Despre poezie, piaţă şi altele (interviu revista Hyperion)


Mai toate editurile fug de poezie pe motiv ca ea nu e vandabilă. Eşti de acord, sau poezia chiar se vinde atunci cînd e bine promovată şi autorii sînt valoroşi?

Într-adevăr, cu excepţia cîtorva proiecte editoriale mai largi, poezia contemporană din România nu se bucură de o prea mare popularitate, de la editor, la public. Dar aceasta este o frază care caracterizează exact contextul literar de pe la sfîrşitul anilor ’90, începutul anilor 2000. După 2000, expresia „poezia nu e vandabilă” s-a transformat într-un refren fără premeditare. Poezia începuse demult să fie antologată în limbi şi pe la edituri străine, poeţii erau invitaţi să performeze lecturi publice, mulţi deveneau bursieri ai unor instituţii prestigioase din străinătate, după care erau premiaţi acolo sau în România, critica literară se afla în toiul dezbaterii despre poezie, însă editorii o ţineau una şi bună: „poezia nu e vandabilă”. Caracterul acesta privilegiat şi special conferit poeziei a cauzat genului cel mai mare deserviciu. Mă tem că propoziţia „poezia nu e vandabilă” este mai mult o problemă de mentalitate a editorilor decît una de gen al poeziei. În timp s-a văzut că poezia contemporană se simte cel mai bine la un loc cu celelalte genuri literare, pe picior de egalitate cu ele, ba chiar pe picior de egalitate cu artele contemporane. Inadecvarea la context intră în contul editorilor, nu al poeziei. Poezia şi-a cerut demult dreptul la concurenţa loială şi la egalitatea şanselor. Colecţia Rotonda a încercat să probeze acest fapt, din ’95 şi pînă acum, lăsînd să se manifeste liber, între bornele aceleiaşi colecţii, texte de poezie, proză, teatru, critică literară, teorie a artei şi chiar politologie.

Colecţia Rotonda a Editurii Cartier este o noutate. Cum a luat naştere? Aţi ales autorii sau ei au venit în întîmpinarea voastră?

Colecţia Rotonda a luat naştere în 1995, odată cu publicarea volumului de poezii al lui Nicolae Popa, intitulat Lunaticul nopţii scitice. Acesta este anul naşterii, însă maturizarea a urmat imediat în anul următor, cînd Editura Cartier a lansat mai multe volume de literatură română contemporană. Am început cu romanul de debut al lui Emilian Galaicu-Păun, Gesturi. Trilogia nimicului şi am continuat apoi cu Andrei Ţurcanu, Cămaşa lui Nessos (analiză literară) şi Bunul simţ (eseuri literare), cu Irina Nechit, Cartea rece (poezie), Iulian Fruntaşu, Beata din marsupiu (poezie), Călin Sobietsky-Mânăscurtă, Iubire şi inchiziţie (poezie), Nicolae Leahu, Personajul din poezie (poezie). Toate acestea au apărut în atmosfera anului 1996. În 1997, Editura Cartier a trecut Prutul şi s-a instalat la Bucureşti cu arme şi bagaje, astfel încît, de-atunci şi pînă acum, scriitorilor basarabeni li s-au alăturat Alexandru Muşina (Eseu asupra poeziei moderne, 1997; Scrisorile unui fazan. Epistolarul de la Olăneşti, 2006), George Bălan (Iubirea interzisă, 2001; Celălalt Eros, 2001), Gheorghe Crăciun (Mecanica fluidului, 2003), iar acum Dan Coman (Dicţionarul Mara, 2009), Claudiu Komartin (Un anotimp în Berceni, 2009) şi Radu Vancu (Monstrul fericit, 2009). Printre ei au mai fost Paul Goma (Altina. Grădina scufundată, 1998), Constantin Cheianu (Totul despre mine, 1998; În container, 2007), Emilian Galaicu-Păun (Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, 1999), Vladimir Bulat (Artă şi ideologie, 2000; Ochiul de veghe, 2005), Leo Butnaru (Lampa şi oglinda, 2001), Vitalie Ciobanu (Valsul pe eşafod, 2001), Maria Şleahtiţchi (Jocurile alterităţii, 2002), Horia Hristov (Cîinele care păzeşte somnul, 2005), Vladimir Beşleagă (Ţipătul lăstunului, 2006), Dorin Spineanu (Zile sălbatice, 2007) şi Dumitru Crudu (Oameni ai nimănui, 2007). Printre aceste apariţii, un loc aparte îl ocupă antologia Singular destinies. Contemporary Poets of Bessarabia (2003), alcătuită de Adam J. Sorkin, Sean Cotter şi Cristina Cîrstea. Toate aceste titluri sînt propuneri din partea autorilor, directe sau prin recomandări, cărora le-am dat curs cu multă încîntare.

Vorbim de nişte autori tineri, care au confirmat de-a lungul timpului: Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin. Fiecare are un istoric în spate, premii naţionale şi internaţionale. Ce urmează? Care e programa editorială? Ce alte alegeri aveţi în vedere?

Urmează două proiecte mai inedite, mai de archive & mapping. Este vorba mai întîi de un best off al interviurilor realizate de Ovidiu Şimonca pentru revista Observator cultural. Titlul anunţat: Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemenţă şi emoţie. Apoi, vom publica un volum cu titlul Arme grăitoare, care să includă poeziile lui Emilian Galaicu-Păun din revista Vatra. Atît pentru 2009.

Cum aţi rezolvat partea „spinoasă”, a difuzării? Unde găsim cărţile, pentru că, de multe ori, autorul „produce”, dar nu e vizibil.

Acolo unde se găsesc şi ceilalţi autori publicaţi de Editura Cartier, adică în toate librăriile bune din Bucureşti şi din ţară, în librăriile Humanitas, Cărtureşti, Eminescu ş.cl. După cum vedeţi, la noi difuzarea nu este o problemă, cu atît mai puţin una „spinoasă”. În ţară cărţile ajung mai lent, dar ajung cu certitudine.

Lansările au avut parte de peripeţii, unele au fost reprogramate din motive pe care poate unii dintre noi nu le cunoaştem, dar justificate. Se poate vorbi de o bună comunicare între editură şi autori, din care fiecare are libertatea de a veni cu propriile idei despre cum îşi doreşte să arate / să fie o lansare?

Există întotdeauna, la absolut toate editurile, nişte clauze contractuale pe care fiecare pion pus în slujba cărţii se obligă să le respecte. Însă dincolo de această realitate aridă, editorul, coordonatorul colecţiei, autorii şi PR-ul întreţin un schimb fertil de idei. În ce mă priveşte, am încercat întotdeauna să menţin o comunicare cît mai deschisă şi mai inspirată cu autorii şi cu editura. Am stat la discuţii zile în şir cu Dan Coman şi Claudiu Komartin despre viitoarea lor lansare. Cu Radu Vancu, am comunicat pe e-mail. Însă după cum, probabil, se ştie, Dan Coman şi Radu Vancu aşteaptă să devină tătici. Acesta este şi motivul din care am amînat lansarea oficială a volumelor, colegii mei de la editură şi mai cu seamă coordonatorul Colecţiei Rotonda, Emilian Galaicu-Păun, dorind foarte mult ca la această lansare să fie prezenţi tustrei autorii.

Mare parte din succesul unui autor se datorează editurii care ştie cum să-şi prezinte autorii. Din păcate, alţi autori rămîn în umbră, din cauza unui management şi promovări deficitare. Cît adevăr se ascunde în spatele uşilor închise?

Cred că nu există nici o editură care să nu-şi dorească fierbinte succesul autorilor publicaţi. Lăsînd literatura la o parte, de succesul autorilor publicaţi depinde succesul (financiar) al editurii. Problemele apar atunci cînd editura acordă mai puţină atenţie unui anume autor. Aici e buba, să ştii să acorzi atenţia cuvenită, necesară, optimă, fiecărui autor în parte. Focus, vorba lui Al Ries. Dar despre ce „adevăr” vorbim? Şi despre care „uşi închise”?

Vor fi lansări şi în Republica Moldova?

Claudiu Komartin spunea că îşi doreşte foarte mult să fie lansat şi la Chişinău. Nu ştiu dacă îşi menţine dorinţa neschimbată după ultimele evenimente de acolo. Noi ni-i dorim lansaţi pe toţi trei. Să vedem cum vor decurge lucrurile. Adevărul este că Editura Cartier a vernisat vara trecută un spaţiu dedicat (şi) lansărilor de carte. Este vorba de Librăria din Centru, spaţiu aflat chiar pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt, adică fix în buricul tîrgului, şi care de atunci şi pînă în prezent s-a bucurat de un real succes.

La ce alte surprize să ne mai aşteptăm în viitor, din partea Editurii Cartier?

Pe lîngă volumele anunţate mai sus, vom mai publica în curînd, în seria de autor din Colecţia „Biblioteca deschisă”, Jurnal de doliu al lui Roland Barthes, însoţit de Carnetele chineze. După cum se ştie, aceste scrieri inedite ale lui Roland Barthes au apărut pentru prima dată în Franţa acum cîteva săptămîni. Colegii noştri de la Paris ne-au anunţat această apariţie monumentală cu mult înainte ca ei să publice textele. Practic, ultima carte a lui Roland Barthes, rămasă ferită de ochii lumii, apare pentru prima dată acum, cvasiconcomitent, în Franţa şi în România. Apoi, vom mai publica prima traducere românească a cărţii lui David le Breton, Antropologia corpului şi modernitatea (Colecţia Cartier Istoric); Yann Rivière, Cronologia Romei Antice (Colecţia Cartier Dicţionar); N. V. Gogol, Pagini alese din scrisori către prieteni (Colecţia Cartier Clasic); Paul Morand, Jurnal inutil (Colecţia „Biblioteca deschisă”); Tahar Ben Jelloun, Rasismul pe înţelesul fiicei mele (Colecţia Polivalent); Nikodim Kondakov, Icoane, album de artă (Colecţia C(ART)IER).

Planul editorial are în vedere, în cazul de faţă, ca manuscrisele pe care le publică – de poezie – să poată fi traductibile şi în alte limbi? Se tot vorbeşte în ultima vreme, că, dacă vrei să fii vizibil, trebuie să fii un autor traductibil în altă limbă.

Nu cred că există autori traductibili şi autori intraductibili, există numai traducători buni şi traducători mai puţin buni, la fel ca şi editorii sau autorii înşişi. Adică buni sau mai puţin buni. Acesta este criteriul numărul unu după care se ghidează colegii mei de la editură. Cred că vizibilitatea sau absenţa acesteia trebuie puse pe seama altor fapte, în nici un caz pe seama autorului bun.

interviu apărut în paginile revistei Hyperion (interlocutor – Andra Rotaru)

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s