Cum e, Mercier și Camier


În numărul trecut, când vorbeam despre volumul II al operelor lui Beckett, îmi manifestam nedumerirea privind criteriile după care au fost grupate romanele din această ediție. După o scurtă conversație cu Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului al II-lea, simt nevoia să mă rectific. Prin urmare, cronologia în funcție de care au fost grupate romanele Murphy (1938), Watt (1953) și Vis cu femei frumoase și nu prea (1992) și pe care eu o numeam „ocultă” este una, cum să spun, crescătoare, adică ultimul roman a fost scris, de fapt primul, în 1932, însă cu regularitate și hărnicie refuzat de către toate casele editoriale pe la ușile cărora a bătut Beckett. Ulterior, acesta va relua anumite fragmente din Vis cu femei frumoase și nu prea în volumele de proză scurtă, așa încât la propunerile reluate de după Premiul Nobel, Beckett va trata editorii cu un mare refuz. Volumul II cuprinde așadar primele trei romane ale autorului scrise în limba engleză.

Cel de-al treilea volum conține trilogia Molloy, Malone murind și Nenumitul, publicate între 1951 și 1953.

Volumul al IV-lea, de care ne ocupăm aici, alătură, poate, cele mai ciudate scrieri din istoria romanului postmodern. Cum e (1961) și Mercier și Camier (1970), publicate în traducerea deja canonică a Gabrielei și Constantin Abăluță din limba franceză, nu seamănă aproape cu nimic din literatura contemporană lor, ci mai degrabă cu operele și acțiunile situaționiștilor internaționali, căci despre situație și este vorba, la bază, în cele două scrieri.

Cum e se construiește ca un poem în proză, ca un monolog scrâșnit printre dinți de către o voce culcată în noroi, într-un sac de pânză, cu Pim la stânga și Bom la dreapta, și o altă infinitate de Pimi înainte, și una de Bomi din urmă, într-o serie apocaliptică de victime și călăi, de torționari și deținuți, fiecare fiind, pe rând, când una, când cealaltă. Dialogul dintre personaje este cel al pumnilor în timpane, genunchi în rinichi, lovituri în cranii, deschizătoare în cururi, gheare la subsuori, într-un cor infernal de icnete, răbufniri amorsate și gemete refulate, din care nimeni nu iese eliberat ori descarcerat. Înfricoșătoare nu este atrocitatea gesturilor, ci muțenia rece care le enunță. Scrierea nu respectă absolut nici o normă morfo-sintactică din câte cunoaștem, ea se construiește, mai degrabă, ca un scenariu performativ, cu indicații coregrafice date într-un întuneric beznă. În acest sens trebuie înțeleasă, cred, afirmația lui John Barth: „Beckett a devenit, de fapt, mut, adâncit în meditație, progresând de la frazele englezești, splendid construite, la cele franțuzești tot mai succinte, până la proza lipsită de sintaxă și punctuație din Cum e și, în ultimă instanță, la eliminarea cuvintelor, la pantomime.”. Nu pantomimă, ci coregrafie, am putea preciza. Iată ce spune Beckett: „astfel legați direct unii de alții fiecare dintre noi este în același timp Bom și Pim călău și victimă pedagog elev leneș reclamant apărător mut și teatru al unei vorbiri regăsite în beznă în noroi acolo nimic de corectat”.

Dar spre deosebire de Cum e, care poate fi citit și ca o parabolă a mai tuturor regimurilor politice totalitare contemporane cu romanul, în Mercier și Camier Beckett își recapătă umorul inconfundabil și irezistibil din Murphy sau Vis… Doi bătrâni, personaje fetiș în opera lui Beckett, pleacă într-o călătorie de nicăieri spre niciunde și cu cât mai absurdă îi apare cititorului lipsa de miză, scop ori cauză a călătoriei, cu atât mai încăpățânate, determinate și de neabătut rămân cele două personaje în construirea pelerinajului lor. Un pelerinaj plin de aventuri de un fals picaresc urban, în care prietenia și loialitatea celor doi bătrâni merg dincolo de orice limită umană. Iar dacă primul roman putea fi citit ca un poem al alterității încarcerate, acesta din urmă este un sublim poem al prieteniei cu orice preț. În final, ele sunt prinse, urecheate și aduse de mânuță acasă de către… Murphy. Dar nu voi dezvălui finalul, vă las să-l descoperiți singuri. Să mai spunem că tot atunci apare și Watt.

 

Samuel Beckett, Opere IV. Cum e, Mercier și Camier, Traducere din limba franceză de Gabriela și Constantin Abăluță, Editura Polirom, [Colecția „Biblioteca Polirom”], [Seria de autor „Samuel Beckett”], [Iași], 2012, 275 p.

Cronică publicată pe site-ul revistei „BeWhere!”, ediția din 04 septembrie 2012

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s