Cînd un fazan s-a săturat să aibă dreptate


“Nu ştiu de ce-ţi scriu astea. Poate tocmai fiindcă eşti (ca şi mine) discret «ţaţă» & mă vei «povesti» peste tot. Asta îmi va face bine.” Este un fragment mic din prima scrisoare din cartea lui Alexandru Muşina, Scrisorile unui fazan (Epistolarul de la Olăneşti) despre care am auzit nici mai mult nici mai puţin din chiar gura adresantului scrisorii, Virgil Podoabă. Mi-a spus într-o zi pe holul facultăţii că dacă vreau să văd o analiză sintetică inteligentă a culturii române contemporane, să citesc ultima carte a lui Muşina, şi-o să văd eu acolo… Profeţia lui Virgil Podoabă s-a împlinit. Am luat cartea, am citit-o şi am văzut:

Că e vorba de scrisori din perioada 1998 – 2003, trimise de către acesta din Olăneşti, Sînpetru, Şinca Nouă ş.a. lui “cher Virgil” [Podoabă] şi lui “cher Cis”[telecan]. Că au ţinut, aceste scrisori, loc de rubrică în Vatra. Că fiecare scrisoare are şi cîte un titlu uneori inspirat, alteori modest, lăsînd impresia unei distribuţii tematice a textelor.

Există mai multe puncte centripete în Scrisorile unui fazan. Pe Alexandru Muşina îl preocupă, de cele mai multe ori nu-l lasă să doarmă, tot ce înseamnă nerv cultural din societatea contemporană care se îndeletniceşte cu literatura, publicistica, studiile culturale şi nu numai. Scrisorile unui fazan nu sînt întru totul scrisorile unui fazan, cu sensul 2 din DEX, adică ale unui om naiv, fraier, în lecţiune argotică. Sînt, din contra, observaţiile unui om mereu în priză, atent la schimbările de relief şi presiune ale literaturii (în special) ale unui inteligent farseur care iubeşte năzbîtia culturală – o practică adesea – pe alocuri contondentă, prin alte locuri dezinfectantă. Punctele centripete sînt alese pe sprînceană. E vorba de punctele critice ale dezbaterilor publice fierbinţi care de cele mai multe ori se consumă „în underground”, de acele momente ale dialogului din cetate din care fiecare iese cu dreptatea sa, ignorînd nonşalant corectitudinea, adevărul, pînă la urmă, principiile. Din acest unghi, scrisorile sînt mai degrabă curajoase, uneori fazane, puneri ale degetului pe rană, tratamente cu usturătoare cataplasme.

În Un lung post-scriptum trimisă lui „Mon cher Virgil” de la Olăneşti pe 29 iulie 1998, pe A. Muşina nu-l interesează „ierarhiile contemporane”, iar scrisul, confesiunea se transformă în purificare preliminară: „scriindu-ţi acum, m-am săltat cu 1mm peste «căcatul hrănitor» în care am crescut, trăit etc.” Argumentul vine în epistola următoare, Să ignorăm contextul, care pe om supune…, adresată aceluiaşi, tot de la Olăneşti pe 16 februarie 2000, în care, pentru a ieşi din „marginalitatea genialoidă, ţîfnoasă” a românilor, propune tranşant soluţia: „Cred că mai avem o şansă: să ignorăm, total, contextul românesc, imediat”, adică cel din postmodernitate. Această problemă îi apare „ca tipic post-mioritică: o existenţă literară după ce ai încetat să mai fii viu ca scriitor.”

Am citat din această scrisoare nu pentru semnificaţia spuselor cît pentru tonul mesajului. Acesta se menţine tonic, uneori negru de umor, şi pe mai departe. În Vînătorul, Agricultorul & comp. A. Muşina găseşte cuvintele potrivite pentru a schiţa un „început de tipologie” a intelectualităţii româneşti. Vînătorul reprezintă modelul pîndarului, Agricultorul pe cel al metodicului. Cu subdiviziunile păstor şi culegător. Tipologia o găsiţi detaliată în carte.

Din Gîndirea moale aflăm că de fapt „gîndirea debilă, gîndirea slabă” e „«gîndirea moale» a fesei pe care o penetrează orice «ac» are chef: economic, ideologic, cultural, politic: «lăsaţi muşchiul moale, nu vă încordaţi!» e adevărata deviză a postmodernităţii.”

Pentru cine prezintă un real interes pofta de scandal, bîrfa despicată-n patru ca pe fir, „Cine mi-a mîncat sandvişul?” sau cum se naşte o generaţie literară şi Opinia publică particulară sînt două texte perfecte. În primul, scandalul aprins de la un articol critic al lui Marius Ianuş e analizat cu minuţiozitate plină de răbdare, îşi permite chiar „o fiziologie a provincialului literar”. Concluzia la care ajunge A. Muşina este că în locul dezbaterii reale s-a ajuns la „un balcanic joc, un spectacol «pentru galerie», pentru un loc mai în faţă, pentru un Sandviş cît mai mare…” Pentru că scandalul nu l-a ocolit nici pe el, „într-un acces de paranoia (boală naţională), la un moment dat, am izbucnit: «M-am săturat să am dreptate!»” În al doilea text, exordiul vorbeşte de la sine: „la noi în cultură, înainte să fii Cineva, trebuie să fi fost protejatul (nu zic ţucălarul) Altcuiva.”

Producţia de poezie de dragoste, la hectar îi dă scriitorului posibilitatea unei analize fără scrupule a industriei de poezie care se scria atunci (2001), conchizînd fără drept de apel: „s-a ajuns la o psihologizare maximă a Sentimentului” şi nu e de mirare pentru că „azi, sîntem în epoca Obiectului Erotic, a marelui Vibrator ”, şi nu e bine. „Arta presupune atenţia la destinatar, la Celălalt. Presupune să conştinetizezi că o poezie nu există decît dacă e citită, recreată de Celălalt.”

Aceleaşi par să fie clivajele dezbaterilor legate de „margine” şi „centru” cultural (în Margine şi Centru. În şură sau în Despre centrul-reţea, după banchet), de străinii pe care ni-i avem şi pentru care, la rîndu-ne, sîntem străini (Sînt străinii proşti au ba?), de legătura dintre o gîndire fertilă şi un mediu „negustoresc” (Pelicanul sau babiţa?), de Mîhnirile de tînăr editor, de O literatură inconştient de tînără, sau de „literaro-centrismul” culturii române (Nu sînt ce par a fi).

Aş mai completa spunînd că Alexandru Muşina e şi un mare portretist (vezi Manon Lescaut) şi pamfletist. Aş da chiar şi cîteva exemple, cu citate ca la şcoală, dar nu mai am spaţiu. Aş fi vrut de asemenea să închei spunînd ca „Alexandru Muşina c’est moi” dar am înţeles că expresia e fumată. De aceea închei, simplu: Prozit!

Alexandru Muşina, Scrisorile unui fazan, (Epistolarul de la Olăneşti), Editura Cartier, [Colecţia Rotonda], [Chişinău], [2006], 216 p.

Cronică publicată în revista „Noua literatură”, numărul 2 / decembrie 2006

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s