Lupta cu inerția


Cred că ceea ce-l deosebește pe Matei Bejenaru de ceilalți artiști contemporani din România este locul privilegiat acordat cercetării științifice în lucrările sale. Nu, nu este vorba de interdisciplinaritate, căci, în definitiv, interdisciplinari suntem cu toții, uneori fără s-o știm măcar, ci de un soi de rigoare metodologică în aproprierea unui subiect de cele mai multe ori social. Este un loc comun în rândurile gânditorilor contemporani, acela că metafora a fost evacuată din câmpul artelor, refugiindu-se în filozofie, iar artele au rămas ca să se descurce cu știința, pe cont propriu – este și una din festele pe care postmodernitatea încă o mai joacă astăzi, contemporaneității. O rocadă pe care postcomunismul românesc a rezolvat-o în manieră proprie: metafora a intrat în gura dreptei moraliste și filozofarde, iar cercetarea a fost adoptată, cumva  asistențial, de către stânga artistică, implicată cu tot cu șevalet în tema socială sau, mai precis, comunitară.

Lupta cu inerția este titlul recentei expoziții a lui Matei Bejenaru de la Galeria Andreiana Mihail, constând dintr-un documentar HD omonim, realizat în 2010, și o serie de diapozitive alb-negru din 2009. Video-documentarul relatează povestea unui cenaclu literar fondat la începutul anilor ’70 și care a activat până pe la sfârșitul anilor ’80 în interiorul celei mai mari întreprinderi la acea dată din Moldova, Combinatul de Utilaj Greu din Iași. Pentru a face față inerției industriale, scriitorul Alexandru Tacu, protagonistul documentarului, a propus mai întâi înființarea unei biblioteci de specialitate, care, imediat după aceea, să găzduiască un cenaclu literar – așa se numeau pe atunci spațiile, nișele, bulele care favorizau funcționabilitatea culturală a unui exercițiu de îmbinare a utilului cu plăcutul.

Lupta pe care o are astfel cenaclul de dus pare a fi și una cu reificarea, împotriva unei tendințe-mutant care, ca-n Modern Times-ul antifordist al lui Chaplin, transforma colaborarea om-mașină, om-kombinat, într-un soi de simbioză necropolitică și deideologizantă. Însă imaginile din prezent, alternate cu cele de arhivă, confesiunile lui Alexandru Tacu, urmate de fotografiile vechi, dezvăluie traseul paradoxal al acelei grupări literare. Nu știm ce este mai alienant ori mai deideologizant – trecutul, care găsea un spațiu comun atât pentru dezvoltarea industrial-tehnologică și pentru cultură, sau prezentul, care nu mai oferă nici un fel de spațiu cultural, un spațiu depozitar al tensiunilor și creuzet al defulării? Așadar, cenaclu literar sau team building într-un Iași literar dominat de „școala eseului” (Luca Pițu, Liviu Antonesei, Sorin Antohi), ca să împrumutăm un concept propus de criticul Ion Bogdan Lefter, și unul muncitoresc, acaparat de blocuri & șantiere umbrite de spectrul kombinatului, ca să preluăm un alt concept, de data aceasta propus de Bruno Andreșoiu și echipa de la Igloo Media. Sunt două dimensiuni, două realități istorice care în aparență nu s-au întâlnit niciodată și care acum dau la iveală o izotopie culturală ce poate servi ca bun instrument în cercetarea trecutului istoric, dar și a prezentului reminiscent, în evident contrast cu necuvintele stănesciene și cu neomodernismul apolitic și asocial de-atunci.

În această direcție țintește și proiectul de diapozitive alb-negru al lui Matei Bejenaru, 80 de imagini realizate în cartierul Alexandru cel Bun din Iași, unde autorul a locuit în perioada 1993-2003, și prezentate pe un diaproiector carusel Kodak. Recunoști brandurile contemporane, vestimentația oamenilor, ocupațiile lor, într-un cuvânt – povestea, toate sunt familiare. Totul se întâmplă acum, în prezent, însă filtrul alb-negru al diapozitivării apropie foarte mult narațiunea de perioada în care activa cenaclul „Lupta cu inerția”. Atât de simplu este să poți urmări evoluția, să poți vedea ce s-a schimbat și ce nu, un layer alb-negru diapozitivat. Din această perspectivă, diapozitivul nu mai are o funcție formală, ci una deconstructivistă: critică și deconstruiește straturile de aparență ale istoriei recente, apropiind prezentul de un illo tempore ceaușist în care arhitectura și industrialul erau funcționale.

Reținem așadar din expoziția lui Matei Bejenaru dubla metodă de cercetare științifico-artistică a microistoriei: pe de o parte, investigația izotopiilor, acele melanjuri curioase de industrial și literar (ca în cazul cenaclului „Lupta cu inerția”) sau de muzical și agricol (ca în cazul structurilor de metal montate pe fațadele instituțiilor culturale construite în epoca ceaușistă), iar pe de altă parte – adecvarea formei, a expresiei la scopul cercetării (în cazul de față, diapozitivarea). Un act care inovează, dar care și obligă în același timp. Căci dacă va exista o următoare etapă a proiectului Lupta cu inerția, indiferent de cine o va parcurge, Matei Bejenaru însuși ori alții, aceasta va consta într-un demers de arhivare, se va materializa într-o antologie de text și imagine, conținând poemele realizate de către cenacliști cu imagini diapozitive de astăzi.

Matei Bejenaru, Lupta cu inerția, video, diapozitive, [fără curator], 27 mai – 22 iunie 2011, Galeria Andreiana Mihail, București.

articol publicat în revista Art Act Magazine, nr. 121 / 8 iunie 2011

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s