Dezgolind-o pe Eva


MNAC găzduiește luna aceasta, cu sprijinul Institutului Cervantes, o expoziție, înainte de toate, extrem de dură prin direcțiile critice pe care le lansează, și extrem de neobișnuită, prin maniera abordării subiectului feminității, două extreme ce riscă să fie repede eclipsate de voga pe care a avut-o la noi, la un moment dat, imaginea de box-office a Fridei Kahlo, întruchipată de Salma Hayek în filmul din 2002.

Extrem de dură și neobișnuită, pentru că nu iartă nimic. Privirea masculină erotizantă e sancționată fără drept de apel în fotografia Victoriei Diehl, reprezentând un bust dezgolit cu sâni decupați și tumefiați, sau în cea a Palomei Navares, cu subtitlul „pentru uz domestic”, fotografie cu bust dezgolit, prinsă în capsele unui umeraș, cu aluzie directă la lucrul casnic, neluat în calcul de nici un sistem social. Critica credinței religioase este materializată la Berta Jayo într-un amestec bulversant de veșmânt de măicuță și uniformă militară de camuflaj, după cum rochia – simbolul feminității occidentale – este transpusă de către Susy Gómez într-o răsunătoare carcasă de inox cu efecte catarhice, prin aluzia la instrumentele de tortură; sau de către Darya von Verner, într-o fotografie în care vestimentația este acoperită, de la gât la poale, de o cronologie exemplară a Madonei de la Historia (1997), ori de către Amparo Sard, în silueta fragilă pe hârtie perforată. Un diptic fotografic color, semnat de Marisa González,  înfățișează două etape ale procesului de producție tehnologică a păpușilor, cu aluzie directă la trendul procreației artificiale fără uter, criticat aspru și de către autorii studiilor de antropologie a corpului. Două instalații metalice, în fapt, două coșuri de hipermarket, în cel al Conchei Jerez aflându-se fotografia unui chip uman iluminat cu neon, în cel al Conchei García zăcând un ștreang gigantic, decorat în albastru, tranșează ideea consumismul, alimentată de preconcepția că femeia ar fi dependentă de shopping, puternic înrădăcinată încă în imaginarul colectiv. Poți merge la cumpărături, la hipermarket, de unde te vei întoarce cu propriu-ți chip sau propria moarte în coș.

Așadar, nimic din ceea ce publicul ar fi așteptat, poate, nu este prezent în expoziția aceasta, care înțelege să o dezgolească pe Eva parcurgând și dinamitând marotele contemporane, clișeele feministe (ale femeilor sau bărbaților) și estetica idilizantă a unui erotism îmbâcsit de pudicitate sau pornografie, printr-un traseu ideologic ce demarează cu fotografia hitchcockiană a Dianei Larrea și culminează cu paginile de jurnal ale Fridei Kahlo, criticând, amintind, rememorând și, cel mai important, responsabilizând privitorul.

Desnudado a Eva / Dezgolind-o pe Eva: creatoare din sec. XX-XXI, [expoziție de grup], curator: Marisa Oropesa, artiste: Frida Kahlo, María Antonia Dans, Amalia Avia, Esther Ferrer, Concha Jerez, Marisa González, Paloma Navares, Susy Gómez, Concha García, Darya von Verner, Marina Núñez, Diana Larrea, Berta Jayo, Gertrudis Rivalta, Amparo Sard, Naia del Castillo, Rebeca Menéndez, Victoria Diehl, Eva Lootz, 11.05.2011 – 19.06.2011, MNAC.

Articol publicat în revista Accent cultural, Anul I, Nr. 2, Iunie 2011

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s