Adio, ţara mea, cu “d” din “g” şi “v” din “b”


Mă numesc Igor Mocanu şi sînt student în anul IV la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. La Facultate am statut de student străin pentru că sînt din Republica Moldova. Dar acest lucru nu se vede la Facultate – tratamentul e nepreferenţial şi nediscriminatoriu. Mă simt „cetăţean străin” cînd ies în afara pereţilor Facultăţii, mai precis, direct în măruntaiele administrative şi birocratice ale Statului.

Imediat ce am intrat la Universitate, am aflat că pe lîngă carnetul de student mai trebuie să dobîndesc un act care să demonstreze Autorităţilor că nu dorm în stradă, că am unde sta, ce mînca, cu ce mă întreţine, că sînt sănătos tun, arăt la faţă cum arăt şi sînt pe bune student la Litere. De la biroul Autorităţii pentru Străini al Universităţii am aflat că acest act multifuncţional se poate obţine la Secţia Paşapoarte de pe strada Cîmpineanu şi se numeşte Permis de şedere temporară, adică şedere pe timp de un an. Am găsit locaţia şi am luat notă de programul după care funcţiona. A doua zi era o coadă imensă de oameni de toate culorile. Cîţiva mi-au explicat că dacă vreau să mă încadrez în programul instituţiei trebuie să ajung mai devreme. Adică de la ora 21! Cu o zi înainte!! Nu i-am crezut, dar pe la 6 dimineaţa eram pe Cîmpineanu. Mă nimerisem al doilea. Primul era un asiatic. La cîteva minute după ce am ajuns, au venit, pe rînd, un negru, încă doi basarbeni, un grup de arabi, încă doi asiatici şi cîţiva ruşi. A urmat întreg Babilonul. La ora 9 s-a deschis ghişeul. Aglomeraţia care se formase în faţa uşilor era năucitoare şi-mi solicita vigilenţă. Cum să-i explici arabului din spatele tău conceptul de „coada” la români: coada presupune un şir ordonat de oameni, care se apropie pe rînd de un ghişeu, cu un scop foarte precis. Îţi va răspunde placid şi perfect împăcat cu sine că “eu nu înţelege”. Dacă faci şi tu acelaşi lucru pe care l-a făcut şi el, adică să te bagi în faţa lui, te dă uşor şi pe neobservate la o parte. Pur şi simplu se apropie de tine, cemtimetru cu centimetru, tu te fereşti centimetru cu centimetru, doar n-o să stai lipit de el? Şi te pomeneşti că din al doilea la coadă ajungi al cincilea. Atunci te bagi din nou în faţa lui, că doar ai ajuns înaintea lui. (Tu ai venit la 6 el la 6:10, doar n-oi fi stat într-o parte să aştepţi să se facă 6:11 minute ca să-ţi ocupi un loc la coadă.) Surpriză, arabul începe să-ţi explice ceva. E clar că îl nemulţumeşte că i te-ai băgat în faţă. Dar şi el a făcut-o! Da, dar tu i te-ai băgat în faţă ostentativ, el a fost galant, nu te-a bruscat, a făcut-o finuţ, uşurel-uşurel.

După ce m-am asigurat că nu pun în pericol cu nimic Statul Român şi nici pe mine am vrut să-mi găsesc un job. Ca tot studentul, am început să “aplic” CV-uri pentru cererile de pe net. Nu m-a sunat nimeni nici pînă în ziua de azi. Salvarea a venit de la un prieten care cunoştea un alt prieten care avea un prieten care administra un site de ştiri al unui post de televiziune din România. Interviul a fost scurt iar formaţia mea „intelectual-profesională” pînă în acel moment satisfăcătoare. După o săptămînă de “training” am semnat un contract de muncă, în prezenţa unei doamne de la contabilitate care completa nonşalant spaţiile albe care-l priveau pe agajat, nume, prenume, an de naştere, cod numeric personal ş.cl.

După o lună de redactat ştiri pentru respectivul site, m-am dus şi eu să-mi ridic salariul de la casierie. Numai că nu eram trecut în lista de salarizaţi. M-au trimis la departamentul de Audit. Nici acolo nu figura numele meu. Aşa că doamna de la Audit m-a luat de mînuţă şi hai la Jurist. Mi-a arătat uşa numitului Jurist şi a plecat. Am bătut enervat la uşă. Domnişoara avocat m-a poftit, numai un zîmbet toată, să iau loc, mi-a oferit un pahar cu suc şi m-a întrebat care-mi sînt plîngerile. Că nu-mi pot ridica salariul, ce alte plîngeri să am? A dat un telefon şi în trei minute a apărut şi contractul meu de muncă semnat cu o lună în urmă. L-a citit atent, a mai dat nişte telefoane din care nu am putut înţelege prea multe deoarece vorbea într-un jargon avocăţesc ciudat pentru mine, apoi a început să-mi explice de ce nu-mi pot ridica salariul. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, CNP-ul meu are 10 cifre, cel românesc are 13. O tranzacţie nu se poate face pe un CNP de 10 cifre deoarece nu poate fi declarată, nu există un cont contabil pentru un asemenea tip neobişnuit de CNP, iar dacă totuşi fac acea tranzacţie salarizarea mea se va numi evaziune fiscală. Da, dar, zic eu aproape solar, Permisul de şedere temporară are trecut pe el un cod numeric personal care are 13 cifre! Da, îmi zice cald, dar începe cu cifra 7… şi tot evaziune fiscală se va chema că nici pentru acesta n-au cont contabil. M-am uitat la CNP-ul meu moldovenesc să văd care-i prima cifră. Începea cu anul eliberării actului de către oficiul de paşapoarte nu cu sexul cetăţeanului. Aşa mi-am explicat eu de ce, de fiecare dată cînd mergeam la bancă, cei de la ghişeu mă priveau contrariaţi. Ce vină aveam eu sau dînşii că buletinul meu fusese eliberat în 2001? Prin urmare, a continuat să-mi explice domnişoara Jurist cu un zâmbet larg, am nevoie să obţin un CNP românesc sau un Permis de muncă pentru străini.

CNP-ul românesc se obţine relativ simplu, în opinia dînsei. Fie îmi fac o firmă şi mă transform în persoană juridică, dar pentru asta îmi trebuie un sediu, fie mă erijez în Persoană Fizică Autorizată, fie obţin cetăţenie română, cu CNP included. Dar dumneavoastră ştiţi cît durează să obţii o cetăţenie?, o întreb. Ştia, si de aceea mi-a sugerat sa mă însor. Dar, mă consolează dînsa zîmbind, pot depune un dosar de acte pentru obţinerea Permisului de muncă pentru străini la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă.

Am căutat pe net să văd cum pot ajunge la acel Permis care părea să fie ultima mea salvare. Printre actele pe care le presupunea dosarul, figura şi Contractul de muncă. Adică eu nu pot obţine un Permis de muncă pentru străini dacă nu am mai întîi un Contract de muncă care să arate că acel Permis îmi va folosi cu adevărat la ceva. Numai că, din cîte înţeleg, un Contract de muncă nu e valabil dacă eu, ca cetăţean străin, nu prezint şi un Permis de muncă pentru străini, nu? E logic. Şi nu prea.

A trebuit să renunţ la ideea de a lucra acolo. La actualul meu job merg de jumătate de an. Cînd m-am angajat nu am semnat nimic, mi s-a transcris doar CNP-ul pe un petec de hîrtie de către cineva din administraţie. Merg, îmi ridic salariul, semnez într-o condică şi cu asta basta. Iată că lucrurile pot merge mult mai uşor.

Sînt sigur că există o explicaţie juridică pertinentă pentru toată „această formidabilă harababură”, eu doar v-am povestit ce mi s-a întîmplat.

Şi peste toate acestea, ca să vedeţi cît de mult s-au schimbat lucrurile de aproape un secol încoace, am dat acum cîteva zile peste numărul 233 din Bilete de Papagal, numărul de luni 5 noiembrie 1928. Pe ultima pagină, un B. Iordan semna următorul articol:

 

Sfaturi pentru Basarabia

 

1. Nu-i nevoie să cumperi bilet de clasa întîia pentru Basarbia. Toate vagoanele sînt de clasa a treia.

2. Dacă ai citit călătoriile lui Gh. Sion, să nu-i dai crezare cînd spune că Ismailul are un bulevard parizian. A vrut să facă o glumă care n-a prins.

3. Să nu spui niciodată că ai luat-o «haihui» mai ales cînd sînt basarabence de faţă. Acest cuvînt ar trebui scos şi din cărţile de şcoală, pentru că elevii nu-l înţeleg şi profesorii nu se încumetă să-l explice.

4. Dacă întîlneşti un om cu barbă şi antereu, să nu crezi numaidecît că-i popă. Poate să fie lipovean.

5. Ca să nu te cunoască lumea că eşti «de dincolo», ronţăe pe stradă seminţe de floarea soarelui.

6. Să nu te incumeţi să compari pe Eminescu cu Puşkin. Basarabenii nu cunosc nici pe unul nici pe altul.

7. Dacă ai să întîlneşti o firmă: Cîrciuma de vin, să nu te sperii. E o cîrciumă ca toate cîrciumile. Cu deosebire că poate să aibă vin prost.

8. Să nu rîzi niciodată cînd cineva spune: Kak vas zavut? Asta înseamnă că te întreabă de nume.

9. Dacă întîlneşti o basarabeancă cu sandale şi fără ciorapi, să nu te miri. Aşa-i eleganţa locului.

10. Să nu fugi cînd zăreşti de departe o şapcă Kerenski. Nu-i nici decum un bolşevik, ci mai curînd un birjar.

11. Dacă îţi place o doamnă, să n-o urmăreşti pe stradă. Va recunoaşte imediat că eşti român. (Aş fi recunoscător celui care cunoaşte explicaţia dacă mi-ar spune şi mie care-i faza – n.m.)

12. Să nu spui unei basarabence toate cuvintele ruseşti pe cari le ştii. Ai putea să rosteşti măscări.

13. Cînd te întreabă cineva dacă ai văzut pe ţarul Nicolae, să nu eziţi să răspunzi afirmativ. Poţi să dai chiar amănunte. Fii sigur că cel care te întreabă n-a văzut nici el pe ţar.

14. Cînd descinzi la un hotel, să nu ceri apă multă de spălat. Ai fi luat drept bolnav. (I. Teodoreanu – La Medeleni).

15. Dacă vrei să bei ceai bun în Basarabia, să-ţi aduci un pachet de ceaiu din Bucureşti.”

 

Notă: Cînd scrii cuvîntul „Moldova” cu chirilice cursive „d” e ca „g” şi „v” e ca „b”, adică „Moлдова”.

 

București

Martie 2007

Eseu publicat în revista „Observator cultural”, Numărul 368 / Aprilie 2007

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s