De la „obrazul subsire” la „cele dă obşte muieri”


Imaginea femeii în Pildele… şi în Condica… lui Iordache Golescu sau despre particularul negativ

Cînd în numărul din 28 iulie 1882 al ziarului Le Gaulois Guy de Maupassant se decisese, într-un tîrziu, să formuleze o replică la criticile care se aduseseră pînă atunci noii şcoli romaneşti, în articolul Răspuns domnului Francisque Sarcey, după numele destinatarului – un critic francez de o valoare a judecăţilor critice mult prea discutabilă, de fapt mediocră, autorul Bulgărelui de seu trasa între altele şi un concis tablou al statutului femeii în societatea franceză a acelor ani, dar mai ales a imaginii feminităţii în literatura care se scria atunci: “(…) rolul lor [al femeilor, n. m.] în societate fiind restrîns, facultăţile lor rămîn nedezvoltate, aşa că femeile sînt întotdeauna aceleaşi, fie că fac parte din societatea cea mai aleasă, sau din cea mai de rînd. Uneori, după căsătorie, vezi transformîndu-se în adevărate femei de lume foste cocote, căci femeia se adaptează mediului în care se află. (…)/ La femei nu se poate vorbi de clase sociale. Ele nu înseamnă nimic în societate decît prin cei cu care se mărită sau prin protectorii lor.”[1]

În acel an Virginia Woolf abia se născuse iar pînă la Al doilea sex al Simonei de Beauvoir – prima critică substanţială la adresa discursului patriarhal normativ, urma să se scurgă mai bine de jumătate de veac. Cu aproape zece ani înainte de publicarea textului lui Maupassant, prin mîinile cenacliştilor de la Junimea, pentru care anecdota prima fără discuţie, circula un manuscris oarecum neobişnuit, conţinînd cîteva sute de aforisme, pilde şi povăţuiri. Acestea circulau, cum să spun, mai mult “pe uliţa mică” decît pe cea mare[2].

Era vorba de nişte “pilde, povăţuiri i cuvinte adevărate” antologate “dă dumnealui dvornicul Iordache Golescul”[3]. Vasile Pogor, fanul numărul unu al anecdotelor, le adusese, Eminescu le consultase şi el, marcînd cu un punct mare pe marginea infoliilor acele exemplare paremiologice care erau pe gustul lui, pentru a le putea ulterior folosi în articolele sale de la Timpul[4].

Dar cariera manuscrisului, al cărui debut îl consemnase un A. Lambrior în Columna lui Traian prin articolul Literatura poporană[5], nu se încheie aici. Infoliul va face imediat obiectul preocupărilor lui Iuliu A. Zanne[6], discuţia punînd accent mai mult pe contaminările paremiologice ale exemplelor consemnate de Iordache Golescu, cu cele de pe alte spaţii geografice din afara Ţării Româneşti. Apoi, nu atît Pildele… cît Condica limbii rumâneşti, teatrul şi apoi gramatica s-au aflat în laboratorul lingvisticii, istoriei şi teoriei literare postbelice[7] şi contemporane[8] de la noi.

E relativ simplu să ne dăm seama care pilde erau pe gustul junimiştilor, din moment ce punctele lui Eminescu de pe marginea manuscriselor scoteau în evidenţă, în majoritatea cazurilor, acele frazeologisme care aveau un conţinut explicit, licenţios sau misogin, acele zicale în care, după cum vom vedea mai jos, feminitatea comportă un particular semantic negativ.

Din acest punct de vedere, Pildele… şi definiţiile, subiective – după cum vom vedea, din Condică… ar merita un studiu mai elaborat din perspectiva istoriei mentalităţilor între anii 1830-1900 ai culturii româneşti, din “epoca «luminilor»”, ca să împrumutăm o sintagmă aparţinînd criticului D. Popovici. De aceea, comparaţia cu articolul lui Guy de Maupassant, contemporan cu perioada în care manuscrisele lui Golescu se bucurau de o vădită popularitate, s-ar dovedi mai mult decît edificatoare, cu atît mai mult cu cît însuşi Iuliu A. Zanne întreprinsese o comparaţie cu spaţiul francez al diseminării proverbelor[9]. Ne-am fi aşteptat ca toată această efervescenţă analitică să provoace şi o dezbatere complexă privind aspectele şi implicaţiile sociale ale materialului colectat de către “dvornicul” Golescu. Primul studiu de acest fel apare în 1990, purtînd semnătura savantului etnolingvist Zamfira Mihail şi numindu-se Terminologia social-politică în Condica limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu[10]: “În perspectiva studiilor de istorie a mentalităţilor, referirile la terminologia social-politică şi, mai ales, la înregistrarea ei în dicţionarele din epocă prezintă importanţă atît din perspectiva signifiant-signifié cît şi a atitudinii autorului faţă de aceşti termeni.”[11]

Această grilă cu două intrări îi permite repede Zamfirei Mihail să observe că, de exemplu, verbul “a revoluţiona” apare pentru prima oară în Condică…, fapt explicabil dat fiind contextul socio-politic în care o realitate culturală precum cea de la 1848 impunea un asemenea fapt de limbă.

Pe spaţii de grad secund însă, această dublă perspectivă – cea a dinamicii semantice şi cea a atitudinii auctoriale – poate favoriza decantarea unor observaţii, e mult şi inadecvat să le spunem de gender, privind statutul unei anumite categorii sociale, în speţă cel al femeii. Proverbele lui Iordache Golescu, de o consecvenţă puternic coroborată cu definiţiile subiective din dicţionarul pe care-l alcătuia în paralel, au o structură bipartită. E vorba, pe de o parte, de materialul colectat, pe de altă  parte însă, este vorba de explicaţia autorului.

Prima parte, cea a materialului folcloric, pune problema consensualităţii, aşa cum o defineşte Thierry de Duve în Kant după Duchamp: “(…) un consens este agregarea unui număr variabil de comportamente sociale care nu ascultă nici de intenţiile subiective ale individului, nici de interesele de clasă obiective. (…) un consens apare cam acolo unde, temporar sau durabil, converg un număr dat de habitus-uri ce par orientate teleologic, dar sînt de fapt, predispoziţii pentru practici trans-individuale, dobîndite social, de cele mai multe ori negîndite, deşi intenţionale, şi orchestrate cu obiectivitate într-un sector dat.”[12]

Definiţia teoreticianului belgian este cu atît mai utilă cu cît este lansată de pe poziţiile sociologului implicat şi este, în acelaşi timp, o sinteză contextualizantă a observaţiilor lui Pierre Bourdieu despre sociologul implicat.

“Sectorul dat” care ne interesează pe noi în această discuţie este cel al feminităţii. Astfel, a doua parte a proverbelor pune problema atitudinii lui Iordache Golescu faţă de acest sector dat, atitudine care peste tot joacă rolul obiectivităţii simulate însă care trebuie privită precaut, dată fiind cantitatea sporită de subiectivitate din dicţionar.

Există, mai întîi, o distribuţie tematică a proverbelor implicatoare de feminitate. Cînd femeia este singură, de fapt singurătatea apare ca un dat prin excelenţă feminin, alinarea vine întotdeauna din partea bărbatului. Tratamentul viril pare să fie panaceul singurătăţii feminine: „Nici o mărgea ne-nşirată, nici o fată nemăritată” şi urmează explicaţia lui Iordache Golescu: “să zice spre mîngîierea fetelor ce întîrziază a se mărita, arătînd că nu trebuie să să dăznădăjduiască”. Cu alte cuvinte, daca o fată întîrzie să-şi upgradeze starea civilă acest lucru stîrneşte nelinişte, iar o privire condescendentă este numai bună “spre mîngîierea” lor, cu atît mai mult cu cît „Furcă fără fus nicicum să poate (adică muiere fără bărbat, că cele din fire făcute a fi împreunate una cu alta nu să pot dăspărţi)”.

Lăsată “fără bărbat” femeia se transformă într-un soi de instrument ciudat al forţelor oculte, ca un fel de „şarpe cu cap dă muiere (adică înţelept ca şarpele şî viclean ca muierea)” încît despre bărbat, dacă nu spulberă singurătatea unei femei, nu se va putea spune decît că „I-a pus oala (să zice pentru cei fermecaţi, ce-i fermecă muierile cu oala la foc)”. Odată luată de nevastă, „Ibovnica cu ce să ţine? Cu stafide şî zmochine (adică cele mari, cu mari cheltuieli să ţin).” Din acest punct încolo, teama de a nu intra la mari cheltuieli, ca nu cumva afacerea căsătoriei să nu renteze, sînt principalele preocupări ale bărbatului. O căsătorie trebuie să aducă profit, în caz contrar femeia este de vină, i se spune „Oase seci, fără măduvă, nici cîinii le ia în gură (să zice pentru fetele cele sărace, ce nimeni le ia fără zestre, cum şî pentru slujbele cele fără nici un folos).” E vorba de o viziune mai liberală a căsătoriei, fata fără zestre este comparată cu slujba fără folos. De asemenea „Obrazul supsire cu mare cheltuială să ţine (adică muierea)”.

În Condică…, “obraz” este corespondentul semantic al “personalităţii”, în ambele sensuri. În tot cazul, femeia are o personalitate slabă şi nici nu poate reprezenta o personalitate. Aşa se explică şi lipsa corespondentului feminin din acelaşi dicţionar pentru funcţiile publice, dregătoreşti. La categoria genului, ispravncii, banii, sameşii, vătaşii, paharnicii, medelnicerii au menţiunea, singură, “bărb.”. E de întrevăzut aici acel “La femei nu se poate vorbi de clase sociale. Ele nu înseamnă nimic în societate decît prin cei cu care se mărită sau prin protectorii lor” al lui Guy de Maupassant. Iată ce se zicea despre aspirantele la un post public: „Vaiu dă satul acela, cînd ajunge curul, cap şî lindicul, pîrcălab! (adică, dă norodul acela cînd cei proşti ajung mari).”

Femeia nu poate deţine un post public pentru că şi aşa este focarul tuturor defectelor, este generatoare de particular negativ. „O vei şî lînoasă şî lăptoasă şî cu coada groasă, să vie şî dăvreme acasă (să zice pentru cei ce caută muiere fără nici un cusur, lucru piste putinţă)”, sau „Dooă muieri şî o gîscă face Tîrgul Cucului (arată gălăgia şî zgomotul ce fac muierile cînd vorbesc, fie cît dă puţine)”, sau  „Dă m-ei bate cît vei vrea, tot nu voiu tăcea (să zice pentru muierea cea limbută şî rea).”

Dacă este cusurgie, limbută, incapabilă de a deţine un post public, atunci la ce este bună o femeie? Aparent la nimic, din moment ce atunci cînd „Lumea piere şî pizda să piaptănă (să zice cînd, în cele mai mari primejdii, muierile stau pă găteli).”, iar asta pare să fie o activitate imemorială: „La putina cu argăseală (se zice pentru cele ce pururea îşi argăsesc obrazul cu dresuri)”, dar şi pentru acest lucru există o replică socială:  „Vasilca, cît dă mult vei împodobi-o, tot vasilcă rămîne (adică, cele urîte, cînd să împodobesc).”

În Condică… există însă un termen pentru frumuseţea femeii. O femeie trebuie să aibă “misidii”, adică: “semnele cele frumoase pă obrazul muierii, adică frumuseţea în parte a fieşcăria părţi a obrazului, iar nuri însemnează dulceaţa frumuseţei ce împodobeşte pă muiere şî amăgeşte pă om, ce trage pă om la dragoste, ca un magnit, care să zice şî lipiciu, pentru că să lipeşte dă om. D-aceea o muiere poate să aibă misidii frumoase, dar să n-aibă nuri şî iarăş poate să aibă nuri, fără a avea misidii frumoase.”

Numai în caz de misidie bărbaţii se pot decide să “olastisească”, adică “adică glumesc cu o muiere spre dragoste “. Nu se pune problema ca femeia să-şi dea acordul pentru că şi aici intervine o supratemă paremiologică să expliciteze lucrurile: femeia este, prin excelenţă, desfrînată, cu un apetit erotic energic, de nestăvilit, oricînd, oriunde, cu oricine. Iată cîteva exemple, atenţie la explicaţia lui Golescu: „Vaiu dă mine, ce să fac, bărbat n-am şî copii fac! (să zice pentru cei ce să prefac că, făr’dă voia lor, urmează cele rele).” – recuperare metonimică a imaginii femeii prefăcute; „Vecină, mi s-a dus bărbatul la moară, nu ştiu ce să fac: mărita-mă-voiu, or îl voiu aştepta? (arată nerăbdarea omului).” – metonimie, omul a devenit nerăbdător din cauza femeii; „Zioa, fată să arată şî pă noapte tot nevastă (să zice pentru cei făţarnici, ce zioa să arată prieteni şî noaptea te căptuşăsc, cum şî pentru cei zmeriţi, ce dă faţă să arată sfinţi şî prin ascuns, draci).” – metonimie pentru făţărnicia umană, de la femeie; „Cîţi văz cu nădragi, toţi îm sînt dragi (să zice pentru muierile cele nesăţioase şî desfrînate).” – femeile sînt nesăţioase şi desfrînate; „La baie, într-o baie, şî bun şî rău să spală (să zice pentru cele dă obşte muieri).” – particular negativ; „Mamă, văzuiu izmene pă gard şî peşin purceseiu grea (să zice pentru cele desfînate).” – particular negativ; „Fîntîna nu îngheaţă niciodată (adică, muierea, pururea caldă).” – femeia etern concupiscentă; „După o căţea mulţi cîini să ţin (arată starea celor dăzfrînate).” – analogie animalieră pentru femeia desfrînată, particular negativ; „Haină lucrată, fie şî nepurtată, îş pierde preţul ei (să zice pentru fetele ce-şi pierd fecioria pînă a nu să mărita, însemnînd că le-a scăzut cinstea).”

În acest din urmă proverb apare o problemă, din cîte se pare, spinoasă la vremea aceea, problema virginităţii. Iată cum este descris măritişul în Condică…: “(A) GOVI – A govi (gr. nereg. la conj. III ca a vorbi). Goveşte mireasa să zice cînd şade pă saltea cu zovonul în cap, ca o mîndră, dreaptă şi nerăzimată, neuitîndu-se la nimeni, ca cînd n-ar băga în seamă pă nimeni. Şî din vechime să obişnuia dă înfingea un ac în saltea şî mireasa numai la acel ac să uita, cu ochii înfipţi la el, întocmai ca o statuo. Acum a lipsit o asemenea ţirimonie dă la mireasă. – A dăzgovi, a să dăzgovi ş.c.l. cu dăz-. Adică a rîdica zovonul din capul miresei, cînd o şî împodobeşte cu scule, cîntîndu-i un cîntec dăosebit, ce însemnează că atunci nu să mai socoteşte cu fetele, ci cu nevestele. Dă aceea dăzgoveala să face a dooa zi după cununie, ca să adevereze cîntecul.”

Şi urmează completarea lui Iordache Golescu: “Iar dă la o vreme încoace a început a nu să mai face nici goveala după vechiul obiceiu, cu zovonul în cap, şî dăzgoveala a să face peşin după cununie, ca cînd ar ghici că dă atunci să socoteşte mireasa între neveste.”

Un atribut de cununie feminin generează foarte degrabă o aluzie care ar fi putut părea licenţioasă la vremea aceea[13]. Rezultă de aici două presupoziţii. Prima, că fecioria constituia un reper semnificativ care legitima autenticitatea unei comuniuni civile a doi oameni de sexe diferite. A doua, că odată cu devansarea acestui reper s-a produs o schimbare de mentalitate în direcţia emancipării feminine. Nu cred că este cazul să-l suspectăm pe Iordache Golescu de academică pudibonderie. O dovedesc multe alte definiţii din Condică…: “DRÎNG – Drîng, –uri (neutru ca deal). O uneltă în chipul chitarei, dă her, cu o coardă în mijloc iarăş dă her, ca o limbă, cu vîrf încovrigat, care, băgîndu-o în gură şî izbind vîrful limbii cu degetul şî suflînd din gît, scoate un glas dă muzică. Muierile mai mult obişnuiesc a cînta cu drîngul.”

Şi completarea: “«Ce-mi văzuiu drîngul astăzi», obişnuiesc muierile a zice mojîceşte la vreun lucru dă mirare, în loc dă «Ce-mi văzuiu zgîmboiul astăzi!», pentru că să aseamănă cu zgîmboiul, avînd în mijloc limba ca a unui zgîmboiu. «Cîntă cu drîngul» să zice dă oarecine ce-ş cheltuieşte toată starea şî, neavînd ce mai face, rămîne a cînta.”

Şi definiţia din DEX, pentru “zgîmboi”: “organ sexual masculin, penis. (etim. neclară; prob. de natură expresivă, de la *zgîmb = strîmb”[14]. “Post-modernitatea” Condicii… merge în continuare pînă la a oferi definiţii pentru homosexualitate (“alilovasie”) sau pentru pedofil (“colombaragiu”).

Scopul articolului de faţă a fost de a observa dacă într-adevăr există o feminitate decelabilă în materialul alcătuit de Iordache Golescu. Cum acest fapt s-a dovedit a exista cu prisosinţă, pasul următor ar fi să coroborăm datele statistice cu realitatea istorică din “epoca «luminilor»” de la noi, adică o indispensabilă contextualizare, loc pentru care nu se găseşte aici.

Articol publicat acum ceva vreme în revista „aLtitudini” 


[1] Citat reprodus după ediţia de Opere, volumul III, (Nuvele, Povestiri, Călătorii, Convingeri literare), traduceri de Lucia Demetrius, Irina Eliade, Teodora Cristea, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966, p. 508.

[2] Vezi, de pildă, unele însemnări sociocritice în articolul lui D. Panitescu-Prepessicius, Opera folcloristică a lui Iordache Golescu în Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, anul III, 1954, pp. 27-38.

[3] Vom apela la ediţia de Pilde, povăţuiri i cuvinte adevărate şî poveşti adunate dă dumnealui dvornicul Iordache Golescul, fiul răposatului banul Radul Golescul în Scrieri alese, de Iordache Golescu, Teatru·Pamflete·Proză·Versuri·Proverbe·Traduceri, Excerpte din Condica limbii rumâneşti şi din Băgări de seamă asupra canoanelor gramăticeşti, Ediţie şi comentarii de Mihai Moraru, Tabel bibliografic şi repere critice de Coman Lupu, Cuvînt înainte şi coordonare de acad. Al. Rosetti, Editura Cartea Românească, [Colecţia „Mari Scriitori Români”], [Bucureşti], 1990, pp. 161 – 267.

[4] Consultă în acest sens Notă asupra ediţiei din Iordache Golescu, Op. cit., p. 9.

[5] În numărul 8 pe 1874.

[6] În Proverbele românilor, [volumul] I, Bucureşti, 1895, pp. XXIX-XXXIV.

[7] Cf. D. Popovici, Educatori şi moralişti în Studii literare. I. Literatura română în epoca “luminilor”, Cluj, 1972, pp. 349-351; G. Călinescu, [Iordache Golescu, un diletant], în Studii şi cercetări de istorie literară, Prefaţă şi note de Al. Piru, Bucureşti, 1966, pp. 15-21; Perpessicius, Teatrul lui Iordache Golescu în Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1948-1956), Bucureşti, 1957, pp. 257-268; Cornelia Călin, Literatură şi mitologie populară în Condica… lui Iordache Golescu în Revista de istorie şi teorie literară, tomul 26, nr. 1/1977; Coman Lupu, Lexicul romanic în Condica limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu în Unitate şi diversitate în România, volum colectiv, Bucureşti, 1976, pp. 151-167.

[8] Cf. Mihai Moraru, Caligramele lui Iordache Golescu, [Text inedit] în Iordache Golescu, Op. cit., pp. 383-388;  Mioara Avram, Despre gramatica lui Iordache Golescu, [Text inedit] în Iordache Golescu, Op. cit., pp. 396-407.

[9] “Proverbele sînt, în cea mai mare parte, curat româneşti; s-au strecurat însă printre ele mai multe traduceri din limbi străine, cu deosebire din cea franceză, de exemplu:/ – Bună dimineaţa ochelarilor!/ – Rămîneţi sănătoase, fetelor! (Ms. II, p. 86)/ Bounjour, lunettes;/ Adieu, fillettes.” în Iuliu A. Zanne, Loc. cit.

[10] [Text inedit] în Iordache Golescu, Op. cit., pp. 420-425.

[11] Zamfira Mihail, Terminologia social-politică în Condica limbii rumâneşti a lui Iordache Golescu, Loc. cit.

[12] Thierry de Duve, Kant după Duchamp, Traducere de Virgil Stanciu, Idea Design & Print Editură, [Colecţia “Balcon”], [Cluj-Napoca], 2003, p. 21.

[13] Între 1834 şi 1843 Iordache Golescu transcria pentru tipar Condica limbii rumâneşti, care a circulat însă în manuscris.

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s