Moldova – revoluţie sau “incidente izolate”?


Cum interpretaţi evenimentele de la Chişinău, care au început cu demonstraţiile paşnice din seara zilei de 6 aprilie, după ce a fost anunţată fraudarea alegerilor, şi au culminant cu incendierea Guvernului şi a Preşedinţiei, pe 7 aprilie?

Le interpretez în cheie personală. Eu, dacă aş fi fost în seara zilei de 6 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi după aceea, pe 7 aprilie, în faţa celor două cele mai importante instituţii în stat, aş fi aruncat cu cea mai sinceră şi neprihănită revoltă cîteva cataroaie în autorităţi. Am spus acum cîţiva ani, într-un răspuns la o anchetă din revista Contrafort, că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu este nici Partid, nici al Comuniştilor şi nici din Republica Moldova. Este, cu o expresie care le rezumă pe toate cele trei, o structură mafiotă subordonată mafiei de la Moscova, care funcţionează după sistemul de raketare. Imaginaţi-vă că sistemul din spatele scandalului de la Mall Plaza cu trupele BGS ar fi extins la o ţară întreagă, că un grup bine stabilit, parte dintr-o ierarhie mai largă, ar veni periodic după taxe; că fiecare întreprindere din stat, mică, mijlocie sau mare, ar duce contabilitate triplă; şi mai imaginaţi-vă că acest grup bine stabilit este însăşi poliţia. Să nu-ţi vină să arunci cu pietre?

Consideraţi că politica României, care a evitat să ia în aceste zile o poziţie faţă de evenimentele din Basarabia (a negat doar că ar fi avut o legătură directă cu protestele), a fost una corectă?

Dacă reducem contextul la „aceste zile”, răspunsul este da. România a avut o politică corectă. Băgaţi de seamă că atunci cînd vrei să pui „corect” lîngă „politică” îţi iese o cacofonie. „În aceste zile” România ar fi trebuit să culeagă, cincinalu-n patru ani, roadele glorioase ale unei politici externe care s-a îngrijit şi de un stat vecin cum este Republica Moldova. Aici nu se face politică, aici se face – cum s-a mai spus – geopolitică, exact ca în Cronică în piatră a lui Ismail Kadare, „Na-ţi o Franţă, dă-mi o Italie”, numai că aici franţele şi italiile sînt mai raionale. Iar România nu a înţeles acest lucru, s-au ne-a dat de înţeles că nu-l înţelege. România a permis la Bruxelles ca reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău să fie un ungur, să fie domnul Kalman Mizsei care nu are nimic împotrivă atunci cînd este întrebat dacă i se poate vorbi în rusă la întrunirile oficiale, România şi-a permis să trimită la Chişinău un consul care nu acordă vize pe o durată de un an decît lui Vladimir şi lui Oleg Voronin, ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova trebuind să fie mulţumiţi cu una de cîteva săptămîni, arareori de jumătate de an. Dar toate acestea ţin de politica de vecinătate. Există însă şi o altă politică, nerealpolitikă însă la fel de valabilă, aceea bazată pe criterii etnice, îndelung practicată şi aprobată chiar în sînul Uniunii Europene. Înainte de a lua o decizie, România trebuia să înţeleagă foarte bine ce se dă în problemă: majoritatea populaţiei Republicii Moldova este de etnie română, mai mult de jumătate din populaţia Republicii Moldova are sau aşteaptă să aibă şi cetăţenie românească. Lipsa de reacţie a Statului Român dă foarte multe de înţeles şi despre raportarea la propriii cetăţeni, oriunde s-ar afla aceştia.

Consideraţi că România a desfăşurat, în ultimii ani, un program coerent pentru susţinerea identităţii culturale a populaţiei majoritare româneşti din Basarabia? A fost, altfel spus, în vreun fel statul român alături de basarabeni?

România a avut o astfel de tentativă pe la începutul lui ianuarie 2007, cînd a propus Guvernului Voronin un proiect care prevedea deschiderea multiplelor sedii de acordare a vizelor, sedii amplasate în toate oraşele din Republica Moldova. Voronin a refuzat. De-atunci şi pînă acum, Statul Român nu a mai făcut nimic. Dacă au mai existat iniţiative şi colaborări, acestea au venit din interiorul non-guvernamental al societăţii civile.

Într-un editorial din „Evenimentul zilei”, intitulat „Să ieşim din laşitate”, Mircea Cărtărescu scrie „Mediile de la noi s-au întrecut să ne arate imagini ale revoluţiei moldovene, dar ca pe nişte ştiri «hot», la concurenţă cu arestarea unor derbedei şi cu nişte zvonuri tâmpite. Niciun pic de solidaritate cu tinerii care, acum, luptă pentru dreptul la viaţă şi la viitor în Chişinău. (…) Aş vrea să convenim din nou asupra unor lucruri simple: Moldova nu e pentru noi un stat oarecare, nu e Letonia sau Gruzia (deşi o mişcare de eliberare de un regim tiranic şi, potenţial, totalitar ar trebui sprijinită oriunde). Moldova e românească, poporul ei vorbeşte oficial limba română, România e pentru ei o patrie-mamă. Dorinţa de reunificare a României cu Moldova nu e un amestec în treburile interne ale unui stat, e o dorinţă legitimă şi reciprocă. Unirea ar fi trebuit înfăptuită de mult, din primii ani de după Revoluţie, când unificarea Germaniei ar fi servit drept precedent şi model. (…) Cum putem tolera noi, care-am trecut printr-o revoluţie, un guvern comunist peste Prut? Iar acum, când oamenii tineri se revoltă împotriva acestui regim criminal, cum putem bâigui mai departe scuze diplomatice despre respectul suveranităţii şi despre neamestecul în treburile interne? Dar să ne amestecăm o dată naibii, să arătăm o dată că îi vrem pe moldoveni! Avem în fine o oportunitate cât roata carului – poate următoarea va veni după cincizeci de ani”. Aceasta e, aşadar, viziunea romantică asupra Basarabiei.

 

Într-un articol din „Cotidianul” intitulat „Intelectualii români muşcă din Voronin”, Andrei Oişteanu este citat cu următoarea intervenţie: „În primul rând, s-au pripit cei care au numit revoluţie, fie ea şi portocalie, ceea ce se întâmplă în Chişinău şi în alte oraşe din Republica Moldova. Pentru revoluţie trebuie un program ideologic şi câţiva lideri declaraţi şi recunoscuţi, or, în acest caz nu avem de nici unele. Singurul program e «Jos comunismul!», care e un bun început, dar insuficient. (…)Reacţia autorităţilor române mi s-a părut corectă şi înţeleaptă; limpede, dar echilibrată, mai ales că nu au răspuns la provocări aşa cum şi-ar fi dorit Voronin”. Aceasta e, pe de altă parte, viziunea pragmatică asupra Republicii Moldova.

 

Pe care dintre cele două viziuni le îmbrăţişaţi? De ce ar trebui să ne ferim de viziunea romantică? Ce avantaje presupune, pentru România, viziunea pragmatică? Dar pentru Republica Moldova?

Dacă aceste viziuni, romantică şi pragmatică, ar exista cu adevărat în textul celor două intervenţii, prima de solidarizare, a doua de nu ştiu ce, aş îmbrăţişa-o, fără discuţii prea multe, pe cea din urmă. Dar ele nu există. Cele două intervenţii pot fi înţelese numai prin raportare la logica discursului în caz de forţă majoră. Revoluţie sau „incident izolat”, protestele de la Chişinău sînt un caz de forţă majoră. Discursul despre un asemenea caz cuprinde două faze, una scandată, onomatopeică, atavică, cealaltă – mai analitică, ea vine post festum. Altminteri, plasăm boii în spatele carului. Dacă ţi-a luat foc casa nu stai să te-ntrebi din ce fel de lemn au fost tîmplăriţi căpriorii, ci alergi la vecin după ajutor, îi strigi noaptea la geam „Ajutor!!!”. Mircea Cărtărescu a înţeles foarte bine acest lucru, drept pentru care în editorialul din Evenimentul Zilei a strigat „Ajutor!!!”. Singura frază analitică din tot editorialul este aceea dintre paranteze, „deşi o mişcare de eliberare de un regim tiranic şi, potenţial, totalitar ar trebui sprijinită oriunde”. Aici Mircea Cărtărescu este mai marxist decît toată şcoala de la Cluj luată la un loc. S-au simţit atacaţi cei care îl admiră pe Chomsky din cărţi şi care nu devin activişti decît dacă subiectul este suficient de cool. Cît despre intervenţia lui Andrei Oişteanu nu pot să spun, la fel ca şi despre celelalte viziuni „pragmatice” din acelaşi material din Cotidianul, că a greşit momentul, s-a grăbit, investigaţia vine post factum, altfel nu pot deduce decît că pentru Andrei Oişteanu, la fel ca şi pentru ceilalţi vizionari „pragmatici”, fie n-a fost caz de forţă majoră, fie se autoflatează pripit cu teorii realpolitice.

răspunsuri la o anchetă iniţiată acum ceva vreme de revista Cultura

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s