Boris Groys: “Omul poate fi cumpărat sau ucis. Altfel spus, fie se instaurează relațiile de piață, fie se face uz de violența directă”


Maxim Raisky în dialog cu Boris Groys – Köln, 11 septembrie 2006.

Ne-am întâlnit pe 11 septembrie. Credeți că lumea s-a schimbat de cinci ani încoace?

Când am văzut cum se prăbușeau cele două turnuri, am fost șocat, la fel ca toți ceilalți, pentru că era de neînțeles ce se întâmplă. Exista chiar suspiciunea că ar fi sosit începutul celui de-al Treilea Război Mondial. După aceea, când s-a dovedit că a era vorba de acțiunile unei grupări teroriste, trebuie să recunosc, m-am liniștit imediat.

În ce măsură a schimbat lumea acest eveniment? Tema islamului, a terorismului, a conflictului între civilizații preocupă astăzi pe toată lumea. Iar în decurs de cinci ani, tot mai mulți oameni au început să vorbească despre asta, mass-media vorbește numai despre asta. În acest context, e loc și de o schimbare.

Una din caracteristicile culturii de masă este că mass-media este extrem de tautologică. Toate mediile se străduiesc să vorbească despre una și aceeași temă. Iar începând cu 11 septembrie, fundamentalismul islamic a devenit practic unica temă politică și culturală din media.

Dacă admitem că un critic de artă poate interpreta o reprezentare vizuală la fel ca pe orice operă de artă, pot fi interpretate și actele teroriste din 11 septembrie, cât și cele ce au urmat, în aceeași cheie?

Actele în sine, nu, bineînțeles. Despre artă se poate vorbi numai atunci când avem de a face cu un oarecare sistem de reprezentare, în timp ce în cazul lui 11 septembrie, vorbim de acte politice concrete de violență. Putem vorbi despre latura estetică a ceea ce s-a întâmplat numai în două cazuri. În primul caz, când aceste acte au fost adaptate la o percepție mediatică specifică. Ele au fost gândite în așa fel încât să se identifice cu scenele similare din filmele hollywoodiene, în primul rând, cu cele din Independence day (1996), în care se prăbușesc zgârie-norii. Era vorba de un atac asupra simbolului New-Yorkului, așa încât coordonata estetică a fost presetată în cadrul acestui atac. Din acest punct de vedere, putem spune că atacul în sine nu a fost o operă de artă, dar că a fost gândit în așa fel încât să poată fi interpretat așa cum ai interpreta o operă de artă, a fost conceput în baza unui anume sistem de reprezentare estetică. În al doilea caz, când constatăm că islamiștii a produs o cantitate enormă de înregistrări video. De fapt, noi îl cunoaștem pe Ben Laden în calitatea lui de artist video, de autor care produce neîntrerupt înregistrări video. Există o cantitate imensă de producție video islamică, care, chiar și în starea de acum, constituie deja un obiect estetic în sine.

Mă tem că terorismul, ca provocare la adresa societății și culturii occidentale, nu poate fi interpretat nicicum, pentru că nu este discursiv.

De-a lungul secolelor al XIX-lea și XX, cultura occidentală a acumulat o experiență majoră în judecarea unor astfel de lucruri, cum este, spre exemplu, holocaustul. Există o experiență bogată a dezbaterii discursive în jurul unor acțiuni nediscursive. Măcar și pentru faptul că întreruperea unui discurs este, de asemenea, un act discursiv. E vorba despre dorința de a se exprima în această formă de întrerupere a  discursului, iar această dorință poate fi discursiv reflexivă. Mi-e clar că autorii atacului asupra World Trade Center au dorit să devină temă de dezbatere. În general, nu cred că se poate înfăptui ceva care să nu poată fi integrat în practica discursivă. Este peste puterile omenești. Tot ce face un om este făcut cu o anumită intenție. Dacă are intenția de a părăsi activitatea culturală, de exemplu, atunci aceasta nu este decât o altă intenție ce poate fi dezbătută.

Cred că nu avem puterea de a înțelege ce au intenționat acei oameni. Poate că și-au dorit pur și simplu să ajungă la ceruri, ceea ce e mult mai verosimil.

Latura ermetică a actului nu este cel mai interesant aspect al acestei situații. Important e ce a ieșit din asta. Să clarifici ce-și dorește un om este o activitate inutilă: în secunda asta vrea ceva, în cealaltă – altceva. Este mai interesant să observăm acțiunile lui. Nu cred că omul poate înfăptui ceva despre care să nu se poată vorbi.

Se poate vorbi. Când vedem la televizor copii palestinieni uciși, reporterii comentează ceea ce s-a întâmplat din punctul de vedere al moralei societății occidentale, apelează la valorile occidentale. Se poate așadar ca aceste valori să nu aibă nici o semnificație pentru o civilizație în locuințele căreia stau răspândite depozite întregi de arme, iar în curte sunt parcate Katiușele. În acest sens cred că se poate vorbi despre latura nediscursivă, în sensul că europenii nu sunt capabili în acest moment să translateze în limba civilizației lor termeni precum „Intifada” sau „Jihad”.

În realitate nu există nici un fel de „civilizație musulmană” monolită, care s-ar opune Occidentului ca un tot întreg. Lumea arabă este profund divizată. Există acolo un curent de masă și mai multe poziții afluente contradictorii. În orice caz, comunitățile contemporane musulmane au ieșit din sistemul colonial: de zeci de ani, dacă nu chiar sute, s-au aflat sub controlul europenilor, au avut o administrație europeană. Mai mult, acele state au fost create de către administrațiile coloniale. Acolo nu s-a ivit nici o lege nouă pînă acum, au funcționat dintotdeauna vechile legi imperiale, introduse de englezi și francezi. Acele comunități sunt impregnate de sistemul european de legi, de școlile europene, de legislația europeană.

În plus, nu trebuie să uităm că islamul este o religie biblică. Cea mai radicală teologie musulmană este o combinație de aristotelism, neoplatonism și tradiție biblică, și în principiu nu se deosebește foarte mult de teologia bizantină. Altfel spus, componentele sunt aceleași, dar s-au compus, poate, în moduri diferite. Dacă e să vorbim despre anumite mișcări musulmane radicale, acestea îmi amintesc foarte mult de mișcările religioase puritane din Europa, din vremea războaielor religioase. Între acelea și Calvin sau Zwingli nu există nici o diferență de principiu. Acestea de-acum sunt și ele niște mișcări fundamentaliste, reformiste și puritane. În plus, ele amintesc de Rousseau, mai ales dacă ascultăm ce spune Ben Laden și acoliții săi. Ei sunt toți până la ultimul progeniturile caracterului nearistocratic al upperclassului, i.e. ale burgheziei scăpătate. Tatăl lui Ben Laden conduce o companie-mamut de construcții, iar tatăl adjunctului său, Zawahiri, este, dacă nu mă înșel, un medic de succes din Cairo. Iar acești oameni au lansat o critică tipic rousseauistă, robespierristă și saintjustistă împotriva aristocrației decadente, foarte cunoscută nouă încă din vremea Revoluției Franceze. Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă acolo constituie un alt val al revoluției burgheze, care în țările occidentale a avut loc în perioada calvinismului și a Revoluției Franceze și care se bazează pe virtute, smerenie, ascetism, refuzul delectării și al răsfățului. Discursul lui Ben Laden l-am mai auzit o dată, la Calvin și Rousseau. Numai cei care nu au citit Noua Eloiză pot fi impresionați atunci când apare un om cu turban, îngânând aceleași lucruri, numai că folosind alte cuvinte și cu accent arab.

Discursul ne este cunoscut, dar se poate ca aceleași cuvinte să semnifice lucruri cu totul diferite…

Dar de ce diferite? Ce solicită organizațiile creștine radicale din SUA ori același Papa Ratzinger și nu ar revendica și fundamentaliștii musulmani? Ei își doresc aceleași lucruri. Un stat religios, reinstaurarea moralei, reinstaurarea virtuții, refuzul societății de consum, interzicerea contraceptivelor, a pornografiei și a alcoolului. Uneori se manifestă în calitate de adversari, alteori în calitate de aliați. Astăzi ni se pare că există o oarecare împotrivire, peste două luni îi vezi cum se regrupează. Peste douăzeci de ani, peste două sute de ani, peste douăzeci de minute. Nu are nici o importanță. E vorba de un balet discursiv, care durează deja de prea mult timp.

Același lucru s-a spus acum douăzeci de ani despre comunism: război rece, imposibilitatea reconcilierii, luptă până la ultima picătură de sânge. Pe-atunci, Occidentul sprijinea masiv islamul împotriva Uniunii Sovietice. Toate aceste mișcări islamiste, cu Ben Laden în frunte, au fost create de Occident. Rumsfeld i-a furnizat arme nucleare lui Saddam Hussein, Occidentul l-a adus la putere pe Khomeini, zdrobind partidul comunist din Iran, Occidentul a creat talibanii din Afganistan, agenții americani au participat la eliminarea partidului comunist din Indonezia. Atunci evolua în pas de deux cu islamul în rolul Odettei, împotriva Odilei, în ochii comunismului. Astăzi măștile s-au schimbat: Rusia, China ș.a.m.d. au devenit aliați, iar dușmanul este islamul. Astăzi comuniștii irakieni colaborează cu forțele americane de ocupație, iar toată susținerea la parvine prin intermediul partidului comunist din Irak. Astăzi comuniștii sunt Odette, iar musulmanii – Odile. Și-au schimbat doar cosmtumele. Înțeleg de ce mass-media acordă o mare atenție dansului fiecăruia cu fiecare, și de aceea s-a creat impresia că asistăm la ceva epocal. Dar în ansamblu baletul rămâne același.

Poate fi interpretat 11 septembrie și tot ce a urmat ca un răspuns nediscursiv la provocarea nediscursivă a capitalismului?

Eu aș reformula în felul următor: omul poate fi cumpărat sau ucis. Altfel spus, fie se instaurează relațiile de piață, fie se face uz de violența directă. Se poate ca aceste mișcări radicale să nu fie altceva decât mijloacele specifice de modernizare a țărilor islamice. La final, s-ar putea ca ele să fi jucat același rol pe care l-a avut puterea sovietică în Rusia: trecerea la capitalism. Aceasta dislocă structurile tradiționale, puterea aristocrației, puterea oligarhiei. Cu alte cuvinte, fenomenul seamănă mai mult cu un război civil, pornit dintr-un conflict social intern, decât cu o invadare a Occidentului. În ansamblu, islamul radical poate duce la modernizarea, democratizarea și masificarea societăților musulmane, la pregătirea acestora pentru capitalism, prin crearea autohtonă a unor comunități ierarhizate, tradiționale într-o societate de masă uniformă, omogenă și mobilă.

Traducere publicată în revista CriticAtac, ediția din 16 septembrie 2011

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s