RE:MADE. Reinterpretări critice contemporane


Până pe 19.05: RE:MADE. Reinterpretări critice contemporane, curatori: Nathalie Hénon, Jean-François Rettig, artiști: Christophe Bruno, Tony Cokes, JoDi, Joan Leandre, RYbN, Manuel Saiz, Alexander Schellow, Ubermorgen.com, MNAC, Izvor 2-4, aripa E4, etaj 3, intrare prin Calea 13 Septembrie

De câteva decenii bune deja, ni se tot repetă că a sosit sfârșitul spectacolului, sfârșitul consumului, sfârșitul mediilor, sfârșitul sfârșiturilor sfârșiturilor, și că trăim într-o eternă generare și regenerare de post-uri, adică în postindustrial, în postspectacol, postmedia, postconsum ș.a.m.d. Acum s-ar cuveni să înșir o listă lungă de nume clopoțitoare, de la Debord, la Lipovetsky și înapoi, de la Žižek și până la Marx, deplâng starea jalnică a societății în care băltim, cu ochii cablați la tubul catodic, led sau plasmă și asimilând totul pe nerumegatelea asemenea lui Alex (Malcom McDowell) din Portocala… lui Kubrick. Și-atunci ne întoarcem încă o dată, etern, la celebra și inepuizabila întrebare leninistă: ce e de făcut? La această întrebare a încercat să răspundă și expoziția RE:MADE. Reinterpretări critice contemporane, sub bagheta curatorială a Nathaliei Hénon și Jean-François Rettig, întâi la Centrul Pompidou în 2010, iar acum la MNAC. E vorba de opt instalații media (video, multimedia, net art), într-o nouă tentativă a de rediscuta concepte vitale pentru o societate aflată în declin cultural și politic, cum este cea occidentală: ce mai înseamnă să fii critic, să reinterpretezi, să rechestionezi, să nu accepți nimic de-a gata, să faci totul din nou, nou și de la capăt. Evident, un deziderat postdadaist onorabil, însă care, am impresia, își pierde scopul pe drum, cum este lucrarea Dadamater a lui Christophe Bruno. Mai interesante sunt videoinstalațiile grupului RYbN, mergând la rădăcina softwareurilor care ne programează destinul la Bursă. Ori slideshowurile electronice ale lui Tony Cokes: simple, directe și la obiect, comportând o tărie ingenuă, asemenea pintadasurilor cu „Muie, Steaua!” din București, mult mai percutante decât alte manifestări graffitiere megaelaborate. Cu toate acestea, expoziția are în sine ceva involuntar autoironic. Se înțelege că acel „re:made” din titlu se referă la ready-made și la Duchamp, adică primit de-a gata, gata făcut, gata găsit, gata ingurgitat. Tot așa este și expoziția aceasta pentru MNAC, un ready-made puternic în sine, dar destabilizator pentru instituție, întrucât ne determină să ne întrebăm: când vom vedea la MNAC și expoziții originale, nepreluate de-a gata de la alții, pe banii lor?

Cronică publicată în revista „BeWhere”, nr. 8 / 2012

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s