Cabana memoriei


Ca unul resemnat cuminte cu opoziția tot mai uzată dintre Vest și Est, dintre Occident și Orient, am citit Cabana memoriei a lui Tony Judt într-o consternare neîntreruptă. Scrise sau, mai exact, dictate și înregistrate în ultimii ani de viață, textele au apărut în 2010, imediat înainte de moartea autorului, și au fost publicate la noi, la Editura Polirom, în traducerea Cristinei Cheverșan, în 2011. Nefiind destinate publicării, ci numai înregistrării terapeutice a unui proces cerebral menit să perpetueze viața autorului lor, textele din The Memory Chalet circumscriu exercițiul de sinceritate al unui om extrem de lucid. Practic, asistăm la un proces continuu de negociere cu sine, cu propria conștiință a afectării nervului neuromotor, mai exact o scleroză laterală amiotrofică, care, spune Judt, „spre deosebire de aproape orice boală gravă sau letală, ți se dă libertatea să contempli în tihnă și cu minim disconfort deteriorarea catastrofală a propriei condiții”.

Dar miza terapeutică a amintirilor nu este una a catharsisului melodramatic, al plânsului de milă și al autocompătimirii, pe parcursul celor aproape 250 de pagini Tony Judt nu prididește să epuizeze dozele de cinism, umor și limpiditate cu care abordează subiectele despre care alege să-și amintească și cărora să le ofere un loc ca de mobilier în decorul cabanei memoriei. De altfel, metafora arhitecturală are un rol fundamental nu numai pentru designul narativ al rememorării, ci și pentru ideologia cărții în sine. Din acest punct de vedere, atunci când vorbește despre automobile, autobuzul de pe linia verde sau despre cameristele de la Oxbridge, Tony Judt seamănă mai mult cu Walter Benjamin din Iluminări. Numai că în timp ce la Benjamin excursul eseistico-filozofic culmina întotdeauna într-o volută de cele mai multe ori paradoxală, ce plasa subiectul investigat într-un con de lumină, aufklärungul lui Judt comportă mereu un scop cu două tăișuri: pe de o parte, acela precis de a destabiliza un clișeu al gândirii occidentale, iar pe de alta, un deziderat medical aproape redemptiv, acela de a face lucrurile să fie așezate la locurile lor însă deconcertând totodată. A se vedea, spre exemplu, eseurile „Gândiri captive”, „Marginali” sau tulburătorul „Revoluționari”.

Iar acum voi reveni la opoziția invocată la începutul acestui text. Spuneam că până să citesc Cabana memoriei încă mai gândeam în clișee de tipul ei vs. noi ș.cl., privind cu jind înspre Mecca Occidentului, indiferent care o fi aceasta. Citindu-l pe Judt însă, am avut surpriza să constat că și ei se macină cu aceleași false dileme, că va exista tot timpul, în raport cu noi, un Est, un Vest, un Occident sau un Orient. Important e cum lucrezi cu puzzleul mental și unde te poziționezi tu în aceasta geopolitică a ideilor și memoriei.

 

Tony Judt, Cabana memoriei, Traducere de Cristina Chevereșan, Editura Polirom, Colecția eseuri & confesiuni, [Iași], 2011, 222 p.

Cronică publicată pe site-ul revistei „BeWhere!”, ediția din 04 ianuarie 2012

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s