Secțiune prin vintrele artei contemporane cu un cuțit de bucătărie de la Weimar


E un motiv de maximă bucurie expoziția dedicată colajelor create de Hannah Höch, expoziție organizată de Institutul Goethe la București în perioada 20.09-14.10.2012 la sediul Fundației Löwendal. De bucurie, dar și de tristețe. De tristețe pentru că se organizează abia acum, însă de enormă bucurie pentru că după aproape un secol, când era celebrată în revistele românești de avangardă din anii ’20-’30, arta dadaistei germane este din nou în atenția publicului autohton. Colajele și fotomontajele create de Hannah Höch au o dublă importanță, atât pentru istoria artei, căci au fondat o formă artistică de expresie în toată regula, cât și pentru istoria intelectuală a ideilor politice. Să le luăm pe rând.

Spre deosebire de mișcarea dada de la Zürich, a cărei trăsătură inițială a fost anarhismul artistic, însă exersat într-o Elveție neutră, caldă și primitoare, mișcarea dada din Germania, la fel ca mai toate grupurile avangardiste din Centrul și Estul Europei, dar și din URSS, a fost una implicit și preponderent politică. Contemporani cu Republica de la Weimar, artiști precum George Grosz, Raul Hausmann (partenerul Hannei Höch), Wieland și Johann Herzfeld sau Kurt Schwitters (care se va muta apoi de la Berlin la Hanovra), au criticat vreme de un deceniu și mai bine ravagiile unei politici social-naționaliste din ce în ce mai ucigătoare pentru arta modernă, cât și pentru societate, în Der Dada sau Merz. De altfel, lucrările lor vor figura în expoziția din 1937 comandată de Hitler și „curatoriată” de Goebbels, purtând titlul Entartete Kunst („artă degenerată”).

În aceste condiții, efortul creator al unei artiste era de două ori mai dificil. O dată pentru că era afiliat unei mișcări radicale de stânga, de un socialism critic fără rabat, apoi, pentru că se desfășura într-o lume a bărbaților. E adevărat, mișcarea dada, iar Tristan Tzara a fost primul care a declarat-o, milita pentru emanciparea femeii și împotriva oricărei forme de îngrădire a libertății umane, însă artiste precum Sophie Tauber-Arp, Emmy Hennings sau chiar Hannah Höch au avut multă vreme principala calitate de a fi nevestele lui Jean Hans Arp, Hugo Ball, respectiv Raul Hausmann. Situația s-a repetat întrucâtva asemănător și în contextul avangardei române, în cazul unor artiste redutabile precum Lyggia Naum, Titina Căpitănescu sau Filip Corsa. Abia recent, prin proiecte artistice precum cel al Annei Artaker, Unknown Avant-garde (2008), sau prin demersuri hermeneutice cum sunt textele semnate de Brigid Doherty ori Courtney Federle, membrele active ale avangardelor istorice au început să fie reabilitate și prețuite la adevărata lor valoare.

Nu că Hannah Höch ar fi avut nevoie de o astfel reabilitare, ea fiind, de fapt, un monstru sacru al colajului și fotomontajului. Devenită cunoscută prin colajul Cut with the Kitchen Knife through the Beer-Belly of the Weimar Republic (1919), aflat la Staatliche Museen din Berlin, lucrare în care principalele subiecte ale epocii se alăturau iconic într-o cacofonie imagistică generală, oferind un rezultat strident și armonios în același timp, Hannah Höch a parcurs un traseu estetic destul de complex, pornind de la colajele încărcate tipic dada, trecând prin tehnica alăturărilor insolite, demne de platforma suprarealistă, și ajungând până la simplitatea artei minimale a anilor ’50-’60.

În România, maeștrii artei colajului și fotomontajului au fost Sașa Pană, Jean David și, nu în ultimul rând, Titina Căpitănescu-Călugăru, primul fiind autorul unui album de colaje, al doilea exersându-se în paginile revistei Unu, cea de treia creând fotomontaje pentru monografia Chaplin (1933) a lui Ion Călugăru, soțul ei. Însă aceste colaje nu au fost expuse niciodată niciunde, zac acolo unde au fost publicate prima oară.

Poate că expoziția Hannei Höch este și un bun prilej de a redemara o discuție în acest sens, nepurtată de prea multă vreme. Evident, nu înainte de a vedea expoziția de la Fundația Löwendal.

 

Hannah Höch, Colaje, 20.09-14.10.2012, Fundația Löwendal, P-ța Gh. Cantacuzino 1.

Cronică publicată în revista „Accente”, Anul I, Nr. 3 / 2012

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s