ArtCrowd educă gândirea critică între 7 și 12 ani


Igor Mocanu, în dialog cu Delia Popa și Vanda Maria Sturza

 

ArtCrowd înseamnă Delia Popa (artistă vizuală) și Vanda Maria Sturza (scenografă), în colaborare interdisciplinară cu alți artiști, arhitecți, oameni de teatru sau muzică, plus, mai presus de orice, mulți copii. Construit ca platformă alternativă de educația informală, ArtCrowd este un proiect de dezvoltare a gândirii critice, disociative și cu discernământ, adresat copiilor între 7 și 12 ani. Ministerul Educației și Cercetării ar avea de învățat de la ele. Sa le citim mai jos.

 

BIO:

VANDA MARIA STURDZA a absolvit Universitatea de Arte Aplicate din Viena, secția scenografie (2006). A lucrat timp de 5 ani cu copii şi adolescenţi în şcoli, teatre şi biblioteci prin intermediul organizaţiei Theater in Arbeit pe care a co-fondat-o la Viena în 2003. Din anul 2008 Vanda semnează scenografia la spectacolele Casa Zoikăi de M. Bulgakov în regia lui Alexandru Tocilescu la Teatrul de Comedie, Sfârşit de partidă de S. Beckett în regia lui Alexandru Tocilescu la Teatrul Bulandra, Nebuna din Chaillot de J. Giraudoux în regia lui Alice Barb la Teatrul Metropolis din Bucureşti. În 2010-2011 a participat la proiectul european Artists in Creative Education (Creativity, Culture & Education in the UK) ce își propune introducerea colaborării constante între artiști și școli. Parte din acest proiect a fost expoziția Imagination realizată cu artista vizuală Karen Rann (UK) precum și instalația interactivă creată împreună cu elevii Colegiului German „Goethe” și ai Liceului Bilingv „George Coșbuc” (Cărturești 2011). Vanda lucrează în prezent cu teatrul Schauspiel Essen din Essen, Germania, la patru proiecte cu copii, adolescenți și seniori.

 

DELIA POPA lucrează cu medii diverse cum ar fi: video, performance, desen, pictura şi instalaţie. A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (2004), precum şi Goldsmiths College Londra (2005) şi a obținut Masterul în Arte Vizuale de la School of the Art Institute of Chicago (2007). Expoziţiile recente includ: Salonul de Proiecte, ANEXA MNAC, curator Magda Radu și Alexandra Croitoru (2012), The Blind Men and The Elephant, împreuna cu Diana Sandor, curatori Graw Boeckler, la General Public, Berlin (2011), Videozone, Bienala de Artă Video, Secția Ready or Not-Romanian Video Art, curator  Irina Cios, Tel Aviv, Israel (2010) şi Eu sunt Gustav von Aschenbach, curator Anca Sinplean la Institutul Cultural Roman din Veneția (IRCCU, 2010). Delia a lucrat ca profesoară în cadrul şcolii Canaan School of Art (Glenview, SUA, 2008) şi în prezent colaborează la conceperea unor proiecte de artă cu şi despre copii şi adolescenţi: proiectul Chelen Amenca împreună cu Ellen Rothenberg, Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul Astra Sibiu şi proiectul Poli & Mano, cu Anca Mihulet, la „Bains Connective”, Bruxelles, (2012).

 

Ce este ArtCrowd?

ArtCrowd este in momentul de față o colaborare interdisciplinară între domeniile artelor vizuale, teatru și muzică. Vanda Maria Sturdza, scenograf și Delia Popa, artistă vizuală, formează  o platformă deschisă. Pornind de la concepte educaționale prin intermediul artei, ArtCrowd își propune să facă proiecte împreuna cu alți artiști, regizori, scriitori, sociologi, arhitecți, antropologi și așa mai departe, practic cu oricine are idei care pot dezvolta posibilitățile de autoexprimare ale copiilor și tinerilor, precum și capacitatea lor de a fi cetățeni activi. Totul a pornit de la implicarea Vandei în proiectul internațional Artists in Creative Education (AICE) din 2010-2011, care a adus împreună artiști din mai multe țări europene pentru a consolida oferta culturala și creativă pentru copiii școlilor primare. Proiectul, inițiat de Creativity, Culture and Education (CCE), UK, și printre alții, și de KulturKontakt Austria, pornea de la ideea conform căreia colaborarea între artiști, școli și profesori aduce beneficii tangibile elevilor. În octombrie 2011 Delia, Vanda și George Turliu, artist colaborator din domeniul muzicii și membru al formației Eiuneea, au participat împreună la conferința AICE „Unlocking Children’s Creativity – a  practical guide for artists”, de la Bruxelles. Revenite pline de avânt la București, au început să conceapă proiecte pentru copii între 7 și 12 ani având ca țel pe termen lung implementarea unor programe după modelul Creative Partnership (CP = colaborare între artist + copil + învățător) în programa școlară și totodată în sistemul educativ de stat. Echipa ArtCrowd a debutat propriu-zis la Colegiul German Goethe în cadrul săptămânii „Școala Altfel” 2012, cu proiectul de teatru „Odiseea Reloaded”, împreună cu George Turliu și arhitecta Cornelia Zaharia.

 

De ce ați ales să lucrați cu copiii?

În primul rând, ne plac copiii și amândouă relaționăm cu ei un pic mai ușor decât cu adulții ☺. Copilul din noi este încă foarte prezent. În al doilea rând, credem ca educația este foarte importantă și că dezvoltarea mentală cea mai intensă, din observațiile noastre, are loc între vârstele 7-12 ani, este perioada în care copiii sunt cei mai inventivi, mai curioși și mai dornici de autonomie, după care fiecare se dezvoltă diferit și în funcție de ceea ce i s-a oferit în această perioadă. În jurul vârstei de 12 ani apar problemele pubertății și e bine să ai o bază solidă de încredere în tine și de relaționare pozitivă cu ceilalți pentru a o depăși cu succes. Momentan ne axăm pe aceste vârste, dar în viitor vom lucra și cu adolescenți, poate chiar și cu adulți. În al treilea rând suntem de acord cu ceea ce zice Paul Collard (Chief Executive, CCE), în Manualul Unlocking Children’s Creativity. A Practical Guide for Artists (2010): „S-a dovedit, că într-adevăr copiii obţin avantaje tangibile şi reale lucrând împreună cu artişti în proiecte culturale şi de creaţie. Creativitatea poate transforma aspirațiile, realizările, aptitudinile și șansele copiilor. A învăța cu artiști printr-un proces creativ, le dă copiilor abilitatea de a-și pune întrebări, a face legături, a inova, a rezolva probleme, a comunica, a colabora și a reflecta în mod critic.”. Considerăm că ar fi foarte important ca generațiile următoare să posede aceste calități și să le folosească în toate domeniile vieții.

 

Cât de mulțumitoare este oferta de artă contemporană ce poate fi frecventată de către copii?

Știm că atât MNAR cat și MNAC au ateliere și evenimente pentru copii și, bineînțeles, MȚR este poate primul muzeu care a venit cu o ofertă de ateliere creative pentru copii. De asemenea, un număr de galerii oferă cursuri de artă, precum și librăria Carturești. Daca înțelegem bine întrebarea, tu te referi acum, prin termenii „artă contemporană”,  la un anumit mod de gândire și de raportare la societatea contemporană prin intermediul istoriei artei a ultimilor 50 de ani, nu numai la gândirea creativă sau la anumite tehnici. Din ceea ce știm noi, doar MNAC oferă niște cursuri pentru copii care pornesc de la expozițiile curente de artă contemporană, ca de exemplu Fluxus sau actuala expoziție a grupului SubReal. Noi venim, cum spuneam, din domenii artistice diferite și acum, la început, încercăm să descoperim ce avem în comun și ce putem învăța una de la cealaltă. Deci în sensul acesta „oferta de artă contemporană” va urma. Țineți aproape ☺.

La ce proiecte lucrați acum?

În timp ce gândim noi concepte, avem doua proiecte care rulează în paralel. Odiseea Reloadedeste o expediție muzicală interactivă, transpusă în teatru cu umbre și măști și a fost experimentată pentru prima oara împreună cu elevii de la Goethe Kolleg, în aprilie anul acesta, apoi cu elevii unui Afterschool, Compania Mică. Din luna iulie, Odiseea Reloaded se alătură ofertelor pentru copii ale librăriei Carturești Verona. Pe lângă faptul că învață să gândească și să facă măști pentru un anume tip de teatru (cu umbre), în acest proiect copiii experimentează în primul rând ceea ce înseamnă să funcționezi ca echipă – fiecare din ei ajunge să întrupeze pe de o parte personajul care se mișcă pe muzica, pe de altă parte descoperă ce înseamnă să acompaniezi un personaj producând în timp real fondul sonor. În Traseul meu spre școală, proiect pe care l-am făcut împreună cu elevi ai Colegiului German Goethe și care se va desfășura din nou și la Cărturești în această vară, le propunem copiilor o reconsiderare a hărții Bucureștiului, pe care o privim „din avion”. Împreună încercăm să depistăm reperele fiecărui copil urmărind drumul său zilnic spre școală, după care fiecare își transpune ideile și sugestiile pentru îmbunătățiri / înfrumusețări ale orașului într-o macheta tridimensională din hârtie și carton. Pe tot parcursul workshopului copiii lucrează ca tineri urbaniști în echipe – observă, analizează și experimentează soluții. Vă așteptăm la programul nostru de vară.

Mulțumesc!

Interviu publicat pe site-ul revistei „BeWhere!”, ediția din 08 iulie 2012

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s