestea alternează armonios cu portrete, schiţe şi desene purtând semnătura unui Marcel Iancu, Victor Brauner, Constantin Brâncuşi, Mattis Teutsch, Militza Petrașcu, M.-H. Maxy, Perahim. Mai sunt şi două fotografii, una din 1915, prezentându-l pe Urmuz în uniformă militară, alta – un obiect construit de Gherasim Luca pentru a-şi ilustra volumul Le Vampire passif, aşa cum menţionează antologia.

Cu o armată de traducători la proră, printre care poţi întâlni nume de la cele contemporane avangardei, precum Marie-France Ionesco, Colomba Voronca, Jaques Costin, Claude Sernet, Dumitru Tsepeneag, până la cele contemporane cu noi, precum Annie Bentoiu, Mariana Şora, Serge Fauchereau, Vincent Lorenzini, Dan Ion Nasta; antologia “de l’Avant-garde roumaine” adună două tipuri de texte. Imediat după “étude critique” semnat de criticul Ion Pop, antologia avansează pentru lectură, într-o formulă oarecum clasicizată, un department cu Documents. Manifestes. Textes programmatiques.

Departamentul se deschide cu un pachet de manifeste care au marcat debutul istoriei literare a avangardei de la noi. Textele lui Ion Vinea din Cuvântul liber şi Contimporanul, sau cele ale lui Ilarie Voronca din 75H.P. şi Punct dau tonul. În continuare, manifestele – autointitulate sau subânţelese – curg gârlă. Aproape că nu există scriitor care să nu fi scris măcar un manifest avangardist. Imediat ce a ajuns la Punct, Marcel Iancu nu a stat mult pe gânduri şi a publicat un Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle (1925). Revista Integral debutează şi ea la 1 martie 1925 cu cel puţin trei manifeste, între care unul comun, altul semnat de Ilarie Voronca şi încă unul de Filip Brunea. Se pare că cei de la Integral îşi alegeau numerele impare ale apariţiilor ca să devină bătăioşi. Numărul 3 vine cu alte două directive semnate, pe rând, de Ilarie Voronca şi Stephan Roll. Numărul 5 găzduieşte savant câteva “precizări” şi “interpretări” aparţinând lui Ion Călugăru. Cu numărul dublu 6-7 încep primele demersuri de teoretizare a “integralismului”, teoretizările beneficiind între altele de contribuţia lui Mihail Cosma – Du Futurisme à l’Intégralisme. Urmează apoi câteva numere de “relache” cu încercări de redefinire a unor concepte privind industria poemului.

Geo Bogza, cu a sa Urmuz proferează precursorate preţ de două pagini, lăsând loc în depatament parantezei megalomane a celor de la unu, printre care e rătăcit (explicabil doar cronologic) Strigătul băieţoilor care în octombrie 1930 invitau la spectacol în tânăra Alge. Pachetul cu manifeste al celor de la unu e, în mare, aşa cum îl ştim: Saşa Pană – Manifeste (1928), Gheorghe Dinu – La lampe d’Aladin (1929), Ilarie Voronca – Entre moi et moi, à Saşa Pană, evident, (numărul din mai 1929) şi Le gâteau de funérailles de Père Vinea (1930), Geo Bogza – Urmuz le précurseur (1930), L’Exaspération créatrice, j’écris parce que la vie m’exaspère (1931), La Réhabilitation du rêve (1931, titlu plasat şi pe frontonul antologiei de faţă), Paul Sterian – La Poésie agressive/ Le Poème-réportage (1931), Miron Radu Paraschivescu – La Trasnfiguration du mot (1932). Şi iar de la capăt, de data asta aflându-ne în anul de graţie V al revistei: Geo Bogza – Trois fragments autour d’un article du code penal (1932), Saşa Pană – Ne vous penchez pas à l’extérieur (1931), Gheorghe Dinu – Suggestion au seuil d’un process (1932).

Dosarul revistelor directoare de canon avangardist, în versiunea Ion Pop, se încheie cu textul manifest din 1933 al celor de la Viaţa imediată, Geo Bogza, Paul Păun, Gherasim Luca, S. Perahim – La Poésie que nous voulons écrire. Mă veţi întreba, atât cu revistele? Nu tu Bilete de papagal, nu tu Pulă, nu tu Radical, nu tu Ulise, nu tu Zodiac? Nu. Acestea, deşi găzduiau cu nemiluita texte ale unor avangardişti precum Ionathan X. Uranus, nu erau nişte reviste exclusiv avangardiste, elementul belicos nefiind punctul lor forte. E un răspuns pe care îl deducem. Explicaţia antologatorului o voi pune în discuţie mai joc.

Revin deocamdată la ultima parte a textelor din primul departament al antologiei, “textes programmatiques”. Acestea sunt Dialectique de lq dialectique. (Message adressé au mouvement surréaliste international) (1945) semnat de către Gherasim Luca, cel multiubit de Giles Deleuze, şi de către D. Trost la 1945 în Infra-Noir, Éloge de Malombra. Cerne de l’amour absolu semnat colectiv de Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu şi D. Trost, scris în 1947 şi publicat în Surréalisme, Le Sable nocturne de aceeaşi semnatari, publicat în Le Surréalisme en 1947 – expoziţie internaţională a surrealismului, prezentată de André Breton şi Marcel Duchamp, Édition Pierre à Feu, 1947.

A doua parte a antologiei, Anthologie, încorporează, cu unele excepţii, selecţii beletristice ale autorilor din prima parte. Între paranteze fie spus, fiecare autor antologat beneficiază de o scurtă fişă biobibliografică şi de un medalion pictorial cu portretul autorului în cauză, portrete semnate, în cea mai mare parte, de Perahim, M.-H. Maxy, Marcel Iancu, Victor Brauner şi Silvan.

Printre excepţiile incorporate, adică cei care nu figurează în prima parte a antologiei cu un manifest, text programatic ori altceva, sunt de găsit un Urmuz în excelenta traducere a lui Eugène Ionesco, un Tristan Tzara în versiunea Claude Sernet, Colomba Voronca  dar şi altele, Victor Valeriu Martinescu în traducerea lui Dan Ion Nasta, Constantin Nisipeanu în versiunea lui Vincent Iluţiu, Eugène Ionesco excelent surprins în franceză de către Marie-France Ionesco, Max Blecher într-o traducere excepţională aparţinând Marianei Şora. E foarte greu să deducem criteriile care au determinat selecţia textelor. Cert este faptul că acestea răspund transparent directivelor din manifest, stabilind un dialog interesant între cele două părţi ale antologiei.

Acesta este arsenalul bibliografic al antologiei de avangardă românească pornită pentru a nu ştiu câta oară la Paris. Posibile criterii în conformitate cu care s-a întocmit această antologie sunt de găsit în notele preliminare ale textului care prefaţează opul, textul aparţinând criticului Ion Pop. Conform acestuia, “l’espace littéraire roumain n’y fait pas exception, d’autant plus que toute une tradition de sa modernité culturelle l’a rendu particulièrement sensible à ce que se passait en France depuis le premier romantisme jusqu’aux experiences symbolistes.” Prin urmare, “les racines de l’avant-garde roumaine doivent être identifiées dans le milieux artistique du symbolisme tardif. En 1912. lorsque les très jeunes Ion Vinea et Marcel Iancu éditaient à Bucarest la revue Simbolul, avec la collaboration d’Adrian Maniu et de Tristan Tzara, le mouvement symboliste avait déjà vecu ses grandes heures.” În continuare, demersul critic expozitiv al lui Ion Pop este unul al crezutului pe cuvânt. Autorii, textele, acţiunile care se erijează ca fiind dadaiste, futuriste, surrealiste, integraliste, sunt creditate ca atare. Tot ce face referinţă la Breton & Co în literatura română din acea perioadă trece ca fiind “avant-garde”. În consecinţă, Urmuz e considerat precursor pentru că cei de la unu l-au vrut aşa, Eugène Ionesco e avangardist numai prin câteva fragmenţele teribiliste din Nu, Max Blecher e avangardist numai pe segmente care gâdilă imagismul bretonian, ş.a.m.d.

Avangarda românească, însă, trebuie căutată şi în altă parte, nu doar în revistele autointitulate aşa. De exemplu în absurdul mistic, cu puternice influenţe guenoniste, al unui Ionathan X. Uranus, în absurdul expresionist al unui George Ciprian, în cel humoresc al lui Grigore Cugler, dar şi în textele unor irealişti precum H. Bonciu ori Constantin Fântâneru, al căror blecherianism a fost discutat de Mihai Zamfir în Cealaltă faţă a prozei, şi pe marginea biografiei cărora se poate specula critic cu succes, cum sugera Simona Popescu în altă parte.

Din studiul şi antologia lui Ion Pop, francezii se vor alege, în schimb, cu a şti că la noi au existat doar nişte “écrivains de second plan” (Ion Pop) şi nu “cealaltă avangardă” cum numea Dorin Liviu Bâtfoi o parte din scriitorii sus-amintiţi. Vor afla, de asemenea, că un scriitor ca Max Blecher şi-a ratat opera acolo unde nu e bretonizant şi că Sesto Pals nici nu a existat. Dar ce-ar zice dacă ar afla că a existat şi o avangardă de nişă, imbricată pe alte curente de gândire sau literare ale epocii? Textele din La Réhabilitation du rêve devin din acest punct de vedere o corectă ilustrare a ipotezelor din prefaţă şi nu invers, cum ar fi fost mai plauzibil.

Pe ultima pagină a antologiei, editorul menţionează: “L’impression, confiée à l’imprimerie Ramo à Bucarest, a été achevée le mercredi 31 mai 2006, 68 ans jour pour jour après la disparition de Max Blecher. La publication de cet ouvrage peut être considérée comme une Aventure dans l’iréalité immediate!” – autoironie amară pe care încă nu ştiu cum s-o gust. Mă întreb cum o vor fi gustat francezii?

 

La Réhabilitation du rêve. Une anthologie de l’Avant-garde roumaine, Étude critique, choix des texts & notes – Ion Pop; [Maurice Nadeau], colab. Institutul Cultural Român; Ed. EST. Samuel Tastet Éditeur; [Garamond/Futura], [2006], 641 p.

Cronică publicată în revista „Observator cultural”, Numărul 350 / Decembrie 2006

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s