Anchetă: Noaptea Muzeelor


Cf. legii 311/8 iulie 2003 muzeul este definit astfel: „Muzeu – instituţia publică de cultură, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător.”

  1. 1.                  Crezi că asocierea eclectică din cadrul Nopții Muzeelor delegitimează muzeul ca instituție publică? De ce?

Dacă urmăm cu strictețe litera legii, eclectismul din cadrul Nopții Muzeelor este conferit, paradoxal, de participarea la acest eveniment a câtorva spații care nu au statut de muzeu, ci de galerie de artă contemporană ori de fundație culturală, sau și una, și alta. Din perspectiva legii, Anaid Art Gallery, Centrul Cultural Art Society, LC Foundation, Fundația Culturală Greacă din București, Fundația Löwendal, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Arhivele Naționale ale României nu au ce căuta în cadrul acestui eveniment, întrucât nu se supun tuturor subpunctelor definiției muzeului. Ceea ce rămâne comun este determinanta cercetării. Atât galeriile, cât și fundațiile afirmă că cercetează, educă și recreează. Așadar nu cred că participarea acestor spații în cadrul Nopții Muzeelor delegitimează muzeul ca instituție publică, dimpotrivă, muzeul are numai de câștigat de pe urma acestei asocieri. Întrucât, ce înseamnă a fi instituție publică? Înseamnă nu doar a fi la cheremul publicului, ci a te și implica în principalele dezbateri care bântuie acest public. Spre exemplu, nu voi înțelege niciodată absența unui comunicat oficial al MNAC în care acesta să-și exprime poziția clară față de fenomenul Catedralei Mântuirii Neamului. Până mai ieri, a fost cea mai avizată instituție care să pornească o dezbatere în jurul acestei teme, prin expunere, cercetare, educare și, de ce nu, recreere. Cât privește celelalte muzee nu neapărat artistice, dar culturale da, cum ar fi Muzeul Aviației sau cel de Geologie, participarea lor mi se pare mai mult decât salutabilă, pentru că lărgește cunoașterea, educarea și recreerea. În plus, participarea acestor muzee joacă și un rol compensator. În lipsa unui Muzeu Național al Fotografiei, voi merge la Muzeul Național de Istorie al României ca să văd cum arată în realitate un Thornton-Pickard cu burduf și cremalieră, aparat pe care îl folosea și Brâncuși pentru a-și „documenta” lucrările. De altfel, acesta este și punctul de pornire al unui proiect contemporan cu prestigiu internațional, cum este Muzeul Cunoașterii, creat de Lia Perjovschi, în care postulatele culturale din definiția muzeului sunt devansate de cele ale cercetării științifice aplicate. Este exact ceea ce lipsește culturii române în general, o cultură estetizantă până la disoluție. Ceea ce scârțâie în toată povestea asta cu Noaptea Muzeelor este rolul pe care îl are evenimentul pentru societate, însă cu asta trecem la cealaltă întrebare a anchetei.

  1. 2.                  Ce rol are Noaptea Muzeelor pentru societate (în felul în care este organizată în România)?

Până acum am vorbit despre Noaptea Muzeelor în termeni de eveniment, de act cultural. Mă tem însă că Noaptea Muzeelor este, mai degrabă, o serbare națională ori, cel puțin, comportă ingredientele unei astfel de manifestații publice. Aproape jumătate din instituțiile participante flutură în titulatură cuvântul „național”. Definiția oferită de lege vorbește despre „mărturii materiale și spirituale ale existenței și evoluției comunităților umane, precum și ale mediului înconjurător”, dar implicatura paradigmatică presupune, de fapt, mărturiile materiale și spirituale ale existenței și evoluției națiunii, precum și ale comuniunii sale cu natura, așa cum răstălmăcit o afirmaseră pașoptiștii romantici, pe urmele revoluțiilor franceze, care – o afirmă atât Rancière, cât și Gheorghii Derlughian – au determinat, pe de o parte, emanciparea proletariatului, iar pe de altă parte, emanciparea acestui proletariat în spiritul unei cauze comune în caz de forță majoră, cum ar fi războiul, și nemercenare, în caz de criză a capitalului investit în armată. Cu alte cuvinte, oricine poate privi un tablou francez, cu condiția să se simtă francez. Resurecția unor serbări naționale de tipul Nopții Muzeelor, aflată acum la a III-a ediție, a devenit imperios necesară odată cu redistribuirea și naționalizarea responsabilității pentru criza capitalului mondial, izbucnită în 2008. Rezolvarea unei crize provocată de transnaționalizarea capitalului a fost pusă pe seama naționalizării măsurilor de austeritate. Ca atare, în 2009 a și avut loc prima ediție a Nopții Muzeelor. Ne adunăm, odată pe an, ca să ne mândrim cu isprăvile înaintașilor noștri, să ne-mbărbătăm și să mai facem un împrumut la bancă. Sau la biserică. De aceea muzeul este obligat în prezent să-și mai adauge o funcție la definiția care-i revine de drept, aceea prin care, sustrăgându-se societății spectacolului, să revină la obiectivul emancipării sociale, de data aceasta de sub dictatura capitalului mondializat.

Citiți mai departe întreaga anchetă.

Răspunsuri la ancheta inițiată de Valentina Iancu și publicată în revista CriticAtac, ediția din 11 iunie 2011.

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s