Maus. Povestea unui supraviețuitor


Când în 1992, Art Spiegelman primea Pulitzerul pentru romanul său grafic, actul în sine era totodată un eveniment măreț pentru întreaga breaslă a autorilor de bandă desenată, dar și pentru canoanele romanești postmoderne de până atunci. Nu-i vorbă, benzi desenate cu subiect serios se mai creaseră, Spiegelman însuși publicând câteva înainte, între care una este retipărită chiar în Maus, cea care „povestește” sinuciderea mamei sale, Anja Spiegelman, iar despre Auschwitz se crease deja o întreagă paradigmă culturală a culpabilizării și autoculpabilizării (în aceeași perioadă Spielberg toarnă Schindler’s List). Ceea ce aducea nou era perspectiva din care autorul aborda istoria, trauma și răul radical care a fost nazismul german. Cartea istorisește povestea lui Vladek Spiegelman, tatăl naratorului, începând cu anii ’20 în Polonia și sfârșind în contemporaneitatea newyorkeză, adevăratul început al poveștii, de fapt, desfășurată pe mai multe paliere temporale: mărturisirea și autoanaliza tatălui; apoi, experiența lagărelor de concentrare, a buncărelor și, la final, Auschwitzul; în fine, viața cotidiană a autorului, între interacțiunea cu Françoise Mouly, soția lui, și ea o autoare de bandă desenată, și restabilirea relației filiale. Până aici nimic care să sară din tipare, ceea ce șochează în schimb este bestiariul personajelor: germanii sunt pisici, polonezii – porci, evreii – șoareci; o critică acerbă adusă astfel ideii de rasă și de eugenie mesianică. Cu toate acestea, chiar dacă trama poveștii încurajează o astfel de împărțeală, Spiegelman nu abordează istoria, faptele, în alb și negru, deși romanul este alb-negru, ci, dimpotrivă, sancționează derapajele de câte ori este cazul, ca în final, când tatăl Vladek afirmă că toți „swartzerii” americani sunt hoți.

Art Spiegelman, Maus. Povestea unui supraviețuitor, Traducere de Cristian Neagoe, Editura Art, Colecția „Romanul Grafic”, București, 2012, 296 p.

Recomandare publicată în revista „BeWhere!”, nr. 9 / 2012

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s