Corpul supravegheat / Body Under Surveillance


Expoziția Corpul supravegheat / Body Under Surveillance are toate ingredientele unui proiect artistic solid și amplu, cum demult n-am mai întâlnit în cultura română. Ea însăși parte dintr-o platformă teoretică mai amplă – Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistic –, beneficiind de suportul și adeziunea unei armate de critici, teoreticieni, curatori, coregrafi, literaţi în textele din readerul adițional, intitulat Corp – Artă – Societate. Reflecții întrupate, expoziția încearcă să aducă la zi o temă care a început să facă ravagii în spațiul european încă din anii ’60-’70 ai secolului trecut și să ofere propriul obol în cadrul dezbaterii din jurul acestei teme cu prestigiu teoretic internațional incontestabil. Un alt avantaj, o altă oportunitate dacă vreți, puse la dispoziția spectatorului de către expoziția de la Galeria Victoria Art, un spațiu nou înființat, poate chiar cu această ocazie, este numărul și varietatea artiștilor expuși, cât și mediile prin care aceștia se exprimă. De la Ion Grigorescu, Alexandru Antik și Marilena Preda Sânc, la Regina Ionescu, Alex Gâlmeanu și Bogdan Teodorescu, și de la sculptură și pictură, la fotografie, ecografie, radiografie, video și instalație, Corpul supravegheat… aproape că plimbă spectatorul prin panorama artei contemporane românești, îi ține un curs introductiv în teoria mediilor artistice și îl lasă perplex în fața belșugului de subiecte și problematici pe care i le servește.

Aceasta este, de fapt, fatalitatea sau marea șansă, depinde de unghiul din care privim, pe care ți-o oferă expoziția tematică în genere. Atunci când expoziția este organizată în jurul unei teme, jumătate din efortul curatorial este deja întreprins. Tematismul curatorial oferă acest avantaj, dar te și obligă, întrucât spațiul pentru contribuția proprie se restrânge drastic. În plus, el este un act comisiv, el afirmă că ceea ce urmează să vezi în această expoziție sunt replicile artistice la provocările teoretice din jurul temei corpului ca proiect cultural contemporan aflat sub diverse supravegheri. Se creează astfel, din capul locului, mai multe confuzii de direcție. Este neclar ce-a fost mai întâi, provocarea teoretică sau replica artistică? În firea lucrurilor și conform cu evoluția naturală a câmpului artei ar fi fost ca ultima să fi fost prima, iar prima să fi venit la urmă. Adică, mai întâi provocarea artistică și după aceea replica teoretică. Așa se explică, probabil, și prezența sporadică, atunci când nu e absență crasă, a mențiunilor locale din textele teoretice.

Dacă nu ar fi și ele la fel de confuze, libertatea curatorială s-ar fi putut juca la nivelul sensurilor cuvântului „supraveghere”, putând fi citit, astfel, ca „amenințare”, „tortură”, „manipulare” sau dimpotrivă, ca „protecție”, „stipendiere”, „pedagogie”. Corpul a devenit imperativ artistic, instrument de expresie artistică după cel de-al Doilea Război Mondial, când, așa cum sublinia Giorgio Agamben în Homo Sacer (1995), rămâne singura moștenire, singurul tezaur inalienabil ce poate fi activat în dialogul cu Celălalt. Însă de la cartea lui Agamben și până în prezent, adică de la sfârșitul Războiului Rece încoace, corpul a devenit treptat obiectul total al practicilor capitaliste. Michel Baud, între alții, avertiza încă din anii ’80 asupra acestei evoluții a istoriei capitalismului. Intrând cu arme și bagaje în epoca tehno-științifică, după ce va fi transformat deja în marfă de schimb principalele nevoi umane și după ce va fi născocit el însuși alte nevoi pe care să le considerăm umane, capitalismul nu va pregeta să ne vândă pe noi nouă înșine. Industria cosmeticalelor, a transplanturilor, a grefelor, mediatizată suveran în revistele glossy, exercită un soi de dictatură rasială asupra consumatorului mereu nesatisfăcut, neîmplinit și nemântuit. În cazul culturii române, dealerii de corpuri retușate sunt trusturile de presă – de la Sanomahearst și Libertatea, la Atticamedia și Media Pro, clinicile de chirurgie plastică, cât și industria loisirului. Toate acestea nu se văd decât parțial în lucrările expoziției Corpuri supravegheate…, spre exemplu în Microevent, lucrarea video a lui Alexandru Antik, în scanometriile Irinei Broboană, în reconstrucțiile de fotografie și radiografie ale Marinei Oprea sau în negativele mărite pe sticlă și iluminate din spate ale Romanei Mateiaș, din seria All around my body. Cred că cele mai elocvente intervenții artistice în cadrul acestei expoziții sunt seria de fotografie înscenată Post-erotica a lui Bogdan Teodorescu și ansamblul de portrete Candy Eyes a lui Mihail Florea, înfățișând niște coperte de revistă glossy imaginare, cu chipuri de vedete pe ele. Figură aparte face performanceul Alexandrei Pirici cu Claudiu Cobilanschi, regizat / coregrafiat de Dan Perjovschi, un reenactment intitulat Memorie (Istorie / Isterie 2), care performează cultura memoriei. Dar, din păcate, această lucrare nu este prezentă în expoziție, ci doar în catalog.

Următoarea etapă a expoziției, căci am înțeles că e vorba de un work in progress, va trebui așadar să beneficieze de o mai mare acuratețe curatorială, vizând atât selecția operelor expuse – care nu se poate nicidecum expedia printr-un call for projects, o metodă frecvent utilizată de unii curatori; cât și distribuția tematică a referințelor în expunere. Până atunci însă, nu vom avea de a face decât cu o intenție nobilă, frumoasă, up to date, dar care nu reușește sau reușește cu greu să se ridice la nivelul celor afirmate și promise în prefața bibliografică.

Corpul supravegheat / Body Under Surveillance (expoziție colectivă), curator și director de proiect: Petru Lucaci, artiști: 2 Meta, Dan Acostioaei, Alexandru Antik, Cătălin Bădărău, Matei Bejenaru, Răzvan Boar, Traian Boldea, Irina Broboană, Laurențiu Damian, Larisa David, Aurora Dediu, Anca Diaconu, Daniel Djamo, Carmen Dobre, Mihai Florea, Alex Gâlmeanu, Cristina Garabețanu, Ion Grigorescu, Andreea Hajtajer, Regele Ionescu, Regina Ionescu, Bianca Ioniță, Gabriel Kelemen, Petru Lucaci, Flavia Lupu, Bogdan Mateiaș, Romana Mateiaș, Valeriu Mladin, Corina Nani, Ionuț-Florin Negrilă, Veronica Negrilă, Marina Oprea, Christian Paraschiv, Cosmin Paulescu, Dan Perjovschi, Andrei Radu, Bogdan Rață, Marilena Preda Sânc, Alfred Schupler, Gabriel Stamate, Bogdan Teodorescu, Roman Tolici, Diana Tropoe, Aurel Vlad, 9 martie – 9 aprilie 2011, Galeria Victoria Art, București.

Corp – Artă – Societate. Reflecții întrupate (coord. Laura Grünberg, director proiect: Petru Lucaci), contribuții teoretice semnate de: Laura Grünberg, Petruța Teampău, Adrian Mihalache, Aurelia Mocanu, Lisandru Neamțu, Ilona Voicu, Ilinca Bernea, Matei Bejenaru, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Dincovici, Cristian Nae, Ramona Marinache, Răzvan Ionescu-Țugui, Alexandra Titu, Gabriela Romaneț, Vava Ștefănescu, Cătălin Gheorghe, Corina Ilea, Răzvan Ion, Nicoleta Colopelnic, Editura UNARTE, București, 2010, 231 p.

articol publicat in revista Art Act Magazine, nr. 112 / 2011

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s