De la filmul antropologic, la antropologii ale corpului


Anul trecut, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, a avut loc la Sibiu cea de-a cincea bienală a festivalului de film documentar (AFF) organizat de ASTRA Film, la care au participat peste 150 de filme despre istoria recentă a lumii, în selecția lui Dumitru Budrală, Michael Yorke, Michael Stewart și Mihai Fulger. Dacă ar fi să discutăm evoluția acestui festival în termeni de orientare cultural-artistică & ideologică, vom putea observa cum, de-a lungul vremii, AFF s-a recomandat pe sine, de la începuturile sale din 1993 și pînă acum, ca „the first initiative in Romania to promote documentary film and visual anthropology”[1]. S-ar zice că în afară de cantitatea filmelor candidate nimic nu s-a schimbat, însă la ediția de anul acesta, expresia „film documentar” apărea, în cadrul discursului oficial, în flexiune liberă cu, deja, expresia „film antropologic”. Și s-ar mai zice că această observație este una banală, statistică, însă ea are menirea de a puncta adecvarea discursului AFF la discursul general asupra cunoașterii, o adecvare solicitată și reclamată de chiar diversitatea filmelor participante, inserate de către organizatori în categoriile „International”, „Europe”, „Romania”, „Student”, alternate cu programe speciale, „The Unknown Neighbour – Turkey”, „Portrait: Leonard Retel Helmrich”, „Les petits matins du monde”, „Focus: Made in Romania”, „Romanian New Wave & Documentary Film”, „Public Interest on Media Agenda”, „Panorama”.

Ca atare, și exigențele juriului[2] s-au axat pe capacitatea de problematizare a temei documentate de către regizor, în funcție de tehnica de filmare, de etnotopia narațiunii și de dimensiunea perlocuționară a discursului regizoral. Cu alte cuvinte, juriul a căutat să vadă în acele filme atît felul în care un regizor manipulează camera video, cît și implicarea societății civile în contextul modificărilor geopolitice contemporane, dar și efectul produs prin discursul regizoral din film asupra publicului din sala de cinema și nu numai. În același timp, juriul s-a lăsat mai puțin sedus de artisticitatea filmării. Nu a existat nici o dezbatere publică dedicată esteticii filmului documentar, singurele tentative de acest fel limitîndu-se la sesiunile de Q&A de după vizionare, deși efectele teoriei olandezului Leonard Retel Helmrich despre „single shot cinema”, cu cadre lungi și camera în continuă mișcare s-au putut observa și, ulterior, discuta în cazul mai multor filme documentare de dată recentă.

Așa, de-o pildă, s-a întîmplat cu The Speaking Tree (India, 2007, 65 min.) al Natashei de Betak, în care povestea e relativ simplistă și poate stîrni, cel mult, interesul și curiozitatea vreunui psihiatru. Deva, un bărbat din regiunea Kutch, nord-vestul Indiei, care-și pierde mințile în deșert, în timp ce-ngrijea de cămile, stă vreme de zece ani legat de un copac, cînd, la un moment dat, are loc un cutremur, iar el își recapătă mintea pentru o vreme. Coșmarul provocat de ruinele și cadavrele din jur pare să fie mai insuportabil decît alienarea mintală. O tramă de vag interes antropologic, însă de maxim interes vizual dacă privim filmul din perspectiva curiozității camerei de filmat. Tonurile sepia adecvează monotonia gesturilor personajelor la situație, estetizînd uneori excesiv scenele, acțiune benefică imaginii în cazul momentelor de igienă corporală ale personajului cheie, oferind vizual o metodă de înțelegere a corporalității surghiunite. Estetizarea excesivă a fost și reproșul adus lui (dar și răspunsul dat de) Thomas Ciulei pentru The Flower Bridge (România, 2008, 87 min.). Pentru Thomas Ciulei, cadrele lungi, filmate în contre-jour, ce amintesc de procedeul lui Leonard Retel Helmrich, dar și personajele care sunt puse să-și joace propriul rol social, țin mai degrabă de un statement artistic decît de rigoarea documentaristului.

Istoria controversată a dispariției și apariției manechinelor comerciale din și în vitrinele magazinelor din Teheran începe prin anii ’80, imediat după terminarea războiului dintre Iran și Irak, cînd toți proprietarii magazinelor de haine au fost obligați prin lege să înlăture de pe manechinele din vitrină orice trăsătură feminină. Scurtmetrajul Rough Cut (Iran, 2007, 22 min.) al iraniencei Firouzeh Khosrovani investighează producția „de-feminizată” actuală a manechinelor dintr-un Teheran occidentalizat, dar populat de indivizi care nu par a fi decît niște metonimii constituționale. Mai mult decît o problemă ce vizează drepturile omului, sînii de plastic decupați fioros cu fierăstrăul și partea superioară a craniului decorticată abil vorbesc despre fantasmele morbide ce pot bîntui o administrație guvernamentală absurd de conservatoare, nu înainte însă de a oferi o imagine critică asupra unor probleme de reprezentare pe care le poate suferi corpul într-o societate încastrată de aluzii torționare. Primplanurile cu cîte două găuri negre pe un torace bej de plastic, suprapuse peste lectura unor poeme iraniene despre femeie, catapultează documentarul pînă la limita fină a snuff-ului politic. În aceeași direcție se poate înscrie și Brides of Allah (Israel, 2008, 76 min.) al izraeliencei Natalie Assouline, în care viața femeilor palestiniene, încarcerate pentru atacuri teroriste la care au participat sau pe care le-au intermediat, transpare ca un fel de anti-gulag postmodern, în care se împletesc „frumusețea și cruzimea, cîntecul de leagăn și ura, mila și crima comisă cu sînge rece, feminitatea și violența extremă”[3], iar libertatea își divulgă natura sa de concept ambiguu. Tot așa cum ambiguă devine libertatea creatoare în Bastion of Sin (Germania, 2008, 79 min.) al lui Thomas Lauterbach, în care Aysel, o actriță neprofesionistă de origine turcă, se oferă să joace rolul Medeei într-o piesă de teatru a unui regizor neamț, ea fiind singura care mai poartă vălul musulman, spre deosebire de colegele ei, de aceeași origine, care au renunțat demult la prohibițiile dogmatice.

Însă tema libertății și a vulnerabilității corporale în artă constituie subiectul filmului Testimonial (Germania / România, 2008, 90 min.) al lui Răzvan Georgescu, care se construiește ca un dialog-dezbatere alternant(ă) între și cu artiști cu boli în faze terminale. Printre ei se numără sociologul și scriitorul german Helmut Dubiel, compozitorul american William Finn, artiștii vizuali Katherine Sherwood, Bill Viola, Jörg Immendorff, sculptorul român Peter Jecza. Cu toții își modalizează discursul artistic în funcție de modificările corporale pe care le-au suferit, în așteptarea ultimei modalizări care este moartea. La fel cum moartea este și tema centrală din filmul lui Jayasinhji Jhala, The Last Rites Of The Honorable Mr. Rai (USA, 2007, 47 min.), care expune întregul ritual funerar al domnului Rai, în orașul sfînt Varanasi, de la negocierea taxei pe ritual cu preotul locului și pînă la incinerare, spargerea craniului și aruncarea rămășițelor carbonizate în apele rîului Gange.

Andrei Ujica, Out of The Present, 1995Imponderabilitatea corporală devine în Out of the Present (1995, 90 min.) al lui Andrei Ujică o metaforă pentru schimbarea statutului civil al omului sovietic în cetățean al Federației Ruse. Cosmonautul sovietic Serghei Krikaleov își începe misiunea pe stația spațială MIR din mai 1991, unde stă 10 luni, timp în care în țara lui are loc puciul. Plecat din URSS, el se-ntoarce în Federația Rusă. Un film în care conceptul de „corp supranumerar”, teoretizat de David le Breton[4], își pierde semnificația de figură și se transformă într-un procedeu descriptiv realist.

Cu asta n-aș vrea să se-nțeleagă că minimalizez ori dezaprob jurizarea, altfel redutabilă, din cadrul AFF 2009, ci mai degrabă că subliniez un aparent paradox, un aparent conflict de interese disciplinare. Altfel spus, ceea ce juriul AFF 2009 a apreciat mai puțin, sau n-a apreciat deloc, dar în nici un caz dezapreciat, pentru teoria artei contemporane devine de maxim interes. Sigur că implicarea societății civile în contextul modificărilor / poziționărilor geopolitice contemporane rămîne o temă recurentă în demersurile curatoriale de la Neuer Berliner Kunstverein n.b.k.[5], de la MAK Center for Art and Architecture[6] sau din cadrul 3rd Riwaq Biennale 2009[7], ca să bifăm o galerie, un centru de studii și o bienală, însă ochiul care privește din cîmpul teoriei artei contemporane nu poate neglija tranziția evidentă pe care o operează o bună parte din filmele documentare de pe segmentul AFF 2009, de la analiză antropologică, fie ea de observație ori de investigație, la antropologie vizuală tematică. Iar una din temele predilecte, stringente, a părut să fie aceea a corporalității, transferul de interes mutîndu-se astfel de la filmul antropologic, la una sau mai multe antropologii vizuale-ale corpului, ale căror puncte de plecare par că diverg toate din Bodysong-ul lui Simon Pummell.

articol publicat in revista Observator cultural, nr. 516, din 12.03.2010


[1] v. http://www.astrafilm.ro/en/a.f.f.-1993-1998/ sau http://www.astrafilm.ro/en/astra-film-festival-2009-history.

[2] Juriu format din: Dan Alexe, Sorin Botoșeneanu, Corinne Cauvin-Verner, Thierry Garrel, Michael Yorke, la secțiunile Europe & Romania; și din: Antonio Delgado Liz, Leonard Retel Helmrich, Cristi Puiu, Michael Sinclair Stewart, Cristian Tabără, la secțiunile International & Student; cf. astra film festival. Sibiu International Festival of Documentary Film, Catalogue, 2009, pp. 16-17.

[3] astra film festival. Sibiu International Festival of Documentary Film, Catalogue, 2009, p. 24.

[4] David le Breton, Antropologia corpului și modernitatea, Traducere din franceză de Liliana Rusu, Editura Cartier, Colecția Cartier Istoric, 2009, pp. 116-121.

[5] v., spre exemplu, expoziția The World as Stage din toamna lui 2009, la care au participat Tamy Ben-Tor, Claus Carstensen / Peter Bonde / Thomas Andersen, Mads Lynnerup, Jan Mančuška, HuskMitNavn, Jan Northoff, Tilman Wendland, Carey Young; curator – Solvej Helweg Ovesen.

[6] De exemplu, The Isle, instalație mixed media a artiștilor Nasrin Tabatabai & Babak Afrassiabi.

[7] Khalil Rabah, A Geography: 50 Villages, un proiect conceptual derulat în Israel și Palestina.

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s