Colorând griul


Editura Vellant a publicat de curând, în deja prestigioasa Colecție „Cărți însemnate”, catalogul proiectului curatorial românesc pentru Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Moscova.

Pentru cine este mai puțin familiarizat cu portofoliul acestei edituri, în speță cu titlurile apărute în Colecția „Cărți însemnate”, este suficient să amintim câteva pentru a reda o imagine cât de cât concludentă. Ar fi, mai întâi, Istoria benzii desenate românești, de Alexandru Ciubotariu și Dodo Niță, practic prima istorie a genului în câmpul cultural românesc; Răzvan Mazilu. Oglinzi / Mirrors, de Denise Rădulescu; Pisica Pătrată, de Alexandru Ciubotariu; Petală și Desen și arhitectură, de Alexandru Andrieș; sau, nu în ultimul rând, catalogul grupului artistic Ofensiva Generozității, Inițiativa Ofensiva Generozității 2006 – 2008. Asta ca să amintim doar titlurile autorilor autohtoni, fără a mai pune la socoteală nume precum Banksy, Nicholas Ganz, Julian Bell sau Anthony Julius.

Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Moscova, la care a participat proiectul curatorial Colorând griul, s-a aflat anul acesta, în perioada 23 septembrie – 30 octombrie 2011, la cea de-a patra ediție, fiind curatoriată de Peter Weibel și comisariată de Joseph Backstein. Proiectele expoziționale au putut fi vizitate în peste 70 de spații artistice, între care, ca să le punctăm pe cele mai cunoscute, ArtPlay Design Center (care a găzduit proiectul principal), Arsenal (un spațiu proaspăt repatriat de la Veneția) sau chiar Tretiakovskaia Galereia ori Muzeul de Artă Modernă din Moscova. Tema ediției din anul acesta a sunat cam așa: Rewriting Worlds, provocând artiștii, dar mai mult curatorii, la un proces semiotic de rescriere culturală, artistică, ideologică, politică sau chiar religioasă a lumilor în care trăim.

Acesta este contextul în care a nimerit sau, mai bine spus, la care a subscris și proiectul Colorând griul, conceput și curatoriat de Cosmin Nasui, cu artiștii Dragoș Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrișor, Bogdan Rață, Aurel Tar și Zoltan Bela. Laboriosul catalog publicat de Editura Vellant conține așadar cam tot ce-i trebuie unui catalog pentru a fi solid ca structură și conținut și pentru a rămâne în analele artei contemporane, ca mărturie a unei participări internaționale notabile. Concept curatorial trilingv, scurte statementuri de autor, reproduceri generoase a mai tuturor lucrărilor selectate pentru expoziție, o parte de laborator conținând saga corespondenței dintre Cosmin Nasui și instituțiile habilitate să accepte proiectul în bienală. Acuma, eu știu că un catalog nu va ramplasa o expoziție reală în vecii vecilor, însă reproducerile din această tipăritură sunt atât de mari, HiFi-ul este atât de rezolut încât fie și numai după o simplă răsfoire riști să te fi simțit preumblat prin fața lucrărilor în carne și oase.

Pornind de la constatarea cvasisociologică după care tot ce vine din Est este gri, opus pastelatei și multcoloratei lumi occidentale, varianta de rescriere a lumilor propusă de artiștii din proiectul lui Nasui este una discursivă, dar și metadiscursivă. Mai simplu spus, Colorând griul aduce picturii estice culoare, la propriu și la figurat. La propriu, pentru că o descoperă inclusiv acolo unde se credea că nu mai poate exista. Și la figurat, pentru că o instituie și aproape o instituționalizează în chiar lucrările pe care le fac. Altfel spus, clișeului că Estul a fost / este gri, artiștii îi răspund cu o gherilă a culorii, în tot ce presupune aceasta, de la abordare neofigurativă (conceptul este al lui Bogdan Ghiu) și până la rescriere / invocare a trecutului recent, pus față în față cu un prezent parcă sărit de pe macaz (cum este seria Understanding History a lui Dragoș Burlacu). În lucrările artiștilor din expoziția Colorând griul, culoarea are rol de reprezentare socială, politică, mediatică ori, pur și simplu, culturală, dar și de autoreprezentare.

Cu toate acestea, deși solid din punct de vedere conceptual și ideologic, mai ales prin complexitatea și subtilitatea critică de raportare anti-establishment față cu trecutul recent și prezentul postcomunist, se vede că proiectul curatoriat de Cosmin Nasui nu a evitat până la capăt riscul de a aluneca, din dorința de a demitiza clișeul griului estic, într-un clișeu și mai mare, acela al figurării retorice a așa-numitei Tranziții. Conceptul curatorial se ridică, pe de o parte, pe bună dreptate, împotriva clișeelor de tip „Noua Europă” sau „în spatele Cortinei de Fier”, unde totul este gri, legitimând, pe de altă parte, griul ca gri, prin acceptarea unui termen umflat cum este cel de „tranziție” (fie ea și de la comunism, la capitalism).

Însă dincolo de această ezitare conceptuală, proiectul curatoriat de Cosmin Nasui rămâne incitant tocmai prin inversarea în oglindă a ceea ce Jürgen Osterhammel subînțelegea prin „suplimentul simbolic” al Occidentului. Pentru Est, spune Osterhammel, „Vestul” ar fi o invenție de după cel de-al Doilea Război Mondial, un fel de topping simbolic al NATO și OECD, un soi de bonus postcolonial cu rol civilizator. Colorând griul afirmă, la rândul său, că Estul cel gri este o invenție postbelică a Vestului, un soi de bau-bau eshatologic care să justifice necesitatea importului de culoare, de glossy și glamour.

Colorând griul. Artiști contemporani români la a patra ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană de la Moscova, Concept: Cosmin Născui, Artiști: Dragoș Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrișor, Bogdan Rață, Aurel Tar, Zoltan Bela; Catalog, Editura Vellant, Colecția „Cărți însemnate”, București, 240 p.

Articol publicat în Art Act Magazine, nr. 144 / 30 noiembrie 2011

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s