Pitoresc – Avancronică. O descindere în viitorul anterior


Intriga narațiunii arată cam așa: descinși în vara lui 2010 în satele din Munții Apuseni cu scopul precis și clar de a realiza o lucrare despre culegătorii de fructe din zonă, artiștii Irina Botea și Nicu Ilfoveanu au surpriza de a nu da peste aproape nici un astfel de culegător, iar dacă dau peste vreun băștinaș, și-acela se nimerește a fi ghid local și fost corespondent la România pitorească. Mănușa pe care o aruncă ghidul peste obrazul artiștilor proaspăt aselenizați este că marele nimic vizibil de jur-împrejur este pitoresc. „Ce e pitoresc aici?”, întreabă Irina Botea. „Tot ce vedeți”, răspunde Nea Nelu (Ioan Pârva). După care-l vedem pe Nicu Ilfoveanu intrând în cadru și plesnind din palme: „Panoramare!”, semn că artiștii au acceptat provocarea.

Însă acesta este doar începutul conflictului, seducția are loc abia mai târziu, în momentul când Nicu Ilfoveanu citește în glas o poezie scrisă de Nea Nelu. În restul timpului, camera urmează ascultătoare spusele călăuzei, urcă alături de ea pe dealuri și povârnișuri, umblă pe coclauri, pătrunde indiscretă într-un pustiu de case părăsite, clădiri dezafectate, fabrici bântuite de gol surd și de copaci crescuți pe unde nu te aștepți, mine de fier abandonate, ca niște răni ce încă se mai chinuiesc să se cicatrizeze, un peisaj de o izolare magnifică și o dezolare amplă, demnă, aproape sublimă. Iar în tot acest răstimp, Nea Nelu îngaimă, cu un discurs sfidător de coerent și de captivant, litania și dispariția tălpii de om pe acele meleaguri.

Impresia este de sălbăticie, de vegetal imuabil ce colonizează totul, inclusiv genul filmului. Căci nu știi dacă te afli într-un film documentar, într-un video ale cărui cadre și stilluri concurează toate cu orice posedat romantic obsedat de ruine sau într-un spot turistic bine făcut, menit să seducă, la rândul său, privitorul. Dar spre deosebire de ruinele de secol XIX ale lui Caspar David Friedrich, proiectate vizual într-un trecut mitologic, și cele de secol XX ale lui Picasso, extrase din imediat – războiul, ruinele secolului XXI țin mai degrabă de o epocă postindustrială și, am putea adăuga, postecologică, a unui continuum de evacuare a oricărei ideologii din cadrul unui spațiu până mai ieri hiperideologizat: sunt asanate, pe rând, ideologia turismului, a economiei, apoi a industriei, după care a culturii, în sumă – o anulare a politicului o dată cu evanescența polisului. Mai departe, discursul nu poate continua decât în propoziții descriptive.

Și atunci, vorba artiștilor, ce e pitoresc aici? Care, mai exact, este Graalul căutat de călăuză și, prin ea, de ochiul camerei de filmat și, prin ea, al nostru? Pitorescul, este, prin definiție, un relief spațial cu vocație exhibiționistă, destinat comerțului cu imagine și consumului hiperuman. Avancronica Irinei Botea și a lui Nicu Ilfoveanu avertizează însă asupra altui fenomen. Oricât ar părea de paradoxal, pitorescul din Munții Apuseni circumscrie un mesaj din viitor. Dacă postumanul urbanizat ia tot mai mult forma gadgetului ubicuu, postumanul rural arată ca o zadă crescută pe acoperișul unei fabrici de prelucrare a metalului. Un soi de I am Legend (2007) întors pe dos, cu un Will Smith sămănătorist în rolul principal, tânjind după vechile și bunele vremuri ale exploatării omului de către om.

Irina Botea, Nicu Ilfoveanu, Pitoresc – Avancronică, video, lightbox, Avancronica expoziției – Bogdan Ghiu, Anca Poterașu Gallery, 21 ianuarie – 2 martie 2012.

articol publicat în revista Accent cultural, Anul II, Nr. 9/10, Ianuarie / Februarie 2012

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s