Capitalismul pentru toți (interviu cu Gheorghii Derlughian)


Capitalismul pentru toți

Interviu cu Gheorghii Derlughian

C r i z a   e c o l o g i c ă

S-a creat impresia că izbucnirea terorismului și destabilizarea socială din țările vestice sunt verigile aceluiași lanț. Oamenii din toată lumea sunt nemulțumiți de ceva, toți vor ceva, iar asta pe fondul unei tensiuni în creștere. Există astăzi anumite trenduri care, din punctul dumneavoastră de vedere, să descrie noile aspirații ale oamenilor, poate neconștientizate încă?

Da, discuția privind amenințările teroriste ține de retorica tipică a schimbării, când nu ai instrumentele de analiză a ceea ce se întâmplă de fapt. Problema constă în faptul că trendul care descrie aceste evenimente este atât de solid și de puternic, încât oamenilor le este greu să-l conștientizeze. În comparație cu el, suntem ca o furnică în vârful unui munte. Suntem martorii sfârșitului a ceea ce a început cu zece mii de ani în urmă. Atunci omenirea, care era microscopică, a început să locuiască în sate. Oamenii au început să-și construiască adăposturi așezate unul lângă altul pe un teritoriu dat, iar în interiorul acestei comunități s-a consolidat un mecanism social care funcționa prin autoreglare și în care omul se năștea, trăia și murea. Acest mediu unitar, căruia-i duc dorul foarte mulți în marile orașe de astăzi.

Dar de ce a apărut satul? Dintr-un anumit punct de vedere, el a apărut drept consecință a faptului că noi suntem o specie colectivă, care are nevoie de cooperare pentru a supraviețui. Dacă e să ne luăm după calculele antropologilor noștri (iar colegii mei studiază evoluția creierului din ultimele cinci-șase milioane de ani), noi am fost o specie predestinată selecției – însă fie din cauza influenței vreunei radiații, fie din cea a vreunui virus, homo sapiens a avut parte de o evoluție întârziată. Avem o masă musculară minoră, trebuie să ne protejăm tălpile ca să putem merge, nu putem alerga foarte repede. Și în aceste condiții, singura noastră aptitudine pe care o putem folosi nu este creierul pur și simplu, ci o perioadă foarte scurtă de maturizare. Din necesitatea de a îngriji îndelung un copil, noi avem nevoie de cooperarea colectivă din interiorul unui grup. Așadar, satul e un mecanism de cooperare bine pus la punct. Din punct de vedere social, aceasta e o manieră extrem de confortabilă de conservare a tipului comunitar. Astăzi se știe că un vânător sau un culegător nu avea mai mult de un copil o dată la patru ani, pentru că n-ar fi putut să-i hrănească, pe când în sate puteau să-și permită câte un copil pe an.

Curios, întrucât creșterea rapidă a numărului populației a fost pusă întotdeauna pe seama perioadelor de răspândire a civilizației urbane, în corelație cu o medicină tot mai evoluată și așa mai departe.

Da de unde! Până nu demult orașul a fost ucigașul omului. Dar și sedentarismul era la început inferior calității vieții de vânător. În genere, cred că toate aceste tranziții, de la vânătoare la sat și de la sat la oraș, nu trebuie interpretate ca niște etape de progres. Ele sunt niște măsuri forțate, de urgență. Din câte se pare, odată ce omul a devenit un vânător tot mai eficient, numărul populației a crescut, încât hrana a fost pur și simplu insuficientă. Trecerea la agricultură a fost forțată și anevoioasă. Scheletele primilor agricultori sunt anemice pentru că oamenii trecuseră la o alimentație vegetală nefirească pentru ei, iar peste două mii de ani au inventat un substitut pentru carne – produsele din lapte și din lapte acru.

De fapt, întreaga evoluție a omenirii e formată din cicluri de trecere de la un dezastru ecologic la altul. Cum au loc toate acestea? Oamenii descoperă un teritoriu nou, încep să și-l însușească. La început, bineînțeles, ei pun mâna pe ce este mai bun. Țăranii fugari, care au desțelenit malurile din regiunea Volgăi, riscau foarte mult – ei puteau să cadă prizonieri la tătari, în timp ce recoltele erau de cinci ori mai bogate decât în gubernia Veatskaia. Ce de-a copii puteau să hrănească! Dar și copiii au nevoie de loturi de pământ, așa că vor trebui să desțelenească și solurile mai puțin roditoare. Și așa mai departe. Până când în final, totul ajunge să fie desțelenit.

Dar cum a apărut orașul? În urma unui dezastru demografic în mediul rural?

Da, astăzi se vede destul de limpede că orașele se dezvoltă tot mai rapid atunci când are loc un dezastru demografic în mediul rural. Nu de viață bună oamenii merg să câștige mai mulți bani. Orașul în sine apare ca o structură de putere. Adică înainte de orice dezastru, el apare ca o suprastructură care se hrănește exclusiv cu ceea ce produce satul. Satul plătește impozitele, hrănește orașul și furnizează forța de muncă.

C a p i t a l i s m u l   d e   m a s ă

Ați spus că ia sfârșit un trend care a durat zece mii de ani. Ce se întâmplă acum, dispare satul?

Citiți continuarea traducerii în revista CriticAtac, ediția din 19 noiembrie 2010

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s