Roma văzută cu ochii și Roma inventată


Până pe 25.04, a doua expoziție War makes Museums, artiști: Ion Grigorescu, Bogdan Vlăduță, Galeria Recycle Nest, Icoanei 17.

Că unele aluzii mai indirecte sau mai directe până la confluență la capitala Italiei apar în lucrările lui Bogdan Vlăduță și ale lui Ion Grigorescu în cea de-a doua expoziție din cadrul proiectului Războaiele creează Muzeele, Roma văzută cu ochii și Roma inventată (Galeria Recycle Nest), nu pare a fi decât o întâmplare, dictată de experiența personală a artiștilor (o preumblare la Roma). Ceea ce pare, de fapt, să-i intereseze mai multe pe aceștia este modul în care ne raportăm astăzi la ruine. Ceea ce denunță expoziția este, în fapt, perspectiva turistică mondializată asupra ruinelor antice, o perspectivă generalizată ce riscă să adopte poziția de metodă a istoriei artei. Și-atunci, provocarea lansată de Ion Grigorescu și Bogdan Vlăduță atât conceptului de ruină, cât și contemporaneității propriu zise este un soi de inversare a raportului adorației. Ruine avem și-n prezent, spun artiștii, din Ferentari, București, și până în Dar-ul-Aman, Kabul. Ruine la fel de nobile prin experiența traumatică pe care o conservă în vintrele lor și la fel de mărețe pentru misiunea cu care fuseseră investite. Chiar e nevoie de un război pentru a le preface în muzeu? Cu alte cuvinte, muzealitatea este chiar o condiție primordială pentru a deschide ochii la ce e în jurul nostru? I-am adresat acestea și alte câteva întrebări lui Bogdan Vlăduță.

De ce războaiele? De ce muzeele?

E un lucru clar că îmi place să observ contextele lucrurilor, casa în care locuiesc, subiectele mele pictate. De pildă, ochiul unui pictor vede altfel decât al unui om deprins cu judecăți ordinare. Peste tot sunt lucruri de valorificat, chiar și acolo unde convenția reclamă urâciune sau alte vicii. La Roma, preferăm locurile neumblate și ruinele care scapă grijii arheologilor. Roma trebuie să moară!! spuneam într-o expoziție trecută. Moartea văzută ca parte a întregului care asumă și viața din lucruri. De pildă, tot la Roma, mă dezgustau episcopii îmbălsămați și închipuiți ca niște păpuși fardate, cu pielea bine întinsă și unghiile curate. Sigur miroseau a parfum, după cușca din sticlă. Eu prefer morții cu viermi sau moaștele care dau fiori. Pe aici se insinuează și războaiele din istoria noastră. În expoziție fac o punte între entitățile arheologice romane și ruinele Bucureștilor, dar trimit și la Dar-ul-Aman din Kabul. Ruina palatului regal afgan îmi place enorm, îmi aduce aminte de Isola Sacra și Domus Aurea a lui Nero. Bucureștii au și ei ruinele în care trăim sau umblăm, zilnic. Le detestăm precum chipul morților despre care vorbesc și nu vrem sa le locuim. Uităm repede că ele se strâng în pinacotecile istoriei ca martori fără de care am fi săraci. Ca pictor, îmi plac formele lor pe care le reprezint în foi de tablă sau picturi cu doi termeni de culoare. Sunt un subiect „gras” pentru pictura mea, tocmai pentru că apar ca niște copii orfani de care nu se mai îngrijește nimeni.

În cea de-a doua expoziție am publicat, împreuna cu Ion Grigorescu, o carte despre Roma asemeni unui „tratat de pictură renascentist” (citatul îi aparține lui Ion Grigorescu). Sunt scrierile mele despre Roma apărute într-o forma imagistică dorită de Ion Grigorescu, cu fotografii din cărți de pictură, cu pictura mea și cu imagini făcute de dumnealui, atunci când am fost împreună, în urbe. Cartea apare și ca o datorie adusă acelor descoperiri personale și plimbărilor noastre îndelungi prin oraș.

Recomandare publicată în revista „BeWhere!”, nr. 7 / 2012

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s