Muzeul Benzii Desenate


La aproape un an distanță de la apariția Istoriei benzii desenate românești, 1891 – 2010 (Editura Vellant, 2010), semnată de Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu, și la numai câteva luni de la publicarea volumului lui Ion Manolescu, Benzile desenate și canonul postmodern (Editura Cartea Românească, 2011), etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană găzduiește vara și o bună parte din toamna aceasta un proiect expozițional mamut, cum demult n-am mai întâlnit în cultura română, intitulat Muzeul Benzii Desenate, eveniment conceput de artistul și, dați-mi voie, istoricul de artă BD Alexandru Ciubotariu.

Zilele acestea are loc azvârlirea buzduganului, materializată prin mai multe expoziții permanente concomitente. Prima se numește Tezaur – Istoria benzii desenate românești și este un soi de transbordare a BD-ului din carte, din istorie, pe pereții galeriei, cuprinzând mostre din cele trei capitole-bornă ale cărții: „Vârsta de Aur (1891-1947)”, „Socialism și BD (1948-1989)” și „Banda Desenată Contemporană (1990-2000)”. Cea de-a doua formează un Salon Internațional al Benzii Desenate din România și beneficiază de contribuțiilor artiștilor BD care au frecventat România în timp. A treia, cum îi stă bine unui muzeu, se axează pe cercetare, pe munca de atelier, pe „cum se face o bandă desenată”, cum sună și titlul spațiului. Alăturat găsim apoi ceea ce coordonatorii au numit Galeria MBD, cu expoziția Webcomics de România. Iar acesta e doar debutul, urmând în timp ca muzeul din muzeu să ofere loc și altor expoziții mai scurte, să organizeze proiecții de filme de animație, să inițieze dezbateri, să gireze conferințe, să diriguiască ateliere de creație & cercetare, dând totodată dovadă de generozitate prin includerea în proiectul muzeului și a celorlalte arte conexe BD-ului, cum sunt ilustrația de carte, caricatura ori arta tiparului.

Însă dincolo de acest panegiric, pe care cei implicați în poveste îl merită cu desăvârșire, cred că Muzeul Benzii Desenate ridică și câteva probleme culturale și teoretice pe care nu avem voie să le trecem cu vederea. Mai întâi, el chestionează statutul istoricului contemporan de artă. Mai mult, el afirmă că în lipsa de activitate a istoricilor de artă acreditați ca atare, rămâne ca istoria să o scrie artiștii înșiși. Apoi, inevitabil apare în discuție relația dintre artiștii BD contemporani și industria editorială. Dacă urmărim agenda ultimilor, am putea spune că arta BD lipsește aproape cu totul din cultura română. Ceea ce, iată, e fals. De altfel, Muzeul BD va iniția pe 14 septembrie, începând cu ora 18.00, o dezbatere privind relația autor BD vs. editor, moderată de istoricul de artă BD Dodo Niță.

Dar cea mai stringentă problemă pe care o ridică Muzeul BD privește direct și drept în ochi orientarea contemporană a ideologiei mainstream din cultura română, întrucât ea țintește împotriva discursului dominant al politicilor culturale de tipul: noi n-avem, noi nu putem, la noi nu se poate sau, cum suna textul unui sticker din București, „nu pot, nu vreau, dați-mi o uniformă”. De fapt, ceea ce lipsește astăzi din cultura română este cercetarea sau, așa cum au afirmat-o mai mulți artiști contemporani în ultima vreme, între care Lia Perjovschi ori Matei Bejenaru, instituțiile care să favorizeze cercetarea. În lipsa cercetării, arta, cultura nu are decât două direcții la dispoziție, putând s-o apuce pe drumul unui anacronism ideologic profund inactual, cum este cazul majorității discursurilor generate de artiștii U.A.P., sau pe cel al unui mimetism precoce față cu Mecca Occidentului, cum este cazul unei alte mari părți a artei contemporane (mai ales) tinere. Ovidiu Țichindeleanu observa undeva că „the anachronisms released into society are provoked not by its incapacity to appropriate an external model, but to appropriate the personal history”. Din această perspectivă, Muzeul Benzii Desenate, conceput de Alexandru Ciubotariu, ori Muzeul Cunoașterii, conceput de Lia Perjovschi, reprezintă astfel de discursuri, singulare, de apropriere a istoriei, spre deosebire de „conceptualul” Muzeu Orb al artistei Veda Popovici, care nu este deocamdată decât în pas cu trendul global al demumificării instituției muzeului, de altfel, depășit de realitatea internațională și, în curând, locală.

Deci haideți să ne gândim.

Muzeul Benzii Desenate, Concept de Alexandru Ciubotariu, Coordonatori: Oana Tănase, Tudorița Șoldănescu, Design expozițional: Ioan Bârlădeanu, 16 iunie – 16 octombrie 2011, MNAC, București.

Articol publicat in revista ArtAct Magazine, nr. 123 / 22 iunie 2011

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s