Muzeele din România între clasic și modern. Proiecte muzeale (1990-2010)


Săptămâna trecută a fost vernisată, la Muzeul Național de Istorie al României din București, o expoziție impunătoare, purtând titlul Muzeele din România între clasic și modern. Proiecte muzeale (1990-2010), care se bucură de participarea a 19 instituții muzeale și de cercetare din țară, menite să pună în discuție, așa cum o afirmă comunicatul de presă oficial, lansat cu această ocazie, „efortul de modernizare a muzeelor din România, în acord cu cerințele noii muzeografii”, expoziția reunind „proiecte de arhitectură, elemente de mobilare spațială, propuneri și soluții muzeo-tehnice – toate abordate și realizate prin conlucrarea dintre arhitecți, designeri, muzeografi, conservatori și restauratori”.

Probabil că o parte din cititorii acestor rânduri se va întreba ce caută o astfel de expoziție într-o rubrică de cronică a artelor vizuale contemporane. Muzeele din România… caută în aceasta rubrică o discuție despre subiectul expunerii. Pe scurt, expoziția este de interes pentru că expune formule de expunere sau, cel puțin, aceasta pare să fie intenția curatorială a coordonatorului de proiect și muzeografului Ginel Lazăr, oferind spațiu generos atâtor instituții.

Trebuie spus că dezbaterea din jurul conceptului de muzeu este una de maximă actualitate, iar situarea acestuia între bornele conceptuale ale clasicului și modernului nu poate decât să ofere obolul local al participării la o astfel de dezbatere altminteri internațională. Practic, muzeul a revenit în actualitate de fiecare dată când mai apărea câte o nouă școală de artiști sau gânditori. Avangarda a dat cu muzeul de toți pereții culturii, situaționismul a ignorat pur și simplu existența acestuia, acționiștii, bodyartiștii și celelalte grupări care au transformat corpul și discursul / ideologia în operă de artă i-au lansat una din cele mai răvășitoare provocări, în timp ce arta contemporană i-a modificat măruntaiele cu totul, umblând la el ca la motorul unui tractor, adică transformându-l într-o megainstalație. Așa se face că de la începutul veacului XX și până astăzi, în secolul XXI, muzeul n-a mai avut pace și nici nu cred că o va mai avea vreodată, așa cum nu cred că, de fapt, ar trebui să o aibă în genere. Iar a-l discuta prin atacarea formulelor de expunere, a situațiilor muzeale, este o perspectivă de abordare cu multe supape hermeneutice operaționale.

Muzeele participante la expoziția de la MNIR au înțeles lucrul acesta în felul lor. Unele prezintă soluții de expunere extrem de incitante și originale, cum sunt instalațiile prezentate de Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi sau Biroul colecționarului expus de Muzeul Brukenthal din Sibiu, după cum altele au înțeles să-și expună modernitatea expunerii prin panouri și pliante publicitare mărite cât peretele, cum a procedat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța ori Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. Preluând parcă formula de expunere fondată de Horia Bernea la crearea MȚR, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi a oferit trei instalații care se ocupă nu doar de expunerea simplă a obiectului, ci și de problematizarea acestuia, de o contextualizare care să scoată la vedere semnificațiile. Spre exemplu, în instalația intitulată Urma, oalele țărănești de lut sunt expuse într-o platformă de lemn cu tipar uman, ca într-un sarcofag egiptean. Tălăngile de oțel formează, pe un platou de lemn, o spirală ascendentă, având în centru talanga-matrice, conotând în subsidiar imaginea fractalică a unei galaxii, care poate fi regăsită și în numele instalației – Eternitate. După cum țesalele, în instalația intitulată Supliciu, montate într-o contiguitate amenințătoare, creează în final un obiect din care nu pot lipsi aluziile torționare ale veacului XX. Toate aceste instalații propun o abatere de la formula clasică de expunere (panotare în cazul Complexului Muzeal Județean Neamț ori etalare cu etichetă în casetă de sticlă, în Muzeul Județean Argeș), cu țintă semnificantă îndreptată în două direcții, care sunt totodată și două posibile recitiri ale obiectului de artă: mai întâi, expunerea de tip instalație recontextualizează obiectul de artă în sine și funcționalitatea lui; apoi, aceeași expunere recontextualizează și determină interacțiunea privitorului cu obiectul de artă expus. O altă formulă originală de expunere este cea documentară, sociologică, à la Dimitrie Gusti, adoptată de Muzeul Brukenthal din Sibiu în cazul biroului colecționarului, în care obiectele expuse reconstituie fidel contextul socio-istoric al timpului, când operele de artă nu-și pierduseră încă funcționalitatea. Reactivarea muzeală a funcționalității obiectului expus se va solda întotdeauna cu un efect performativ care potențează dimensiunea interactivă a expunerii.

Dar există, cu toate acestea, câteva absențe stridente din expoziția Muzeele din România…, care, dacă ar fi fost prezente, ar fi contribuit substanțial la dezbaterea contemporană din jurul conceptului de muzeu. E vorba de Muzeul de Artă din Cluj, de Muzeul Național de Artă al României din București și, last but not least, Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Trecând însă peste acest aspect, rămâne de punctat anvergura viziunii curatoriale și originalitatea unor soluții cu care au răspuns câteva din muzeele participante, creând astfel cadrele unei dezbateri care a întârziat prea mult și care își poate găsi în această expoziție un moment propice pentru a demara.

Muzeele din Romania între clasic și modern. Proiecte muzeale (1990-2010), Coordonator de proiect: Ginel Lazăr, Muzee participante: Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia, Muzeul Județean Argeș, Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Brăilei, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Muzeul Național al Țăranului Român din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Muzeul de Istorie Galați, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Complexul Național Muzeal Moldova (Muzeul Unirii Iași), Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Complexul Național Muzeal „Astra” Sibiu, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău; 30 iunie – 25 septembrie 2011, Locație: Muzeul Național de Istorie al României, București.

articol publicat in revista Art Act, nr. 125 / 6 iulie 2011

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s