Despre Elena în general


În general, prezentul poate angrena istoria recentă într-un dialog critic în o mie de feluri, de fiecare dată însă nu va fi vorba decât despre interpretare. Interpretarea pe care o dă cel / cea care metonimizează prezentul în propria percepție, în cazul de față, artistică. Rezultatul, ca să urmăm în continuare logica din teoriile de hermeneutică ale lui Paul Ricoeur, se va consuma întotdeauna într-o mișcare dublă: interpretând trecutul, va oferi o înțelegere a acestuia, de preferință nouă, inedită, și se va plasa într-un raport, de preferință polemic, față de prezent. Însă ambele mișcări vor avea un scop comun: cunoașterea. Principiul umanist conform căruia prin cunoaștere devenim mai demni și mai liberi își activează toate resorturile mai ales atunci când în dialog intră istoria recentă și prezentul.

Asta mi s-a părut că vor să facă și cele două serii de pictură ale Marilenei Murariu, din cadrul expoziției Despre Elena în general, de la Galeria Simeza din București, prima, înfățișând-o pe Elena Ceaușescu în diferite ipostaze cu iz pornografic, a doua – cu portrete tip pașaport ale diferitor figuri publice contemporane „în general”. Jocul de cuvinte pare transparent, prin suprapunerea ideii de generalitate și de grad de Securitate, cu implicatura precoce – toți sunt securiști! În prima serie o vedem pe Elena când născând, când făcând striptease, când savurând acalmia postcoitală, când dansând cancan exhibându-și vulva, alături de alte două Elene contemporane, redate la fel de exhibiționist ș.a.m.d.; în cea de-a doua – tipul jurnalistului, al preacuviosului, al afaceristului etc., pozând în ofițer de Securitate.

Însă ar trebui să dăm dovadă de o imaginație dureros de exuberantă ca să desprindem critica din lucrările pictoriței, care nu sunt nici pe departe atât de complexe, de incomode ori de scandaloase pe cât ar vrea ele să pară. Fiecare lucrare comunică în propoziții simple, cu subiect și predicat, de tipul „Vaca paște”. Ce face protagonista Elena în cutare tablou? Elena naște. Dar în celălalt? Elena se crăcănează. Și în următorul? Citește Marchizul de Sade. Ș.a.m.d. Și în fiecare, privitorul va recunoaște o figură publică, de politician. De unde un alt val de propoziții simple: toți sunt, pe rând sau deodată, afemeiați, corupți, vulgari, perverși – cam toată panoplia de adjective pe care gândirea masculină occidentală o atribuie imaginarului violent feminin. Iar ăsta e primul aspect întristător al expoziției: artista scrutează masculin. Al doilea aspect de plâns este bănuiala că subiectul, așa pauper cum apare el tratat în picturi, nu este unul autentic, care să stârnit fiorul inspirație ș.cl., ci încearcă, așa cum diagnostica recent Lia Perjovschi într-un interviu acordat platformei OpenSpace.ru, să se afilieze unei rețete de succes, la care au subscris în ultima vreme tot mai mulți artiști contemporani, cazul picturilor în cacao din expoziția CacaObama (2010) semnată de Valeriu Mladin fiind emblematic. N-ar fi nimic în neregulă aici, însă problemă e că ni se oferă, de fapt, o falsă rețetă. Este ceea ce-și imaginează artiștii că este rețetă de succes.

Al treilea și, sper, ultimul aspect întristător al expoziției Despre Elena în general, cotată de Modernism.ro ca fiind expoziția săptămânii, este înțelegerea atât de puțin nuanțabilă a prezentului și a istoriei recente. Să ne-nțelegem, eu nu pledez aici pentru cauza imaculatei concepțiuni a politicienilor români sau, și mai rău, a Elenei Ceaușescu, observ doar că abordarea artistică, picturală a Marilenei Murariu, fie aceasta și pamfletardă, e văduvită de orice idee, rămânând doar cu hăhăiala de tip Vacanța Mare. Este și cazul viziunilor asupra istoriei recente, materializată de Sergiu Nicolăiescu în Poker (2010).

Dar aceasta nu este decât tribulația periferică a unui trend contemporan mai larg, acela al anticomunismului postcomunist, deci tardiv, ineficient și extrem de profitabil. Din această perspectivă, îndemnul lui Vlad Morariu din textul catalogului nu doar că e de urmat, ci și de generalizat: istoria recentă nu trebuie adorată, nici urâtă, cu atât mai puțin violată, ea trebuie lăsată să se odihnească în pace, adică înțeleasă.

Marilena Murariu, Despre Elena în general, Pictură, mai 2011, curator: Marian Constantin, Galeria Simeza, București.

articol publicat în revista Art Act Magazine, nr. 118 / 18 mai 2011

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s