La țară


Primul lucru care-i vine în minte unui vizitator est-european, postcomunist & postsovietic, la vederea fotografiilor lui Manfred Willmann din seria La țară [Das Land], realizată între 1983 și 1991 în provincia austriacă Styria, este că e ca la noi, că cele 136 de imagini color, 70x70cm, dau la iveală un habitat rural familiar și familial.

Găleata albastră de plastic, umplută cu cireșe negre, tari; capul de porc sângerând, în găleata albă de email; mărul dat în pârg, chelit de frunze și cu fructul rar; pisica ghemuită sub un gard de cărămidă, cu botul roșu de la sângele, poate, al vrabiei moarte dintr-o altă fotografie; în fine, pensionarul care-și amintește de tinerețe, întorcând pe toate părțile un glob pământesc și zăbovind în dreptul celei de-a șasea părți a lumii, toate aceste situații narative declanșează, în primă instanță, farmecul discret al identificării și obiectul obscur al nostalgiei.

După care urmează o a doua etapă a vizionării, etapa căutării diferențelor. Oare țara „lor” este ca a „noastră”? Oare și daslandul lor este acel loc alunecos, neclar și intermediar în care vechile cutume dispar, iar cele noi încă nu au venit sau au venit în forma inedit sălbatică a hipermarketului? Nimic înafară de eticheta de la sticla de bere, scrisă în germană, ori alte inscripții la fel de sigure și de liniștitoare nu spulberă angoasa privitorului, aflat în căutarea unei diferențe eliberatoare.

Există câteva locuri comune în textele despre fotograful de la Graz, pe care am apucat să le parcurg. Că el realizează o fotografie documentară, că este conceptual și că nu este ideologic. Trecând peste evidența că tot ce este documentar este, inevitabil, ideologic, cred că este mai degrabă relevant să vedem în ce direcție se conturează acea ideologie a documentarului din fotografie. Martin Prinzhorn întrevedea în fotografia lui Manfred Willmann o critică a ideologiei care până la cel de-al Doilea Război Mondial idilizase satul, în timpul războiului îl ignorase cu desăvârșire, iar în postbelic îl investise cu rolul exclusiv al aducătorului de venit agrar. George Stolz, în schimb, considera în eseul din catalogul de la PhotoEspaña din 2006, că Das Land reprezintă chintesența societății agrare europene în epoca postindustrială.

Din aceste două unghiuri de vedere, ambele extrem de sugestive prin analiza imaginii de pe poziții postmoderne, seria Das Land a lui Manfred Willmann se transformă într-un soi de eboșă a istoriei recente, pe scheletul căreia urmează să-și aplice conținutul comunitar fiecare spațiu în care este expusă. Căci dacă există o critică ideologică în fotografia lui Manfred Willmann, aceasta se îndreaptă subversiv în direcția mitului identitar al unității în diversitate, europeană. Altfel spus, fotografia lui Willmann afirmă că dacă există o unitate identitară unională, aceasta arată așa și nu altfel: ca un cap de porc sângerând într-o găleată de email, ca un miel sacrificat barbar de Paște, ca un cal alergând pe lângă un Volkswagen Golf în două uși.

Manfred Willmann, La țară, Fotografie, curatoare: Christine Frisinghelli, 8 iulie – 28 august 2011, Sala „Oaspeți”, Forumul Cultural Austriac – Muzeul Țăranului Român, București.

articol publicat în revista Accent cultural, Anul I, Nr. 3-4, Iulie / August, 2011.

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s